Stim ca Marian Uram este pasionat de fotografia nud, insa vom afla mult mai multe in acest interviu.

 

Rep.Pentru ca nu esti la primul interviu, as dori sa intram direct in subiect. De unde ideea de a fotografia nudul uman?

M.U. : Pur si simplu pentru ca este frumos ? De altfel, orice subiect este frumos, sau cel putin are ceva frumos care poate fi subliniat prin fotografie … dupa cum poti sa te concentrezi sa arati si partea urata a oricarui subiect … totul tine de felul cum fotografiezi si de ceea ce gandesti, ce doresti sa realizezi. Asa cum spunea un fotograf roman deosebit, pe care l-am cunoscut la un moment dat .. partea cea mai importanta in fotografie se regaseste intre vizorul camerei foto si ceafa fotografului ?

Poate ar trebui sa spun clar ca nudul nu difera in mod fundamental de alte genuri de fotografie si ca numai sentimentele umane ale participantilor si ale privitorilor il fac sa fie “special” … asta plus tarele sociale.

Rep. : Am vazut in arhiva ta niste fotografii nud cu totul speciale. In aceasta epoca, in care suntem bombardati de fotografii …… mai potrivite pentru revistele pentru adulti, dar cu pretentia de “nud artistic”, chiar mi-as dori sa ne spui cateva cuvinte despre acest gen de fotografie. Ce conditii ar trebui indeplinite de o fotografie nud, pentru a nu trece linia vulgaritatii?

M.U. : Da … eu nu le consider speciale … sunt acele fotografii de nud denumite “implied” – din verbul “to imply” care inseamna a sugera … adica nudul care nu arata in mod explicit, ci doar sugereaza, determina privitorul sa isi imagineze mai mult ? si acesta este genul de fotografie de nud care imi place in mod deosebit si o fac cu multa placere.

In ceea ce priveste vulgaritatea … nici macar nu este necesar ca un model sa fie nud pentru a avea o poza vulgara – totul tine de atitudine si de mesajul pe care il transmite … si pot spune ca – de multe ori – am constatat cat de fina este linia de demarcatie intre un nud artistic si unul vulgar.

Rep. : Iti amintesti primii tai pasi in acest gen de fotografie?

M.U. : Da … prima sedinta de nud am facut-o cand o foarte buna amica – care cocheta si ea cu fotografia la momentul acela – mi-a spus ca a fost abordata de un model care dorea si fotografii nud si m-a intrebat daca vreau sa le fac eu … am acceptat si am facut sedinta … declarata de la bun inceput ca fiind o sedinta foto de test .. pur si simplu sa vedem ce iese ? Partea “simpatica” este ca – dupa ce modelul a vazut pozele (desi ii aratam ce iesea si in timpul sedintei, pentru a capata incredere si pentru a se relaxa) ne-a rugat sa nu publicam nimic din acea sedinta :)))) si am acceptat asta, chiar daca semnase un model release …

Rep. : Desigur, fiecare dintre noi cauta sa se perfectioneze in ceea ce face. Tu cum ai procedat, ai fost autodidact, sau ai urmat cursuri de specialitate, ai participat la workshop-uri?

M.U. : Eu studiez continuu … si apreciez oricand daca invat ceva nou. Pentru a raspunde la intrebare … am facut de toate – am urmat si cursuri de specialitate, am fost si autodidact studiind o gramada de carti, am participat si la workshop-uri si am si cumparat online materiale de specialitate pe care le-am studiat.

Rep. : Cred ca majoritatea oamenilor se jeneaza sa se expuna astfel. Cum iti alegi modelele? Cine accepta sa faca astfel de fotografii?

M.U. : Exista modele care spun singure ca accepta sa faca fotografie de nud – exista site-uri de fotografie unde aceste modele se prezinta. Exista multe modele care practic din asta traiesc, dar exista multe altele care fac asta in timpul liber, pe langa activitatea principala. De asemenea, modelele spun in mod clar – de cele mai multe ori – care le sunt limitele in care accepta sa faca fotografie de nud. De cele mai multe ori, intreaba fotograful care este conceptul sedintei foto – si functie de detaliile pe care le primesc accepta sau nu sa faca respectiva sedinta.

In ceea ce priveste partea de jena – ea este considerata fireasca in cultura noastra, pentru ca asa am fost educati. Exista multe culturi care considera nudul ceva foarte firesc si natural. As dori sa mentionez ca un model cu care am lucrat cateva sedinte de nud mi-a spus, la un moment dat, ca a avut un sentiment extraordinar de eliberare dupa ce a facut asta, pentru ca a realizat – pe de o parte – ca se poate “expune” fara a se expune ? – iar pe de alta parte – ca poate face asta intr-un mod frumos, cu rezultate frumoase, intr-un mediu ok si sa se simta bine, sentimentul de eliberare provenind din faptul ca initial ea nu se credea in stare sa faca asa ceva.

Rep. : Discutand despre modele, care este conditia modelelor de nud in mediul nostru?

M.U. : Datorita culturii, a religiei, a educatiei, a conditionarilor si a tarelor pe care le avem cu totii, modelele de nud se “ascund” – nu pentru ca le-ar fi rusine de asta, asa cum ti-am spus, cele mai multe se simt chiar eliberate in sinea lor si asta le da o stare de bine si o incredere extraordinare, dar datorita oprobiului public inutil. Putina lume intelege latura artistica a activitatii lor – si evident ca aceste modele se fac cunoscute in mediul care le apreciaza ?

Am vazut acum cateva zile o stire despre o femeie care si-a exprimat opinia public in legatura cu un subiect … s-a relevat brusc in mediul online ca respectiva face videochat – si datorita acestei informatii – intr-o conexiune extrem de “logica” – opinia respectivei nu mai valora nimic … cred ca asta e cea mai simpla dovada referitoare la opinia publica la noi ?

Rep. : Pentru o astfel de fotografie, consideri ca ai nevoie de ceva cunostinte de psihologie, pentru o colaborare …… relaxata cu modelul?

M.U. : Nu iti trebuie studii de specialitate de psihologie :)))) dar este necesar sa abordezi sedinta cu totul intr-un mod cat mai deschis si mai relaxat posibil. Modelul trebuie sa aiba incredere in propria persoana, in primul rand, si apoi sa aiba incredere in fotograf. Ca este doar un fotograf sau mai multi, sau daca exista si o echipa intreaga care lucreaza pentru realizarea unei sedinte foto, este mai putin relevant … pana la urma, in marea majoritate a cazurilor, fotograful este cel care a gandit conceptul sedintei si el este cel care coordoneaza toata activitatea acolo.

Dar – ceea ce este absolut necesar de facut la o sedinta foto nud este sa te asiguri ca modelul este relaxat si se simte bine in mediul in care se face sedinta. Un model poate fi stresat din multe motive .. ca ii este sete, frig, ca mediul nu ii garanteaza izolarea de care are nevoie, ca nu este tratata cu respect, toate astea pot fi motive care sa ruineze o sedinta foto. Pentru a evita orice problema, este recomandat sa existe o comunicare foarte buna atat inainte de sedinta, cat si in timpul desfasurarii sedintei.

Rep. : In spatele unei fotografii creezi intotdeauna o poveste? Cum se desfasoara practic o astfel de sedinta foto?

M.U. : Evident ca o fotografie care spune o poveste este una de dorit … dar nu oricand – depinde de conceptul sedintei. Cum se desfasoara o sedinta foto de nud? La fel cu orice alta sedinta cu subiect uman :))) grija pentru a avea un model relaxat si pentru a pune in valoare modelul este aceeasi – indiferent ca se face o sedinta foto de portret, glamour, nud, sport samd

Rep. : Ne poti spune ce este mai dificil in a fotografia nuduri?

M.U. : Partea referitoare la echipament si la lumina sunt valabile pentru orice tip de sedinta foto. Pentru nud, in afara de comunicarea foarte clara si detaliata cu modelul, inainte de sedinta foto, este necesara o planificare foarte buna. Eu prefer sa invat din greselile altora, sa nu fiu nevoit sa trec eu prin momente dificile pentru a tine cont de toate aspectele in viitor – dar se intampla sa fac greseli si … asta este .. invat din ele si merg mai departe. De exemplu – am facut o sedinta foto cu un model, si intre primele poze am facut poze cu ea intr-o tinuta interesanta – ea purtand niste sandale romane – care se leaga cu un snur pana aproape de genunchi. Evident ca urmele de la acele snururi s-au vazut pe picioarele modelului pana la finalul sedintei, ceea ce mi-a creat niste probleme destul de mari la editarea pozelor … deh, ce sa fac … prostia se plateste ? Bine, chiar si in cazul in care planifici lucrurile foarte bine si comunici clar cu modelul, este posibil sa apara probleme de genul asta … daca se pot corecta pe loc, se rezolva, daca nu, ori se amana sedinta ori se renunta …

Un alt aspect dificil in fotografia de nud este faptul ca ai in fata .. un model nud ? Daca nu esti in stare sa te “setezi” foarte clar pe modul profesionist, astfel incat sedinta sa se desfasoare fara nici cea mai mica conotatie sexuala, atunci nu ai ce cauta sa faci fotografie de nud. Un coleg mi-a spus la un moment dat ca nu intelege cum pot face eu fotografii cu asemenea modele superbe, care mai sunt si dezbracate .. si a zis ca el nu ar fi in stare sa faca asta .. la care i-am replicat ca asta este motivul pentru care eu fac acele fotografii si nu el :))))

Rep. : Am observat ca balanta nudurilor, daca mi-e permis sa spun asa, se inclina in favoarea femeilor, in detrimentul barbatilor. Tu fotografiezi si nuduri masculine?

M.U. : Nu am fotografiat nuduri masculine pana acum – dar nu as avea reticente sa fac astfel de sedinte foto. Din perspectiva mea, nudul feminin este mai ofertant pentru realizarea unor poze care sa puna in evidenta frumusetea corpului nud, fata de nudul masculin – dar se pot realiza fotografii superbe si cu modele masculine.

Rep. : Doar pentru amuzament, cine este mai ascultator, femeia sau barbatul?

M.U. : Din perspectiva fotografiei in general, fara referire strict la nud, pot spune ca modelele cele mai ascultatoare sunt cele care doresc cel mai mult sa aiba niste fotografii faine ? am intalnit si femei care nu ascultau indicatiile fotografului, dar si barbati ? cel mai adesea, intr-o sedinta foto de cuplu, exista un partener care doreste sedinta si unul care este “convins / fortat” sa participe … daca nu il poti convinge sa participe activ acolo, mai bine renunti.

Rep. : Si tot pentru amuzament te intreb: ti-ar placea ca macar pentru o zi sa treci de partea cealalta si sa fii tu modelul?

M.U. : Am facut cu mare placere fotografii – eu fiind in postura de model – atunci cand mi-a placut conceptul si am simtit ca mi se potriveste … dar eu prefer de obicei sa fiu de partea “corecta” a camerei, cea cu vizorul ?

Rep. : Ai avut vreo experienta neplacuta la o astfel de sedinta foto?

M.U. : Am avut si experiente neplacute – cel mai adesea atunci cand nu au fost respectati termenii si indicatiile agreate inainte de sedinta. Dar – in marea majoritate a cazurilor – nu am avut experiente neplacute.

Rep. : Ai expus nuduri la vreo expozitie? Sau ai in plan o expozitie de nuduri?

M.U. : Inca nu am expus fotografiile mele in vreo expozitie … intentionez sa fac o expozitie cu fotografii facute din avion, ca prima prioritate … poate si una in viitor cu fotografii de nud artistic (acele nuduri implied de care am spus mai devreme) … mai discutam, si o sa va anunt daca organizez o expozitie ?

Rep. : O ultima intrebare. Sa spunem ca un fotograf la inceput de drum iti cere niste sfaturi. De unde ar trebui sa porneasca pentru a obtine fotografii nud deosebite?

M.U. : Pentru un fotograf la inceput de drum, nu as recomanda sa inceapa cu fotografia de nud. In primul rand, trebuie sa stii sa iti controlezi camera foarte bine, sa o cunosti atat de bine incat sa nu fii nevoit sa te uiti ca sa modifici niste setari (cele pentru care nu este implicat un meniu pe ecranul camerei) ? Trebuie in primul rand sa iti cunosti bine tot echipamentul cu care lucrezi, sa fii in stare sa comunici cu un model – recomand efectuarea unui numar suficient de sedinte foto cu modele pentru a avea experienta coordonarii lor si a comunicarii eficiente si clare. Apoi, sa gaseasca un prim model cu care sa lucreze, preferabil un model care are deja incredere in capabilitatile lui de fotograf, si sa testeze. Eu – la realizarea primelor fotografii glamour si nud – am ales pur si simplu niste fotografii care mi-au placut si am incercat, impreuna cu modelul, sa le realizam, pentru a identifica ce e bine si ce nu, de care aspecte sa ma ingrijesc pentru a avea o fotografie buna …

De asemenea – imi exprim deschiderea pentru a da sfaturi concrete raspunzand unor intrebari concrete, oricui are nevoie de ajutor … ca un comentariu personal, as vrea sa mentionez ca nu mi-a fost niciodata teama sau jena sa intreb ceva, si recomand asta oricui.

 

Marian, felicitari pentru toata munca ta, multumesc pentru ca ti-ai facut timp sa povestim si mult succes si de acum incolo !

Un articol de: Angela Codrina Bocse