Clubul orădean de fotografie Varadinum organizează, sambata, 1-04-2023, la ora 18, în Piaţa Unirii din Oradea, vernisajul expoziţiei “Conacul se prezintă” editia a-II-a

Expozita poate fi vizitata timp de o luna si vor fi expuse un numar de 155 fotografii si expun 121 fotografi din tara si de peste hotare!

 

 

afis

Foto afis: Gabi Petre

Acum 9 ani, in luna februarie, s – a nascut un grup de fotografi amatori si profesionisti, numit La Conacul Fotografilor. Inca de atunci s – a dorit a fi un grup in care primeaza prietenia si relationarea intre membri, bineinteles sub tutela scrierii cu lumina. Treptat au aderat foarte multi membri, atat din tara, cat si de peste hotare, iar la momentul actual grupul cuprinde un numar de peste 10.000 de membri. Cea mai mare parte a membrilor sunt fotografi amatori si profesionisti, dar nici simpatizantii, iubitorii de frumos nu au fost refuzati.

concacul fotografilor aprilie 2023 1 copy resize

Important de mentionat este faptul ca a fost depasita limita mediului on line, membrii Conacului Fotografilor intalnindu-se si in viata reala, legandu-se prietenii frumoase si chiar formandu-se si familii. Inafara intalnirilor ocazionale, la o cafea, o bere si un rasarit de soare, anual se organizeaza aniversarea Conacului la care participa peste 100 de membri insotiti de familii.

concacul fotografilor aprilie 2023 2 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 3 resize

Zi de zi, adminii Conacului, vin in intampinarea membrilor grupului cu provocari diverse si mici concursuri , grupul avand si cativa sponsori ce pun la bataie premii diverse. Dintre acesti sponsori amintim Firma Royal Canvas si Ovidiu Bujor care ofera lunar care un print, dar si DeMedia.ro, care ofera lunar un stick de memorie.

concacul fotografilor aprilie 2023 4 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 5 resize

Ne mandrim si cu cateva expozitii, organizate atat la Bucuresti, in tara, dar si peste hotare. De fiecare data au participat zeci de fotografi, cu lucrari pline de culoare si emotie ce au adus incantare privitorilor.

concacul fotografilor aprilie 2023 6 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 7 resize

La Oradea suntem deja la a doua editie a expozitiei Conacul se prezinta, lucru ce ne onoreaza si ne face sa ne dorim sa devenim din ce in ce mai buni. Participa un numar de 120 de fotografi, amatori si profesionisti. Cele 154 fotografii expuse apartin diverselor teme. Expozitia cuprinde peisaje ce iti taie rasuflarea, imagini din lumea celor care nu cuvanta, portrete expresive, dar si still life de un rafinament aparte. Vernisajul va avea loc in data de 1 aprilie anul curent, la ora 18.00, in Piata Unirii din Oradea si va asteptam cu drag sa va bucurati alaturi de noi de toate aceste imagini ce va vor incanta retina.

concacul fotografilor aprilie 2023 8 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 10 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 11 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 12 resize

Un alt lucru ce ne face sa fim mandri este solidaritatea membrilor Conacului ce au reusit sa organizeze campanii de intrajutorare cu ocazia diverselor sarbatori religioase, in care s-a adus zambetul pe chipul unor copii si persoane varstnice mai putin favorizati de soarta, dar si in cazuri extreme (boli si alte evenimente de nedorit).

concacul fotografilor aprilie 2023 13 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 14 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 15 resize

Conacul Fotografilor patroneaza si o publicatie on line, intitulata LCF Fotomagazin, in care promovam membrii grupului,interviuri, noutati si curiozitati din lumea fotografiei precum si itinerarii fotografice.

concacul fotografilor aprilie 2023 16 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 17 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 18 resize

Desigur sunt inca foarte multe de povestit referitor la acest grup de oameni minunati , dar ne-am dori sa descoperiti si singuri urmarindu-ne pe facebook si instagram, sau pur si simplu accesand revista noastra on line (https://laconaculfotografilor.ro/ ).

Tinem sa multumim si sa ne exprimam recunostinta profunda fata de domnul Ovi D. Pop si fata de Grupul de VARADINUM FOTO CLUB. Fara sprijinul dumnealor aceasta expozitie nu ar fi existat.

concacul fotografilor aprilie 2023 19 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 20 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 21 resize

Participanti:

Adina Morar, Adina Teodorescu, Alexandru Handarache, Alexandru Nae, Alexandru Zaharia, Alin Bicas, Alin Panchiosu, Ana Tina, Angela Bocse, Antal Radu, Antonela Ionita, Bajan Magdalena, Bajan Sorin, Bartok Florentina, Bgs Zsolt, Carmen Borzan, Carmen Constandin, Carmen Draiman, Carmen Drake, Casiana Chira, Catalin Arcu, Ciprian Tise, Ciprian Ilie, Ciuraru Florinda Loredana, Claudiu Oros, Codrin Anton, Constantin Lazar, Cornelia Ghergut, Cosmin Andreica, Cristian Boartes, Cristian Buda, Cristian Resiga, Dan Kamner, Daniel Balaj, Daniel Contiu, David Netedu, Diana Grigore, Doru Sava, Dragos Ivanel, Ella Ionescu, Emma Brahas, Erik Bagy, Flaviu Negru, Flavius Adrian Grigore, Flavius Oprea, Florin Todoran, Florin Ungureanu, Gabi Dragoslav, Gabi Petre, Gabi Sotir, Gabriela Vochescu, Genovel Butnaru, Gheorghe Belu, Gyozo Baghiu, Haracsek Lehel, Hatszegi Csaba, Ioana Adriana Popovici, Irina Condurachi, Iulian Huma, Iulian Dumitriu, Kertesz Hajnalka, Laura Ioana Taranu, Lavinia Hutanu, Levi Bagy, Ligia Corduneanu, Liliana Radita, Lolli Brandiburu, Lucia Ghioldan, Lucian Baghiu, Magdalena Rujoiu, Marcel Vintan, Maria Fekete, Marian Valentin Lascu, Mariana Negulescu, Marilena Petrescu, Marius Burcea, Marius Hardulea, Melanie Bliss, Mihai Andries, Mino Cristian, Mircea Negulescu, Monica Axinte, Monica Bancila, Ovidiu Domsa, Ovidiu Marco, Petronela Vali Slavu, Petru Dalea, Radu Iulian, Radu Suciu, Robert Kovacs, Sebastian Bunbu, Sebastian Vasile, Seres Csaba, Sever Moldovan, Sorin Savin, Sorin Eftene, Stefan Andrei Tomas, Tamara Dubb, Tatiana Teofanescu, Teodora Codreanu, Valentina Mihalache, Valerian Cruceru, Vlad Badau, Voicu Sorin Andrei, Carmen Murgu, Elena Biianu, Galia Dan, Laura Cosma, Laura Pavaloaia, Adriana Dumitrescu, Eugen Eugraf, Calin Flegner, Ionut Gabriel Sabau, Elena Simion Tudosie, Laura Cosma, Dan Udrea, Constantin Ciocan, Adela Rusu, Ovi D. Pop, Udrea Dan, Stelian Marcu

concacul fotografilor aprilie 2023 22 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 23 resize

concacul fotografilor aprilie 2023 24 resize

Un articol de: Angela Codrina Bocse