Povesti despre fotografie cu fotografi din Romania, vol. 5

Povestea merge mai departe, avem 16 invitati cu 16 fotografii!

Putem invata cu totii din povestile lor, putem descoperi impreuna povestea din spatele fotografiei!

Tibi Nica – UK

“Poate mă cunoașteți de la pozele cu pufini, poate nu. Sunt Tibi Nica, arheolog mutat in UK și fotograf ocazional de “wildlife”. Folosesc un Nikon D7500 și un Tamron 100-400. Cadrul acesta e printre primele cu noile jucării. Și aparatul și tele-ul erau abia primite cu o seară înainte. Am mers să le testez la Suffolk Owl Sanctuary, un fel de zoo / spital veterinar / azil pentru păsări de pradă bătrâne, îmblânzite (sau care nu se mai pot reintegra) . Sunt o fundație care se bazează în special pe munca voluntarilor, pe fonduri din biletele de intrare și pe donații. In general majoritatea păsărilor sunt scoase la antrenament în fiecare zi, dar când am ajuns noi vântul bătea prea tare. Singurul ieșit la joaca a fost individul din imagine, dar nici el nu a vrut să se înalțe prea sus, și se tot întorcea pe mănușă “handler”-ului pentru reconpensă. Am incercat sa-l să-l prind în zbor, dar am ratat tot. Cadrul asta e din primele reușite, sistemul nou de VR la tamron si focala mai lungă decat ce eram eu obișnuit mi-au dat un pic de furcă. Până la urmă am setat aparatul pe AF single, am oprit VR și am tras cadrul asta la f8 1/800 iso 500. Am încadrat așa să evit mănușa și fața dresorului și gardul din fața mea. Editarea e făcută în Lightroom (sau in Snapseed pe telefon, nu mai țin minte), și constă în ajustarea WB, in pic de sharpness, tras un pic de shadows, și crop pentru eliminarea spațiului negativ de deasupra.

Marian Moscaliuc – Italia

Multumesc mult ! Acum ceva vreme am avut in studio o familie din Sri Lanka ,pentru un serviciu foto Family . Intre aceste fotografii trebuia sa se regăsească una speciala diversă …ceva … “altceva” . Această fotografie a familiei urma sa o printam pe canvas si sa fie expediată bunicilor la mii de km. departare . Prima mea intrebare a fost daca accepta o foto in alb.negru . Raspunsul afirmativ mi.a dat posibilitatea de a realiza o fotografie (portret de familie)pe care de mult doream sa o fac . In esență fotografia este realizată suprapunand seria de 4 cadre ai membrilor familiei . Fotografia pe care am ales sa o public pe Conacul Fotografilor este cea a prichindelului foarte expresiv dar care trebuie sa recunosc ca mi.a dat ceva de furcă datorită energiei pe care o avea . Schema de lumini este simplă fiind nevoie de o singură sursa .Am folosit un soft box de 80 cm octogonal iluminat de un Godox AD 600 . Mai jos anexat modalitate de dispunere a luminii fata de camera si față de model. Echipamentul folosit cu urmatoarele setări Nikon D750 + Tamron 24-70 Iso 100 f/9 1/200

Antonela Ionita – Bucuresti

Ma numesc Ionita Antonela Bianca Sevilia, o bucuresteanca autentica, iar prietenii imi spun: Anto, Bia, Bibi, Bi. Am o relatie speciala cu familia, chiar daca sora mea imi spune ca ”sunt mai catolica decat papa”! Da, imi place sa fac lucrurile cat mai corect posibil, dar asta am invatat-o in timp. Lucrez ca expert contabil si imi place ceea ce fac, chiar daca, uneori, este stresant. Nu ai cand sa te plictisesti in aceasta tara cu aceasta meserie. Chiar daca timpul nu este aliatul meu, incerc sa fac chestii care sa-mi confere cat mai multa intelegere si multumire sufleteasca.
In 2013 vroiam sa fac ceva care sa ma mai scoata din sfera contabilitatii si astfel am facut un curs de fotografie. M-am dus la curs cu un dslr imprumutat si habar n-aveam ca voi ajunge sa combin 2 dintre hobby-urile mele: excursiile si fotografia. In timpul cursului mi-am luat primul si ultimul dslr, un Nikon D610, invatand sa folosesc aparatul in modul manual. Nu prea intelegeam ce este cu ISO, diafragma etc. La un moment dat, profesorul ne-a trimis in parc sa pozam pasari. M-am dus la profu’, foarte incantata, cu ceea ce am pozat. O cioara stand pe iarba! Va dati seama: o minunatie de cioara! Aproape ca mi-a varat cioara pe gat si mi-a explicat ca macar daca o pozam zburand… era altceva! A fost una dintre lectiile care m-au ajutat in a intelege cum sa faci o fotografie si cum sa surprinzi momentul.
In 2018 am fost in Kenya intr-o excursie foto wildlife organizata de fotograful Dan Dinu. Faina experienta cu Dan. Credeti-ma, este altceva cand te duci cu fotografi in excursie. Vorbesti aceeasi limba! In excursiile organizate de agentiile de turism fac poze pe principiul: “Am vazut! Am pozat! Am plecat!”, altfel ma pierd de grup.
Fotografia a fost facuta pe lacul Naivasha, intr-o plimbare cu barca. Poti vedea cum este viata in aceasta zona, incepand cu pescarii kenyeni, continuand cu cormoranii, egrete, starci, hipopotami, pelicani si finalizand cu vulturul pescar. Un adevarat spectacol sa vezi vulturul pescar (fish eagle) in actiune. Desi puteam sa ma rotesc doar stanga- dreapta, stand pe locul meu din barca, am reusit sa fac cateva cadre faine cu vulturul pescar: zburand, gata de atac sau capturand pestele, Singura data in care am folosit aparatul foto in modul Aperture priority a fost excursia din Kenya, iar setarile fotografiei au fost : ISO =3200, T= 1/500, F6.3.
Ma gasiti pe facebook https://www.facebook.com/antonela.ionita si instagram https://www.instagram.com/antonelaionita/
Va doresc lumina buna, poze faine si experiente de neuitat!

Daniel Coman – Franta

Sunt stabilit in Franta, Oyonnax, sau pe numele ei valea Plasticului, pentru ca aici pe aceasta vale de la poalele muntilor Jura, se lucreaza foarte mult in plastic, au inceput cu lemn acu foarte demult cind faceau pipe, si rame de ochelari din lemn, pina cind au inceput sa faca ramele din plastic.Acesta a fost inceputul, apoi s-au nascut zeci de ateliere si zeci de fabrici care produc orice piesa din plastic, de la capacele sticlelor de parfum pina la borduri de autoturisme si alte piese din plastic de toate marimile.

Aci am aterizat eu acum zece ani timp in care am experimentat fel de fel de joburi care mai de care, pina am ajuns sa lucrez acum trei ani in kinetoterapie.

Cu fotografia m-am imprietenit de foarte mult timp cand imi mai dadea tata un smena8, dar sportul mi-a mincat o parte din viata, am inceput fotbalul la 7 ani si l-am lasat pentru handbal pe care l-am inceput la 16 ani. Am jucat la Craiova unde am castigat Cupa Romaniei o data si Campionatul de doua ori. Am jucat pentru Romania la

campionatul Mondial din Islanda din 1995 cand am batut Franta in grupe iar apoi Franta a ajuns campioana mondiala, a urmat un Campionat European in 1996. Cam asta e pe scurt viata de sportiv. Inainte sa plec in Franta am facut un curs de fotografie cu Dl Colonel Mircea Anghel, la cercul militar Craiova. De atunci virusul a fost inoculat, mi-am luat primul DSLR un Canon 7D cu un obiectiv canon 18-200, si un trepied Manfroto. De atunci am avut o atractie pentru Peisaje si in special Cascade. Ajuns in Franta o perioada nu am mai pus mina pe aparat decit foarte rar, dupa ce am inceput kineto, avind posibilitatea sa imi iau scule mai performante, am inceput sa ies mai des. Acum am un Canon 5D markIII, un Canon 70-200 f2.8, un Samyang 14mm f2.8 pentru astro, un Canon 100mm f2.8 macro, un Sigma 24-100 f4 peisaj, si ultimul achizitionat pe care sper sa il folosesc din plin in Delta, sigma 150-600 f5-6.3, sport.

Incerc cit pot sa imi fac timp si sa experimentez tehnici pentru ca uneori am impresia ca nu reusesc sa scot fotografii cit mai clare.

La capitolul editare nu ma laud aproape deloc, folosesc foarte mult lightroom, dar doar setari de baza, nu am foarte mult timp sa urmaresc tutoriale si sa reusesc sa ma joc mai usor cu acest instrument dar sper sa reusesc incet incet.

Cadrele cu cascade imi plac cel mai mult, nu pot sa spun un motiv dar ma atrage acest fel de fotografie cu pauza lunga.

Nu pot sa zic ca am asteptat mult pentru cadrul in chestiune, cel care v-a placut cel mai mult, poate gusturile mele in aceasta fotografie s-au potrivit cu ale privitorilor, fiecare vedem culorile in felul nostru si e greu cand nu ai o cultura fotografica bogata sa multumesti privitorii. De aceea incerc sa vad cit mai multe fotografii si sa imi insusesc nuante, culori si incadrari diferite.

cind plec la fotografiat uit de mine, nu stiu cind trece timpul, sunt sigur ca nici-un om virusat de fotografie nu face fotografii stind o ora sau doua pe un subiect. uneori pierd o zi si trag un card intreg incerc fel si fel de incadrari.

Ca tot veni vorba de premeditat si intimplator, eu plec pe premeditat dar cind iese ceva frumos e intimplator dar in acelasi timp cu mult timp alaturi de aparat. Mai ales ca in natura te folosesti de lumina pe care o ai nu ai alta nu esti in studio.

Cadrul de care vorbim l-am asteptat putin pentru ca ora din zi nu era prielnica, soarele era sus si puternic, un nor mi-a creat lumina din fotografie, am avut putin noroc.

eu cred ca un fotograf are nevoie si de putin noroc pentru un cadru reusit

Cit despre locatie, habar nu aveam unde ma duc, stiu doar ca vroiam sa fotografiez o cascada, am plecat sa o caut si nu am gasit-o am luat-o prin padure am ajuns pe niste carari nemarcate pina la urma am ajuns la cascada dar nu jos unde cadea ci sus de unde pleca. nu mi-a parut rau am gasit niste locuri salbatice si foarte frumoase, se poate vedea din multitudinea de cadre cu care v-am bombardat.

Locatia este Cascade de la Fouge, undeva prin Muntii Jura

Exif f11, ISO 50, 10 secunde, pubère la punct pe piatra din fata cea mai apropiata. Apoi corectata putin in lightroom

Mi-ar fi placut sa fiu mai aproape de voi am nevoie de experienta voastra de cunoștințele voastre, va multumesc ca m-ati primit in mijlocul vostru si ma bucur ca reusesc uneori sa fac fotografii care va plac.

Borhidan Julio – Portugalia

Asa, poza ii facuta in Lisabona , la o intalnire cu niste fotografi. Arc da Rua Augusta.
Zona foarte aglomerata, turistica , si trolleyruliile trec repede pe acolo.
Nu prea am avut sanse sa fac motion asa ca am facut doar poze. (Cateva)
Pe cand am venit acasa lam editat normal pe Lightroom doar ca nu mio placut foarte mult, asa ca mam gandit sa incerk PhotoShop, adica a 2 oara cand deschid PS, nu stiu nimica pe el is pe invatare acum .
Am vazut niste videouri pe Youtube cum se face Motion Blur on PS.
Mi-a cam luat vreo 3 ore si mukte tentative fara succes.
Si am reusit sa adaug Motion Blur .
Lisabona, ii superba am fost pentru prima oara pentru poze.

Ionut Petrea – Bucuresti

” Îmi doream de câțiva ani sa ajung la Mamaia, la ponton. Nu e o locație wow, însă avea ceva ce mă atrăgea pontonul respectiv. Așa că anul ăsta, prin ianuarie, incepe sa se contureze tot mai mult ideea de a da o fugă la Mamaia, in condițiile in care abia fusesem la Costinești cu doua zile in urmă și nu prinsesem un răsărit spectaculos, ci poate unul din cele mai banale văzute vreodată. Așa că iata-ma pe autostradă, din nou, gonind după răsărituri. Am ajuns in locație cu aproximativ o oră înainte, începuse să se lumineze ușor și am observat că din nou nu e nici un nor pe cer. Cu fiecare minut moralul era tot mai jos, când în sfârșit, chiar cu vreo 5 minute înainte de răsăritul soarelui, observ câțiva norisori, însă prea putini pentru cadrul pe care îl aveam in minte. Singura soluție a fost să improvizez puțin, și deși a ieșit un cadru nu foarte spectaculos, am fost mulțumit de rezultat, pentru că în unele situații simetria merge la fix, iar aici a fost foarte potrivită. Aparatul folosit a fost un Nikon d610 cu un obiectiv Nikon 18-35mm. Ionuț Petrea, București”

Ciprian Hiticas

Da, un cadru recent ce-mi place mult, este oarecum premeditat, deoarece tocmai imi cumpărasem un filtru ND 1000 și am ținut neapărat să-l testez, spre bucuria mea, aveam cativa norișori ce-mi făceau cu ochiul, iar golden hour era pe aproape, asa ca mi-am luat repede trepiedul si camera in spate fugind spre lac. Norocul meu caci lacul se află la circa 300 de metri, un lac mare si frumos pe nume Worthersee, situat in teritoriul Carinthia Austria, chiar la graniță cu Slovenia si Italia, o zona extrem de frumoasă si bogată in ceea ce privește natura, si nu numai.. Dar ajungând la malul lacului, am observat cum acei norișori frumoși m-au trădat si s-au ascuns in spatele munițiilor Alpi, dar fiind totuși acolo, mi-am zis ca nu pot pleca acasa fără un cadru măcar, asa ca mi-am es un punct de statie, mi-am montat trepiedul, camera si bineînțeles filtrul ND de care eram curios, iar rezultatul este cee vedeți in imagine. Folosind un Nikon z6 cu obiectiv de chit 24 70mm F4, tras la 24mm, dar ținând cont că trag cu filtru ND si contre jour, am ales o deschidere a diafragmei mica, precum f16, cu iso 0.3 pentru a avea o expunere de 30 de secunde. Mi-a iesit din prima, asa ca până la lăsarea serii, mi-am făcut siesta pozând păsările de pe lac, aruncând cu pietre, ba chiat si un pic de street .
Ma bucur foarte mult ca place ochiului si sper sa va încânt cu, cât mai multe cadre bune!

Elena Simion Tudosie-Ramnicu Valcea

Fascinați de fenomenul aurora boreala, ne-am înscris intr-o tura foto în Norvegia. Chiar dacă avionul nu-mi oferă cel mai plăcut confort, după trei curse într-o singura zi, am ajuns în Lofoten. O experienta nouă, peisajul către locatia de cazare, multe așteptări. Nu știam atâtea, nu pot spune ca îmi fac lecțiile înainte, ma duc relaxată, din punctul asta de vedere se ocupa ceilalți. Și începe goana ca în mai toate turele foto, răsărit pana târziu, lumina e moale și permite în acea perioadă, apus și stat în alerta, doar, doar se va ivi și aurora, e imprevizibil fenomenul. Am avut noroc, alții așteptau de trei săptămâni, noua ni s-a întâmplat sa o vedem a treia seară, și nu doar atât, intensitatea a fost de 8 din10. Atâtea locații noi ca nu m-am obosit sa le țin minte, golfuri cu pietre fascinante, plaje străpunse de paraiase, căsuțele roșii ale pescarilor, vremea imprevizibila, peștii atârnați ptr conservare prin uscare, porturi, o mulțime de oportunități sa faci fotografie. Fiecare cu spiritul lui de observație, fiecare sa găsească altceva și totuși deosebit. Asa am găsit eu acest cadru, coborând într-un micuț golf unde mi-a plăcut cum se așezase zăpadă pe pietre, erau punctul de întrare a unei fotografii. Ca aparatura am folosit canon 6d, samyang 14mm

Iulian Radu

Salutare. Anul trecut am participat pentru prima data la un concurs de atelaje canine si am ramas impresionat de calitatea oamenilor care concurau si de fericirea cateilor care se bucurau atat de fain de zapada. Mi-am zis ca anul acesta nu vreau sa ratez niciun concurs de genul asta insa aceasta iarna ne-a cam surprins pe toti prin lipsa zapezii. Rand pe rand concursurile au fost anulate. Ultima speranta, concursul de la Borsec de saptamana trecuta. Zapada era cat de cat si sperante de doi bani . Cu cateva zile inainte de concurs apare si verdictul: concurs anulat. Mi-am zis in sinea mea ca asta e si am replanuit weekendul cu o urcare pe Ceahlau. Surpiza vine joi cand in urma unei ninsori mai abundente s-a asternut un strat de zapada si unul din organizatori m-a anuntat ca se va tine totusi concursul. Iarasi schimbare de planuri si astfel ziua de sambata ne prinde la Borsec alaturi de pufoseniile de Husky. Fericire maxima vremea perfecta, soare, caldut. Fac o tura pe traseu si imi aleg o zona buna de fotografiat si gata, sa inceapa concursul. Fotografia este facuta cu Nikon D7200, obiectiv Sigma 18-300. Subiectul este Gabi Marc si frumosii lui catei.

exif: Nikon D7200, Sigma 18-300, F8, 1/1000, ISO 250, 155mm

Udrea Dan- Bucuresti

Mai intai multumesc pentru onoarea de a fi in aceasta postura. Despre mine: Am cam 54 de ani, sunt nascut in Bucuresti, de fel cam statornic, locuiesc tot in Bucuresti, intr-o zona linistita si curata a cartierului Berceni. Am facut in viata o multime de lucruri, de la pagini web pana la croitorie, de la zugravit pana la mecanica auto, de la procesare grafica pana la plapumi si toate le-am facut cu pasiune, daruire si harnicie. Acum lucrez in IT. Sunt casatorit de peste 30 de ani si am doi baieti, unul din ei se ia la intrecere cu mine in fotografie (si ma cam bate). Ca atitudine, traiesc dupa principii morale inalte, intr-o oarecare masura dispretuind atitudinea imorala a multora. Despre fotografie…. Ce sa zic? E istorie lunga. Tatalui meu ii placea fotografia (fara developare), deci primul aparat pe care am pus mana a fost un Optior pe 6 cm. Cand aveam cam 14 ani, tatal meu a cumparat un Smena Symbol, dar din cauza unei situatii financiare precare, era cam zgarcit si nu prea imi dadea voie sa pun mana pe el. Mai faceam si eu cate ceva cand il prindeam. Mai tarziu l-am folosit din plin. Inca inainte de revolutie mi-am cumparat un Zenit si mi-am facut propriul laborator foto in WC-ul de serviciu. Aici developam alb-negru. Era frumos sa mirosi filmele. Imi aduc aminte ca nu aveam bani sa-mi cumpar filtru rosu (nici ne se prea gaseau pe timpul lui Ceasca) si verificam developarea la lumina tigarii (fumam pe vremea aceea). Amintiri…. Sunt legat sentimental de toate fotografiile mele, cunoscand istoria si povestea fiecareia in parte. Intrucat fotografia argentica este cronofaga si costisitoare (eu ne avand o situatie financiara buna), am renuntat un pic la fotografie. In schimb cand am pus mana pe un digital a fost pentru mine ca un lingou de aur. Am lucrat pe sistem Sony (nu ca ar fi mai bun sau mai slab decat altele), ci pentru ca primul DSLR a fost un Sony A100 si l-am luat mai ieftin, apoi am inceput sa construiesc pe el. Obiective, Blituri, Triggere, Filtre, etc. Mai nou, mi-am luat niste mirrorless-uri (Lumix si Olympus). Am tras si multe evenimente, dar asta pentru bani. Pasiunea ramane tot creatia. Cat timp am tras evenimente imi pierdusem bucuria, pentru ca fotografia ajunsese ca o a doua meserie. Acum trag doar pentru sufletelul meu. Doar de placere si sunt mult mai bucuros. Imi place mult sa trag tot ce e in creatie. Pot sta ore intregi in doar un metru patrat. Trag macro, peisaj, portret, street, nocturn, ma rog… cam orice. De-alungul timpului am avut fotografii in diverse expozitii, in revista Foto Magazin, cateva concursuri foto castigate, dar… nu asta e important. Mai multa placere imi procura faptul de a trage un cadru care imi place. Pe Conac sunt de putin timp, la reclama facuta de un coleg de serviciu, conas si el. Si… ma bucur de acest grup. E diferit de celelalte, avand o calitate a discutiilor si a atitudinii membrilor deasupra altor saituri si forumuri de fotografie. Despre imaginea postata… Eheee… E o poveste simpatica, dar daca ma aplec cu gandul asupra ei imi da fiori. Eram in Tyulenovo, Bulgaria, cu sotia mea, in concediu, ca toti oamenii. Dupa ce ne-am plimbat pe tarm m-am gandit ca ar fi bine sa ridic si drona. Dar… pana la drona zic sa trag si cateva cadre. Trebuie sa spun ca tarmul in Tyulenovo e foarte accidentat. De altfel e superb si ofera fotografilor perspective superbe, in acest sens fiind foarte generos. In acea zi era un vant naprasnic, ce venea dinspre mare, se lovea de tarmul abrupt si se ridica brusc deasupra malului. Tarmul cred ca e bogat in minereu de fier. Nu am facut cercetari in directia asta, dar culoarea rosie m-a facut sa cred acest lucru. OK pana aici. In timp ce sotia mea admira peisajul, eu (ca orice fotograf autentic) m-am bagat prin râpe, prin zonele cele mai periculoase. In mal am gasit o grota. Interesanta. Excelenta pentru tras poze. Si… am tras cateva. Chiar si asta. Imaginea aceasta este trasa cu un Sony A77 (intre timp s-a stricat), cu obiectiv fish-eye Samyang, 8mm. Am folosit si blit, ca sa am lumina pe peretii grotei. dupa care la prelucrare am mai bibilit un pic. Dar ceea ce ma face sa tin minte imaginea asta este faptul ca era sa pierd drona si …. chiar viata. Sa va spun. Dupa ce am tras cadrul, in fata grotei fiind un usor platou, am zis sa ridic drona. Era tentant. Adapost de vant, adapost de eventuali geraniceri, lumina buna… Toate bune pana aici. Totusi… tarmul bogat in minereu de fier era ca un ecran, care limita conexiunea dronei cu telecomanda. Nu mi-am dat seama. Ridic drona si ma plimb un pic. Am sesizat eu niste pierderi de conexiune, dar nu le-am bagat in seama. Cand am vazut ca situatia este grava si ca pierderile de semnal sunt tot mai dese, am comandat drona sa vina acasa. Surpriza! A pierdut definitiv semnalul la doi metri inaltime si la doar cativa centimetri de locul unde eram. Nu ar fi fost o problema, dar sub mine era o râpa stâncoasa de peste 10 metri adancime, iar valurile aveau peste un metru inaltime. M-am lungit din toate incheieturile si din toate tivurile hainelor. Greu, foarte greu am ajuns cu mana la unul din picioarele dronei, intins fiind deasupra rapei. Am apucat drona dupa care am inceput sa tremur. In tot acest timp sotia mea nu stia nimic. Dar… astea sunt peripetiile si sacrificiile unui fotograf. Ehe… Si inca n-am spus tot…

Iulian Afetelor – UK

Mă numesc Iulian Afetelor, sunt din Piatra Neamț, dar stabilit în UK de… Prea mulți ani :)). Fotografia in cauză a fost realizată în timpul unui shooting “test”. Făceam o comparație între Nikon d810 și Canon 5d Mark III. Obiectivul folosit de mine e unul pe care recent l-am pus la vânzare, Canon 24-70 f4 IS L. E ok, dar departe de ce îmi oferă 16-35 f4 sau mai nou, preferatul meu pentru poze la interior, Canon 35 mm f2 IS. Povestea e oarecum simplă… Mă uitam la pozele făcute deja și pentru scurt timp a ieșit soarele din nori, aruncând pe fereastră (una destul de micuță) o rază de lumină care m-a captivat instant. Restul, a fost mai mult inspirația modelului decât a mea. Cadrul a fost tras la f4.5, 1/500 sec, ISO 100, wb manual, distanță focală 40mm. Este editat minim în Camera Raw. Iubesc să fotografiez cu lumină naturală sau ambientală și folosesc blițuri doar dacă nu am încotro sau caut ceva anume. Încerc să scot din cameră un cardu cât mai apropiat de cum aș vrea să arate poza finală, dar ajung și la extrema cealaltă, când mă las purtat pe valurile Photoshopului. Am auzit multă lume spunând că “trișezi” dacă folosești programe de editare. Nu cred în asta. Fotografia însemnă Arta de a scrie cu lumină, astfel încât îmi “scriu” poveștile așa cum le văd eu și nu țin neapărat să reflecte realitatea. Greșit sau nu, așa văd eu lucrurile, cel puțin momentan. Lumină bună tuturor!

Nicolae Filip – Constanta

Fotografia a fost făcută undeva in zona Tariverde. Ma întorceam de la o tură foto și din mașină am văzut această imagine. Asa ca am oprit imediat si am reușit să o surprind. Am folosit un Canon EOS 6D cu obiectiv Canon 100-300. ISO 100 F5.6 1/500 sec. Distanța focala 280. Filip Nicolae Constanța România, https://www.facebook.com/nicolae.filip.photographer/

BOGDAN NEGOITA-CRAIOVA

Cuba…O tara in care populatia are foarte multe neajunsuri financiare, insa mereu cu zâmbetul pe buze. O națiune ce este guvernată prin intermediul unui soi de comunism evoluat . Locul unde am intalnit cei mai optimisti oameni de pe pamant si unde acestia se bucura permanent de viata . Cubanezii sunt oameni prietenoși. Vor vorbi cu oricine și par să-și petreacă majoritatea zilelor în compania altora. Mergând pe strazile din Havana, am vazut oameni care stau în afara caselor lor vorbind cu vecinii, jucand o partida de Domino sau dansand. Ultimele zile in Havana … Am luat-o pe stradute fara a avea vreo destinatie anume, dar cu scopul de a fotografia oameni. La un moment dat am dat peste un grup de copii ce se jucau in mijlocul strazii. La vederea aparatului foto, acestia au inceput sa faca sarituri din ce in ce mai spectaculoase. Pentru realizarea acestei fotografii am folosit Sony A9, obiectiv 85 1.4, cu urmatoarele setari: f:1.4, ISO:100, 1/500, expunere -0.3.

Constantin Ticu – Germania

Salutare tuturor!Ma numesc Constantin Ticu locuiesc pe o insula rece din Marea Nordului si sunt unul din cei 5 milioane de romani din diaspora

De obicei, fotografiile care îmi spun ceva dar au un mic detaliu pentru care consider că nu se califică mai departe, le pun într-un folder pe care l-am numit ‘Pentru mai târziu’ și mai trec prin el atunci cand nu ies la fotografie câteva zile.

Acum să argumentez .

Îmi aduc foarte bine aminte de acest cadru, nu mai eu ştiu cât am alergat cu tot echipamentul ȋn spate ( sunt şi încăpăţânat, nu las nimic din echipament acasă, totul în rucsac – că poate îmi trebuie ceva și nu am la mine ).

Vremea, când am plecat de acasă, ofertantă . Abia asteptam să ajung intr-o locaţie la vreo 2,5 km de locul de unde am făcut această fotografie, pe o plajă mai pustie si sălbatică. Până să ajung în locul cu pricina, vremea s-a schimbat la 180 grade. Întunecat, un pic de ploaie( nu că nu ar fi normal să se întâmple aşa aici ), un vânt destul de tare.

Am hotărât să mă întorc spre casă luând-o pe malul mării, în speranța că poate am noroc.Barca o vazusem, dar pentru ca nu aveam atmosfera, nu i-am dat importanță. La un moment dat, aproape de asfinţitul soarelui, văd că apare o fereastră în norii groşi, doar că eu nu eram ȋn poziţia dorită de mine.

Şi uită-te la un nebun alergând pe plajă, blindat cu două camere atârnate la şold, un rucsac cât toate zilele în spate şi greu pe deasupra…

În sfârşit ajung la locul vizat, transpirat, cu tot corpul tremurând de efortul depus, pun mana pe camera cu teleobiectiv ( stabilizarea sa trăiască) trag un cadru de probă și, sincer vă spun, în prima fază nu am vazut un vapor din planul îndepărtat care încet, sigur, implacabil, intra în cadrul meu şi, logic, se suprapunea pe barca din planul apropiat (subiectul meu principal).

Mă rugam la Dumnezeu ( fie vorba intre noi am mai zis ceva şi de Christosei, m-am cam luat și putin de ” cei trecuţi la cele sfinte ( neamuri, cunoştinţe) a lu’ nenea vaporu”.. .. ) să treacă mai repede, aveam atmosfera dorită de mine, dar ca un facut, mergea cu viteza melcului.

Am început să trag, încercând mai multe puncte de staţie pe înălţime – genunchi, burtă, taras, noroc ca am facut armata, am ceva experienţă ( când am ajuns acasă soţia mi-a întins o măturica, mi-a adresat un singur cuvânt – LUNĂ! – și mi-a închis uşa în nas, atât de murdar şi plin de nisip eram), în încercarea de a ascunde vaporul. Daca vă veţi uita cu atenţie, în spatele subiectului meu principal este un ” ditai vaporu” care m-a făcut cu nervii.

Este singurul cadru în care am avut această atmosferă, cu razele soarelui și zona aia de nor spartă deasupra subiectului meu. Din puntul meu de vedere, aceea spărtura ȋn nori echilibrează compoziţia cadrului pe verticală şi, din acest motiv, fotografia aceasta a ajuns în folderul ” Pentru mai târziu”, și apoi împărtășită conasilor!…

Canon 5D mark II
200 mm/ f 4.5/ ISO 200/ 1/1250 si un “tonaj” de nervi

Munca mea o gasiti pe:

www.fotografborkum.de
www.facebook.com/borkumfotograf

Adrian Dan – Cluj Napoca

Salut, ma numesc Adrian Dan, sunt din Cluj Napoca. Iesisem intr-o duminica la “vanatoare” de bizoni intr-o rezervatie naturala de la marginea Clujului. Am urmarit bizonii de care am reusit sa ma apropii la o distanta rezonabila si am facut cateva cadre. La un momendat am hotarat sa plec din locul in care eram si sa schimb locatia moment in care am observant la liziera padurii o turma de cerbi cu cateva ciute. Am ramas in locul in care ma aflam si am avut norocul ca cerbii sa nu ma simta si sa nici nu ma vada asa ca s-au apropiat destul de mult, moment in care am reusit sa fac cateva cadre cu animalele.Unul dintre cadre este acesta.Am folosit ca si echipament un Panasonic Lumix G9 si un teleobiectiv Leica 100-400 F4/6,3.

Brandiburu Elena – Bucuresti

Pentru inceput ar trebui sa spun de pe unde sunt. Sa vedem! Desi stramutata de-o viata in Bucuresti, n-am uitat niciodata ca de fapt sunt olteanca din Tg. Jiu, Gorj. Mereu o sa-mi fie dor de oamenii si locurile de acasa si mereu sper ca o sa ma intorc . De fapt visul meu este sa ma mut candva la tara departe de agitatia orasului. Acolo unde poate fi un fotograf, amator (asa ca mine) fericit. Cum am ajuns sa iubesc fotografia? Probabil din copilarie cand imi pandeam bunicul cum developeaza sau fotografiaza, ca de atins aparatele nu mai aveam voie de cand i-am tras un film din aparat si l-a voalat. Asta a fost expresia bunicului meu desi eu nu vedeam niciun voal sau asa ceva pe film. Ma asteptam sa vad cum apare pe banda aia de ‘’plastic’’ cel putin un voal cum vazusem la mirese. In timp am tot avut aparate, am tot facut poze dar cu adevarat m-am implicat in asta acum vreo 3-4 ani cand am descoperit grupul ‘’La Conacul Fotografilor’ ’.Abia atunci am aflat cu adevarat ce inseamna fotografia. Nu era nicidecum tac-pac , pun aparatul la ochi si gata. Eheee… cat am plans in pumni cand nu-mi iesea un cadru… cat am bocit cand ma luau conasii in tarbaca vis-à-vis de ‘’petardele’’ pe care eu le consideram fotografii… cat m-am strambat de acreala lamailor luate de la Piciu…Eh… amintiri. Insa cu toate aceste mici hopuri nu am renuntat. Am continuat sa incerc, sa exersez, am citit,am urmarit tutoriale si rezultatele au inceput sa apara. Personal nu am un anume gen de fotografie preferat. Putin din toate. Nu ma dau in vant dupa peisaje (si hai sa nu fiu ipocrita, probabil daca as avea o aparatura ‘’mai mai’’, sa zicem ca as avea mai multe peisaje in portofoliu). Ador portretele alb negru si am cateva suficient de reusite pentru a ma mandri cu ele. Apoi mai este still life-ul. Imi place acest gen pentru ca te obliga sa muncesti. Sa gandesti,sa pregatesti scena, sa faci setarile. Termini cu un cadru, reorganizezi scena si o iei de la capat. De obicei pentru o scena creata, fac mai multe cadre. Asa…ca o serie, ca si timbrele pe care le colectionam in copilarie. Fotografia respectiva face parte si ea dintr-o serie de genul. Toamna fiind aveam tot soiul de fructe la dispozitie, asa ca am inceput sa organizez si sa reorganizez aranjamente. De obicei nu pun subiecte la voia intamplarii. Incerc sa aiba mereu legatura intre ele, sa se lege cumva. De exemplu cu fotografia respectiva imi doream sa spun ceva de genul ‘’La ceas de toamna’’; ‘’Timpul culesului’’; etc.  ca si setari ,de obicei incerc mai multe variante si ma opresc la aceea in care fotografia este ceea ce-mi doresc sa fie asa ca la fotografia in cauza m-am oprit la : f /8;ISO 220. Ca si aparatura…ce sa zic? Un batran si credincios, ca un dulau de stana Nikon D3200 cu un la fel de batran Tamron 16-300mm, dar destul de multumita de ele. Eu si proprietarii de Dacia 1300. E misto BMW-ul asta dar mai tare Dacia mea! Piese ieftine… o repar singur…nu porneste o imping … )))))

Multumim tuturor pentru timpul acordat si va dorim mult succes pe mai departe!

Un articol de: Bajan Sorin