Selectați pagina

Suntem in linia intai si suntem din ce in ce mai expusi!

Suntem in linia intai si suntem din ce in ce mai expusi!

Printre membrii grupului, stim sigur ca avem oameni ce lucreaza in sistemul sanitar, in afara de a fi fotografi, ei sunt acum in prima linie dar sunt neprotejati! Le dorim tot binele din lume, sa trecem cu bine si peste asta! 

COMUNICAT
Având în vedere discuțiile ample din spațiul public generate de demersul colegilor noștri de la Uniunea Sindicală SANITAS București, Federația SANITAS din România face următoarele precizări:
Preocuparea principală a Federației SANITAS în aceste momente este asigurarea siguranței personalului medical care intervine în focarele de COVID – 19. Cei mai mulți dintre membrii noștri de sindicat sunt, în această perioadă, implicați într-o formă sau alta în activități de depistare și de contracarare a epidemiei, fie că participă la triajul epidemiologic din punctele de trecere a frontierei, fie că asigură serviciul de permanență în regim de 24/7, prin serviciul de gardă sau chemări de la domiciliu.

89121128 2768800109882788 7173059949457571840 n
Este normal, în calitatea noastră de organizație sindicală, să ne asigurăm că aceștia sunt în mod responsabil delegați să acopere serviciile necesare pe parcursul acestei crize. Când spunem ”mod responsabil”, ne referim la asigurarea unui flux organizat al personalului medical și auxiliar în zonele de risc, la introducerea unor proceduri de lucru coerente și corecte, la asigurarea permanentă a echipamentelor de protecție necesare, la asigurarea timpului de repaus necesar refacerii salariaților și nu în ultimul rând, la asigurarea plății corecte a muncii prestate.
În acest context, încă de la începutul crizei, Federația SANITAS a transmis Ministerului Sănătății o adresă prin care solicităm clarificări cu privire la măsurile adoptate pentru protecția personalului medical și pentru aplicarea prevederilor legislative în situații de criză, inclusiv a OUG 11/2020.
Considerăm că avem obligația să apărăm drepturile membrilor de sindicat în orice situație, mai ales în situații de criză. Suntem convinși că niciun cadru medical nu își va abandona locul de muncă și va face tot ceea ce este necesar pentru pacienți – victime ale acestei epidemii. Însă o stare de lucruri excepțională ca cea pe care o traversăm acum cere o abordare deosebită. În această conjunctură, considerăm inoportune momentul și modul alese de colegii noștri de la Uniunea Sindicală SANITAS București pentru a cere aplicarea legislației salariale existente, deturnând astfel în plan secund discuțiile importante din spațiul public.
Nu am solicitat și nu vom solicita niciodată favoruri sau privilegii pentru personalul din spitale, pe care îl reprezentăm, dar suntem obligați să ne asigurăm în primul rând că autoritățile fac toate demersurile necesare pentru a asigura protecția sănătății acestora și pentru a urmări aplicarea corectă a legislației în vigoare în situații de criză, în ceea ce privește organizarea muncii, astfel încât noile responsabilități ce le sunt atribuite salariaților din sistemul sanitar să fie corect administrate pentru a proteja de accidente atât personalul cât și pacienții!
Facem apel către toți colegii noștri să încerce să își păstreze calmul și echilibrul și să își îndeplinească sarcinile de serviciu cu profesionalism. De asemenea, solicităm pacienților și aparținătorilor acestora să colaboreze onest cu personalul medico-sanitar, aflat astăzi în linia întâi a frontului epidemic. Și nu în ultimul rând, facem apel către mass-media din România să abordeze cu responsabilitate subiectele legate de sistemul medical în această perioadă, pentru a evita escaladarea panicii și a neîncrederii populației într-un segment al societății noastre, de care în această perioadă suntem mai dependenți ca niciodată!

Biroul Operativ al
Federației SANITAS din România

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!