Selectați pagina

Jurnal de bord, Saptamana 6

Jurnal de bord, Saptamana 6

O noua saptamana printre valuri, Cezar ne transmite optimismul lui asa ca ne permitem sa l salutam si sa i transmitem ca suntem alaturi de el!

         Stau cu cererea de debarcare in fata si nu stiu ce sa fac. Mi se pare putin amuzant, in mijlocul unei carantine globale, cu atatea tari cu granite inchise, incluzand Grecia, unde este office-ul, eu sa imi trimit cererea de debarcare. Pe de alta parte, asa e procedura, trimiti una la doua luni, apoi una la o luna. Nu poti risca sa ti se spuna „stii, daca nu am primit cerere am crezut ca nu vrei sa pleci”. Ca se mai intampla si chestii de astea. Ma gandesc sa o trimit si sa o reformulez cumva, sa nu para ca acum m-am trezit si eu din somn si habar nu am ce se intampla in lume. Chiar, ce se mai intampla in lume? Nu prea citesc stirile pe care le primim la nava, iar net nu mai am de..wow, de azi dimineata. Ma pufneste rasul, zici ca a trecut o saptamana fara net. Stai sa vezi distractie la voiajul spre portul de descarcare, 5 zile in izolare fata de world web. Cred totusi ca va fi binevenita o pauza, ne mai deconectam de la problemele lumii si ne ocupam de ale noastre, de aici. Alea marunte, din tabla si tevi si motoare. Cinci zile de apa si atat. Dar pana atunci, mai e. Mai avem putin si ajungem la portul de incarcare, probabil ancora iar, cine stie pentru cata vreme. Poate nu prea mult, de data asta. Sunt curios cati vizitatori vom avea de data asta, in week-end am operat parca in terminalul fantoma, abia de am vazut un om, doi.

Oricum, am avut o sedere la ancora lunga si frumoasa. Am avut timp si pentru munca, si pentru sport si pentru fotografie. Am avut si vreme pentru fotografie, iar lumina..wow, lumina a fost de vis de cateva ori. Am crezut ca numai la Salvador, in Golful Tuturor Sfintilor e asa, dar se pare ca mi-am mai gasit un loc de suflet in Brazilia. Ar fi fost si mai frumos daca puteam sa iesim, sa ne plimbam, sa exploram putin. Dar singurul om care a urcat la bord ne-a spus ca totul e inchis si aici. Doar supermarket-urile, farmaciile si benzinariile mai sunt deschise. De ce benzinariile, daca nimeni nu circula nicaieri, nu stiu, dar asta e treaba lor.

Imi aduc aminte de un film vazut, The day the Earth stood still, nu originalul, remake-ul cu Keanu. Cand l-am vazut prima data, ma asteptam sa vad cum Pamantul chiar se opreste. Poate nu din rotatie, dar asa, sa „inghete” totul. Nici nu m-am gandit atunci ca voi trai „pe viu” zilele cand Pamantul se va opri. Ma rog, aproape de tot. Mi-ar placea sa fiu o pasare, sa zbor peste orase sa vad cum arata asa. Vad ceva montaje pe net, de la camerele de supraveghere si e ireal. Atata liniste si nemiscare. Roma am vizitat-o in noiembrie, era o mare de oameni oriunde mergeai. Acum, pustie. Ma intreb cat va dura, dupa ce se termina toata nebunia asta pana va iesi filmul, si cine va juca in el. Nu stiu cine s-ar uita la el, cand toata lumea l-a trait..cred ca ar fi prea dureros acum, probabil ca peste o jumate de veac o sa regizeze cineva marea productie „Pandemia”. Nu stiu daca mai traiesc atat, dar mi-ar placea sa il vad cu nepotii mei, sa ma intrebe daca chiar asa a fost si eu sa le zic „nu stiu, dragii mei, pe mine m-a prins pe vapor, intrebati-o pe bunica” 😊

Ok,  visez frumos. E timpul sa cobor la manevra, sper sa nu dureze prea mult ancorajul. Ce saptamana bogata am avut in fotografii, nici nu stiu la care sa ma opresc. Ma uit la ele si in majoritatea am raze de soare care razbesc prin norii desi. Ma gandesc ca e un semn, asa e si in viata. Indiferent de ce incercari avem, razbim pana la urma.  Iese el Soarele cumva.. scriu asta in timp ce o raza de soare imi intra in cabina si le zbenguie nebuna de pe un perete pe altul, cum ne leganam. Sigur e un semn..TOTUL VA FI BINE!

Un articol de: Cezar Gabriel

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!