Selectați pagina

Jurnal de bord, saptamana 19

Jurnal de bord, saptamana 19
Tresar din somn, m-a trezit brusc un zgomot puternic. A cazut o sticla de apa de langa televizor si a lovit cosul de gunoi. Am inceput sa ne leganam mai puternic. E normala vremea pentru emisfera asta. Si asa de bine adormisem, cred ca pentru prima data in cateva saptamani, fara vise, doar un somn adanc.

Nici nu ma uit la ceas, nu vreau sa stiu cat mai am pana trebuie sa ma dau jos din pat. Inchid ochii si incerc sa ma concentrez sa adorm la loc. Inutil efort, mintea mi se inunda cu o mie de ganduri. Incepe sa mi se para ca aud alarme, deschid un singur ochi si ma uit la ponoul luminos de pe perete, nu palpaie nimic, e in regula. Ma uit la indicatoarele de turatie si pasul elicei, totul e normal. Trebuie sa ma linistesc, ca altfel n-o sa mai dorm pana ajung acasa. Mi se face frig, ma intorc pe o parte, ghemuit, si-mi trag mai bine patura aspra peste urechi. De-as putea adormi mai repede..Clank! se aude de undeva de pe perete. Minutarul ceasului ma anunta ca a mai trecut un minut. La altele, cu secundar, ma invatasem cu tacanitul de metronom, dar asta este altfel, mai silentios. O singura data, la fiecare 60 de secunde, mai avanseaza o pozitie cu un clantanit sec. Care nici nu e foarte zgomotos, de altfel, in conditii normale nici nu il bag in seama, acum mi se pare ca e fix langa urechea mea. Incep sa numar in gand pana la 60, incercand sa anticipez urmatorul clank. Mi se pare ca numar de o vesnicie, parca am trecut de 60 demult cand aud urmatorul „pas” al minutarului. Ce ciudat, o iau de la capat cu numaratul, 1..2..3..poate s-a stricat ceasul, cine stie..10..11..12..poate nici nu masoara fiecare minut, poate e din doua in doua..25…26..27..ufff, ce somn imi este, tare as vrea sa pot sa adorm la loc…40…imi pica pleoapele, grele, si ma scufund intr-un intuneric adanc, intr-o lume fara lumina, fara margini, unde nu exista decat un gong care bate regulat, cam o data la 60 de secunde.

Sunt pe aripa babord. Sunt in portul din care doar ce am plecat, in Paranagua, suntem trasi la mal, dar nu vad tipenie de om pe nicaieri. Norii se misca rapid, gri inchis pe un cer gri deschis..Daca stau mai bine si ma uit, totul in jur e in tonuri de gri, nici un pic de culoare. Cred ca de asta e si asa frig, ma gandesc. Totul in jur imi da o senzatie de liniste si pace, chiar si norii care alearga pe cer, desi nu bate nici un pic de vant. Ce poza faina ar iesi, ma gandesc, si deodata imi vad aparatul, pregatit pe trepied, langa balustrada. E deja pornit, setat, doar sa apas pe buton. Nu gasesc nimic ciudat in asta, fac cateva poze care au iesit, evident, extraordinar, dar aleg una incare norii fug mai repede parca. Efectiv fug, pana si in poza, se misca, iar mie nu mi se pare nimic special la asta.

Si totusi, unde-i toata lumea? E prea liniste, nici macar motoarele nu se mai aud, desi sunt convins ca merg, pentru ca uite, luminile sunt aprinse. Chiar, de ce sunt aprinse luminile daca e ziua? Merg la panoul de pe perete, sa le sting, dar toate intrerupatoarele sunt pe „off”. Hmm, ridic din umeri si merg sa imi fac o cafea. Sorb din cana, cu ochii in telefon, desi nu-mi aduc aminte deloc cand am facut cafeaua..probabil ca era deja facuta, stie baiatul de cart de pe comanda cam cand vin eu la cafea, si uite, ca a facut-o el. I-as multumi, dar nu e nicaieri. Nu e nimeni, pe nicaieri. Se aude un motor de barca, afara. Ies iute pe aripa si ma apuc sa fac cu mana. E o barca mica de pescuit, dar si ea e goala. Si totusi, nu pare prea deranjata de lucrul asta, merge drept, cu tinta spre iesirea din port. Ma uit dupa ea, sorbind din cafeaua fierbinte. Langa mine, pe balustrada, aterizeaza o pasare mica. Este galbena cu rosu si negru. Adica asa o recunoaste mintea mea, instinctiv cumva, pentru ca eu o vad gri deschis cu gri inchis cu negru. Ma priveste cu capul dat intr-o parte cateva clipe, apoi deschide ciocul si tipa o data. Ciudat tipat, ma asteptam la ceva mai melodios, dar in schimb suna a un clampanit semimetalic. Ma intorc pe comanda, pun cana de cafea jos, care, brusc, incepe sa se miste, aluneca usor inspre tribord. Intind mana spre ea, se opreste si vine usor inapoi. Wow, Jedi powers! Apoi toata mobila de pe comanda incepe sa scartaie ritmic. Pasarea de afara s-a dat mai aproape si continua sa scoata zgomotul ala semimetalic cu o oarecare periodicitate. Cam la 60 de secunde, asa. Deodata, din difuzoarele navei incepe sa se auda o melodie care suna a naibii de mult ca alarma mea de la telefon..
Deschid ochii si imi opresc alarma, apoi imi trag iar patura aspra mai bine pana peste urechi, cu un oftat..mai stau putin, doar cinci minute. Incet, incet, incep sa deslusesc si zgomotul motoarelor. Ceasul de perete marcheaza neobosit fiecare minut, iar mobila imi scartaie la fiecare leganat al navei..
Un artico; de Gabriel Cezar

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!