Selectați Pagina

Jurnal de bord, Saptamana 1

Jurnal de bord, Saptamana 1

Iulie 2018. In mars de nu-stiu-unde spre nu-mai-tin-minte. Atat de multe porturi vedem si atat de des incat cine le mai stie. Suntem in Brazilia, asta stim. Rutina, trezit dimineata, cafea..sar micul dejun cu un sentiment de vinovatie..ce m-ar certa sotia daca ar sti..offf, iar mi-am adus aminte, mi-e dor de casa.

Cobor in masina, se aduna toata lumea usor usor, sedinta de dimineata: “avem de facut asta si asta, facem asa si pe dincolo”. Ok, toata lumea se risipeste care pe unde are treaba. Mai verificam mesajele de la companie, mai o raportare. Rutina. Vine pauza de cafea, ies pe la puntea principala, sa mai respir un aer curat. Marea destul de agitata, dar nu se simte asa tare. Ici colo cate o barca de pescuit. Urc pe comanda, schimb ceva vorbe cu comandantul, mai bem o gura de cafea. In statia radio obisnuitele zgomote, paraziti multi, cate o nava cheama statia de pilotaj, ba cate un ofiter de cart de pe cine stie ce nava ne mai pune sa ascultam melodia lui de suflet..MAYDAY, MAYDAY..iarasi paraziti..MAYDAY MAYDAY, apoi cineva vorbeste agitat in portugheza. Ne uitam unii la altii de parca nu ne vine a crede. E pe bune? Cineva cere ajutor. Ne activam rapid, comandantul incearca sa raspunda dar cei de la celalalt capat al apelului de ajutor nu vorbesc engleza. Sun in masina, sa fie in stand-by in caz ca trebuie sa reducem viteza, sa intoarcem, sa acordam asistenta. Am chemat ofiterul brazilian, vorbeste el in radio. E o barca de pescuit, au ramas fara combustibil si curent, sunt in deriva , statia radio mai merge cat mai merge pe baterii. Dau pozitia lor, verificam, sunt aproape. Iesim pe aripa, incercam sa-I identificam, ii vedem, un punct mic spre orizont, dispare si apare intre valuri. Verificam hartile, nu putem merge dupa ei, sunt adancimi mici, noi incarcati, pescaj mare, riscam. Contactam noi paza de coasta, au receptionat si ei apelul, vor trimite ajutor, dar dureaza. Chemam in radio alte barci de pescuit din zona, raspunde una, ofiterul brazilian le explica situatia in care se afla compatriotii lor, tot ce trebuie sa faca e sa mearga langa ei, sa-I asiste cum pot, pana ajunge garda de coasta. Sunt aproape de noi, asa de aproape incat nu pot sa nu iau aparatul sa-i fotografiez. Sunt zambitori, nu-i inteleg, mie imi bate inima nebuneste de emotie. Au inteles, se vor duce spre ceilalti. Sunt veseli toti, si par ca-si vad in continuare de pescuit. Unul gesticuleaza spre noi, are ceva in mana. O langusta, ne intreaba daca nu vrem languste, imi zice ofiterul. Pentru ei, ziua a fost cu noroc. Sigur au priceput ce au de facut, intreb? Sigur, aproba ofiterul nostru. Ii lasam in urma rapid, iar eu ma indrept inapoi spre masina cu un nod in gat. E gata pauza de cafea, vine pranzul, raportari, completat jurnalul..trece ziua si uit. Imi aduc aminte mai pe seara, ma interesez de soarta lor, au fost salvati? Au fost, i-au asistat si zambitorii vanzatori de languste pana i-a preluat garda de coasta. Happy end, de data asta. Am ramas doar cu o poza, o simpla poza cu niste pescari. Si cu povestea ei scrisa in suflet. Pana azi.

Corespndenta dintre valuri cu: Cezar Gabriel

3 Comentarii

  1. Mihaela Radu

    Emoție

    Răspuns
    • Irina

      Cunosc povestile astea, le simt si eu, alaturi de voi, cei de departe :((

      Răspuns
  2. Maria

    Ma fascinează, de fiecare data, poveștile tale.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!