
Cazinoul din Sinaia

De fiecare data cand rostim cuvantul Sinaia, gandul ne duce la Castelul Peles, fara doar si poate unul dintre cele mai attractive puncte turistice de pe Valea Prahovei. Dar Sinaia este intesata si de alte puncte cu o mare incarcatura istorica.
Unul dintre simbolurile acestei statiuni este Cazinoul, amplasat in Parcul Dimitrie Ghica, construit din initiative lui Carol I. Constructia a fost terminate intr-un timp record, de numai 7 luni, in perioada anilor 1912 – 1913, fiind folosite planurile arhitectului Petre Antonescu.
Foto: Nandi Lucian
Inaugurarea Cazinoului a avut loc in anul 1913. Cu aceasta ocazie, dramaturgul Carol Davilla a prezentat pe scena Czsinoului un spectacol grandios, continuat apoi cu un concert sustinut de George Enescu. La sfarsitul concertului cerul a fost luminat de un impresionant foc de artificii.
Unul dintre principalii actionari a fost Baronul de Marcay, investitor si la Cazinoul din Monte Carlo.
Amatorii de jocuri de noroc veneau din Bucuresti cu asa numitul “tren de placere”, care ajungea in Sinaia cu jumatate de ora inainte de deschiderea Cazinoului. Se spune ca zilnic treceau pragul Cazinoului aproximativ 800 de persoane.
Foto: Cezar Dobre
Se povesteste ca inainte de a intra in Cazino, jucatorii aruncau cu arginti in fantanaa rteziana din apropiere a cladirii, visandu deja la castiguri imense. Din pacate majoritatea pierdeau sume importante de bani la jocurile de noroc, ajungandu-se de foarte multeori si la situatii disperate, inclusive sinucideri.
Dupa cel de al doilea Razboi Mondial, Cazinoul este inchis, iar cladirea trece in folosinta Crucii Rosii, pentru a duce la indeplinirea unor actiuni umanitare. Mai tarziu, dupa importante renovari, cladirea se transforma in Casa de Cultura a Sindicatelor din Sinaia. In aceasta perioada cladirea a adapostit biblioteca orasului, diverse cercuri artistice, pecum si numeroasea ctivitati cultural ( spectacole, concerte).
Foto: Cezar Dobre
Înanul 1978, Cazinoul a fost destinat unor activităţi de protocol, in 1990 a fost transmis MinisteruluiCulturii, apoi Ministerului Turismului. In prezent se afla in subordinea Consiliului Local Sinaia.
In cladirea Cazinoului se organizeaza la ora actual evenimente de corporatie, dar si evenimente cu character privat.
Daca ajungeti sambata in Sinaia, va recomand vizitarea interiorului Cazinoului. Contra unei sume modice, veti fi insotiti de ghizi ce va vor da absolute toate explicatiile referitoare la istoria Cazinoului, dar si informatii ce fac referire la minunata arhitectura a acestei cladiri. Cele mai mari incaperi sunt Sala de Teatru, Foaierul, Sala Oglinzilor, Sala Baccara, Sala Printului Dimitri Ghica. Se mai pot vizita Cabinetul Verde, Cabinetul Baronului de Marcay, Sala Carol I.