Selectați pagina

Când îți place ceea ce faci, nu există nu am timp!

Când îți place ceea ce faci, nu există nu am timp!

O noua rubrica isi face loc printer membri “Conacului” incercam sa descoperim ce alte pasiuni, hobby-uri au oamenii in afara fotografiei, astazi avem invitat un conas cu o pasiune sublima!

Rep.    – Haideți,  pentru început,  să ne cunoaștem!

R.C. – Mă numesc Roxana Căruceriu, am 40 de ani, de profesie sunt inginer tehnolog în prelucrarea țițeiului și de 15 ani locuiesc în Onești. Am ajuns aici din cauza profesiei și am prins rădăcini prin căsătoria cu soțul meu și prin apariția celor doi copii.

foto 6

Rep.  – Ne-am cunoscut datorită pasiunii pentru fotografie. Știm că,  o parte dintre noi,  are și câte un hobby!  Care este,  în cazul dumneavoastră,  acesta?

R.C. – Fotografia este într-adevăr o pasiune, un hobby. Pe lângă aceasta, mi-am găsit echilibrul, liniștea și chiar mi-am depășit limitele cu ajutorul brodatului. Cos cămăși autentice românești. De fapt, totul este realizat cu mana, acul și foarfeca. De la croiul pânzei până la asamblarea cămășii.

foto 7

Rep.    – Am fi curioși să știm de la ce a plecat,  ce eforturi presupune această minunată, dar și migăloasă, îndeletnicire!

R.C. – Am învățat să cos la școală, la orele de atelier, dar pe atunci credeam că sunt antitalent, nici răbdare nu aveam și nu am crezut vreodată să ajung să cos la nivelul la care cos acum. Au trecut anii, am devenit mamă și impulsionată de o cunoștință am început să cos prima ie pentru fata mea, ca să aibă costum popular la serbarea de iarnă din grupa mare. Materialul era ceva nepotrivit, , a fost ceea ce am găsit atunci în magazin, dar după primele găurele făcute i-am mulțumit în gând profesoarei mele de atelier pentru ce mă învățase cu aproape 30 de ani în urmă.

Apoi am prins curaj și mi-am dorit să îmi cos o ie de Prahova,  locul de unde sunt eu de pământ. Aveam atunci 11 ani de când plecasem de acasă și simțeam cumva că prin purtarea unei astfel de cămăși îmi voi alina dorul de casă, înca mai cred asta, că pot arăta lumii de unde mă trag.  Așa am descoperit la Bacău niște doamne pasionate și organizate în Șezătoare Bacău, care m-au invitat să mă alătur lor. Inițial, mi s-a părut imposibil să cos ceea ce doamnele coseau. Eu port ochelari, am dioptrii de 7,5, doamnele cos impecabil, cos cămăși demne de a fi expuse în muzeu. Îmi răsună și azi vorbele unei doamne: ”Partea de studiu nu o va face nimeni în locul tău”. Studiu înseamnă fie că exersezi o cusătură până îți iese, fie că probezi fire pe material să vezi care se potrivește mai bine, fie că citești din cărți despre zona etnografică din care coși, fie că privești albume cu fotografii despre portul popular. Mi-am zis atunci în gând, că nu vreau să cos cămașă de muzeu și am început, timid, să cos altceva, ca să mă obișnuiesc cu pânza mai deasă. Coaserea unei cămăși autentice nu poate fi realizată în câteva zile, pentru că studiul ce stă în spatele apariției cămășii necesită timp. Aceste lucruri le-am învățat în timp, făcând greșeli. În locul cămășii de Prahova a apărut ”movulia”. O cămașă care este o combinație de artizanat și autentic, este cămașa mea școală.  Îmi era jenă să scot cămașa să o arăt când vedeam ce și cum cos celelalte doamne, dar cu sfaturile doamnei Felicitas și ale Iuliei am reușit să cos ”movulia”. Apoi am cusut, tot pentru fata mea, o cămașă pe pânză de bumbac, țesut la război în zilele noastre. Am prins gustul și mi-am dorit să îi cos fetei ceva mai potrivit, mai in cutume. Am inceput să citesc, să caut, așa am descoperit și învațat multe, inclusiv despre Prahova mea.

  Am mai cusut cămăși pe care le-am dăruit, pentru că cei cărora le-am făcut aceste daruri sunt plecați în afara țării și mi-am dorit ca ai lor copii să știe de unde se trag. Efort? Nu simt că fac vreun efort, pentru că îmi este drag ceea ce fac. Mă provoacă foarte tare, mă ține în priză, simt că parte din sufletul meu, din gândurile mele se regăsesc în ceea ce cos. Cămășile acestea nu au nimic cusut la mașină. Totul este făcut de mână, cu acul și ața.  

foto 1

Rep.    – Cum reușiți dumneavoastră să vă descurcați cu timpul, știind că aveți și familia care , în mod sigur,  vă ține ocupată mare parte a zilei?

R.C. – Când îți place ceea ce faci, nu există nu am timp. Eu am doi copii, mici, de 11 și 1 an. Dar asta nu înseamnă că printre picături nu cos,  nu fac fotografii. Mi s-a spus odată că ar trebui să fac fotografii când ies la pensie, că este un hobby pentru acea perioadă. Nu cred. Atât fotografia cât și cusutul sunt părți de suflet, pe care le împarți cu cei din jur. Reprezintă bucurii, reușite, depășirea propriilor limite.

Rep.  – Vă susține, familia sau este necăjită că acest hobby vă răpește din timpul pe care l-ați fi alocat ei?

R.C. – Mi-ar plăcea să spun că da. E greu să înțelegi și să accepți că cel de lângă tine este prins de ceva căruia tu nu îi dai atât de multă importanță.

  • foto 5Foto: Lucian Nistor

Rep.   – Este cunoscută această pasiune de către prieteni? Vă încurajează, vă ajută?

R.C. – Unii dintre ei știu, alții nu. Încurajarea și ajutorul vin de la doamnele de la Șezătoare. Este o comunitate de oameni frumoși, cu meserii diverse, dar care sunt uniți de aceeași pasiune. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc pentru tot ceea ce am învățat de la dânsele. Pentru cei care încă nu știu cu ce îmi ocup timpul, va fi o surpriză să descopere citind acest interviu.

foto 2

Rep.   – Ce satisfacții v-a adus această pasiune a dumneavoastră?

R.C. – Satisfacții au fost pornind de la starea pe care ți-o dă lucrul făcut cu propriile tale mâini,  a faptului că ești îmbrăcat cu o haină unică și până la bucuria de a coase pe pânze dese,cu ținută,  pe care nu aș fi crezut că văd să cos. Am trăit bucuria de a-mi vedea copilul apreciat în cadrul unui concurs școlar de prezentare de costum popular și apoi cămașa ei a fost prezentă alături de alte 11 cămăși în expoziția ”Ii de ieri cusute azi” (cusute de doamne și de un domn din cadrul Șezătorii Bacău) de la Muzeul Iulian Antonescu din Bacău, în 23 iunie 2019, marcând astfel Ziua Națională a Iei.

foto 3

Rep.   – Nu ar fi rău dacă aceste hobby-uri ne-ar aduce și unele  avantaje  materiale. V-ați gândit să transformați coaserea iilor intr-o sursă de venit?

R.C. – Lucrul manual nu este apreciat la adevărata lui valoare. Puțini sunt cei care știu ce presupune asta și pot să plătească  sau să răsplătească munca. În plus, când coși cu sufletul nu îl poți scoate la vânzare.

Rep.   – De unde atâta răbdare?

R.C. – Mi-am educat-o în timp. Nu am avut-o de la început. De aceea am făcut și greșeli. Dar dorința de a mă autodepăși a fost mai mare și așa mi-am educat și răbdarea. E o chestiune de atenție, ochi și plăcere!

Rep.   – Dacă nu ar fi aceste ”ingrediente”, nu cred că ați reuși să faceți față!

R.C. – Da, așa este! Fiecare împunsătură este un act de iubire, gând bun, rugăciune! Poate sună pompos, dar nu este!

Rep.   – Ne-ați putea arăta la ce lucrați acum?

87998328 2619750294907948 7693340545254424576 n

R.C. – E altița, partea de sus a mânecii. Modelul este dintr-o cămașă aflată în Muzeul Țăranului Român. Cămașa aceasta va fi pentru Irina. Pentru că îi doresc ceea ce este cu S: sănătate, succes, sensibilitate, suflet, seninătate!

Rep.   – Ce am omis să vă întrebăm și dumneavoastră ați dori să ne spuneți?

R.C. – Nu știu dacă ați omis ceva, dar aș vrea să subliniez în final, că nu orice cămașă brodată este ie, că artizanatul nu înseamnă autentic, că atunci când veți întâlni un meșter popular care cere pe munca sa un preț să vă întrebați cât a muncit pentru cât cere.

foto 4

Rep.   – Vă mulțumim frumos, inspirație și spor să aveți, să mai creați astfel de comori!

Un articol de: Nina Ninet

2 Comentarii

  1. Farcaș Felicitas

    Jos pălăria pentru interviu! Întrebări la subiect și răspunsuri așișderea ! Întradevăr se coase cu sufletul….care nu este de vânzare ! Felicitări!

    Răspuns
    • Roxana Caruceriu

      Multumesc din suflet pentru tot, doamna Felicitas!

      Răspuns

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!