Jurnal de bord, saptamana 18
De mic copil mi s-a tot spus ca am noroc cu carul. Da, stiu ca si ultima pagina din jurnal a inceput asa, dar si saptamana care a trecut a fost la fel. Copie la indigo. Manevra de plecare, ridicam ancora, plecam, punem pe drum, inca o camasa sparta. Ancoraj de urgenta, oprim, schimbam camasa, testam, plecam. Cu emotii, cu rugaciuni, cu scuipat in san, ca am cam terminat camasile de rezerva.
Sase ore petrecute calare pe motor, pe chiulase atat de fierbinti incat se topeste cauciucul de pe talpile pantofilor de lucru iar placa de otel din talpa se incinge pana cand trebuie sa te descalti ca sa nu suferi arsuri. Lucrat inghesuit, fiecare miscare o arsura sau o lovitura. Transpirati, deshidratati, obositi, toti baietii de la masina s-au adunat acum in camera de comanda, cat ne pregatim de plecare si asteapta sa vedem daca totul e in ordine. Ma uit la ei, nu stiu ce sa le spun. Ofiterul 3 sta pravalit pe un scaun. Are aproape 8 luni la bord, schimbul lui a ajuns in Brazilia dar autoritatile din Santos nu i-au dat drumul sa vina la bord, nu stim de ce. N-a comentat cand l-am chemat jos la urgenta, a venit, a fost „in prima linie” pe motor, desi presupun ca o asemenea lucrare era ultimul lucru pe care si l-ar fi dorit. Unul din fitteri, cel filipinez, vorbeste cu motoristii, rade. Are aproape un an la bord, nu l-am vazut o singura data sa se „coteasca” de la munca, sau sa se planga. Nu stiu de unde isi trage energia, sincer. Celalalt fitter, brazilian, sta si el tacut pe un scaun. Are o luna doar la bord, dar nu a fost o luna usoara. Amandoi fac echipa buna, ne-ar fi fost mult mai greu fara ei. Secundul mecanic ma ajuta la manevra acum. Implicat, e mereu in miezul lucrarilor, munceste cot la cot cu ceilalti baieti, bun manager, destept, linistit, mult bun simt, imi e de mare ajutor. Are si el 4 luni la bord si se resimte. Motoristii asteapta si ei sa punem pe drum, sa vada ca totul e in ordine. Tot imi vine sa zic ca sunt proaspeti la bord, dar realizez ca au venit putin dupa mine, deci au in jur de 4 luni si ei, chiar mai bine. Oricum, buni baieti. Au experienta si se vede. Ma uit la ei, la toti, pe toate chipurile se citeste oboseala.
E sambata, miezul noptii. Acasa, oamenii se intorc de la terase, sau inca mai stau la cate o masa, la racoare, cu o bere rece in fata. Noi nici nu mai stim cum arata o bere. Mi-ar fi placut sa am o lada, doua. Asa se face, terminam o lucrare de genul, desfaceam o bere rece si mergeam la odihna. Acum nu pot nici macar sa le promit ca o sa dau eu berea cand iesim la oras. Care oras, care iesire? Peste patru luni blocati la bord. Ii trimit sus, la odihna. Maine aveti liber, le zic. Rad baietii, multumiiim, imi raspund si ei in gluma. E duminica, era liber oricum. Halal week-end, ce sa zic. Hai, mergeti, sper sa nu va mai vad pana luni. Raman cu secundul si ofiterul de cart, punem pe drum, totul e in regula. Urc si eu la cabina, dar nu pot sa adorm. Mai citesc, mai ascult muzica. Cererea mea de debarcare troneaza pe desktop de acum 4 luni. In fiecare luna o deschid, modific data, salvez si o inchid. Inca nu am trimis-o, probabil o sa o fac in curand, daca tot au inceput sa se faca schimburi si in Brazilia.
Ma intind pe pat si ma gandesc din nou cat de norocos pot sa fiu. Am noroc de oameni buni. Am noroc ca am avut parte de plimbarea aia asa scurta cum a fost pana la nava sora, sa-mi iau lucrurile..ce senzatie e sa pui piciorul pe pamant cand ti se interzice asta, offf. Am noroc ca sunt norocos. Am noroc.
Adorm in tacanitul motorului principal, care se simte pana aici. Visez chiulase, camasi, patofi de lucru cu talpa topita. Si o bere rece..
Un articol de: Cezar Gabriel
