Un artist in toata puterea cuvantului, cu fotografii pline de culoare ce ne surprind de fiecare data. Va invit sa descoperiti o picatura din ceea ce inseamna de fapt Pip Pip Popescu 🙂
R : Începem cu întrebarea clasică, cine eşti tu?
PPP : “Sînt numitul Vlad Turburea
fiul unui om şi al unei femei
omul – Gheorghe
ocupaţia – pictor de duminică
femeia – Ana
ocupaţia – umbră în acuarelă la cules de lumină
data naşterii mele – anotimpul lămpilor de ceară”
(din poezia mea – autobiografie)
Da, Vlad Turburea şi alte pseudonime – Pip din “Marile speranţe”, etc.
De fapt am un nume foarte rar, Popescu !
Lucrez la un teatru din Bucureşti şi mă alint cu gîndul că Lacul Morii – o desfătare vizuală la asfinţit -este proprietatea mea … fotografică.
R : Fotografia – marea ta pasiune ? Cum ai inceput ?
PPP :Acum, poate da. Spun poate pentru că am investit şi în alte pasiuni şi ele sunt încă acolo, latent, oricand se pot întoarce, în funcţie de starea emoţională. De fapt, cochetez cu/pe mai multe planuri artistice, ceea ce ar putea duce la o risipă de creativitate.
Am început cu Smena 8 m de dragul unei fete – încă e cu mine de mulţi ani – cu foto în Parcul Grozăveşti : albumul genesis, ceasul slava douăzeci și cinci de rubine, biletul la teatrul din Grădina Icoanei (mergi tu dragul meu, mie îmi fac rău actorii, acei mincinoși sinceri), lamele astra, aparatul smena 8m, fotografiile grayscale cu tine în Parcul Grozăvești …
R : Ce îti place să fotografiezi ?
PPP : Îmi place să surprind chipuri/emoţii de stradă, am un album chiar numit aşa; un telezoom mă ajută să nu agresez intimitatea subiectului; oamenii surprinşi cînd nu se uită în obiectiv, cînd nu “pozează”, îţi oferă expresii naturale, grimase, priviri în gol, certuri cu partenerul sau zîmbetul de împăcare, durere, dezmăgire – emoţiile se văd pe chip – sunt de acolo. Îmi place macro şi da, îmi plac peisajele şi siluetele, mai ales siluetele de pe Lacul Morii, la asfinţit.
R : Dacă ar fi să poti alege, ce personalitate a lumii ti-ar plăcea să fotografiezi ?
PP : Personalitate a lumii … fotografia semnată de mine ar fi aceea prin care să surprind în privirea subiectului, amestecate, bucuria, amărăciunea, singurătatea, dezolarea, dar în care, acolo în punctul de forţă, să licăre speranţa.
R : Si daca ar fi sa ai ocazia sa fotografiezi intr-o anumita locatie, care ar fi aceea?
PPP : Camera foto m-a “educat” să privesc lumea altfel, să fiu atent la detalii; cel mai bun loc e acela în care ştii ce vei face ulterior cu fotografia; ca un pictor care merge pe teren şi face o schiţă, apoi o dezvoltă în atelier.
R : Ce crezi, reusita unei fotografii este asigurata de aparatura de calitate sau de simtul artistic, de talentul fotografului ?
PPP : Voi reda ce am citit undeva, cîndva:
O doamnă, foartes atisfăcută de fotografiile pe care i le făcuse un fotograf, îl invită la masa :
– Ce fotografii frumoase, domnule!
– Hmm, mormăie el.
– Dar aveţi cu siguranţă un aparat foarte bun!
– Hmmm!
-Ei bine domnule, cum au fost bucatele gătite de mine?
-Doamnă, aveţi un aragaz foarte bun.
R : Totusi un procent din reusita unei fotografii este asigurat de aparatura utilizata. Ce contine rucsacul tau de fotograf ? Ce ti-ai mai dori in completare ?
PPP : Încep cu rucsacul care e garantat de 25 de ani, nu dau firma, e vai de mama lui după şase luni.
Sony A7IV, D750, 24-70mm, Sony macro 90 mm f 2.8, 24-240mm, 100-400mm.
Ar mai fi şi nişte alegeri neinspirate.
Ce aş dori ? Cu siguranţă talent pe măsura aparaturii.
R : Cam cat de mult crezi ca ar trebui procesata o fotografie ?
PPP : E subiectiv, depinde de cadru şi tematică, de cît de mult cunoşti aplicaţia în care editezi. Nu recomand preseturile, ci stilul propriu şi de evitat saturaţia excesivă a culorilor.
R : Daca ar fi sa câștigi un premiu in bani pentru fotografie, in ce ai investi bănuții ? In aparatura, in cursuri de perfecționare in arta fotografica sau într-o excursie din care sa revii cu cardurile pline de noi fotografii
PPP : Cu siguranţă aş dona pentru un copil pasionat de fotografie.
R : Daca te-ai întoarce in timp, ce sfat ti-ai da ca si fotograf începător ?
PPP : Să laşi fotografia făcută ieri să mai aştepte cîteva zile, ba chiar mai mult; o vei vedea cu alţi ochi.
R : Strict din punctul de vedere al marii noastre pasiuni, fotografia, unde te vezi peste 5 ani ? Altfel spus, planuri de viitor ?
PPP : Cînd fotografiez de la firul ierbii, după, să mă pot ridica fără ajutor. Şi poate un album…
R : Ai avut vreo experienta neplacuta la o sedinta foto ?
PPP : Neplăcută: am căzut de trei ori, cu privirea după detalii, fără atenţie la paşi. Uşoare zgîrieturi pe parasolar, mai serioase pe genunchi şi coate.
R :Dar unahazlie ?
PPP : Hazlie şi reală:
Lacul Morii. Pe o bancă ea şi el, posibil soţie si soţ. Ea se uită la mine şi la camera foto:
- Bună seara, da’ ce sculă aveţi!
- Era să spun speriat – da’ ce, se vede? – apoi îmi iau seama, mă uit la obiectiv şi aprob din cap, adică da, obiectivul da, apoi, în gînd, restul nu e cazul !
- Cît costă?
Mă eschivez.
- Oricum, sunteţi tare în sculă ! Vă place cum mă exprim, nu? hahaha…
Am aprobat – o şi pentru tare şi pentru exprimare, nu am vrut să o dezamăgesc.
R : Mai ai si un alt hobby ?
PPP : Aşa cum spuneam, am investit emoţional şi în alte pasiuni, prima a fost poezia. Am scris şi încă scriu poezie şi poeme în proză, uneori îmi însoţesc fotografiile cu versurile mele . A fost o vreme cînd nu erau ca acum grupuri, ci site-uri dedicate., agonia.ro., hermeneia,etc…; dacă voi credeţi că pe grupurile de fotografie sînt comentarii toxice-fleac!, să vedeţi ce erau pe literatură, ne bălăcăream în draci !
Apoi a fost grafica 3d cu studio max, aproape o obsesie şi alte chestii digitale.
R : Un gand pentru conasi ?
PPP : Doar pentru conaşi, pentru conaşe, nu?
Ar fi plăcut să vă prind pe toţi în cadru dar în lipsă, vă salut cu mîna pusă în punctul de forţă din partea stînga a pieptului meu.
