
Ora de Tehnică Foto- Ce echipament / setări folosim la fotografia de stradă.

Aș vrea să fie un răspuns simplu, dar dacă ne uităm la fotografi de stradă renumiți, vom observa că lumea încă nu reușește să ajungă la un acord comun nici măcar când vine vorba de definiția fotografiei de stradă și cu atât mai puțin când vine vorba de tehnică.
Unii vor aborda un stil clasic, folosind obiective fixe (între 35-85mm) pe când alții vor profita de îmbunătățirea tehnologiei din ultimii ani și vor folosi obiective zoom care trebuie să recunoaștem, sunt mult mai versatile, mai ales când vine vorba de un gen de fotografie în care nu vei ști niciodată dinainte unde va apărea subiectul perfect.
Un alt aspect care trebuie reținut, în special în cazul fotografilor care ajung să vândă aceste fotografii este faptul că multe dintre ele sunt “regizate” din mai multe motive. Și aici părerile sunt împărțite: se mai poate numi fotografie de stradă dacă toată scena (sau parte din ea) a fost regizată?
Revenind la tehnică, în funcție de ce anume vrei să scoți în evidență prin fotografia ta de stradă, trebuie să ții minte că perspectiva cât mai apropiată de ce vede ochiul uman în realitate va duce privitorul mai ușor în atmosfera cadrului tău. Pentru un senzor full frame, obiectivele cu distanță focală de 85mm (sau în zonă) redau acea perspectivă cel mai bine. Repet, nu este o regulă, dar este un punct de pornire foarte bun. Eu personal mă îndrept mai mult spre portret, astfel încât deseori folosesc distanțe focale mai lungi (135-200mm) și diafragme cât mai deschise. Prefer obiectivele zoom in general, dar dacă ești adeptul unui dof cât mai mic, un obiectiv fix va fi mult mai ieftin și te va face să muncești mai mult, astfel rezultatul fiind poate mai satisfăcător .
Ce setări folosim?
La acest capitol sunt sigur că îmi voi face foarte mulți “fani”, dar după cum probabil v-ați dat seama deja, îmi asum ceea ce spun prin argumente .
Modul manual: este ultimul mod pe care l-aș folosi în general, dar mai ales când vine vorba de o fotografie în care absolut toată scena se schimbă de la o secundă la alta. De ce? Pentru că personal, efectiv nu reușesc să văd logica. Nu învăț să fac poze, nu folosec lumini multiple, nu am un ambient controlat, nu știu cât de repede sau încet se va mișca subiectul meu. Mi se pare mai rațional să folosesc un mod semi-automat în care eu să aleg doar ce mă interesează defapt (in acest caz câmpul de profunzime) și să-mi consum restul de energie căutând momentul perfect decât să am jumătate din neuroni ocupați cu calcularea expunerii, ce ISO, ce timp de expunere, etc. Celor care spun că nu ești fotograf dacă nu tragi în modul manual, sau celebra “Eu setez cum vreau să trag, nu las camera să decidă pentru mine” le urez mult succes în continuare și multă sănătate. Dacă ai reușit să devii maestru al expunerii în modul manual dar nu ai înțeles încă faptul că și într-un mod semi-automat camera va face tot fix ce vrei tu… No comment
Modul AV (aperture priority) mi se pare cel mai util în majoritatea cazurilor. Singurul lucru cu care trebuie să-mi bat capul în acest mod este deschiderea diafragmei. Chiar și cu ISO automat, se poate seta o plajă ce va fi folosită de cameră. Timpul de expunere, la fel. Iar dacă vreau să controlez expunerea, pot să o fac foarte simplu folosind compensarea expunerii, dar învârt o singură “rotiță” in loc de 3 sau două, după caz. Da, știu că ia ceva timp până ajungi să înțelegi cum funcționează un mod semi-automat și care sunt limitele camerei tale, dar cu siguranță vei avea mult mai puține frustrări în viitor . Cine dorește să argumenteze contrariul, îl aștept cu drag în secțiunea comenturi.
F4 ¦ 1/250 ¦ ISO 6400 @ 190mm
Un articol de Iulian Afetelor