Enotul (Nyctereutes procyonoides)

Face parte din familia Canidae, alături de lup, vulpe, șacal etc. Lungimea corpului este de 60–90 cm, coada de 15–25 cm și poate ajunge până la 10 kg. Este un animal omnivor, putându-se hrăni cu fructe și plante de apă, deși preferă o alimentație carnivoră, cuprinzând broaște, insecte acvatice, șoareci, bizami, păsări și ouăle acestora etc.

 

Este un animal de amurg și noapte, aparițiile diurne fiind întâmplătoare. Blana are o culoare între gălbui-roșcat și cafeniu-închis, cu spicul perilor de culoare neagră. Pe spate, pe obraji și picioare domină nuanțe mai închise, iar ventral cele deschise (brun-gălbui).

Foto: Bajan Sorin

Enot, cunoscut drept “câinele deltei”, adus în Europa la începutul secolului douăzeci de ruşi şi răspândit şi în zona de est a României.

Este printre animalele cel mai recent apărute în fauna României. Prima semnalare oficială datează din anul 1951, când primul enot a fost capturat la doar 40 kilometri de Bucureşti, undeva prin judeţul Ialomiţa.

De fapt, câinelui enot i se mai spune şi “bursuc cu barbă”. Cu toate acestea, enotul nu este nici raton, nici bursuc, ci, în ciuda înfăţişării sale destul de bizare, este o specie de câine sălbatic din aceeaşi familie cu lupul, vulpea, şacalul sau coiotul.

Foto: Bajan Sorin

Dusmani. Vulpea, uliul, sacalul sau acvilele pot fi periculoase pentru enot, care le ucid in special puii. Pentru ca sunt animale lente si nu pot fugi de caini si acestia sunt un pericol pentru ei, in special cainii ciobanesti.

Un articol de: Bajan Sorin