Astazi va invit sa il descoperiti pe fotograful Nicu Barz , dar si fotografia wildlife si tehnica necesara obtinerii unor rezultate spectaculoase in aceasta ramura a fotografiei.

 

Rep: Pentru început, povestește-ne despre pasiunea ta pentru fotografie. Când ai început să fotografiezi și, mai ales, care au fost primele proiecte și oportunități legate de fotografia wildlife?

NB: Pasiunea pentru fotografie a apărut odată cu primul aparat de fotografiat pe care l-am cumpărat cu sprijinul părinților mei pe vremea când eram student, prin 2004-2005. Dacă bine-mi amintesc, era un Canon Powershot A510 cu o rezoluție de 3 MP. Tocmai ce se anunțase introducerea accizelor vamale pe electronicele din import și am zic că acela e un moment bun.

Atunci fotografiam orice: clădiri, oameni, peisaje. Nu aveam noțiuni tehnice și nu mă gândeam prea mult la încadrare, fundal sau lumină. N-aveam idee că e foarte important focusul pe ochi. Îmi lipseau multe alte noțiuni legate de estetică în fotografie. Pe atunci, știam doar că îmi place ceea ce fac și am continuat pe acest drum învățând din mers.

Am trecut la fotografia de wildlife acum aproximativ patru ani. Studiam de ceva vreme fotografiile d-lui Mircea Bezergheanu. În special, mă fascinau cele cu prigorii și am zis să încerc și eu. N-a fost ușor atunci, dar nu e nici acum. Am schimbat aparatura și unele obiective, mi-am cumpărat determinatoare pentru identificarea păsărilor și alte cărți din domeniu. În primul an am căutat prigorii în județul Cluj și nu le-am găsit. Cei pe care îi întrebam mă trimiteau în sudul țării, așa că fotografiam tot ce întâlneam: vrăbii, sticleți, cinteze, libelule, vânturei și uneori întâlneam câte-o căprioară. Întâmplarea a făcut ca, rugând un amic vânător să mă ducă într-o zonă unde aveam șanse mari să fotografiez vulpi, să descopăr și o colonie de prigorii. Am uitat instant pentru ce venisem acolo(pentru o perioadă). Din ziua respectivă, am revenit acolo săptămânal pentru a fotografia prigoriile, acea zonă devenind un loc de suflet pentru mine.

Rep: Ce înseamnă fotografia wildlife?

NB: În primul rând, trebuie să-ți placă natura, să iubești animalele sau cel puțin să le respecți (chiar dacă nu le regăsești la toate rolul în ecosistem). Trebuie să te simți confortabil în liniștea și energia pe care le oferă plimbările în aer liber, să poți și să vrei să te rupi de confortul de acasă sau de agitația cotidiană. Trebuie să fii dispus să sacrifici timp, pentru că o ieșire într-un weekend poate însemna trezirea la ora patru în fiecare zi urmată de câte 10 ore cu rucsacul în spate și aparatul de fotografiat atârnat de gât. Trebuie să fii conștient că există riscul să nu-ți îndeplinești obiectivul (să nu găsești specia pe care ai căutat-o) sau să nu te mulțumească pozele pe care le-ai făcut. Nu în ultimul rând, trebuie să ai puterea să o iei de la capăt și în alt weekend sau altă zi. Nu trebuie să te înspăimânte vremea rea, statul în frig la 2-3 grade pe un scaun câteva ore în cortul de camuflaj (la cocoșul de munte, de exemplu), noroiul până peste bocanci, zăpada până la brâu, vântul tăios de pe creste sau ploaia. Acestea sunt condiții frecvent întâlnite, dar se spune că nu există vreme rea, doar haine neadecvate.

Cine spune: “Ce-i așa mare lucru la o fotografie reușită de wildlife?! Apeși pe declanșator, mai tăvălești poza aia de câteva ori printr-un program de editare și gata produsul final!”, acela n-a prea trecut de pragul mall-urilor.

Niciodată nu regreți astfel de ieșiri indiferent dacă te-ai întors sau nu cu cadrele visate. Ai avut parte de aer curat, multă mișcare, liniște și oameni faini în jurul tău. Și chiar îs faini iubitorii de wildlife: mereu veseli și glumeți; dacă n-ai găsit cadrul perfect, sigur îți amintești de vreun banc sau de vreo pățanie haioasă.

Astfel de ieșiri îți oferă oportunitatea să cunoști și alți împătimiți de natură, se creează legături și prietenii care durează. (Scami, Cristina, Maria, Victor, Adi, Andrei, Tavi, Adela, Vlad..).

Chiar dacă nu te-ai ales cu cadrul visat, sigur ai învățat ceva! Mereu înveți ceva nou. Animalele sunt imprevizibile. Anumite comportamente “tipar” se schimbă de la an la an, fie influențate de vremea de moment, fie de schimbările climatice din ultimii ani, de habitat sau din alte considerente doar de ele știute.

Nu în ultimul rând, trebuie luat în considerare și aspectul financiar, atât aparatura cât și ieșirile costă, costă mult; dar ce mai contează când e vorba de pasiune! ?

Rep: Ce calități consideri că trebuie să aibă un fotograf care își doreste să facă acest tip de fotografie? (răbdare, curaj, un bun cunoscător al biologiei, geografiei…)

NB: Răbdarea și perseverența sunt cele mai importante. Înainte de fiecare ieșire trebuie să te documentezi bine despre specia pe care o urmărești, care-i habitatul ei preferat, dacă sunt semnalări recente în zonă, care sunt perioadele din an în care poți să urmărești un anumit comportament (rotitul cocoșului de munte, boncănitul la cerbi, alergatul căpriorilor…).

Rep: Ce aparatură ar trebui sa aibă un fotograf pentru a realiza astfel de fotografii reușite?

NB: În spatele unei fotografii reușite nu e doar aparatura, sunt multe ieșiri în teren, zeci de ore de documentare. Experiența acumulată de-a lungul timpului ajunge să fie mai importantă sau cel puțin la fel de importantă ca și aparatura, dar e la fel de important să-ți cunoști foarte bine aparatul de fotografiat, care-i sunt limitele, cum poți obține cele mai bune rezultate cu ce ai la îndemână.

Un DSLR sau mirrorless (de preferat cu factor de crop), cu un AF-C rapid și precis chiar și în condiții de luminozitate scăzută, capabil să susțină rafale de minim 4-5 cadre/secundă (aici totul se întâmplă în câteva secunde), e un început bun.

Legat de partea de obiective utilizate, mulți consideră că e necesar un teleobiectiv de minim 300mm. Acum depinde de ce înțelege fiecare prin wildlife, pentru insecte, reptile și amfibieni de la noi din țară nu e neaparat necesar un teleobiectiv dar o focală mai lungă ajută în cazul celor timide. În general, pentru mamifere și păsări, un teleobiectiv e indicat. 300mm e considerată limita inferioară recomandată de majoritatea fotografilor de wildlife.

Unii preferă zoom-urile pentru flexibilitate, alții pe cele fixe pentru o claritate mai ridicată, fiecare își creează propriile tehnici.

Rep: Și ce accesorii ar fi necesare? (cort de camuflaj, îmbrăcăminte specială…)

NB: În majoritatea ieșirilor folosesc haine de camuflaj cu imprimeu apropiat de mediul în care mă deplasez (sunt indicate cele care nu foșnesc). Cortul de camuflaj are avantajele și dezavantajele lui. Spre deosebire de o plasă de camuflaj, te poți mișca puțin în cazul în care amorțești, dar nu-ți oferă aceeași mobilitate în teren pe care o ai utilizând o plasă de camuflaj. Sunt situații în care cortul de camuflaj e un accesoriu indispensabil dacă vrei să nu te întorci cu “tolba”(card-ul) goală.

Rep: Dar poți realiza o fotografie wild fără accesoriile acestea ?

NB: Apropierea de animale se învață în timp și e destul de dificilă în haine de stradă, cu culori stridente. Se pot obține cadre reușite și fără camuflaj dar asta ține mai mult de noroc iar șansele sunt extrem de mici. Diferă și în funcție de specia urmărită.

Rep: Există un anumit moment al zilei recomandat în astfel de fotografii ?

NB: Speciile diurne sunt cel mai active dimineața și seara pentru că atunci sunt în căutarea hranei. Acestea sunt momentele cele mai bune și sub aspectul luminii care e mai caldă, mult mai plăcută ochiului, fără să lase umbre dure.

Rep: Cât de mult se expune pericolelor un fotograf la o astfel de tură fotografică?

NB: Depinde de fiecare cât e de conștient sau de inconștient în ceea ce face. Dacă vrei selfie cu ursul mâncîndu-ți din palmă ca o pisicuță sau ai impresia că manevrarea unei vipere cu mâinile goale e pentru toată lumea, atunci îți meriți soarta :)).

La noi în țară nu cred că un fotograf de wildlife e mai mult sau mai puțin expus decât unul de peisaj care străbate munții pentru un răsărit sau apus de vis. Accidente se pot întâmpla oricui, iar o clipă de neatenție se poate lăsa cu urmări chiar și stând în casă.

Pentru cei care se tem de o întâlnire cu ursul sau de mușcătura de viperă, wildlife-ul nu înseamnă doar ieșiri în locuri izolate, în vârf de munte. Dacă am ridica privirea din telefon atunci când suntem pe stradă sau într-un parc, o sa descoperim chiar în orașe sau sate o multitudine de specii de care nici nu știam: cucuvelele sau ciufii de pădure sunt doar câteva exemple.

NB: Neplăcute-s toate cele în care găsești gropi de gunoi improvizate în cele mai superbe locuri. Neplăcute-s cele în care găsești animale maltratate de proprii lor stăpâni și tot neplăcute-s cele în care vezi pe drum animale moarte, călcate de mașini, iar în acest top vulpile sunt pe primul loc.

Rep: Dar una comică ?

NB: La finalul unei zile superbe de toamnă, în perioada boncănitului, la întoarcerea înspre locul de cazare mi s-a părut că aud un cerb. Pentru o zi mai puțin fructuoasă din punct de vedere fotografic, cerbul ar fi fost un vis frumos! N-a fost să fie cerbul. Era “doar” o ursoaică cu puiul ei. Săpau din zor la rădăcinile unui copac! :))

Rep: Un sfat pentru un începător în ale fotografiei de wildlife ?

NB: Să încerce să-și cunoască cât mai bine echipamentul, astfel nu o să fie dezamăgit de multe dintre fotografii. Să exerseze pe subiecte comune, la îndemână, dobândind astfel puțină experiență care o să-i fie ulterior utilă pe teren.

Și răbdare! Multă, multă răbdare!

Rep: Nicu iti multumim mult pentru timpul acordat si pentru toate aceste informatii extreme de utile, pe care ni le-ai impartasit.

Un articol de: Angela Codrina Bocse