Selectați pagina

Jurnal de bord, saptamana 4

Jurnal de bord, saptamana 4

Suntem in saptamana 4 alaturi de Gabriel Cezar, in afara fotografiilor superbe, traim alaturi de el, inchidem ochii si visam!

Mari line Gabriel!

S-a mai incheiat o saptamana. Am descarcat parte din marfa, cele doua zile cat am stat in port ne-au fost ocupate cu inspectia de clasa. Un fel de ITP pentru nave, doar ca mult mai riguros. Voiaj scurt, apoi, doar 9 ore, si am aruncat ancora in paradisul tropical care se cheama Angra Dos Reis. Un mic golf inconjurat de insule mai mari si mai mici, cu munti acoperiti de paduri tropicale. Imi inchipui ca si plajele trebuie sa fie tare frumoase, pacat ca noi n-o sa apucam sa le vedem. Paradoxul meseriei, mergem intr-o multime de locuri fara sa vedem mare lucru din ele. In jurul nostru se vad efectele prabusirii pretului petrolului. Peste 10 nave, nave mari, Aframax si Suezmax, stau la ancora. Ca si noi, de altfel, informatiile pe care le primim zic ca vom sta in jur de 10 zile la ancora, „subject to change any time”. Cu asta suntem obisnuiti, asa e stilul brazilienilor. Deocamdata ne bucuram de ancora. Timpul liber si-l petrece fiecare cum vrea, la sala, la pescuit, si toti, fara exceptie, pe telefoane. Suntem noi izolati aici de virusi, dar spectrul corona tot ne ajunge, nu avem scapare. Toate stirile, toate informatiile au de-a face cu virusul asta. Se isca discutii, oamenii isi dau cu parerea. Incerc sa fiu lucid si sa filtrez informatiile care ne asalteaza. Mi-e groaza sa mai deschid internetul, in fiecare zi primesc pe messenger tot felul de clipuri, articole, meme-uri, glume, toate despre corona. As urla la ei, la toti, sa ne lase in pace. Nu stiti cat rau ne fac toate astea..e de-ajuns ca suntem rupti de tot ce avem mai drag, ca mintea noastra oricum lucreaza mereu si fabrica tot felul de scenarii care nu ne lasa sa dormim noaptea. Sa stau linistit ca virusul e fatal doar pentru oameni in varsta? Parintii mei cum sunt? Dar ai lor? Cum sa stai linistit..offf..Poate nu cu virusul, dar cu fantoma lui suntem sigur infectati, noi, aici, si de asta mi-e cel mai ciuda..asta noapte am tresarit speriat din somn pentru ca mi-am pus mana pe fata, dormind. Vestile curg, in fiecare zi. Schimburi de echipaj nu se mai fac, mai intai din Filipine, apoi Rusia, astazi, oficial, nici de la noi. Cel putin o luna, doua. Asta e, macar stim un lucru. Problema e cu localnicii. Oficial, Brazilia are cateva zeci de cazuri confirmate. Neoficial, cine stie? „Barfele” cu pilotii sau cu alte autoritati care ne mai viziteaza ne picteaza o cu totul alta imagine. Ne aprovizionam cu dezinfectant, manusi de unica folosinta, masti. Alimente avem, apa facem..suntem pregatiti pentru o sedere mai lunga. Aici, sau in alte porturi. Sincer, as prefera aici. E prea frumos. Vreau sa uit de griji si de epidemii.

Vorbesc acasa in fiecare zi, simt nevoia sa vad normalitate. Pentru mine, asta inseamna livada noastra, padurea din spatele casei, Max, „porcus maximus” cum il alint eu, tavalindu-se prin iarba uda..atat de frumos traieste el, fiecare moment, fiecare zi. Ma linisteste sa il vad, asa imi gasesc si eu zen-ul, optimismul. O sa fie bine, intunericul nu dureaza o vesnicie.

Imi pun ceasul sa sune la 5.30. Ma ridic din pat, ma imbrac, imi iau aparatele si ies afara, pe babord. Orizontul e luminat deja, usor, usor, norii incep sa prinda culoare, iar marea pare ca se aprinde sub navele aflate la ancora. Mai fotografiez cu aparatul, mai fac si cu telefonul, mai filmez..ma pierd in culorile calde si uit. Uit de tot ce e negru si urat, de pesimism, de apocalipse. Jur, la fel de sigur cum rasare Soarele in fiecare zi, o sa-mi gasesc drumul spre casa. Mai devreme sau mai tarziu, ma intorc. Ma intorc acolo unde mi-am lasat sufletul. Telefonul imi bazaie in buzunar..”message received” 😊

O noua saptamana la bord..

Un articol de: Gabriel Cezar

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!