Viitorul depinde de ceea ce faci astăzi, nu mâine – Interviu cu Sabin Casoni

 

Incepem saptamana incercand sa cunoastem puuutin mai bine un conas sensibil si talentat , Sabin Casoni.



R – Începem cu intrebarea clasică, cine ești tu ?

SC – Hmm…grea intrebare. Sunt o sumedenie de lucruri și în același timp unul singur, unul simplu aș vrea să cred eu. Sunt un întreg de fericire, tristețe, lacrimi și zâmbete, răni în urma eșecurilor… Sunt poate câteodată  prea sensibil, iar alteori destul de dur, uneori mă închid în mine și poate chiar dacă vouă azi vă zâmbesc, în spate undeva ma prăbușesc, dar mă ridic și aleg să trăiesc frumos,  să mă bucur de fiecare clipă din viața mea cu bune și cu rele … cu zâmbetul pe buze şi sclipire în ochi, care împărtășește și celorlalți curaj, bucurie, bine sau frumos ….  Mulțumesc  lui Dumnezeu   pentru tot ceea ce sunt și mă bucur de tot ceea ce am, pentru că bucuria crează minuni …..



R  – Fotografia – marea ta pasiune ? Cum ai început ?

SC – Fiind un împătimit al drumețiilor montane, și bineînțeles iubitor de natură și tot ceea ce-i aparține acesteia, am combinat aceste pasiuni prin exprimarea/redarea în imagini/fotografii, a locațiilor străbătute … .de aici a fost un singur pas …. sunt novice în domeniu, dar mă știu o persoană ambițioasă și-mi doresc să descopăr multe prin domeniul ei, al fotografiei. Când faci ceva din suflet și pură pasiune, nu prea are cum să nu-ți iasă. 



R – Ce îți place să fotografiezi ?

SC – Mda …. tot ce este legat de frumusețea naturii, dar caut frumosul și în umbra de lângă mine, dacă se poate spune și așa.



R – Dacă ar fi să poți alege, ce personalitate a lumii ți-ar plăcea să fotografiezi ?

SC – Pfuuu …. greu. Am mulți idoli din tinerețe, Amza Pellea de-al nostru emblematic, Sean Connery un titan al cinematografiei ….. dintre cei care mai sunt în viață, parcă un selfie cu Sir Anthony Hopkins ar da bine …. fără alte cuvinte.



R – Și dacă ar fi să ai ocazia să fotografiezi într-o anumită locație, care ar fi aceea?

SC – Hmm … iarăși greu, sunt multe locații în care aș dori să fiu pentru a imortaliza momentul, dar cred că un apus/răsărit …. indiferent de zonă, parcă m-ar liniștii sufletește. 



R – Ce crezi, reușita unei fotografii este asigurată de aparatura de calitate sau de simtul artistic, de talentul fotografului ?

SC – Opinie personală, dacă nu ai simț și puțin talent/tragere către arta fotografică, nu prea îți iasă cadrul respectiv, clar contează și aparatura, dar trebuie să dai puțină viață acelui cadru prin simțurile tale. 



R – Totuși un procent din reușita unei fotografii este asigurat de aparatura utilizată. Ce conține rucsacul tău de fotograf ? Ce ți-ai mai dori în completare ?

SC – Am achiziționat în noiembrie anul trecut, la recomandarea unui fotograf pe care îl urmăresc de mult timp pe rețelele sociale, căruia țin să-i mulțumesc pentru tot și toate (Mihai Orboiu), o cameră de la nikon, model mai vechi, cu trei obiective ( 50mm fix, 16-85 mm și 70-300mm), dar nu mi-ar displăcea să am în rucsac un tele mai performant. Posibil, după ce voi stăpâni mai altfel fotografia, să trec la alt nivel în ceea ce priveşte aparatura.



R – Cam cât de mult crezi că ar trebui procesată o fotografie ?

SC – Hmm … greu din nou. Sunt conștient că marea majoritate a cadrelor “wauuu” sunt procesate destul de mult prin intermediul aplicațiilor existente pe piață, dar dacă ești la un nivel sus de tot ca și experiență, te ajută și aparatura, posibil să nu trebuiască mai mult de 20/30 % procesare. 



R – Dacă ar fi să câștigi un premiu în bani pentru fotografie, în ce ai investi bănuții ? În aparatură, în cursuri de perfecționare în arta fotografică sau într-o excursie din care să revii cu cardurile pline de noi fotografii ?

SC – Categoric în cursuri de perfecționare … am nevoie cu siguranță. 



R – Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfat ți-ai da ca și fotograf începător ?

SC – Perseverență …..”mama” tuturor reușitelor. 



R – Fiecare fotograf cu visul său. Care a fost visul tău atunci când te-ai apucat de fotografie? 

SC – Vis … nu aș spune că am avut un vis când am luat pentru prima oară camera în mână, dar ca și orice persoană pasionată de fotografie, mi-aș dori ca un cadru mult drag mie, să fie apreciat și de cei profesioniști. 



R – Care este cea mai mare realizare a ta, în domeniul fotografiei ?

SC – Nu cred că am așa ceva ……. mai bine spus, toate cadrele făcute de mine la o calitate cât de cât, le consider realizări. 



R – Strict din punctul de vedere al marii noastre pasiuni, fotografia, unde te vezi peste 5 ani ? Altfel spus, planuri de viitor ?

SC – Nu-mi place să-mi mai fac planuri pentru viitor, viitorul depinde de ceea ce faci astăzi, nu mâine …. iar peste 5 ani, de ce nu, la o reuniune foto cu câțiva dintre fotografii de la noi, cei mai dragi mie. 



R – Ai avut vreo experiență neplăcută la o ședință/tură foto ?

SC – Ooo da … de vre-o lună am fost pe TransApuseni și ceva s-a întâmplat cu cardul de memorie, din vreo 250 de cadre am rămas cu zero. Vorba unei prietene/conașe, pe care o stimez mult și bineînțeles îi mulțumesc pentru TOT…..”pățăști”. 



R – Dar una hazlie ? 

SC – Daaa … așa concentrat eram la realizarea unui cadru când am fost la Bistrița pentru laleaua pestriță, încât am căzut în cap, noroc că nu prea era lume…..dar a fost funny.



R – Mai ai si un alt hobby ?   

SC – Bucătăria/gătitul …. mă relaxează mult. Este ca în fotografie, dacă nu-ți iasă din prima, mai încerci odată…(ultimele vorbe sunt preluate)



R – Un gând pentru conași ?

SC – Gânduri numai de bine pentru toată lumea, cu respecte pentru tot ceea ce faceți și nu lăsați pe nimeni să vă omoare pasiunea.

Lumină bună tuturor …. și nu numai !




Leave a Reply

0 Shares
Share via
Copy link