Selectați pagina

Jurnal de bord, saptamana 10

Jurnal de bord, saptamana 10

        Zece saptamani. Imi par o vesnicie, si totusi au trecut repede. Mi-as fi dorit ca si pandemia asta sa treaca in acelasi ritm, dar se pare ca timpul nu curge la fel peste tot, pentru toata lumea. Am mai spus-o, la bord aici, traim intr-un fel de univers paralel. Ciudat Univers, unde lucrurile bune dinafara nu ajung, dar ne ating cele rele. Unde intri usor si te lupti din rasputeri sa iesi.

 Apriga iubita, marea, te prinde in mrejele ei precum Calypso pe Odiseu, si te tine langa ea cu anii, in ciuda dorului de casa.

Nabadioasa, te mangaie azi ca sa te loveasca maine cu furie.

Neindurata Zeita, care isi cere din cand in cand tributul de sange si pe care nu poti sa o uiti odata ce i-ai gustat lacrimile sarate..

O iubim si o uram totodata, ne e teama de ea si ne e dor, fugim de ea in varf de munte ca sa visam la soaptele valurilor ei alunecand pe langa bordaj.

Nu promisiunea castigului ne impinge pe mare, nici asteptarea unei recunoasteri din partea altora, nu curajul, ci o doza de nebunie, cred. O chemare pe care nu o auzim, dar o simtim in fiecare celula a corpului nostru. Tot un dor de casa, altfel de casa. Prima casa, cea din care a pasit timid pe uscat cand Pamantul abia incepea sa se raceasca, ca niste copii obraznici fugiti din curte, porniti sa exploreze lumea si care si-au ratacit drumul inapoi. Si care in incercarea de a gasi drumul spre casa au desenat harta lumii, au adus aproape continente despartite de nemarginiri albastre, au unit oameni, au scris istoria lumii, uneori, de fapt de multe ori cu sange, al lor sau al altora. Suntem exploratori, mereu am vrut sa vedem ce zace dincolo de orizont si am gonit spre el chiar si atunci cand am crezut ca tot ce ne asteapta la capatul calatoriei sunt monstri si o cadere in neant de pe marginea lumii.

Acum, nebunii care asculta chemarea Zeitei sunt actorii principali ai piesei care se joaca in lume in acest moment, sunt cei care misca lumea, sistemul asta in care traim, bun sau rau..sunt cei arsi de soare sau manjiti de ulei care la sfarsitul zilei adorm pe scaun in fata farfuriei cu vesnicul cartof prajit cu pui. Sunt cei care atunci cand descarca si cara cateva sute de kilograme de piese sau materiale sau alimente nu se intreaba prin cate maini au trecut si daca au fost dezinfecatate mai inainte. Sunt cei care se amagesc ca o masca de praf o sa-i protejeze de spaima lumii. Sunt cei pe care ii uita toti. Pe care nu i-au stiut niciodata. Pe care nu-i vor sti vreodata.

Barbosi, batuti de vanturi, abrazivi, muti, modelati mai degraba in imaginea stancilor de care se sparg valurile furioase, dar cu foc in suflet. Si cu nestins Dor in ochi, impartiti vesnic intre doua case, copii ai unui divort intre Mare si Uscat. Astia suntem.

Astea-s gandurile care ma incearca cum stau asezat la prova pe o baba, cu ochii intorsi spre larg. Spre Est. Spre casa. Cealalta casa..

Un articol semnat de: Cezar Gabriel

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!