Selectați pagina

73 de pasari din Romania si din lume!

73 de pasari din Romania si din lume!

  O incercare de a centraliza pasari fotografiate in Romania dar si peste granitele Romaniei, un numar de 73 de specii adunate intr-un singur album!

      1. Stilt-ul cu gat negru, (Black – necked stilt)

Arealul natural este din coasta  Californiei traieste in  cea mai mare parte a vestului Statelor Unite ale Americii

Această pasăre este abundentă local în Valea San Joaquin, unde iernează de obicei.

Adulții au o lungime de aproximativ 36 cm. Au picioare lungi roz și o factură neagră lungă subțire. Sunt albi sub și au aripi și spatele negru. Coada este albă cu o bandă gri.

Black

 

           2. Bufnița polară, (Bubo scandiacus)

Este o pasăre răpitoare care face parte din ordinul Strigiforme, familia Strigidae. Trăiește în ținuturile polare nordice de tundră. Femela este mai mare, albă cu striuri și pete negricioase. Masculul este mai mic, aproape complet de culoare albă. Prada lor constă din lemingii și alte rozătoare polare, dar și potârnici de zăpadă sau iepuri. Vânează pe lumină. Cuibărește în regiunile mlăștinoase, pe movile de pământ. Iarna, în căutarea hranei, migrează spre sud. Ca adaptare la clima rece, are penajul foarte dens și picioarele îmbrăcate în pene. Ea este totuși alba și se camuflează în zăpadă extrem de ușor și rapid.

bufnita polara 2 resize

         3. Chirele sau sterninele (Sterninae)

Este o subfamilie de pescăruși (Laridae) care includ chirele, pescărițele, chirighițele. Deoarece sunt asemănătoare cu rândunicile au mai fost numite rândunici de mare. În trecut subfamilia sternine (Sterninae) era inclusă în familia sternide (Sternidae), dar în prezent face parte din familia laride (Laridae). Sterninele sunt păsări migratoare tipice, care sunt răspândite în regiunile de coastă de la tropice până în regiunile arctice. Subfamilia cuprinde 9 genuri cu 39 de specii.

În România se întâlnesc 9 specii: chirighița cu obraz alb (Chlidonias hybrida), chirighița cu aripi albe (Chlidonias leucopterus), chirighița neagră (Chlidonias niger), pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotica), pescărița mare (Hydroprogne caspia), chira de baltă (Sterna hirundo), chira polară (Sterna paradisaea), chira mică (Sternula albifrons) și chira de mare (Thalasseus sandvicensis).

chira de balta resize

 

           4. Cinteza, (Fringilla coelebs) 

Este o pasăre migratoare de talie mică (14 – 18 cm), din famila Fringillidae. Ea este răspândită în România din ținuturile cele mai joase, ca pădurile de sălcii din delta Dunării, până în regiunile de munte cu pășuni alpine și jnepeni ajungând la altitudinea de 1.500 m deasupra n.m.. Arealul de răspândire a cintezei cuprinde regiunile din EuropaAfrica de Nord și Asia de Sud Vest

Cinteza prezintă un dimorfism sexual accentuat, masculul având culoare cărămizie. Gușa pieptul și părțile laterale ale capului, târtița și restul capului sunt cenușii, și pe spate este cafeniu. Femela are penajul de culoare cafenie cu nuanțe cenușii.

Cuibul este construit în mare parte de femelă din rădăcini de plante, scoarță de copac, mușchi și paie. Fiind căptușit cu pene, el este amplasat la bifurcația crengilor și este mascat cu licheni și mușchi. Femela depune din aprilie 4 – 5 ouă de culoare verde albăstruie cu pete roșcate, din care eclozează puii la circa 13 zile. În funcție de abundența hranei, într-un sezon femela poate să depună ouă de 2 – 3 ori.

În România cinteza este numai parțial migratoare, masculii iernând în țară, pe când femela și tineretul migrează în Africa de Nord sau Asia de Sud Vest.

Cintezele se hrănesc cu fructe de pădure, semințe, insecte și larvele acestora.

Primăvara, în perioada de împerechere, masculul care este viu colorat atrage atenția femelei asupra sa prin ciripitul său gălăgios

cinteza resize

         5. Ciocîntorsul, (Recurvirostra avosetta)

Este o specie caracteristică zonelor de ţărmuri şi coastelor marine, cu apă salmastră sau sărată. Lungimea corpului este de 42-46 cm şi are o greutate medie a corpului de 310-410 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 67-77 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Ciocul masculului este mai lung şi mai puţin curbat în sus. Penajul este o combinaţie interesantă de alb cu negru. Se hrăneşte printr-o mişcare de „cosire„ realizată cu ciocul, prinzând insecte, moluşte, crustacei, viermi, dar şi cu fragmente vegetale de la suprafaţa apei.

cioc intors resize

         6. Ciocănitoarea de grădină, (Dendrocopos syriacus)

Este o pasăre din familia picidelor (Picidae), de mărimea mierlei negre, de culoare tărcată, albă cu negru și roșu în regiunea subcaudală, cu ciocul cenușiu, dur, ascuțit, cu muchii longitudinale și picioare negre, degete și unghii puternice, pentru cățărat pe trunchiuri, masculul cu ceafa roșie; se hrănește cu diferite insecte, viermi, larve, pupe și ponte; în sezonul rece consumă și semințe tari, boabe; este întâlnită în mai ales în vecinătatea așezărilor omenești, în parcuri, pădurici, terenuri de cultură (livezi, grădini) cu arbori și arbuști, își face cuibul în scorburi de copaci. În România este prezentă tot timpul anului și este răspândită îndeosebi în ținuturile joase.

ciocantoarea de gradina resize

        7. Ciuful de pădure, (Asio otus

Este o pasăre răpitoare de noapte din familia bufnițelor (Strigidae), ordinul strigiformelor (Strigiformes) , sedentară, răspândită în Europa, Asia, Africa de Nord și America de Nord. Are o mărimea de 36 cm (între guguștiuc și porumbel). Coloritul corpului pe spate este ruginiu-gălbui deschis cu desene cenușii și brune, în formă de dungi subțiri, longitudinale; abdomenul roșiatic sau ruginiu-gălbui, amestecată cu alb, cu dungi longitudinale. Ciocul este brun, iar picioarele galben-ruginii. Urechile sunt înalte și întunecate, fața este înconjurată cu penaj galben, ochii sunt mari și aurii. Trăiește în pâlcuri de păduri, câmp deschis, zone mlăștinoase, parcuri, livezi, dumbrăvi. Cuibărește în pâlcurile de păduri folosind cuiburile vechi ale altor păsări: ciori, coțofene sau cele de veveriță, rar pe pământ, la baza trunchiurilor sau în iarba înaltă. Se hrănește cu șoareci în proporție de 90%, păsări mici. Duce viață arboricolă nocturnă. Ziua nu vânează ci stă așezat lângă trunchiul vreunui arbore, în caz de pericol înălțându-se și ridicându-și urechile. Strigă numai lângă cuib, unde se aude un “hu-uu”, dar și miorlăituri, plesnituri din aripi etc. Depune 4-6 ouă la intervale de 2 zile, începând din mijlocul lui martie până la începutul lui aprilie. Ouăle sunt scurt eliptice, netede, cu pori fini, albe. Incubația durează 27-32 de zile. Clocitul este asigurat numai de femelă. Are loc o clocire pe an, iar în condiții de hrană bogată și două. Puii sunt nidicoli și sunt hrăniți de femelă cu hrana adusă de mascul.

ciuf de padure resize

        8. Codalbul, (Haliaeetus albicilla)

Este o pasăre răpitoare de zi, protejată, din ordinul falconiformelor (Falconiformes), familia Accipitridae. În România este pe cale de dispariție, fiind răspândită doar în regiunea Dunării și în Delta Dunării. Este de talie mare (80–100 cm, de mărimea unui curcan), cu corpul cafeniu, coada albă, ciocul galben puternic, lung, drept, încovoiat spre vârf și picioare galbene, la fel ca și degetele; unghii negre, mult curbate. Se hrănește cu pești, broaște, șerpi, rațe, iepuri, popândăi, hoituri. Cuibărește în arbori din vecinătatea apelor.

Codalbul este corpolent și cu o talie mare, are o silueta masivă caracterizată prin o anvergură mare și o coadă scurtă cuneiformă. Codalbul are o talie mare, 70–90 cm lungime (între curcă și curcan), cu o anvergură a aripilor de 200–250 cm. Femelele, cu o greutate de 4-6,9 kg, sunt mai mari decât masculii, care cântăresc 3-5,4 kg.

Penajul este de culoare brun închis (cafeniu), cu excepția capului și bazei gâtului care sunt mai deschise. Păsările bătrâne au capul și gâtul alb. Adulții au o coadă albă. Aripile sunt mari în formă de “ușă de hambar”. Capul este mare și ciocul foarte masiv. Ciocul este brun-negricios la tineri, galben la adulți; puternic, lung, drept, încovoiat brusc spre vârf. Picioarele sunt galbene, la fel ca și degetele cu unghii negre, mult curbate. Jumătate din lungimea picioarelor sunt acoperite cu pene.

Puii au o culoare mai închisă (smântâniu până la maro-cenușiu), ajungând treptat la penajul adult în 5-6 ani. Ei au coada și ciocul întunecate, iar coada are o bandă terminală închisă la păsările subadulte înainte a se înălbi.

codalb resize

         9. Codobatura Alba, (Motacilla alba)

Este o pasăre de dimensiuni mici, din familia Motacillidelor. Trăiește pe arii extinse, în EuropaAsia și nordul Africii. Exemplarele din nordul Europei și Asiei, migrează iarna în sud, uneori până în nordul Africii, dar cele din regiunile cu climă mai blândă rămân sedentare.

Fiind o pasăre insectivoră preferă zonele cu câmp deschis, adesea lângă lacuri sau râuri. Exemplarele care trăiesc în zone urbane s-au adaptat la noul habitat.

Cuibărește în crăpăturile stâncilor, uneori pe sol, adesea chiar și pe structuri antropice.

Codobatura este o pasăre suplă, de 16.5–19 cm lungime (subspeciile est-asiatice ating 21 cm) și 18 – 24 grame greutate. Culoarea penajului este alb-gri pe flancuri și spate, albă pe piept, abdomen și partea laterală a capului, neagră pe bărbie, gât și creștet.

codobatura alba 2 resize

codobatura alba resize

 

 

          10. Cojoaica de pădure, (Certhia familiaris)

Este o pasăre insectivoră, cățărătoare, sedentară, din ordinul paseriformelor răspândită în Eurasia, inclusiv în România și Republica Moldova. În România rămâne și iarna și este răspândita aproape în toate pădurile, la șes și la munte, unde urcă până în zona coniferelor; preferă pădurile mari cu arbori bătrâni. De asemenea, în parcuri, grădini, chiar livezi, însă numai unde sunt copaci bătrâni. Cuibărește în găuri mici din arbori sau sub scoarța lor. Este o specie sedentară, iarna fiind înclinată spre eratism.

Este o pasăre mică cu o lungime de 11-14,4 cm și o greutate de 7-10 g. De culoarea scoarței copacilor, este greu de observat când se urcă în spirală pe trunchiuri, scotocind cu ciocul fin și curbat prin crăpături, în căutarea insectelor. Spatele este cafeniu cu striuri ruginii mai deschise, iar partea ventrală a corpului este în întregime albă. Deasupra ochiului are o sprânceană (dunga supraciliară) albă, vizibilă. Fruntea și creștetul capului cu multe pete; rahisul acestora albicios. Ciocul fin și arcuit. Gheara degetului posterior este mai lungă de 8–10 mm.

Prin luna aprilie-mai, depune 5-6 ouă albe cu pete ruginii, care sunt clocite de femelă, timp de circa 15 zile. Scoate pe sezon, două generații de pui. Strigătul este un “tsii-tsii” fin și pătrunzător, iar cântecul un ciripit subțire și rapid, accelerat spre final.

cojoaica 2 resize

cojoaica de padure resize

          11. Corcodelul cu gât roşu, (Podiceps grisegena)

Este o pasare ce are ca habitat preferat lacuri și bălți interioare cu vegetație palustră relativ abundentă, în special în sezonul de cuibărit, iar iarna poate fi observat pe lacuri sau golfuri cu suprafață mai mare de apă.

De obicei ziua stă în desișuri, iar spre seară pe luciul de apă. Pe uscat iese rar și se mișcă greu, iar pentru a se ridica în zbor de pe apă trebuie să-și ia avânt fugind pe apă. Nu poate zbura de la nivelul solului.

CORCODEL CU GÂT ROŞU resize

           

           12. Corcodelul mare, (Podiceps cristatus)

Cel mai mare corcodel din Europa şi nordul Africii, corcodelul mare este faimos pentru paradele sale de curtare uimitor de elaborate, care implică posturi ritualizate complexe, scufundări şi scuturat din cap; în timpul paradelor, creasta stă ridicată şi vârfurile penelor mărite.

Această pasăre elegantă se deosebește printr-o creastă neagră decorativă pe creștetul capului şi pene alungite negre şi castanii pe lângă cioc. Părinții fac cu schimbul pentru a-şi duce puii pe spate şi a-i hrăni. Fiecare părinte preferă un anume pui şi, ca atare, se ocupă aproape exclusiv de acesta.

https://infoanimale.net/corcodelul-mare/

CORCODEL MARE resize

          13. Corcodelul mic, (Tachybaptus ruficollis)

Cunoscut și sub denumirea de corcodel pitic, este cel mai mic membru al ordinului Podicipediformes din zona Europei. Este o pasăre de baltă, cu o lungime între 23 și 29 cm.

CORCODEL MIC resize

          14. Cormoranul Mare, (Phalacrocoracidae)

Este des intalnit pe tot cursul Dunarii, mai ales in zonele unde aceasta formeaza balti de revarsare. Cea mai mare concentratie de cormorani este intalnita in zona Deltei Dunarii.

Penajul este negru stralucitor. Pe burta si pe piept, penele dese si marunte au reflexii albastrii metalice. In zona obrajilor si soldurilor apar zone cu pete albe. Pe spate si pe aripi, penele sunt bine diferentiate, asemenea solzilor.

Ambii parteneri naparlesc in Decembrie si capata un penaj foarte frumos, dar care naparleste din nou in mijlocul verii.

Ciocul este puternic, incovoiat, alb pe partea inferioara si negru pe partea superioara, cu nuante de galben spre baza. Varful este indoit in jos, ca un carlig.

Orificiile nazale nu sunt vizibile, iar cavitatea nazala este aproape inexistenta. Aceste carasteristici impiedica apa sa patrunda in aparatul respirator atunci cand pasarea isi cufunda capul in apa.

Ochii sunt verzi.

Degetele mari şi puternice sunt unite de o membrană interdigitală mai groasă decât la raţe, gâşte sau pelicani. 

In zbor, cormoranul mare isi tine gatul intins, iar stolul este liniar sau in forma de V.

Cormoranul mare este atat un bun inotator, cat si un foarte bun scufundator (poate sta sub apa pana la 70 de secunde). Cormoranii pescuiesc doar sub apa, unde isi urmaresc prada cu ochii deschisi si aripile strans lipite de trup.

Lungime: aproximativ 80-100 cm.

Anvergura aripilor: 130-160 cm.

Greutate: 2-2.5 kg.

Alimentatia cormoranului este formata aproape integral din peste, dar si mormoloci si alte neverterbrate acvatice. In perioada cresterii puilor, cormoranul vaneaza 2-3 kg de peste zilnic. 

https://www.sperietori.ro

cormoran mare resize

          15. Dumbrăveanca, (Coracias garrulus)

Dumbrăveanca preferă luminișurile de la liziera pădurilor ca și pășunile sau fânețele unde trăiesc de obicei un număr mare de insecte. În prezent poate fi întâlnită și în parcurile mai mari. Pasărea are cuibul în apropierea apelor unde sapă galerii în malurile din argilăgresie sau loess. În lipsa hranei se apropie și de așezările omenești. Este o pasăre activă ziua, hrana principală a ei o constituie insectele (păduchi de plante, gândaci, libelule, lăcuste, urechelnițe), amfibii reptile mici pe care le pândesc, numai în timpul migrației consumă și vegetale (în special fructe).

La sosirea anotimpului rece păsările migrează spre sud în regiunile din sud sau sud-estul Africii iernând în regiunile de deșert, semideșert, savană din Sahel, țări ca Somalia Efectivul de păsări este apreciat la ca. 200.000 de perechi, numărul lor a scăzut rapid prin aniii 1970.

dumbraveanca resize

          16. Egreta Mică, (Ardea garzetta)

Este o pasăre de baltă care face parte din genul Egretta, familia Ardeidae, ordinul Ciconiiformes.

Preferă habitatele mlăștinoase presărate cu zone de copaci, de obicei sălcii, dar și deltele care au zone întinse de stuf dens unde își construiesc cuiburile din crengi și stuf. Se hrănește în ape putin adânci și liniștite, unde stau la pândă și vânează pești mici, amfibieni, insecte și moluște.

EGRETĂ MICĂ resize

Egreta mica resize

          17.  Erete de stuf – Circus aeruginosus

(48-56 cm) Specie ce prezinta cioc masiv, inconvoiat, ascutit si puternic. Curbura maxilarului se inconvoaie inca de la baza ciocului, formand un semicerc neintrerupt pana la varf. Degete prevazute cu ghiare ascutite si foarte puternice. Masculul adult are penajul brun-roşcat, cu aripi şi coada cenuşii. Masculul juvenil are penajul brun, aripi cenusii mai deschise la culoare cu putin alb pe partea inferioara si coada cenusie. Femela adulta are penajul brun fata de cea juvenila ce are penaj brun negricios. Femelele depasesc in talie masculii.

https://www.info-delta.ro

erete de stuf resize

erete de stuf 2 resize

          18. Fazanul, (Phasianus colchicus)

Fazanul este originar din Asia. Denumirea științifică (Phasanius colchicus) are o legătură directă cu zona de proveniență și de răspândire a fazanului.

Masculul are o coadă lungă bifurcată, iar penajul sau bogat si auriu cu pene pestrițe alb cu negru, sau galben cu cenușiu. Capul este albăstrui cu reflexe verzui. Femela are penajul de culori mai spălăcite de nuanțe galben cu cenușiu. În prezent se cunosc ca. 30 de rase, toate fiind păsări active ziua, trăind pe câmpuri cu terenuri cultivate, unde consumă de obicei o hrană de natură vegetală, iar noaptea se retrag în pădure dormind în arbori. Este o pasăre poligamă (un cocoș având 5 -6 găini), sedentară, care nu migrează iarna ci numai în căutare de hrană. Femela depune în cuib 8 – 15 ouă verzui sau brune pe care le clocește din aprilie până în iunie timp de 24 de zile pe un sol cu ierburi. Pentru a menține constant efectivul de păsări există în prezent crescătorii de fazani, puii eclozând în incubatoare.

fazan resize

           19. Fluierarul Negru, (Tringa erythropus)

Este o pasăre migratoare limicolă din familia scolopacidelor (Scolopacidae), ordinul caradriiformelor (Charadriiformes) care cuibărește în nordul Europei (nordul Scandinaviei și nord vestul Rusiei) și Asiei (nordul Siberiei până la peninsula Ciukotsk) în zonele de tundră împădurită precum și în turbăriile și smârcurile din taiga. Iernează în zonele mediterane din sud-vestul EuropeiAfrica de nord și ecuatorială, Delta Nilului și Asia de sud (regiunile din jurul golfului PersicIndia, sud-estul ChineiTaiwanVietnamMalaezia). Are o talie de 30 cm, în epoca cuibăritului (vara) penajul este negru cu pete mai deschise în jumătatea posterioară a corpului; iarna și în timpul pasajului penajul este cenușiu cu penele aripilor și ale cozii pătate mai închis și abdomenul alb. Se hrănește cu nevertebrate: viermi, crustacee, moluște și insecte acvatice.

În România este o pasăre de pasaj puțin numeroasă, venind din ținuturile de cuibărit din nordul Europei și Asiei, îndreptându-se spre sud-vestul Europei, Africa și Asia, unde iernează.

fluierarul de mlastina resize

         20. Găinușa de baltăsau corla, (Gallinula chloropus)

Este o pasăre semiacvatică migratoare din familia ralide de mărimea unui porumbel sălbatic cu penajul negru-cenușiu, cu o dungă albă pe părțile laterale ale corpului și cu o pată albă sub coadă. Picioarele sunt galben-verzui, fruntea și baza ciocului sunt roșii, vârful ciocului este însă galben. Masculul și femela seamăna foarte bine. Lungimea corpului este de 30-38 de centimetri, anvergura aripilor de 50-55 cm, iar greutatea medie de 320 de grame. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 18 ani. Trăiește în bălți, iazuri și lacuri cu vegetație acvatică abundentă înaltă (stuf etc.) pe maluri. Poate fi întâlnită și în parcuri, unde se plimbă pe iarbă. Este răspândită pe toate continentele, cu excepția Australia și Antarcticei. În România și Republica Moldova sosește pe la mijlocul lunii martie sau chiar în februarie și este întâlnită vara pretutindeni unde sunt bazine acvatice cu vegetație emersă, iar toamna prin septembrie migrează spre locurile de iernat din vestul Europei, în jurul Mării Mediterene și în sud-vestul Asiei, dar în iernile blânde unele exemplare rămân pe apele neînghețate. Este o specie diurnă, dar se hrănește și în serile cu lumină puternică a lunii. Poate înota și se scufundă foarte bine cu toate că degetele nu au membrane sau lobi înotători, ci sunt mult alungite spre a-i permite mersul pe frunzele plutitoare. Când înoată își mișcă în mod tipic capul, pe care-l înalță ritmic. Zborul este greoi și scurt, la înălțimi joase, la înălțare pasărea bătând apa, pe o distanță de câțiva metri, cu picioarele, care-i atârnă și după ce s-a înălțat. Coada este ținută în sus, fiind mișcată atât în timpul înotului, cât și al mersului. Se hrănește cu vegetație acvatica (rizomi de stuf, semințe și fructe), nevertebrate acvatice (insecte etc.), pești mici și ouă de pasare. Cuibărește la marginea apei în vegetație deasă (stufăriș, rogoz), la mică înălțime, aproape de suprafața solului sau în arbori mici, dar și la oarecare înălțime spre a fi ferită de creșterile viiturilor. Adesea folosește și cuiburi vechi de mierle, gaițe, turturele etc. Cuibul are forma de cupă și este construit de ambele sexe, pe care îl apară cu agresivitate. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an.

GĂINUŞĂ DE BALTĂ resize

gainusa de balta resize

 

       21. Gârlița mare, (Anser albifrons)

 Gârlița mare este o specie de gâscă de talie mare. Penajul este în majoritate gri cu maroniu și are o pată albă care înconjoară baza ciocului rozaliu. Coada este închisă la culoare cu o dunga alba la vârf. Pieptul este mai deschis la culoare iar pe abdomen are pete negre mari (la juvenili pieptul este nemarcat). Picioarele sunt de culoare portocalie. Lungimea corpului este de 64-78 cm și are o greutate medie de 1800-3600 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 130-160 cm. 

garlita mare resize

         22. Graurul, Sturnus vulgaris

Este o pasăre din familia Sturnidae. Originari din Eurasia și Africa, graurii au fost răspândiți de către om pe celelalte continente. Graurii au între 15 și 30 cm, au culori închise cu luciu metalizat și se hrănesc cu insecte și fructe.

Pasarea graur este una calatoare, aceasta isi petrece o mare parte din timp pe teritoriul tarii noastra, stationand de la inceputul primaverii pana la sfarsitul toamnei.

Aceasta pasare este foarte usor adaptabila, dar prefera zonele de campie, indiferent daca sunt cultivate sau nu. De asemenea, padurile si zonele periurbane pot reprezenta un mediu propice pentru dezvoltarea lor. Graurii patrund fara jena si in localitati pentru a cauta hrana si adapost.

Desi, initial, graurele se hranea doar cu insecte si fructe, dieta lui s-a diversificat atat de mult incat acum este considerata o pasare omnivora. Coprul acestuia este de dimensiuni mici, in jur de 20 cm, si are o greutate de aproximativ 100g. Coada este scurta, ciocul este lung negru sau galben si ascutit, iar picioarele au o culoare rozalie.

https://www.pestmag.ro

DSC 4256 resize

        23. Huhurezul mic, (Strix aluco)

este cunoscut în toatǎ Europa; culoarea penajului variazǎ de la cenușiu la brun-roșcat. Este un vânǎtor iscusit, plonjeazǎ silențios asupra victimei; poate prinde liliacul și în zbor. Huhurezul Mic (Strix aluco)

În Europa Centralǎ și de Est îl întâlnim în pǎdurile mixte, dese, ce îi oferǎ suficienți copaci bǎtrâni și scorburoși. Apare și în parcuri, cimitire, chiar și în orașe, uneori putând fi observat pe acoperișurile caselor. Preferǎ marginea pǎdurilor de brad, deoarece spre centrul acestora nu gǎsește destulǎ hranǎ și nici suficiente scorburi. Se pare cǎ apare mai frecvent în zonele cu surse de apǎ, unde lǎstǎrișul rǎrește pǎdurea.

Lungimea: 37-39 centimetri Greutatea corporala: 360-650 grame Anvergura aripilor: 94-104 centimetri

HUHUREZ MIC resize

        24. King Vulture, (Sarcoramphus papa

Este o pasăre mare, raspandita în America Centrală și de Sud. Este membru al familiei de vulturi din Lumea Nouă Cathartidae. Acest vultur trăiește cu precădere în pădurile tropicale de jos și se întind din sudul Mexicului până în nordul Argentinei. Este singurul membru supraviețuitor al genului Sarcoramphus.

King vulture resize

         25. Lăcarul de stuf, (Acrocephalus scirpaceus)

Ocupă habitatele cu stufăriș vechi, de-a lungul lacurilor, râurilor, mlaștinilor și canalelor, deseori procurându-și hrana din habitatele deschise cu tufăriș din apropierea acestora. Rar apare și pe terenurile agricole.

Își procură hrana de pe vegetație sau din aer, pe teritoriile din jurul cuibului; ocazional iese la vânătoare pe terenurile agricole sau în tufărișurile din apropiere. Consumă insecte și larvele lor, mai ales diptere și păduchi de frunze, dar și păianjeni, viermi sau melci. Ocazional alege și hrana vegetală (fructe, semințe și flori).

lacar de stuf 2 resize

         26. Lăcarul mare, (Acrocephalus arundinaceus

este o pasăre migratoare și cântătoare din ordinul paseriformelor (Passeriformes), familia acrocefalidelor (Acrocephalidae), răspândită în regiunile mlăștinoase, cu lacuri și bălți, bogate în vegetație (stuf, tufișuri sau ierburi înalte) din PalearcticaIndia și Australia. Iernează în Africa și Asia de sud-est. Are o mărimea de 16–21 cm (între vrabie și mierla neagră), cu un colorit brun-roșcat, mai deschis pe partea inferioară, ciocul este destul de puternic, turtit ușor și la bază lățit, picioarele sunt cenușii. Se hrănește cu insecte, iar toamna cu diferite boabe mici. Cuibărește în stufărișul din jurul lacurilor și al mlaștinilor, cuibul este situat la 60–120 cm deasupra apei, între 3-4 sau mai multe tulpini de stuf; el este țesut dens din iarbă, frunze, pedunculi florali, puf și fibre vegetale, pânză de păianjen și este căptușit cu frunze mici, rădăcini, păr, câteodată și cu pene; cuibul este construit de femelă. Femela depune o pontă din 4-6 ouă, care sunt depuse la mijlocul lunii mai; ouăle sunt fusiforme, netede, cu luciu slab, verde deschis, verde-albăstrui, albastre, mai rar albe, cu pete de nuanțe diferite de maro și verde, uneori cu stropi printre ele. Incubația durează 14-15 zile. Clocesc ambele sexe, o dată pe an. Puii sunt nidicoli, golași, au gâtlejul galben-portocaliu, cu două puncte întunecate la baza limbii și o umflătura marginală a ciocului de culoare galben-albicioasă; sunt hrăniți de ambii părinți timp de 14 zile. Cântecul este compus din sunete “car-car-car-cri-cri-cri-cre-cre-crcrcr”, care se repeta fiecare de 2-3 ori; în lunile mai-iunie, toate bălțile din România răsună de cântecul lăcarului mare.

În România este prezentă în sezonul de vară, iar toamna migrează pentru a ierna în Africa de Vest și Centrală; este răspândită în Delta Dunării și în bălțile cu stufărișuri din restul țării. Sunt descrise mai multe subspecii; în România este răspândită subspecia Acrocephalus arundinaceus arundinaceus. Populația de lăcari mari din România ajunge la 145.000-260.000 de perechi

LĂCAR mare resize

        27. Lebăda de vară, (Cygnus olor)

este o pasăre migratoare sau sedentară din ordinul anzeriformelor (Anseriformes), familia anatidelor (Anatidae) cu o talie foarte mare (lungime 125–160 cm, greutate 6,6–15,0 kg) răspândita în mlaștini, bălți, lacuri cu vegetație bogată (stuf, papură etc.) din nordul și centrul EurasieiTurciaBalcani și din America de Nord. Se recunoaște după culoarea albă, gâtul unduit în S când lebăda înoată, ciocul roșu-portocaliu cu un cucui negru pe frunte (la baza ciocului), picioarele negre și obiceiul de a-și arcui aripile deasupra spinării (mai ales masculul). Nu cântă, însă în zbor aripile produc un vâjâit muzical care se aude de departe. Se hrănește cu plante, rădăcini, semințe de ierburi, viermi, insecte, moluște, uneori și pești mici. În România este prezentă în sezonul cald în Delta Dunăriicomplexul lagunar Razim-Sinoie și unele bălți mari din ținuturile joase; iarna migrează spre sudul Mării CaspiceDelta Nilului și estul Mării Negre ori în preajma bălților neînghețate din interiorul României, unde iernează și unele populații nordice. În Republica Moldova cuibărește într-un număr mic în bălțile din sudul republicii și în unele lacuri din zona centrală.

LEBĂDĂ DE VARĂ resize

         28. Lișița, (Fulica atra)

este o pasăre acvatică migratoare din familia ralide care cuibărește în regiunile temperate și calde din Europa, Asia, Africa de Nord, India, Australia, Noua Zeelandă, Noua Guinee. Este comună pe lângă lacurile și iazurile de la altitudini joase, cu vegetație abundentă. În România și Republica Moldova este prezentă aproape în toate bălțile cu stuf și cu papură. Toamna migrează pentru iernare în vestul Europei și în ținuturile din jurul Mării Mediterane; populațiile din sud-estul arealului de cuibărit iernează în sudul și estul Asiei. Migrează în timpul nopții, plecă spre zonele de iernat prin septembrie, iar călătoria de întoarcere începe prin luna februarie. Este de mărimea unei rațe. Lungimea corpului este de 36-43 cm, anvergura aripilor de 65-75 cm, iar greutatea medie de 800 g. Longevitatea maximă cunoscută este de 20 ani. Are penajul de culoare cenușie-neagră, fruntea și ciocul albe, capul și gâtul negre. Picioarele sunt verzi, cu nuanțe portocalii în partea de sus; degetele și palmatura acestora cenușii. Degetele picioarelor nu au membrane interdigitale, însă sunt înzestrate cu lobi laterali, adaptate la deplasarea pe substrat moale. Sexele nu se pot diferenția (nu prezintă dimorfism sexual), însă femelele au o greutatea mai mică. Se hrănește în principal cu vegetale acvatice: frunze, muguri, vârfuri proaspete de ierburi, semințe de buruieni acvatice, mai rar cu insecte acvatice și larvele lor, moluște, peștișori, mormoloci. Înoată foarte bine și se cufundă frecvent în apă după hrană. Deși se înalță greu de pe apă, bătând pe distanțe mari apa cu picioarele, după ce ajunge în aer poate parcurge, cu ușurință, distanțe foarte mari. Un exemplar de lișiță a parcurs în timpul migrației 730 km în 48 ore. Când înoată are aceleași mișcări de ridicare ritmică a capului ca și la găinușa de baltă.

lisita 2 resize

Lisita resize

           29. Lopătarul, (Platalea leucorodia) 

Lopătarul are penajul de culoare albă cu nuanțe gălbui portocalii pe piept și pe cap. Pe ceafă are un moț format din pene mai lungi, care ,când este iritat se ridică în formă de evantai. Este o pasăre de talie mare atingând înălțimea de 80 de cm. Picioarele sunt lungi de culoare neagră, ciocul lung care este lățit la vârf, la tineret este de culoare galbenă, iar la adulți devine de culoare neagră, numai vârful ciocului rămâne galben.

Lopătarul cuibărește în regiuni de baltă, smârcuri, lunci umede, în Africa sau pe insule stâncoase. Cuibul este ascuns în stuf, dar poate fi așezat în copaci sau pe stânci în colonii lângă pescăruși care fură ouă sau pui de lopătari.

Hrana lopătarilor constă din pești, amfibii (broaște), moluște crustacei viermi, larve de insecte. Hrana este procurată prin filtrarea mâlului cu ciocul. Păsările sunt migratoare fiind răspândite pe un areal geografic larg, în Eurasia de Sud, din SpaniaFrislanda până în Japonia și Africa de Nord. În Europa, doar OlandaSpaniaAustriaUngaria și Grecia au populații considerabile.[

lopatar resize

       

        30. Mierla, (Turdus merula)

este o pasăre cântătoare care este răspândită în EuropaAsiaAfrica de NordAustralia și Noua Zeelandă. Ea se hrănește în special cu hrană de origine animală, dar consumă în funcție de anotimp și unele fructe și semințe vegetale. Mierla este clasificată după culoarea penajului sau după dimensiunea corpului.

Astfel se poate aminti „mierla neagră” (Turdus merula merula), la care masculul are culoarea neagră ciocul galben și ochelari (inel în jurul ochilor) portocalii.

În trecut mierla era o pasăre de pădure, însă începând cu secolul XIX prin apariția parcurilor a început să trăiască prin grădini în apropierea omului. Exemplarele de la noi sunt sedentare. În România, pot apărea în timpul iernii exemplare din regiunile muntoase carpatine sau din zonele nordice ale Europei. Populațiile care migrează ajung iarna în nordul Africii și sud-vestul Asiei.

mierla 2 resize

mierla resize

          31. Muscar negru, ( Ficedula hypoleuca )

Muscarul negru ( Ficedula hypoleuca ) este o pasare mica care poate fi intalnita in toata Europa. Prefera padurile de foioase insa poate fin intalnit si in gradini si in parcurile din orase.

  Masculul este negru pe spate si alb pe burta si poate fi diferentiat de muscarul gulerat prin lipsa gulerului alb. Femela este cenusie pe spate si alba pe burta. Ochii sunt negri, la fel ca picioarele si ciocul. Lungimea muscarului gulerat este de 12-13 cm, deschiderea aripilor de 21 -24 cm si greutatea de 12 – 15 g.

  Muscarul negru se hraneste cu insectele pe care le gaseste pe crengi, frunze si pe sol. Mai rar se hraneste si cu fructe de padure.

  Cuibul este facut in scorburile copacilor batrani, in special stejari. Cuibareste si in cuiburile artificiale. Femela depune 5 – 9 oua iar incubatia dureaza 13 – 15 zile si este asigurata de catre femela. Puii sunt hraniti de catre ambii parinti si devin zburatori dupa 12 – 15 zile.

  Muscarul negru este o pasare migratoare. Vine la noi in aprilie sau chiar mai tarziu si pleaca in luna octombrie catre Vestul Africii unde ierneaza.

http://www.animale-salbatice.ro

muscar negru 2 muscar negru resize

         32. Nagâțul, (Vanellus vanellus)

Este o pasăre migratoare din familia Charadriidae. Este o pasăre reprezentativă pentru regiunile de câmpie și de pășune din Europa Africa de Nord și Asia. Mai demult, ouăle păsărilor puteau fi găsite pe listele de bucate, fiind adevărate delicatese, dar azi culegerea lor în Europa este interzisă.

În România păsările cuibăresc frecvent pe lângă regiuni de baltă. Ele preferă regiunile joase, deschise, de câmpie și smârcuri. Sunt păsări monogame. Teritoriul cuibului este apărat cu înverșunare de mascul. Ponta este depusă în lunile aprilie, mai fiind alcătuită din 3 – 4 ouă verzui cu puncte întunecate. Clocesc ambii părinți, iar puii eclozează la circa 26 – 27 de zile. Iarna păsările migrează spre Asia de Sud și spre bazinul mediteran.

nagat resize

         33. Păunul Alb, (Pavo)

 Sunt un gen de păsări galiforme din familia fazanuluiPhasianidae, format din două specii: Pavo cristatus și Pavo muticus.[1] O specie înrudită trăiește în pădurile tropicale din Africa (Afropavo congensis – păunul de Congo sau mbulu).[2][3]

Păunii sunt binecunoscuți pentru coada extravagantă a masculului folosită în procesul de curtare a femelei. Masculul este numit păun iar femela păuniță. Femela este de culoare maro cu tonuri gri, puii fiind gălbui spre maro cu pete întunecate. Prezintă un puternic dimorfism sexual. Datorită penajului bogat masculul poate zbura cu greutate, doar distanțe scurte, refugiindu-se în copaci de către prădători.

Paun Alb resize

         34. Pelicanul comun, (Pelecanus onocrotalus)

Este o pasăre mare, migratoare, ihtiofagă, cu penaj alb, marginea aripilor neagră și cu un cioc lung și încovoiat la vârf și un sac (pungă) de piele galbenă și elastică sub maxilarul inferior în care adună peștii cu care se hrănește; este bun înotător și zboară cu ușurință pe distanțe lungi; trăiește în colonii în stufăriș din sud-estul Europei (majoritatea în Delta Dunării) până în estul Mongoliei și Africa. Este o specie rară, ocrotită la nivel internațional, fiind inclusă în Cartea Roșie și o specie-simbol pentru Delta Dunării.

Pelican comun resize 

          35. Pelicanul creț(Pelecanus crispus)

Inrudit cu pelicanul comun, este prezent in Delta Dunarii in efective mult mai mici,insa se poate vedea fara probleme in unele zone cum ar fi lacurile mari din nord sau in apropierea marii. Cuibareste pe plauri, uneori impreuna cu pelicanul comun, cuibul fiind asemator cu al acestuia.

Are un penaj alb cenusiu (alb roziu la pelicanul comun), penele de pe ceafa ondulate, ochii deschisi la culoare (rosii la pelicanul comun), in zbor fara contrastul puternic de pe aripa inferioara, aceasta fiind uniform gri cenusie cu varfurile negre. In penaj nuptial (ianuarie –februarie) ciocul este rosu portocalui iar penele ondulate de pe ceafa sunt mai mari. Juvenilul se deosebeste de adult prin griul deschis de pe aripi si spate iar fata de juvenilul de pelican comun prin coloritul general mai deschis si dimensiunile putin  mai mari.

PELICAN CREŢ resize

          36. Pescărașul albastru, (Alcedo atthis)

Cunoscut și ca Ivan Pescarul, este o pasăre care face parte din familia Alcedinidae reprezentată printr-o singură specie în Europa Centrală. Arealul lui de răspândire este EuropaAsia și Africa de Nord. Pasărea trăiește pe malul apelor curgătoare repezi sau a celor stătătoare cu apa clară unde trăiesc pești. Hrana principală sunt peștii mici, insectele acvatice, larvele acestora dar și crustaceii mici și mormolocii. În ultimul timp, efectivul de păsări s-a refăcut după o perioadă în care această pasăre era o specie periclitată.

PESCĂRAŞ ALBASTRU resize

           37. Pescărelul Negru sau Mierla de apă, (Cinclus cinclus)

Este o pasăre din ordinul paseriformelor (Passeriformes), familia cinclidelor (Cinclidae) cu o mărimea de 17–20 cm, brună-negricioasă pe spate cu o pată albă, mare pe piept și gușă, cu coadă scurtă și ridicată în sus,care trăiește pe lângă râurile de munte și se hrănește larve acvatice și alevini de pești.

Are o lungime de 17–20 cm (între vrabie și mierla neagră), masculul are o greutate 53-76 g, femela 46-72 g. Coloritul este cafeniu închis (sau negru-cenușiu) pe partea superioară; are o pată albă, mare pe piept și gușă; abdomenul este cafeniu închis sau brun-roșcat în funcție de rasă, partea de jos a abdomenului este cafeniu închis. Unele rase asiatice au partea inferioară mare, albă. Ciocul este drept, negru-albăstrui. Picioarele sunt plumburii.

PESCĂREL NEGRU resize

        38. Pescarusul razator (Larus ridibundus)

Iarna, pescarusul razator poate fi gasit intr-o mare varietate de habitate, inclusiv in apropierea fermelor sau parcurilor. In Romania, pescarusul razator este specia cea mai des intalnita si cu cea mai mare arie de raspandire.

Penajul pescarusului razator este diferit in functie de anotimp. Vara, adultul are capul cafeniu inchis, partea inferioara este alba, aripile sunt cenusiu deschis cu varful penelor negru cu alb. Restul corpului este argintiu pe spate si alb pe burta. Iarna, capul devine alb, cu un punct negricios in spatele ochilor.

Ciocul si picioarele sunt rosiatice vara. Iarna, picioarele sunt rozalii, iar ciocul are o pata neagra in varf.

Cuibareste in colonii si, cel mai adesea, aceasta specie este vazuta in stoluri.

Lungime: aproximativ 35-39 cm.

Anvergura aripilor: 86-99 cm.

Greutate: 250-350 grame.

Alimentatie:  pescarusul razator este o specie oportunista cand vine vorba despre hrana, care este extrem de variata, de la insecte la viermi, pesti, hoituri si gunoaie menajere. La inceputul primaverii, cand baltile sunt inghetate, se aduna pe langa rauri mai mari si patrund pana in zonele locuite unde se lasa hraniti de trecatori.

PESCĂRUŞ RÂZĂTOR resize

         39. Pescarus argintiu, (Larus argentatus)

Specie sedentara, prezenta la noi in tara pe toata perioada anului, ce s-a adaptat chiar si la conditiile urbane.

Coloritul spatelui si a aripilor este argintiu, cu varfurile aripilor negre, in rest corpul este alb. Aripile au o anvergura de 150 cm. Ciocul este de culoare galbena, avand o pata rosie aproape de varf. La exemplarele imature aripile un colorit de alb si brun, partea ventrala a corpului alba, ciocul brun deschis. Se hraneste cu pesti, crustacee, scoici, dar si cu resturi menajere 

https://www.info-delta.ro

Pescăruşul argintiu resize

           40. Pescarusul cu picioare galbene, ( Larus michahellis ) 

Este o pasare sedentara intalnita in apropierea baltilor si a lacurilor si de-a lungul litoralului. Este adaptata foarte bine si habitatului urban unde profita de abundenta hranei. Mult timp a fost considerata o subspecie a pescarusului argintiu care este specific zonei nordice a Europei. Cu acesta se aseamana foarte mult la infatisare si de aici au aparut si multele controverse si confuzii. In Romania sunt si carti de specialitate unde specia este prezentata ca fiind Larus argentatus, adica pescarusul argintiu iar in mediul online pescarusul cu picioare galbene este aproape inexistent si prezentat ca fiind pescarusul argintiu. Exista si o subspecie a pescarusului cu picioare galbene

Pescăruşul cu picioare galbene resize

           41. Pinguinul african, (Spheniscus demersus)

Cunoscut și sub denumirea de pinguinul din Cape, și pinguinul din Africa de Sud, este o specie de pinguin limitată în apele sud-Africane.

Pinguinul african resize

          42. Pițigoi, (Paridae)

este o familie de păsări arboricole insectivore paseriforme larg răspândite în Eurasia, America de Nord, Africa. Preferă pădurile, parcurile, livezile și grădinile cu pomi fructiferi, și numai puține trăiesc prin tufișuri. De obicei sunt sedentare, dar unele specii se deplasează spre sud sau vest în unii ani. În afara perioadei de cuibărit, adeseori formează stoluri mixte, hoinărind din loc în loc, asociindu-se uneori și cu țicleni, cojoaice și aușei. Sunt păsări vioaie, veșnic în mișcare. Au talie mică de 9-21 cm., corpul sferic, acoperit cu penaj des și moale, cu picioare și unghii puternice, care le permit cățăratul pe arbori. Ciocul este conic, subțire. Sexele sunt asemănătoare, iar juvenilii destul de asemănători cu adulții. Pițigoii nu-și clădesc singuri cuibul, ci cuibăresc în scorburi de arbori, în crăpături de stânci și de ziduri sau în cuiburi părăsite de alte păsări. Cuibăresc cu încredere în cuiburile artificiale ce li se pun la dispoziție. Pițigoii sunt păsări prolifice depunând multe ouă, uneori câte 15-16 ouă într-o pontă. Adesea depun 2 ponte pe an. Ouăle sunt clocite de femelă, puii sunt hrăniți de ambii părinți. Hrana este formată din insecte, larve, pupe sau ouă de insecte, pe care le culeg de pe ramuri, frunze, trunchiuri, fapt pentru care iau cele mai diverse poziții în cățăratul lor. Iarna consumă și boabe de semințe; unele specii fac în acest scop provizii pentru sezonul rece. Prin regimul lor de hrană, sunt păsări folositoare omului, în preajma căruia trăiesc. Familia paridelor include 14 genuri și 60 specii. În România au fost înregistrate 8 specii: pițigoiul albastrupițigoiul azuriupițigoiul moțatpițigoiul marepițigoiul de brădetpițigoiul de livadăpițigoiul de muntepițigoiul sur, iar în Republica Moldova 6 specii: pițigoiul mare, pițigoiul de brădet, pițigoiul albastru, pițigoiul sur, pițigoiul de munte, pițigoiul moțat. Speciile din alte 3 familii de păsări sunt numite tot pițigoi: pițigoiul pungar sau boicușul (familia Remizidae), pițigoiul codat (familia Aegithalidae), pițigoiul de stuf

pitigoi 2 resize

 

          43. Pițigoiul albastru, (Cyanistes caeruleus, sin. Parus caeruleus)

este o pasăre mică sedentară din familia paridelor, care cuibărește în Europa, inclusiv în România și Republica Moldova, și Orientul Apropiat. Este o specie foarte răspândită în păduri de foioase până la altitudini ce depășesc 1000 m, nu evită nici pădurile mixte, grădinile, livezile și parcurile din interiorul localităților. Este sedentară dar hoinărește toamna și iarna. Nouă subspecii sunt recunoscute. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Cyanistes caeruleus caeruleus. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. Populația din Republica Moldova este estimată la 35.000-40.000 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm, și o greutate de 7,5-14,7 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 14 ani și 6 luni. Ambele sexe prezintă colorit identic. Penajul de pe creștetului capului, aripi și coadă este albastru, iar restul spatelui verzui-măsliniu. Supraalare mari tivite pe vârfuri cu alb, formează o dungă alară albă transversală îngustă. Fruntea, sprânceana, partea superioară a cefei, obrajii și regiunea auriculară sunt albe. Centrul cefei și mantaua superioară albastru-închise. Bărbia și partea inferioară a gâtului sunt negre. O dungă negru-albăstruie se întinde de la baza mandibulei peste ochi până la ceafă, separând sprânceana albă de obraz, această dungă coboară apoi în spatele regiunii auriculare până la partea inferioară neagră a gâtului (formând un guler) și limitează din spate obrajii albi. Partea dedesubt galbenă; mijlocul abdomenului poate fi albicios, în centrul pieptului poate fi o linie negricioasă. Este o specie insectivoră în perioada caldă a anului, consumând diverse insecte și păianjeni, pe care îi colectează în coroana arborilor, atârnând cu capul în jos pe ramuri subțiri; toamna și iarna se hrănește cu semințe, fructe și pomușoare, fiind și un vizitator comun la hrănitoarele de păsări. Pițigoiul albastru este o specie monogamă. Masculii pot fi poligami, având mai multe partenere în același teritoriu. Cuibul și-l instalează în diferite scorburi existente în copacii bătrâni, preferând mai ales arbori ce se află în apropierea unor cursuri de apă sau lacuri. Cuibul este construit din mușchi, frunze uscate, păr de animale, lână, pene, și este căptușit cu material mai fin. Poate ocupă cuiburi artificiale. Ponta este depusă în aprilie-mai și este formată din 7-8 ouă, a căror clocit durează 14 zile. Adesea se întâlnesc ponte mai mari, de 15-18 ouă, care provin de la două sau chiar mai multe femele.

Pitigoiul albastru resize pitigoiu albastru resize

          44. Presura de stuf (emberizide)

Este o specie cu răspândire largă, cuibărește prin Europa de Vest și trăiește în întinderile de stuf din apropierea lacurilor, mlaștinilor și a câmpurilor umede.

Lungimea corpului este de 15-16 centimetri. În timp de vară masculul are capul negru cu guler alb, pântecul este alb, iar spatele se aseamănă cu penajul vrabiei. În timp de iarnă masculul se aseamănă cu femela, capul fiind negru sau gri iar gulerul alb – rămâne vizibil.

Cuibul este construit de femelă în stuf sau pe pământ în vegetație densă

Populația globală este estimată la 29-130 milioane de reprezentanți. În România cuibăresc aproximativ 580000-745000 de perechi.

presura de stuf resize

          45. Prigoria (Merops apiaster)

este o pasăre migratoare, zveltă, din familia meropidelor (Meropidae), ordinul coraciiformelor (Coraciiformes) răspândită în mare parte a Europei, nordul Africii, de mărimea unei turturele, viu colorată cu capul și spatele cafenii, bărbia galbenă, pieptul albastru, coada verde, aripile galben, cafeniu și verde, cu ciocul lung, subțire, ascuțit și ușor curbat în jos și cu coada lungă și ascuțită, care trăiește prin malurile lutoase ale unor ape și se hrănește în zbor mai ales cu viespi și cu albine. În România este oaspete de vară (mai-august). Iernează în Sudul Africii.

Merops apiaster (Prigoria) este o specie de pasare inclusă în Anexa 4 B (SPECII DE INTERES NAȚIONAL, Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă) din Ordonanța de urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

prigorie resize

          46. Rața cu ciuf (Netta rufina)

Este o specie de rață scufundătoare de mărime mare specifică sudului și vestului Europei, dar este întâlnită și în Asia Centrală. Atinge 55 cm lungime, are 85-90 cm anvergura aripilor și o greutate de până la 1 kg. [2] În România este oaspete de vară. 

Masculul are capul roșu și trupul negru, cu alb pe aripi, iar femela are un penaj brun-cenușiu șters. Prin luna mai depune șase până la zece ouă mari, pe care le clocește numai femela timp de 4 săptămâni. Cuibul este așezat pe un loc uscat.

RAŢĂ CU CIUF resize

         47.  Rață mare (Anas platyrhynchos)

 (cunoscută sub denumirea comună de rață mare) este o specie de păsări anseriforme din familia Anatidae. Poate fi întâlnită în zonele temperată și subtropicală din AmericiEuropaAsia și Africa de Nord, dar și în Noua Zeelandă și Australia, unde a fost introdusă de om.

RAŢĂ MARE resize

         48. Rața moțată, (Aythya fuligula)

Este o specie de rață scufundătoare de mărime medie.

Lungimea ratei moțate este de 40-47 cm, anvergura aripilor de 65-75 cm iar greutatea de 0,5 – 1 kg.[2] Este o pasăre migratoare ce cuibărește în Europa și Asia, și care iernează în jurul Mediteranei, din Africa până în EtiopiaChinaIndia și Filipine. În România, mai ales în Dobrogea, este oaspete de iarnă. [3]

Rățoiul este negru cu flancurile albe și cu un moț de pene, iar rața are un colorit mai brun și nu prezintă moț. Depune 6 până la 14 ouă în perioada mai-iunie într-o gaură din sol, lângă apă, sub vegetație. Bobocii ies după 24 de zile de clocit și sunt acoperiți cu un puf brun-negricios, cu pete galbene pe abdomen.

RAŢĂ MOŢATĂ resize

          49. The scarlet ibis, (Eudocimus ruber) 

Este o specie de ibis din familia păsărilor Threskiornithidae. Locuiește în America de Sud tropicală și în insule din Caraibe.

Este una dintre cele două păsări naționale din Trinidad și Tobago.

Scarlet Ibis resize

         50. Stârcul cenușiu, (Ardea cinerea)

Trăiește în regiunile cu climă blândă din EuropaAsia, ca și în din sudul Africii cu excepția regiunii de coastă din sudul Namibiei. În regiunile lipsite de îngheț este sedentar, numai în regiunile mai reci unde iarna îngheață apele este o pasăre migratoare. Stârcul cenușiu preferă regiunile de baltă care sunt înconjurate de vegetație. În ultimul timp se apropie de zonele urbane, putând fi văzut în parcurile cu lacuri.

Stârcul cenușiu (90 cm) este cu ceva mai mic ca o barză. Penajul pe cap este alb, el fiind împodobit de un moț negru; pe gât și spate este cenușiu cu dungi albe. Ochii sunt înconjurați de un inel negru. Deschiderea aripilor la cocor atinge 1,70 m – la stârc încă nu știm cât. Zborul lui este lin planat cu bătăi rare din aripi. În zbor capul este tras înapoi, gâtul formând o buclă în formă de S. În timpul zborului pasărea emite sunete caracteristice.

Ca aspect exterior și mod de viață, stârcul se aseamănă cu cocorul canadian (Ardea herodias) care trăiește în America de Nord.

Stârcul are ciocul lung. Pentru a împiedica scufundarea în smârc, picioarele îi sint de asemenea lungi și prevăzute cu câte trei degete răsfirate.

Glandele uropigene îi sunt atrofiate. De acea, pentru a se apăra de umezeală și frig, răsfiră penele prin frecarea capului de piept.

starc cenusiu 2 resize

starc cenusiu resize

          51. Starc galben, (Ardeola ralloides)

Specie amenintata pe scara globala, prezenta in Romania ca oaspete de vara indeosebi in Delta Dunarii.

(40 – 49 cm). Culoarea penajului este in general galbui spre rosiatic, abdomenul albicios, spatele prezinta dungi longitudinale negre – cafenii pe un fond al coloristicii penajului galben – cafeniu. Picioarele sunt verzui.

STÂRC GALBEN resize

starc galben resize

 

           52. Starc, (Ardeidele (Ardeidae) 

O familie de păsări acvatice care cuprinde 64-65 specii de talie mijlocie și mare, cu corp zvelt, comprimat lateral, cu cap mic, cioc conic, ascuțit la vârf, lung și subțire, cu gât foarte lung și subțire, pe care și-l țin îndoit în formă de S, cu picioare înalte prevăzute cu degete lungi. Unele specii, în epoca reproducerii, au așa-numitul penaj de nuntă sau egrete. Degetul extern este unit cu cel mijlociu la bază printr-o mică membrană (palmatură), formând astfel o suprafață de susținere mai mare pe substratul mâlos. Gheara degetului al treilea are latura proximală dințată. Au penele moi și nu prea dese.[1][2][3][4]

Glanda uropigiană este slab dezvoltată. În schimb, pe laturile pieptului și pe cele ale târtiței au porțiuni de piele cu puf, care produce un fel de mătreață fină ca praful și ceroasă (puf pudrant), pe care pasărea o răspândește cu ciocul și cu gheara dințată pe pene, impermeabilizând astfel penajul. Apa lunecă de pe penele astfel pudrate și nu le udă. Aripile sunt late și mari; zboară lent prin bătăi rare de aripi ținând gâtul îndoit în formă de S pentru a realiza un echilibru mai bun. Prin aceasta se deosebesc de toate celelalte familii înrudite, care zboară cu gâtul întins.[1][2][3][4]

Hrana preferată a stârcilor este peștele, pe care-l prind fie pășind rar prin smârcuri cu corpul aplecat înainte, fie stând la pândă nemișcate la marginea apelor. Gâtul îndoit ca un arc și ciocul ascuțit ca o suliță sunt două arme de vânătoare, dar și de apărare, temute. Afară de pește, mănâncă și broaște, tritoni și reptile, iar speciile mai mici și diferite nevertebrate acvatice mărunte: crustacei, insecte, moluște și viermi. Cele mai multe specii își fac cuiburile în colonii în arbori sau tufișuri, amestecate uneori cu alte specii din neamul lor sau din neamuri străine. Cuiburile lor sunt mari și grosolane. Depun de regulă 5 ouă unicolore. Puii iau hrana din ciocul părinților ori din cuib, după ce aceștia o regurgitează.[1][2][3][4]

Ardeidele sunt răspândite în ținuturile calde și temperate de pe întreg globul pamântesc, lipsind doar din regiunile polare; cele din ținuturile nordice sunt migratoare. Ardeidele sunt frecvente în zonele cu bălți întinse și în cele inundabile cu stufărișuri bogate.

Starc resize

          53. Stârcul de noapte, (Nycticorax nycticorax)

Este o specie din familia stârcilor (Ardeidae) și aparține ordinului păsărilor picioroange (Ciconiiformes).

Stârcul de noapte este întâlnit în toata lumea, în afară de Australasia. Acesta era inițial foarte răspândit și în Europa Centrală, dar acum se întâlnește doar în sudul și estul acesteia, în perioada de cuibărit și de vară.

Stârcii de noapte ating între 58 și 65 cm și cântăresc între 727 și 1014 g. Femelele sunt, de obicei, mai mici și au în timpul reproducerii au smocul de pene mai mic decât masculii. Stârcii de noapte au un corp cu gâtul și picioarele mai scurte.

Penajul exemplarelor adulte este gri, negru și alb. Boneta este neagră. Spatele și șoldurile sunt, de asemenea, negre, burta fiind gri deschis până la alb. În rest, trunchiul și aripile sunt gri- cenușii. Fruntea și fața sunt albe, iar în locurile unde aceasta este fără pene, pielița este verde-gălbuie. Ciocul este negrul, irisul este roșu. Picioarele adulților sunt de-un verde-gălbui pal.

Pasărea tânără are picioare de un gri mat iar ochii sunt gălbui. Capul, gâtul, pieptul și burta sunt cu dungi maro, ocre și galbene. Vârfurile aripilor sunt cu pete mari albe. După trei ani, stârcul de noapte capătă culorile unui adult.

În general, strigătul scos de stârcul de noapte este o voce dură și răgușită a unui corb: Cua, Cuak sau Cuarc. Acest strigăt este scos în zbor sau dintr-un loc înalt.

STÂRC DE NOAPTE resize

             54. Stârcul roșu, (Ardea purpurea) 

Stârcul roșu are o lungime a corpului de la 70 până la 90 cm (cu gâtul întins) și o anvergură a aripilor de la 107 până la 143 cm. Este mai mic decât stârcul cenușiu, căruia i se aseamănă în zbor, dar se deosebește de el prin colorit și prin degetele de la picioare mai lungi. Picioarele și ciocul mai subțire și mai puțin asemănător cu o suliță sunt de un galben mat iar creasta ciocului este închisă la culoare, baza părții superioare a ciocului fiind deschisă. Capul este mai mic și mai plat decât la stârcul cenușiu. Irisul este galben.

Partea de la cap la gât este roșu-maronie iar pe gât se găsesc dungi negre. Partea superioară a corpului este gri-închis, elitrele având în special la mascul un ton albastru-violet. Stârcul își ține capul în formă de S în zbor. Frecvența datului din aripi este mai mare decât la stârcul cenușiu.

Stârcul roșu clocește în colonii în întinderi mari de stufăriș, dar și în tufișuri. Hrana și-o caută în principal în stufăriș. Datorită degetelor sale lungi de la picioare poate apuca foarte bine stuful.

Stârcul roșu este o pasăre călătoare. Migrarea spre Africa începe din Europa centrală în luna august și se termină în octombrie. Sporadic se pot găsi exemplare și în decembrie. Zonele de iernat sunt regiunile de stepă din vestul, estul și sudul Africii. Se pot găsi indivizi însă și în Europa de sud și sud-est, precum și în Egipt. Întoarcerea spre Europa începe din martie, iar în mai, stârcii roșii au ajuns la arealul lor de cuibărit.

STÂRC ROŞU resize

          55. Sticletele, (Carduelis carduelis)

din familia Fringillidae, este o pasăre cu penele viu colorate cu roșu, negru, alb și galben, fiind una dintre cele mai cunoscute păsări de talie mică, din România. Deoarece este o pasăre cântătoare, a fost ținută frecvent în colivii. Sticletele este răspândit din Europa Occidentală până în regiunile centrale din SiberiaAfrica de NordAsia CentralăAsia de Sud-Vest. În AustraliaNoua Zeelandă și unele insule din Oceania a fost dusă de om. Penajul viu colorat în regiunea ciocului este roșu, iar ceafa, coada și aripile sunt colorate negru cu galben, pe când restul corpului este cafeniu. Această caracteristică ajută păsărea la marcarea teritoriului, și la asigurarea succesului în reproducție. În acest scop ea își alege o ramură uscată dezgolită unde poate fi ușor remarcată prin cântec și coloritul penajului.

În general, ca la toate speciile mici de păsări, puii ajung la câteva luni la maturitate sexuală. Sticletele clocește în general în regiunile joase, dar și pe văile montane. Cuibul este mic, cu un număr de 4- 5 ouă albăstrui punctate roșcat. El este așezat în arbori de înălțime mijlocie, cel mai frecvent pe salcâmi. După circa 13 – 14 zile eclozează, femela scoțând pe vară 2 -3 rânduri de pui. Sticletele este sedentar, iernează în țară, la care se adaugă populațiile de sticleți nordici dintre care unele iernează în Africa de Nord și Asia de Sud-Vest.

Hrana sticleților sunt semințe de pe tufișuri, scaieți sau de pe pajiști. Este o pasăre nepretențioasă, fiind în trecut simbolul primăverii, al fecundității și al răbdării.

sticlete resize

          56. Sturzul de vâsc, (Turdus Viscivorus)

Sturzul de vasc, denumit stiintific Turdus Viscivorus, face parte din ordinul Pesseriformes, familia Turdidae. Este o pasare foarte raspandita in Europa Centrala, fiind una dintre pasarile care se adaposteste in Romania pe perioada iernii, venind dinspre zonele nordice. Sturzii din tara noastra insa migreaza de multe ori catre Sudul Europei, pentru a se intoarce in luna februarie cand se pregatesc sa-si creasca puii. Sturzul de vasc are aceasta denumire datorita faptului ca el consuma cu multa placere vascul si mai ales fructele acestuia, iar pe timpul iernii putem chiar sa-l ademenim in gradina pentru a-l putea observa mai usor, dandu-i o cantitate moderata de boabe de vasc.

sturz de vasc resize 

         57. Țigănușul, (Plegadis falcinellus)

Țigănușul este răspândit în regiunile de țărm sau luncă din zonele calde din sudul Europei, AfricaAsiaAustralia și în zona caraibiană și atlantică a continentului America.

În România este oaspete de vară în delta Dunării și în restrânse locuri din estul țării.

Țigănușul clocește în luna mai între 3 și 6 ouă. Ouăle sunt de culoare albăstrui-cenușii. Perioada de incubație la țigănuși este de 3-4 săptămâni. Țigănușul își face cuibul în copaci sau arbuști în colonii, uneori mixte împreună cu stârcii.

Țigănușii se hrănesc cu pești mici, broaște, insecte, viermi, moluște, etc.

tiganus ibis resize

           58. Uliul păsărar, (Accipiter nisus)

Denumit și uliu mic, uliul păsărilor, uliu păsăresc, uliu păsărar, uliu păsăratic, uliul vrăbiilor, regional și uli de păsări, uli de pasăre, uli de hulubi, uli vrăbier) este o pasăre răpitoare de zi din familia Accipitridae, de talie mică (între guguștiuc și porumbel) care trăiește în pădurile de deal și munte, sau mai joase din Europa, Asia și nord-vestul Africii. Populațiile din nordul Eurasiei sunt migratoare, cele din centrul Eurasiei sunt parțial migratoare, iar populațiile din sudul Europei sunt sedentare. Păsările migrează toamna spre locurile de iernare din sudul Europei, Africa, Orientul Mijlociu și sudul Asiei.

Femela este mult mai mare decât masculul. Lungimea corpului este de 28-38 de cm, iar greutatea de 185-342 de g pentru femelă și 110-196 de g pentru mascul. Anvergura aripilor de 58-80 de cm. Ciocul este negricios, iar picioarele galbene cu gheare negre. Masculul are spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii.

Cuibul este plat, construit cu precădere de femele din crengi uscate intercalate și căptușit cu ramuri verzi. Cuibul este reînnoit în fiecare an și amplasat în zona de tranziție dintre ramurile uscate și ramurile verzi, la o înălțime de 5-8 metri. Ponta cuprinde 3-6 ouă, depuse la intervale de 2-4 zile din mai până la începutul lui iunie. Ouăle de 40 x 32 de mm sunt sferice, mate, alb-calcaros, punctate neregulat cu gri-violet până la maro închis, cu pete în formă de dungi; la capătul rotund câteodată sub formă de căciulă. Incubația durează 32-35 de zile pentru fiecare ou și 42 de zile pentru ponta întreagă. Clocitul începe după depunerea a 2-3 ouă și este asigurat de femelă, care este hrănită în acest timp de mascul. Are loc o singură clocire pe an. Puii sunt nidicoli, acoperiți la început cu un puf scurt, rar, alb, apoi cu un puf mai lung, brun-roșcat pe partea superioară și alb pe cea inferioară. Puii sunt hrăniți de femelă în primele 4-5 zile, cu hrana adusă de mascul. La 13 zile puii își iau hrana independent, la 28 de zile se acoperă complet cu pene, iar la 32 de zile pot zbura.

Are un zbor planat foarte rapid. Vânează ziua, prin păduri, liziere, parcuri și grădini din zonele apropiate orașelor, lovind pe neașteptate păsări mici. Se hrănește îndeosebi cu păsări mici: vrăbii, presuri, ciocârlii, grauri, sturzi, mierle etc.; femela, care este mai mare, prinde și porumbei, stăncuțe, sitari, gaițe etc. Se hrănește mai rar cu șoareci, broaște, insecte mari.

uliu porumbar resize

           59. Barza, (Ciconiidele (Ciconiidae)

Ciconiidele sunt păsări de apă de dimensiuni medii și foarte mari. Un mascul al marabuului african (Leptoptilos crumenifer) poate avea o înălțime de 152 cm și o greutate de până la 8,9 kg, în timp ce barza lui Abdim (Ciconia abdimii) are o lungime numai de 75 cm și o greutate de aproximativ 1,3 kg. Ciocul berzelor este lung, conic și drept. Au picioare înalte, cu 4 degete bine dezvoltate, degetele anterioare sunt legate la bază prin membrane înguste. Tarsul și partea inferioară a coapsei sunt golașe. Aceste picioare sunt foarte potrivite pentru deplasarea prin ape puțin adânci și prin smârcuri. Mersul lor este demn, iar zborul lent, hotărât și cu gâtul întins. În corelație cu picioarele lor lungi, aceste păsări au și gâtul lung. Aripile lor, de asemenea, sunt lungi și late. În zborul planat, la mari înălțimi, țin gâtul și picioarele întinse. Penajul lor are culori destul de modeste, asemănătoare la cele două sexe și, de regulă, în concordanță cu culorile mediului în care trăiesc.[1][2][3][4]

Berzele sunt păsări mute, dar au obiceiul să clămpănească din mandibule. Sunt păsări carnivore. Ele se hrănesc cu broaște, mormoloci, pești, insecte și larvele lor, viermi, moluște, șerpi, șopârle, păsări mici și mamifere rozătoare mici, inclusiv pui de iepure, cârtițe și și uneori cu pui de păsări. Broaștele constituie hrana de bază a acestor păsări. Hrana o adună de pe sol și de pe plante acvatice din fânețe umede, mlaștini sau din ape puțin adânci. Folosul ce-l aduc este mai mare decât paguba. Hrana pentru pui este regurgitată de părinți pe fundul cuibului. Cuibăresc în cupluri solitare. Cuibul mare și grosolan și-l fac în arbori sau pe stâncării, iar barza albă și pe acoperișul sau pe coșurile așezărilor omenești. Ouăle lor sunt unicolore, iar puii sunt nidicoli și acoperiți cu puf chiar de la ieșirea din ou.[1][2][3][4]

Berzele sunt păsări semiacvatice, care trăiesc prin apropierea apelor, în locuri mlăștinoase, pe câmpii umede și mai puțin în păduri. Familia cuprinde 20 specii, răspândite în ținuturile joase calde și temperate ale globului pământesc, dar se întâlnesc și în locurile deluroase. Barza neagră urcă și pe râurile de munte până în etajul coniferelor. Berzele din ținuturile reci și temperate migrează. În România și Republica Moldova, trăiesc numai două specii: Ciconia ciconia, barza albă, și Ciconia nigra, barza neagră, ambele fiind migratoare. În ultimile decenii, numărul lor a scăzut foarte mult.

barza 2

 

          60. Vulturul Auriu

Este raspandit in majoritatea emisferei nordice . Este o pasare ce a fost privita , inca din timpuri stravechi ca un simbol al curajului si al puterii , datorita marimii sale , capacitatilor sale de zbor si mai ales datorita locurilor inaccesibile in care isi face cuibul , de obicei pe crestele salbatice ale muntilor 

vultur auriu 2 resize

            61. Gâștele salbatice, (Anserini)

Gâsca este răspândită mai ales în Europa Centrală unde este reprezentată de „gâsca cenușie” (Anser anser) din care provine „gâsca domestică”. Între timp a apărut în Europa „gâsca canadiană” (Branta canadensis) care acum cuibărește aici ca și lebăda (Cygnus olor). În Asia de Est a fost domesticită specia „Anser cygnoides” din care va provine specia de gâște domestice „Anser cygnoides f. domestica”. După afirmația oamenilor de știință locul de baștină inițial al gâștei este regiunea arctică, unde de fapt este locul de cuibărire a celor mai multe specii de gâște sălbatice, iarna migrează în regiunile cu climă temperată sau tropicală.

gasca salbatica resize

 

           62. Gâscă călugăriţă, (Branta leucopsis)

Gâscă de barnac aparține genului Branta de gâște negre, care conține specii cu penaj în mare parte negru, deosebindu-le de speciile Anser gri. În ciuda asemănării sale superficiale cu gâsca îndoită, analiza genetică a arătat că este un derivat estic al liniei de gâscă cackling

a

 

           63. Buffalo Weaver, (Dinemellia Dinemelli)

Este o specie de pasăre paserină din familia Ploceidae, originară din Africa de Est. Partea de bivol a numelui său provine din obișnuința de a urma bivolul african, hrănindu-se cu insecte. Țesătorul de bivol cu cap alb a fost descris pentru prima dată de naturalistul german Eduard Rüppell în 1845.

DSC 2176 resize

 

           64. Codobatură galbenă (Motacilla flava)

Este o mică pasăre cântătoare din familia Motacillidae. Este o specie clocitoare, destul de comună în România, pe pajiști umede, în apropierea apelor.

DSC 8598 DSC 8268

 

65. Sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio)

Este o pasăre din genul Lanius, familia Laniidae, de talie mică, cu o lungime a corpului de 16–18 cm. Este oaspete de vară și cuibărește în perioada mai-iulie; ponta este formată din 5-6 ouă, clocite de femelă timp de 14 zile. Puii sunt nidicoli. Aceasta este o specie solitară. Este prezent în lizierele pădurilor mari de deal și de luncă.

DSC 7881 resize

 

        66. Vânturelul roșu (Falco tinnunculus)

Cunoscut și ca vânturel, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie, este o pasăre răpitoare de zi, specie de șoim, care preferă stâncăriile.

Este o pasăre de pradă, mică, de culoare castanie. Îi este specific zborul staționar, realizat prin bătăi rapide din aripi (“zborul Sfântului Duh”), la circa 7-15 m de sol, timp în care își pândește pradă, lăsându-se apoi brusc asupra ei. Numele de vânturel (“bate vântul”) i se trage tocmai de la acest fel de zbor.

Spre deosebire de cei mai mulți șoimi, la vânturel apare dimorfismul sexual care este mai evident în ceea ce privește coloritul. Masculii au capul și coadă cenușii, în timp ce la femelă – capul, coadă și spatele sunt maronii cu dungi negre. Lungimea corpului este de 31-37 cm, anvergura de 68-70 cm, iar masa corporală medie de 190 g (masculii) și 220 g (femelele).

Se hrănește în principal cu mamifere mici, dar apreciază și păsările mici sau nevertebratele.

DSC 8684 resize

 

       67. Țicleanul (Sitta europaea)

Este o pasăre mică întâlnită în Europa temperată și Asia. Este cea mai răspândită pasăre din familia Sittidae (Scorțari).

DSC 7493 edit

 

         68. Pițigoiul codat (Aegithalos caudatus)

Este o pasăre mică sedentară din familia egitalidelor (Aegithalidae), destul de comună în pădurile de foioase și de amestec, cu tufișuri dese din Eurasia, de la Europa de Vest până la Extremul Orient și sud-estul Asiei. Trăiește în pădurile de foioase, de la șes până în zona pădurilor montane de amestec. Poate fi întâlnit și în parcuri, grădini, tufișuri și mlaștini. Este o pasăre sedentară, însă populațiile din centrul și nordul Europei pot efectua deplasări mari. Sunt recunoscute 17 subspecii. În România cuibăresc subspecia Aegithalos caudatus europaeus (în vestul, estul și sudul României) și subspecia nominată Aegithalos caudatus caudatus (în nordul României), subspecia Aegithalos caudatus macedonicus a fost întâlnită accidental în sudul României. În Republica Moldova cuibăresc subspecia Aegithalos caudatus europaeus (în centrul și sudul republicii) și subspecia Aegithalos caudatus caudatus (în nordul republicii). În România și Republica Moldova este o specie sedentară. Hoinărește toamna și iarna în căutarea hranei împreună cu alte specii de pițigoi. În România cuibăresc 300.000-500.000 de perechi. În Republica Moldova populația este estimată la 600-1.200 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre foarte mică, cu corpul rotund, ciocul scurt și gros, coada foarte lungă, îngustă. Are o lungime de 13-16 cm (din care coada are 6-10 cm) și o greutate de 6,2-10,4 g. Sexele sunt asemănătoare. Subspecia nominată caudatus are capul, bărbia, partea inferioară a gâtului, pieptul și mijlocul abdomenului de culoare albă ca zăpada. Flancurile până la regiunea anală de culoare roz curat. Partea anterioară a spatelui neagră. Partea posterioară a spatelui de culoare neagră amestecată cu alb-rozaceu sau alburiu. Remigele scapulare și târtița roz-deschise, cu o nuanță albă cu negru și pete albe. Coada și tectricele supracaudale negre, cele trei rectrice laterale în mare parte albe. Tectricele supraalare și alula negre, remigele aripilor brun închise, remigele terțiare și secundare lat tivite albicios pe margini.

DSC 7389

DSC 7392

 

      69. Presura galbenă (Emberiza citrinella)

Este o pasăre parțial migratoare din familia emberizidelor (Emberizidae), ordinul paseriformelor (Passeriformes) care cuibărește în Europa și Rusia. Iarna unele populații migrează în sudul EuropeiTurcia și ținuturile din jurul Mării Caspice. Se hrănește cu insecte, melcișori, semințe. Are o talie de 17 cm, cu spatele cafeniu-roșcat cu pete întunecate; capul, gâtul și abdomen au o culoare galben pătată, ciocul este cenușiu-albăstrui, conic, ascuțit la vârf și picioarele sunt cafenii deschis. În sezonul cald preferă ținuturile împădurite de șes și de deal, unde cuibărește. Iarna coboară în ținuturi joase, descoperite de câmp, unde apar și exemplare nordice.

DSC 9023 resize DSC 9091 resize

 

      70. Vânturelul de seară (Falco vespertinus)

Este o pasăre răpitoare care poate trăi în colonii a câte 20 indivizi. Este mai mare decât vânturelul roșu (Falco tinnunculus). Hrana vânturelului de seară este formată preponderent din insecte mari (lăcuste, coropișnițe, cosași) și rozătoare mici, dar și din broaște, șopârle, păsări cântătoare. Masculii sunt agresivi, cel mai mult în perioada de împerechere. Este o specie monogamă. Nu-și construiește cuib, ci ocupă cuiburi vechi ale păsărilor din familia Corvidae și ale altor păsări răpitoare. Este o specie periclitată. Preferă să vâneze în zbor.

DSC 9589 resize DSC 9590 resize

          71. Rândunica (Hirundo rustica)

Este o pasăre migratoareinsectivoră, din ordinul paseriformelor, care cuibărește din nordul Eurasiei până în Africa de Nord și în America de Nord și iernează în nordul Africii, Africa subsahariană, sudul AsieiAmerica de Sud și nordul Australiei. Sunt recunoscute opt subspecii.

Este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Longevitatea maximă este de 15 ani și 11 luni. Are aripile lungi, înguste și ascuțite și coada adânc bifurcată, cu rectricele laterale foarte lungi. Fruntea este brun-roșcată, creștetul și spatele albastru-închis; aripile și coada negre, partea inferioară a gâtului brun-roșcată, pe piept o dungă lată albastru-închisă; restul părților inferioare, inclusiv tectricele subcodale și subalare, sunt alb-gălbui sau alb-brunii. Sexele sunt aproape identice, femela este mai puțin lucioasă, cu rectricele laterale ale cozii mai scurte. Zboară rapid, cu bătăi neregulate din aripi.

Strigătul este un „țivi-țivi”, iar cântecul un fel de ciripit îndelungat și variat. Hrana este alcătuită din insecte zburătoare, pe care le vânează exclusiv din zbor. De multe ori adună hrana pe pereții clădirilor, în apropierea grajdurilor sau a apelor. Este o specie monogamă, perechile se formează numai în perioadă de reproducere. Cuibul și-l instalează în diverse locuri pe o suprafață verticală: pereți, streșinile caselor, piloni de susținere, holuri ale unor clădiri, balcoane, interiorul unor camere, sub poduri, în canale de evacuare, mai rar pe arbori. Cuibul este sferic, deschis la partea superioară în locuri libere de amplasare, și semisferic când e lipit de pereți. Cuibul este construit de ambele sexe din noroi amestecat cu salivă, fire de paie, pene sau păr de animale. Interiorul cuibului este căptușit cu pene, puf și fire moi de vegetație.

Ponta constă din 4-5 ouă albe, pestrițate cu puncte și liniuțe sinuoase întunecate. Clocirea este asigurată preponderent sau exclusiv de femelă și durează 12-17 zile. Puii părăsesc cuibul la aproximativ 20-21 de zile după ieșirea din ouă. Femela depune frecvent două ponte într-un sezon de reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august.

Consumând un număr mare de insecte dăunătoare agriculturii și omului, este considerată una dintre cele mai folositoare păsări. În plus, fiind adaptată să conviețuiască cu omul, este o specie-model în studierea biologiei păsărilor și în educația ecologică a tinerei generații.[

DSC 9468 resize

 

72. Măcăleandrul (zis și gușă roșieErithacus rubecula)

Este o pasăre insectivoră din familia Muscicapidae. Este întâlnită în România tot timpul anului. Vara trăiește în pădurile de munte, iar iarna coboară în regiunile de câmpie, în parcuri și grădini. Penajul la ambele sexe este cafeniu, cu o pată ruginie pe bărbie și piept. Adesea populațiile nordice coboară spre sud în țări ca România. Păsările cuibăresc în scorburi, sub maluri, sau sub trunchiuri de arbori căzuți. Femela depune la începutul lunii mai 5-6 ouă albe cu pete ruginii, ouăle vor clocite timp de 13-14 zile numai de femelă. Unele specii migrează iarna spre Africa de Nord și Asia de Sud-Vest.

Aproape două treimi din măcălendrii mor înainte să împlinească vârsta de un an, omorâți de răpitori sau pentru că sunt incapabili să se îngrijească. Zece la suta din măcălendrii adulți își pierd viața în timpul apărării teritoriilor. Măcăleandrii trăiesc în relații strânse cu omul, mai ales în Marea Britanie și Europa Centrală.

DSC 0542

 

     73.  Cucuveaua sau huhurezul de stâncă (Athene noctua)

Este o pasăre din familia Strigidae, care viețuiește în mare parte în zonele temperate și calde din EuropaAsia și de nordul Africii.

Cucuveaua este de fapt o bufniță de talie mai mică (23–27 cm), cu un penaj cenușiu deschis, având ochii (irisul) de culoare galbenă. Are o coadă scurtă, fiind o pasăre care este activă și ziua și noaptea.

Există două tipuri de bufnițe: Strigidae și Tytonidae. Bufnița vânează insecte și mamifere mai mici, inclusiv unele păsări, cu toate că unele se specializează în a vâna pește.

Oul de bufniță este mai alb și are o formă aproximativ sferică. Aceasta poate depune de la câteva până la o duzină, depunerea lor durând între o zi și trei zile. Nu eclozează în același timp.

DSC 0289

Un articol semnat de: Bajan Sorin

2 Comentarii

  1. Adina Voicu

    Tare frumoase fotografiile! Felicitari!!

    Răspuns
  2. Tarnoveanu Iuliana

    Superb!Felicitari tuturor!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!