Cornelia Ghergut……stau in fata unei coli albe si ma intreb cum as putea sa imi gasesc cuvintele…..Un om deosebit……alaturi de care cred ca ai avea de povestit ore in sir….. fara nici cea mai mica urma de plictiseala. Un om frumos si foarte talentat care daruieste celor din jur emotii si amintiri de neuitat. Un fotograf ce pune atat de mult suflet in munca sa, incat cei ce ii trec pragul micutului sau studio de fotografie se aleg cu portrete ireal de frumoase.

 

Am incercat sa aflu macar 1 la suta din secretele sale si vi le impartasesc si dumneavoastra.

R : Sa pornim la drum…..cine este omul din spatele aparatului de fotografiat, Cornelia Gherguț ?

CG : M-am născut și am locuit toată viața în Iași, am 53 de ani, prin studii am formație tehnică (inginer automatizări) dar nu pot spune ca asta m-a definit vreodată. Sunt căsătorită, nu am copii, și de pe la 40 de ani am început să cochetez cu fotografia.

R : Fotografia – pasiunea care te definește ?

CG : Da, sper că pot spune aceasta acum, un complex fericit de împrejurări m-a ajutat să pot să mă dedic aceste pasiuni și să încerc s-o duc la nivelul unei activități care mă definește.

R : Nu te voi întreba ce iți place sa fotografiezi, pentru ca orice ai fotografia, nu contenești sa ne uimești cu rezultatele obținute. Care este secretul tău ? Este vorba doar de talent, de foarte multe ore de exercițiu, sau poate niște cursuri speciale pe care le-ai urmat ? Sau pur si simplu dragostea față de fotografie ?

CG : Lucrurile s-au acumulat în timp, toate cele enumerate de tine au contribuit, mai am încă multe de învățat și de descoperit, sper doar să am timpul și capacitatea să o fac.

R : Trebuie sa recunosc, sunt un fan declarat al paginii tale de fotografie si știu că fotografiezi de la micuțele insecte si flori ce ne colorează viața, până la portrete expresive, coborâte, parca, din albumele marilor pictori consacrați. Să le luam pe rând.

Marea lume mica ce ne înconjoară este prezenta in albumele tale. Ce te-a atras către acest gen de fotografie?

CG : Cred că am încercat pentru prima dată acest gen în 2018 când am făcut primul meu curs de fotografie, sub îndrumarea lui Ozolin Dușa, cel care a fost și este mentorul multor pasionați de fotografie din Iași. Unul din primele genuri abordate a fost acesta al fotografiei macro-closeup, un gen nu foarte dificil, zic eu, dar care pentru un fotograf începător poate schimba complet perspectiva asupra lumii și fotografiei.

Începi să înțelegi cum funcționează diafragma și ce efect poate avea fundalul defocalizat, chiar și atunci când fotografiezi cu cel mai banal obiectiv de kit. Descoperi că lumina, compoziția, cromatica sunt extrem de importante și fac diferența intre o banală poză și o fotografie pe care te oprești s-o privești. De ce zic că nu este un gen foarte dificil, pentru că oriunde există câteva plante, oricât de banale, dacă te străduiești un pic poți descoperi adevărate tablouri. Iar dacă mai apare și vreo insectă deja poți spune o poveste.

R : Folosești o aparatura speciala pentru fotografiile macro – closeup ?

CG : In prezent fotografiez cu Canon EOS R și un obiectiv Canon RF 85 mm F2 care este cumva semi-macro, având un raport de mărire de ½, la care mai adaug uneori și 2 inele de macro, dar după cum spuneam, am făcut astfel de imagini și cu obiectiv de kit plus inele de macro sau chiar cu teleobiectiv.

 

R : Fotografiezi într-un anumit loc si într-un anumit moment al zilei ?

CG : In prezent practic destul de rar acest gen, cu excepția proiectului “In gradină la Mihai” despre care voi povesti imediat, dar un alt proiect din această zonă care a fost important pentru mine, la momentul respectiv, s-a desfășurat în mica mea grădină de acasă. Mă refer la perioada martie-iunie 2020, cunoscută ca perioada de lockdown, în care am fost nevoiți să #stamacasa.

Spre norocul meu locuiesc la casă și am și o mica grădină care, în fiecare an, își trăiește perioada de glorie în lunile de primăvară, când înfloresc narcisele, lalelele, zambilele și alte minuni de sezon. Sechestrați fiind, odată cu apariția primelor flori, mi-am scos aparatul în curte și am început să fotografiez tot ce mi se părea oarecum interesant, în lipsă de alte subiecte. Treptat m-am ambiționat ca în fiecare zi să reușesc măcar un cadru care să îmi placă și să fie diferit de ziua precedentă, deși de multe ori nu aveam subiecte noi. M-am axat mai mult pe cromatică și lumină decât pe cadre botanice să le spunem, am încercat să mă duc cumva spre o zonă mai picturală a fotografiei, pe care abia atunci o descopeream.

Imaginile preferate din ziua respectivă le postam pe pagina mea personală de facebook, încercând să ofer un strop de frumusețe din natură și celor ce simțeau acut lipsa acesteia în acea perioadă dificilă.

Pentru că ai întrebat și dacă există un moment al zilei preferat, deobicei ieșeam cât mai dimineață la fotografiat, uneori și seara spre apus, funcție de cum ajungea lumina pe subiectul ales. Nu am folosit niciodată lumină artificială la genul acesta și nici nu am rupt flori sau capturat insecte pentru a le poziționa într-un anume fel.

Seria acesta de fotografii a fost remarcată și am avut bucuria ca acest proiect să-mi aducă și prima mea expoziție personală, o colecție de 17 imagini, intitulată “Amintiri din curcubeu”, care a fost expusă în Iași, în aer liber, pe strada Lăpușneanu, în august 2020.

R : Povesteste-ne cateva ceva despre proiectul “In gradina la Mihai”, proiect din care stiu ca faci parte.

CG : Proiectul “In gradina la Mihai” este o tradiție a fotoclubului din care fac parte, având deja 5 ediții, eu, mai nouă fiind în club, am participat doar la ultimele 4. Proiectul este dedicat decanului nostru de vârstă, domnul Cantea Mihai, pe care ne place să-l numim tata Mihai, un fotograf cu o vastă experiență dispus mereu să-i ajute pe mai tinerii săi colegi. El are o mică proprietate în Bârnova, sat aflat la marginea pădurii, lângă Iași, și este pasionat de fotografia de flori și insecte. Obiceiul de a fotografia în zona adiacentă exista mai demult în club, dar în 2018, cu ocazia aniversării a 70 de ani a lui tata Mihai, s-a născut proiectul în forma actuală.

In weekendurile din luna iunie ne adunăm, care cum putem, la o ora foarte matinală și fotografiem în fânețele de la marginea pădurii Bârnova, tema fiind insectele care, în mod normal, abundă în această perioadă a anului.

In primul weekend din iulie ne strângem în curtea lui, întindem sfori intre copaci și expunem fotografiile selectate, prinse cu cârlige de rufe. Facem un grătar, bem o bere, admirăm fotografiile, mâncăm o felie de tort și așa îl sărbătorim pe tata Mihai “In gradina la Mihai”. M-am bucurat mult anul acesta când una din fotografiile mele a fost aleasă pentru afișul expoziției. Sper ca această tradiție să continue și să reușesc să particip de fiecare dată.

R : De asemenea știu că, împreuna cu prietenii tăi fotografi, ați organizat o mulțime de expoziții in aer liber. Crezi ca o astfel de expoziție are anumite avantaje fata de o expoziție într-un spațiu închis ?

CG : Da, este adevărat, clubul nostru a reușit să organizeze mai multe expoziții pe gardul Muzeului Unirii, pe strada Lăpușneanu, o zonă pietonală foarte circulată a Iașului. Cred că o astfel de expoziție are avantajul de a fi văzută, măcar în trecere, de mult mai multe persoane decât expozițiile organizate în spații închise, gen galerii de artă. Publicul dispus să intre într-o galerie, doar pentru a privi o expoziție, fie ea de fotografie, pictură sau alte arte vizuale este din păcate mult mai puțin decât era cu 20-30 de ani în urmă. Dar dacă expoziția este în drumul lor, oamenii se opresc câteva momente și privesc, dacă este ceva ce îi atrage.

R : Trebuie aprobări speciale pentru organizarea unui astfel de eveniment cultural ?

CG : Nu știu să răspund, pentru partea aceasta organizatorică, obținerea spațiului cât și pentru selecția imaginilor, pregătirea pentru print, trebuie să-i mulțumim lui Ozolin Dușa.

R : Peisajele … .fotografii ce ne poarta pe aripi de vis către locațiile vizitate de tine. Cum de ajungi in astfel de locuri feerice……iți planifici dinainte, după o oarecare documentare pe internet, pur și simplu ajungi întâmplător ?

CG : Deși pasiunea mea pentru fotografie a început de la dorința de a aduce cu mine acasă frumusețea locurilor vizitate, în special pe crestele munților, eu nu sunt fotograf de peisaj. Nu am mers niciodată într-un loc doar pentru a fotografia, dimpotrivă, deobicei abia reușesc să fur câteva imagini, motiv pentru care rămân mereu în urmă.

Mi-am dorit cândva să ajung să fac fotografie de peisaj sau reportaj de călătorie cu adevărat de calitate, drumul fotografiei m-a dus însă în altă direcție și mă mulțumesc doar cu câteva imagini-amintiri a locurilor prin care am trecut. Mai nou am renunțat la a călători cu aparatul foto și m-am întors la …săpunieră. E drept una care trage RAW, pentru că mie îmi place să editez. Nu m-am putut obișnui niciodată să fotografiez cu telefonul.Dacă am noroc de lumină bună și poate de o clipă de inspirație, uneori mă întorc acasă și cu câteva imagini frumoase.

Un articol de: Angela Codrina Bocse