Dacă ora trecută spuneam că la peisaj vrei să închizi diafragma cât mai mult posibil pentru a avea un câmp de profunzime cât mai mare, la portret este în general invers.

Dacă fotografiezi în studio, unde totul este controlat, începând de la lumină, decor, machiaj etc, este aproape neindicat să deschizi diafragma maxim. De ce? Pentru că… Nu prea ajută la nimic, dimpotrivă. Mai ales dacă tema este beauty sau fashion, faptul că jumătate din fața modelului (haine, accesorii) sunt blurate, nu aduc nimic în plus cadrului.

Dar când vorbim de portrete in mediul natural, unde decorul este mai greu de controlat, sau când pur și simplu nu putem schimba locația subiectului, atunci ne folosim de diafragmă pentru a “scăpa” de elementele care altfel ar distrage atenția privitorului de la subiect. Dacă tragi cu un obiectiv cu o distanță focală relativ scurtă (50-85mm FF) încercă să nu stai prea departe de subiect deoarece efectul va fi mult diminuat, chiar și la f1.2

Am văzut multă lume care folosește diafragma pentru a controla expunerea. Ei bine, chiar dacă afectează expunerea, diafragma ar trebui să fie ultima opțiune pentru a controla expunerea, deoarece este printre cele mai puternice “ustensile” ce pot fi folosite pentu a schimba total aspectul unei fotografii.

Exempul de mai jos cred că este cadrul meu preferat de anul ăsta

Un articol de: Iulian Afetelor