Nu credeam ca o sa mai apuc sa scriu si pentru saptamana asta. A 23-a sau a cata o fi de cand tot scriu. Pentru mine, este a 26- la bord. Sase luni. Jumatate de an. Imi lua mai putin sa ma duc pe Luna si sa ma intorc. Plus sa mai stau cateva zile si sa fac si ceva poze pe acolo. Si cel mai probabil este ca mi-ar fi fost mai usor sa ma intorc de acolo.

Mai multa lume si-ar fi dat mai mult interesul in sensul asta. Dar ce asteptari sa ai cand oamenii insarcinati cu schimburile de echipaj nu au experienta marii, a voiajelor. Majoritatea, cel putin. Tin minte ca am intrat odata intr-o firma de crewing si dupa ce m-am prezentat si am zis ce functie am, pentru care as vrea sa aplic, o domnisoara plictisita mi-a aruncat cateva intrebari din varful buzelor si apoi mi-a zis ca ma vor cauta daca au nevoie. Si aproape i-au cazut genele false cand i-am zis ca am si eu cateva intrebari, ca sa stiu daca EU am nevoie de ei. Ce fel de nave? Tancuri..ok, tancuri, dar de care? Crude, oil chemical, chemical, Aframax, Suezmax, VLCC, ca sunt o gramada. Tancuri petroliere, vine raspunsul si mai generic decat primul. Buuun, m-am lamurit cu asta..ce motoare au? Conteaza? ma intreaba conita. Sigur, pentru mine conteaza, pentru ca eu am experienta pe un anumit tip de motoare, altele s-ar putea sa fie complet necunoscute pentru mine, unde mai pui ca pentru altele s-ar putea sa am nevoie de ceva curs pecial. Ok, trecem si peste asta. Ce fel de PMS aveti? Cand am vazut ca se imbujoreaza toata si incepe sa se hiperventileze, am simtit ca trebuie sa mentionez rapid „Planned Maintenance System”, domnisoara. Aaaaa, pai..nu sunt sigura. Buuuun, alta intrebare, ce fel de echipaje? Multinationale, vine raspunsul rapid. No, bine, mi-am inchipuit asta, dar de care natiuni? Pai de ce? Pai din acelasi motiv pentru care am intrebat de motoare, pentru ca eu am lucrat cu anumite nationalitati pana acum, si cu toate se lucreaza diferit. In plus, conteaza enorm daca esti singurul roman intr-un echipaj format complet din rusi sau vorbitori de limba rusa, sau alte nationalitati, sau daca suntem cumva in proportii egale distribuiti. Mi-a insirat cateva natii, a dat ochii peste cap si a oftat a plictiseala si cam asta a fost. Am plecat de acolo fara sa stiu nimic despre respectiva companie, dar convins ca NU este ce-mi trebuie mie. Iar scena asta sunt convins ca are loc in multe, multe din firmele de crewing de la noi. Copilite care au mai putini ani de scoala decat avem noi de mare, te trateaza ca pe un catel care le zgaraie la usa cerand mancare cand le treci pragul.

Nu se mai face recrutare de personal, nu mai exista notiunea de fidelizare, „seniority” sau cum naiba se mai cheama. Contractul ala cu care pleci zici ca e semnat pe viata, asa de tare se mira office-ul cand le ceri sa te aduca acasa. Se bate atata moneda pe termeni ca „lucratori cheie”, curg rauri de cerneala pe tema lungimii contractelor, repartrierilor, izolarii la bord, „fluidizarii procesului de repatriere”, etc si in acelasi timp se inchid consulate, mai apar cateva cerinte de vize, documente doveditoare de tot felul, apostile, stampile, teste, se mai suspenda niste zboruri, se mai inchid niste granite, mai apare o stare de urgenta, trece si pandemia asta si vine urmatoarea, si tot asa..adevarul adevarat e ca nimanui nu-i pasa. Merge nava? Produce? Suntem pe plus? Atunci e bine..cum merge, asta e alta poveste. E povestea noastra, a astora care nu prea contam, de aici. Scrisa cu sudoare, cu arsuri, cu incheieturi ruginite si oase rupte si nopti nedormite. Cu sanatate subrezita si nervi intinsi precum corzile de chitara. Si cu dor, cu mult, mult dor. Ce ironie, o viata irosita pentru o viata pe care nu apucam sa o traim decat prin poze si apeluri video si in vis, cu barba ingropata in perne si lacrimi in ochi..

Un articol de Cezar Gabriel