Selectați pagina

Jurnal de bord, saptamana 17

Jurnal de bord, saptamana 17

      De mic copil mi s-a tot spus ca am noroc cu carul. Ma rog, expresia neaosa romaneasca era alta, dar ideea de baza asta era, ca sunt norocos. Crescand, am descoperit ca e adevarat, chiar am noroc de cele mai multe ori, ceea ce ma face sa ma intreb serios pe unde mi-am bagat mainile cand eram copil, alte dati aleg sa cred asta, e un efect al optimismului meu incurabil.

Am povestit cu vreo doua file de jurnal in urma de cateva accidente pe care le-am suferit la bord. Pai daca nici alea nu sunt dovada norocului meu, nu stiu ce altceva. Puteam sa-mi rup piciorul la baschet, in loc sa il sucesc doar. In urma arsurii aleia puteam sa raman schiop, alta data mi-a plesnit un furtun sub presiune in ochi cu solutie de apa si acid, n-am vazut nimic vreo 3 zile, noroc ca-mi functiona sonarul, puteam ramane orb permanent. Tot asa puteam sa-mi pierd un deget, cand am primit un ciocan dat cu sete peste el, noroc ca mi s-a refacut varful si unghia si totul (minunata masinarie corpul omenesc) si acum pot sa cant din nou la chitara mea draga. Ati prins ideea, ma rog..sunt norocos.

Plecam in sfarsit de la Suape, dupa 3 saptamani de tacaneala, intra, incarca, iesi, intra, descarca, iesi si tot asa. Let go all, propeller clear, pornim motorul, ne desprindem usor si pornim spre gura portului. Manevra scurta si usoara aici, macar atat e bine. Aud in statie cand pleaca pilotul, asta inseamna ca nu mai e mult si punem pe drum. Profit ca vaporul nu accelereaza la fel ca masina, dureaza putin pana se pune pe drum si ies in usa la camera carmei sa las un ultim mesaj acasa. Abia incep mesajul ca suna o alarma. Imediat a doua. Daca la una nu ma alarmez, cand vin doua una dupa alta, ceva se intampla. Las telefonul si cobor inapoi in masina. De cum pasesc pe platforma cu camera de comanda ma loveste in nari mirosul dulceag de apa de racire amestecata cu chimicale pentru tratament. Desi eram cam 99% sigur de ce s-a intamplat, arunc totusi o privire jos, spre motor. Aburul si apa care tasneau pe langa motor mi-au spulberat si restul de 1% de indoiala/speranta. Intru in camera de control, ecranul calculatorului se inrosise de alarme, slowdown la motorul principal, temperaturi aiurea, tot. Secundul anulase slowdown-ul si a fugit la motor. Sun pe comanda, anunt ca avem o problema si ca va trebui sa oprim, comandantul a zis ok, doar ca dureaza putin pana reusim sa aruncam ancora, mai rezistam putin? Mai rezistam. Inchid si fug la motor. Apa tasnea pe tribord, pe sub esapament. Nici ca se putea loc mai prost, e tare inghesuit, si ca sa intri sa inchizi valvula de apa de racire, inseamna sa te supui voluntar unui „dus” cu apa la peste 80 de grade. Problema in schimb era alta, ca din cauza aburului nu ne puteam da seama de la care cilindru tasnea, 5,6 sau 7? Realizam intr-un final ca e vorba de numarul 5, inelul de racire de pe chiulasa pleznise pe toata latimea. Curajos, secundul s-a intins pe sub esapament si a inchis valvula de intrare, eu inchid iesirea rupand in proces si un termometru de care m-am sprijinit, inchidem combustibilul, izolam cilindrul si procedam schiopatand spre ancoraj. Intre timp chem toti oamenii jos, ii trimit sa pregateasca prese, chei si tot ce mai era necesar pentru reparatie. Oprim, ne apucam de scos chiulasa. Fug pe comanda, sunam la office sa anuntam ca mai intarziem cu plecarea. Fug inapoi jos, chiulasa era aproape dezarmata. Buun, zic, merge repede. Aiurea..mai intai una din prese, apoi alta, incep sa curga, si cand presiunea la care lucram este 1500 bari, nu ne asumam riscuri. Renuntam la ele odata cu ideea de a desface toate cele 8 piulite deodata, punem cate 4, pe rand, desfacem, scoatem chiulasa. Curatam, schimbam garnituri, inel de racire, punem la loc, strangem, armam, dam drumul la apa, la combustibil, pornim motor, testam, totul e bine..ridicam ancora si plecam. Toate afacerea ne-a rapit 5 ore, cu tot cu manevra, 6. Cu cel putin doua ore mai putin decat estimam initial, bazat pe experientele nu tocmai fericite din trecut. Acum, unii ar zice ca am avut ghinion, chestii de genul se mai intampla. Eu zic ca am avut noroc cu carul, si-i multumesc Cerului. Am avut noroc ca nu s-a intamplat cand era inca pilotul la bord, pentru ca asta insemna ceva complicatii in plus. Am avut noroc ca s-a intamplat imediat dupa plecare, cand eram inca in zona de ancoraj si am putut arunca ancora repede, puteam fi pe drum, la larg, unde nu puteam opri decat in deriva si pe hula aia nu era nici o distractie sa scoti o chiulasa de o tona si sa o plimbi cu macaraua de colo-colo, am avut experienta asta cu ani in urma, in furtuna, la sud de Creta. Am avut noroc de vreme buna. Am avut noroc ca a durat putin, pentru ca uneori mai apar si complicatii. Am avut noroc cu carul. Ma rog, expresia neaosa, romaneasca, este alta, dar ideea de baza asta e..

Acum, cand ne apropiem leganati usor de urmatorul port, ma uit la mainile astea cu care scriu si ma intreb serios pe unde le-oi fi bagat cand am fost mic..

Un articol de: Cezar Gabriel

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!