Conasi talentati si plini de viata sunt in toata tara. Astazi ne vom plimba pe faleza Dunarii , alaturi de Celine Vert, pe care vom incerca sa o cunoastem puuuutin mai bine.

 

R : Pentru inceput, te rog sa ne spui in vateva vorbe, cine e Celine Vert ?

CV : Salutare, dragi conițe și distinși conași! Eu sunt Celine, am o vârstă frumoasă pe care prefer să o păstrez în cufărul cu secrete, mă declar o persoană sensibilă, creativă, extrem de ambițioasă, mă adaptez ușor situațiilor variate pe care viața mi le scoate în cale. De 16 ani sunt căsătorită, am un singur copil, prințul nostru șarmant cu buletin, Frederico. De origine sunt brăileancă, am copilărit la țară, fiind mezina și alintata familiei. Fratele meu, cu 18 ani mai mare decât mine, cocheta cu fotografia în versiunea anilor ’80. Avea un aparat Smena, își developa singur pozele realizate, într-o cameră pe care eu o vedeam drept un sanctuar. I-am fost modelul principal. Am păstrat o mulțime de fotografii de atunci, care, de cate ori le privesc, mă fac să retrăiesc acel timp fericit. Tot de atunci am cele mai frumoase amintiri cu peisaje de câmpie, cu infinitele lanuri cu maci, cu mâinile trudite ale bunicilor sau cu acel gust incredibil de zemos și de aromat al pepenilor roșii maaari de nu îi puteam ridica de la pamânt, crescuți la câmp, la bostană. Prin adopție, sunt gălățeancă, în orașul acesta al contrastelor viețuiesc din 1992. Era să uit…numele meu real este Alexandrina Văsioiu.

Am o profesie nobilă și de vocație pe care am ales-o pentru că așa am simțit și nu regret, nici după aproape 25 de ani de activitate neîntreruptă în aceeași instituție, decizia de a deveni dascăl. Sunt profesoară de limba și literatura română, conduc o școală gimnazială din oraș, ce are in structură și o grădiniță. Deși este destul de solicitant jobul meu, în plus, zilele de concediu de odihnă sunt puține, iubesc ceea ce fac și mă mândresc că am pus amprenta sufletului meu asupra comunității școlare.

R : De ce fotografia ?

CV : Răspunsul ar părea destul de simplu, din perspectiva mea: pentru că este o formă sensibilă de transmitere a unei trăiri, prin apelul la mijloacele vizuale. Atâta timp cât sunt lumină pentru atâtea suflete în formare, cred că pot să mă folosesc de “pictura cu lumină” pentru a-mi exprima viziunea asupra vieții, pentru a-mi dezvălui subtil emoțiile, stările … Sunt o femeie cu sufletul în culori, iubesc viața și incerc să văd, de fiecare dată, partea plină a paharului. O fotografie este, după mine, o metaforă a sufletului și pentru suflet, iar privitorul este dus, prin intermediul acesteia, către alte lumi, disponibile doar imaginației și creativității. Fotografia este doar unul dintre hobby-urile mele și recunosc că aceasta mi-a pătruns în suflet destul de târziu, să fie vreo 3-4 ani de atunci. Vinovat de toate este soțul meu, Mario.

R : Mai ai și alt hobby ?

CV : Am mai multe hobby – uri, desigur, problema acută cu care mă confrunt în ultima perioadă este lipsa timpului. Dacă s-ar găsi de vânzare timp la piață, zău că mi-aș face rezerve serioase. Prefer, de asemenea, să citesc, să călătoresc, dar și să gătesc.

R : Ce îți place să fotografiezi ?

CV : Eu fotografiez, de regulă, de plăcere. Cele mai multe cadre iau naștere în mintea mea și sunt expresia unei stări. Pe acestea le pot încadra, în bună măsură, la categoria still life. Pe de altă parte, “studioul” meu de suflet este natura; apusuri și răsărituri la malul Dunării sau al mării, după caz, peisaje, detalii din natură și, să nu uit, flori în fel și chip, căci le ador. Se întâmplă să fotografiez și ” la comandă “, dar și atunci o fac cu mare bucurie și cu tot sufletul; momente din viața școlii, activități diverse pentru popularizare, în alte situații însă imortalizez momente frumoase din viața oamenilor, alături de soțul meu.

R : Ce aparat / obiectiv ai și ce ți-ai dori să ai ?

CV : Am început să fotografiez inițial cu un DSLR, Nikon 7200, apoi am primit cadou de ziua mea un simpatic Z 50 mirorless din gama Nikon, evident. DSLR-ul este acum în posesia unicului nostru fiu, care s-a molipsit la rându-i cu microbul fotografiei.( Offf, boală grea și incurabilă! ) Eu utilizez cele două aparate mirorless Nikon pe care le dețin în prezent: un Z 50 și un Z 5. Obiectivele sunt ale familiei, avem câteva, unele pentru DSLR, dar cu adaptor se folosesc și pe aparatele mirorless, celelalte dedicate strict pentru Z-uri. Toate obiectivele din dulap sunt din gama NIKON și le voi enumera mai jos: 35 mm fix, 55-200 mm; 70- 300mm; 200- 500mm; un SIGMA 17- 50mm; pentru MIRORLESS, avem obiectivul 24- 70mm/4 S, un 50mm/ 1.8 S, un 28 mm fix cu 2.8, dar cel pe care îl țin mai tot timpul pe aparatul Z 5 este un 28-75 mm cu diafragma 2.8.

Mi-aș dori să am timp să pot materializa ideile, proiectele imaginare, atâtea și atâtea cadre pe care le visez și le recreez apoi în plan mental. Se poate chiar să deții un aparat simplist cu un obiectiv de kit și să realizezi minuni!

R : Crezi că aparatura din dotare face fotografia sau experiența și simțul tău artistic ?

CV : Rețeta succesului unei fotografii este variabilă și subiectivă. Se pot obține cadre cu un mesaj profund folosind un aparat modest. Totodată, poți avea cel mai nou model de aparat performant și cel mai scump de pe piață și să realizezi cadre banale, care să nu transmită nicio emoție privitorului. Esențiale sunt, cred eu, viziunea și trăirea pe care tu, cel care ai in posesie aparatul, reușești să le redai, în imagine.

Fiecare își caută stilul și sectorul ce i se potrivesc, dar, pentru a nu interveni monotonia, de o importanță vitală sunt deschiderea către noutate, puterea de a te redescoperi, dorința de autodepășire și motivația. Omul și fotografia sa sunt două entități ce se caută și se acceptă până la suprapunere totală. Cred cu tărie că fotografia a devenit oglinda sufletului meu.

R : Căt la sută consideri că trebuie prelucrată o fotografie ?

CV : Nu îmi place matematica, deci nu pot discuta despre procente… Prelucrarea este foarte importantă. La început, prelucram foarte puțin spre deloc, apoi, pas cu pas, am început să călătoresc prin universul numit ” Photoshop” și am descoperit câte ferestre uimitoare ne oferă. O intervenție de bun gust poate transforma un cadru obișnuit într-unul care să atragă multe priviri admirative.

R : Dacă ar fi să câștigi un premiu în bani pentru fotografie, în ce ai investi bănuții ?

În aparatură, în cursuri de perfecționare în arta fotografică sau într-o excursie din care să revii cu cardurile pline de noi fotografii ?

CV : Sincer, în cazul meu, nicio variantă de mai sus nu este valabilă. Aș investi în elemente de recuzită și în decoruri pentru un studio foto, în care să exersez și să mă perfecționez pe parte de portret/autoportret. Lucrând cu oamenii de atâția ani, consider că am ajuns să îi ” citesc ” destul de ușor; mi-ar plăcea să ii pot reprezenta, în imagini, așa cum le intuiesc felul de a fi, după cum le simt trăirile sau frustrările.

R : Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfat ți-ai da ca și fotograf începător ?

CV : Eu mă consider un fotograf începător. Singurul regret e că nu m-am apropiat mai demult de arta fotografică.

R : Un gand pentru conași ?

CV : În primul rând, mulțumesc pentru oportunitatea oferită, de a mă confesa, pe această cale, în legătură cu locul și rolul fotografiei în viața mea. În al doilea rând, sunt recunoscătoare fată de această minunată comunitate, La conacul fotografilor, că, prin tot ceea ce propune zi de zi membrilor, îi motivează, îi stimulează, îi provoacă să fie creativi. Tuturor conașilor, un gând bun, să fie încrezători în propriile forțe și să continue a zugrăvi, cu lumină, alte și alte cadre care să îi reprezinte!

R : Iti multumesc tare mult pentru timpul acordat, sincera sa fiu … m-ai cucerit ?

Un articol de: Angela Codrina