Foto de coperta: Florin Todoran
Vesnicia s-a nascut la sat, spunea Lucian Blaga, tot de acolo porneşte omenia, hărnicia, dar şi frumosul.
Noi fotografii, surprindem aproape intodeauana idilicul si astazi incercam sa va introducem in viata satului romanesc, viata la tara vazuta si surprinsa cu ajutorul senzorului aparatului de fotografiat dar si de inspiratia fiecaruia artist!
Inchideti ochii si va lasati purtati intr-o calatorie imaginara, acolo unde veti simti adierea vantului, cantatul cocosului de diineata, latratul unui caine in bezna satului, acolo unde taranul are palmele batatorite de munca campului, de pastelul colritului padurii toamna, de portul traditional romanesc.
Inchideti ochii si simtiti ceata deasa ca va inunda plamanii si va prinde ca intr-o mengina, o menghina a frumosului, ascultati fosnaitul frunzelor ca intr-un dans nebun al ielelor
Acum deschideti ochii si admirati aceste minunate fotografii surprinse in milocul naturii, al satului romanesc, alaturi de poeziile inspirationale ale marelui poet Lucian Blaga
Foto: Adrian Si Nicoleta Grigoroiu
A fost cândva pământul nostru straveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngănând izvodul clar şi viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseţi prilej dădu întâia oară
păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?
Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară,
ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni – prin lutul purpuriu.
Lucian Blaga
Foto: Adriana Ceausescu
Foto: Alexe Paul
Foto: Alin Bicaș
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Lucian Blaga
Foto: Ben Lariu
Foto: Angela Codrina Bocse
Foto: Christine Banciu
Foto: Sever Moldovan
Foto: Ciprian Hiticas
Foto: Ciprian Ilie
Subt pomii scriși cu frunză rară,
unde stăturăm, eu și tu,
zării prin joc de primăvară
cum umbra sânilor căzu.
O nerăbdare mă pătrunde,
să văd, prin lunile de foc,
ce fructe calde și rotunde
cresc să-mplinească vis și loc.
Lucian Blaga
Foto: Ciurariu Roberto
Foto: Claudiu Valentin Borșan
Foto: Bajan Sorin
Foto: Codrin Anton
Foto: Ovi D Pop
Foto: Constantin Boicu
Ascultam în copilărie basmul
ce păstorul mi-l depăna, sporindu-mi
negrăita mare mirare lângă
focul de stână.
Ridicând a joacă jar crud în palme,
spune vorbă rară păstorul despre
ritul, cursa și iscusința fiarei
față de fiară.
Lupul după ce în poiană-și rupe
mielul-nouraș la izvor se duce
botul să și-l spele de sânge. Linge
labe și urme.
Fiara mi-o închipui cum drege noaptea
înăspritul șipot, cum ochiul apei
ea de gheață-l sparge. Să-și piardă pete
dâră, mirosuri.
Lupul știe, din amintirea veche
a sămânței sale, să-și poarte grije,
căci feroci devin frați și semeni dacă
adulmecă sânge.
Port pe gură cruda aromă-a gurii
tale. Ploi de stele curgând n-o spală.
Cum m-ar sfâșia, de-aș ieși-n cetate,
frații mei, lupii!
Lucian Blaga
Foto: Corina Tatar
Foto: Cruceru Valerian
Foto: Dan Kamner
În fabula verde şi calda-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlăditele prinzi.
Descânzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul
oricarei fapturi pământene,
şi drumul i-atine şi ceasul.
Îmi spui:
“Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de raza de luna”.
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumita, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o sagalnică vorba.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplari risipite prin cronici,
marturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţa şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.
Ia totul scânteie din toate. Tâmpla s-aprinde
de tâmpla, şi piatra de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea cavalerul,
femeie învinsă, minune fără vesminte, strângând
lânga vatra,
Şi-aprind licurici, ei însuşi, din dragoste rugul.
Iubirea tâsneşte din ţarâna şi face pământului aură
s-ajungă-n ţării, s-acopere crugul.
Rareori numai, sfârţitul nu e cenuţă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El crută şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.
Lucian Blaga
Foto: Daniel Balaj
Foto: Dora Trusca
Foto: Carmen Crisan Borzan
Foto: Dragoș Ivãnel
Ce îmbătrâneşte în noi
că neaşteptat ne simtim într-o dimineaţă
doritori să ne ascundem
nume şi faţă?
Ce îmbătrâneşte în noi
că-ntr-un amurg de zi şi de viaţă
ne găsim oameni de altadată,
străini printre cei de azi, umbre în ceaţă?
Nu-mbătrâneşte în noi valul de sânge,
nici inima cât bate, nici patima,
nici spiritul, nici răsunetul în urechi,
numai lacrima.
Omul bătrân plânge
cu lacrimi vechi.
Lucian Blaga
Foto: Ela Ionescu
Foto: Eliezer Tatar
Foto: Florin Ungureanu
Foto: Sorin Tudorică
Foto: Gabi Claudia Dragoslav
Foto: Gabriel Tuchendrea
Din strașina curat-a veșniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult și sufletul îmi zice:
Eu am crescut hrănit de taina lumii
și drumul meu îl ține soarta-n palme,
nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte
și-n pieptu-mi larg
credința mea o sorb puternică din soare.
Din strașina curat-a veșniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult și sufletul se-ntreabă:
Dar munții – unde-s? Munții
pe cari să-i mut din cale cu credința mea?
Nu-i văd,
îi vreau, îi strig și – nu-s!
Lucian Blaga
Foto: Gabriela Vochescu
Foto: Győző Baghiu
Foto: Carmen Murgu
Foto: Elena Tudorica
Foto: Iocşa Robert
Lângă schit miezul nopţii găseşte
făpturi adormite-n picioare. Duhul muşchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-şi caute în focuri cenuşa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii ucişi de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor – îşi freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni şi-adună sarea vieţii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roşii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung şi greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorşi spre steaua polară
visează lapte albastru furat din stâni.
Lucian Blaga
Foto: Irina Condurachi
Foto: Jeno Major
Foto: Ovidiu Domsa
Foto: Kovacs Robert
Foto: Laura-Ioana Taranu
Foto: Lolli Elena-b
Foto: Levi Bagy
Foto: Magdalena Rujoiu
Foto: Mariana Scubli
Tu eşti în vară, eu sunt în vară. În vară pornită
către sfârşit, pe muche-amândoi la cumpăna apelor.
Cu gând ducăuş – mângâi părul pământului.
Ne-aplecăm peste stânci, subt albastrul neîmplinit.
Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim.
S-ar putea întâmpla să ne tremure glasul.
Din poarta-nălţimei şi până-n vale
îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul.
E mult înapoi? Atâta e şi de-acum înainte
cu toate că mult mai puţin o să pară.
Ne-ascundem – stins arzând – după năluca de vară.
Ne-nchidem inima după nespuse cuvinte.
Poteca de-acum coboară ca fumul
din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luăm iarăşi drumul
spre ţărna şi valea trădate-nmiit
pentr-un cer chemător şi necucerit.
Lucian Blaga
Foto: Marin Stefan
Foto: Mady Bajan
Foto: Mihai Sotir
Foto: Moni Elisa
Foto: Nina Ninet
Foto: Resiga Cristian Resiga
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi – pământul.
Lucian Blaga
Foto: Melanie-Bliss
Foto: Mihaela Radu
Foto: Todoran Florin
Foto: Voicu Sorin-Andrei
Prietene crescut la oraş
fără milă, ca florile în fereastră,
prietene care încă niciodată n-ai vazut
câmp şi soare jucând subt peri înfloriţi,
vreau să te iau de mână,
vino să-ţi arăt brazdele veacului.
Pe dealuri, unde te-ntorci,
cu ciocuri înfipte-n ogor sănătos,
sunt pluguri, pluguri, nenumarate pluguri:
mari păseri negre
ce-au coborât din cer pe pământ.
Ca să nu le sperii –
trebuie să te apropii de ele cântând.
Vino-încet.
Lucian Blaga
Foto: Lăcrămioara Georgeta
Foto: Carmen Barna
Foto: Comșa Bogdan
Foto: Cornelia Ghergut
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.
Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.
Lucian Blaga
Foto: Ileana Campean
Foto: Iulian Radu
Foto: Iulian Radu
Foto: Sorin Savin
Foto: Plaino Marian
Un articol de: Bajan Sorin
Cat de frumos…..multumim, Sorin Bajan !
Cu mare placere!
superb
Multumim frumos, felicitari fotografilor!