Selectați pagina

Jurnal de bord, Saptamana 5

Jurnal de bord, Saptamana 5

Suntem in saptamana cinci, alaturi de Cezar sau saptamana cinci de cand suntem plecati pe mare, bineinteles prin intermediul imaginatiei.                                                                                                                                                                                                                                             O noua saptamana, o noua fila a jurnalului de bord, mari line, Cezar!

Inca o saptamana. Mai am vreo 10, teoretic, dar, in perioada asta e periculos sa incepi sa numeri invers. E periculos pentru psihic, mi-as face mai mult rau. Mai bine o las la voia sortii. Mai am, cat mai am..vom vedea. Pentru moment, nimeni nu mai pleaca nicaieri, nimeni nu mai vine. Brazilienii au suspendat cel putin pentru moment, serviciile portuare care tin de schimburi de echipaj. Nu se mai iese la oras, nu ca ne-am fi inghesuit oricum de cand cu nebunia asta. SI in plus, suntem iarasi de aproximativ 10 zile la ancora. Altfel, viata merge inainte. Ne-am facut drill-urile saptamanale, sedinta de dupa, mai discutam ultimele stiri. Toata lumea vrea sa stie de schimburi, evident. Un coleg urmeaza sa sarbatoreasca ziua fiului sau, altul mai are putin si se insoara, altii sunt deja peste perioada contractuala si sunt obositi. Cati oameni, atatea povesti. Toti am prefera sa fim acasa, langa familiile noastre si ne e greu sa acceptam ca, cel putin pentru moment, nu este posibil. Este usor, fiind aici, relativ izolat si la distanta de tot ce se intampla in lume, sa uiti ca totul este cat se poate de real. Nu e un alt film despre pandemii si virusi care transforma oameni in zombie. Nici Brad Pitt, nici Dustin Hoffman sau Matt Damon n-o sa descopere intr-o sclipire de geniu un vaccin minune. Se imbolnavesc oameni reali, mor oameni reali, parinti, bunici. Nu poti pune „pauza” sau sa opresti cu totul pentru ca nu iti place cum se desfasoara intriga. Nu, filmul asta il vedem pana la capat..

Stau si ma gandesc,( ce altceva sa fac ), ce valoare a capatat deodata „maine”, in tot contextul asta? Mai pretios decat aurul, decat orice diamant. „Maine” este cel mai dorit lucru de pe planeta. Pentru noi, cei de aici, pentru cei care s-au izolat in case si mai ales pentru cei care sunt la datorie, in fiecare zi, riscandu-si sanatatea, poate chiar vietile, ale lor si ale familiilor lor. Cate lucruri nu am amanat, nu am lasat pe maine, de lene sau pur si simplu pentru ca „maine” era ceva cert, o plimbare, o carte de citit, un telefon catre parinti, prieteni.

            …tot scriu si sterg ce e mai jos..si iar scriu si iar sterg..o sa incerc sa fiu cat mai scurt…

Sigur, virusul asta a venit cu un val de frica dupa el, e normal. Dar la fel de sigur cum ziua urmeaza noptii, frica va trece, se va risipi eventual. Si vom ramane cu niste alegeri simple. Putem trai acum, azi. Pentru noi, pentru sufletul nostru. Putem deveni liberi, rupti de „asa trebuie”, imbratisand „asa imi doresc”. Numai in izolare ne putem da seama cu adevarat cata nevoie avem de interactiune, de apropiere de alti oameni, si poate asa o sa devenim mai atenti la cei din jur, mai buni cu ei (off, urasc cand sun ca un crainic TV in perioada Craciunului). Cand „filmul” asta se va sfarsi, si se va sfarsi, putem da drumul unuia nou, asta e vestitul „fresh start” de care tot auzim. Sau, putem sa iesim din case, sa ne punem frumos jugul inapoi pe gat si sa mergem inainte ca si pana acum. Fara sa privim in jur, neatenti la viata care se intampla in jurul nostru, cu ochii mereu dupa „mainele” ala pe care ni-l leagana altii in fata ochilor ca pe o momeala. Vorbesc mult si nu sunt foarte coerent. Mi-e dor de casa si imi fac griji si eu pentru ai mei.

Cred ca Max al meu ar fi explicat mai bine, si el nici macar nu vorbeste. E simplu. Fii aici, acum. Zambeste, iubeste, joaca-te. Adu un zambet cuiva in fiecare zi, mangaie-i cand sunt tristi, fii bun cu toata lumea. Iarta, uita..mi-e dor de Max..

E dimineata. Sunt nori, dar banuiesc ca Soarele se pregateste sa isi faca loc pe undeva. Lumina mereu isi face loc, oricat de intuneric ar fi. Am banuit corect, marele ochi de foc se strecoara printre un nor si un varf de deal pentru cateva clipe. O scurta explozie de culoare, apoi din nou gri. Dar cel putin stiu ca e acolo. Zambesc, nu ma pot abtine..AMR 10

Un articol de: Gabriel Cezar

2 Comentarii

  1. Irina

    Exceptional, ca de obicei! L-am recitit rand cu rand, de cateva ori! Dureros de autentic, trist de trait asa ceva!! Fiti tari, avem nevoie de voi!

    Răspuns
    • Cezar

      Multumesc 😊🙏

      Răspuns

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!