Fotografia de stradă este genul care nu te lasă să respiri liniștit. Îți cere prezență, atenție, instinct, dar mai ales un soi de abandon, abandonul în fața realității, a luminii, a oamenilor surprinși în cele mai neașteptate ipostaze. Este un dans continuu între observator și oraș, între ceea ce se vede și ceea ce se simte. Iar dintre toți cei care îndrăznesc să se piardă pe străzi în căutarea unui moment perfect, unii reușesc să transforme această rătăcire într-o poveste vizuală memorabilă.
Doru Sava, fotograf pasionat și om cu un simț al observației rareori întâlnit, este unul dintre acești povestitori ai străzii. Vine din Vrancea cu o privire atentă, calmă, selectivă, capabilă să surprindă exact acel detaliu care dă viață unui cadru. În imaginile lui, strada nu este doar decor, ci personaj în sine: uneori agitată, alteori liniștită, adesea surprinzătoare.
În cadrul Galei LCF – Secțiunea Street, fotografia lui Doru Sava a primit Mențiune, o recunoaștere binemeritată pentru felul în care reușește să capteze atmosfera autentică, gesturile mărunte și emoțiile discrete ale trecătorilor. Cadrul premiat este dovada faptului că street-ul nu înseamnă doar tehnică, ci și răbdare, sincronizare, intuiție și, mai ales, disponibilitatea de a vedea poveștile care se întâmplă chiar sub ochii noștri.
Pentru Doru, fiecare deplasare înseamnă oportunitatea unei noi descoperiri. Fie că surprinde o siluetă în contralumină, un pasaj urban încărcat de ritm sau un moment suspendat între umbră și lumină, fotografiile lui emană naturalețe și sinceritate. Sunt cadre care nu caută spectaculosul artificial, ci frumusețea inevitabilă a vieții de zi cu zi.
R : Cum ai descoperit fotografia de stradă? A fost o alegere sau te-a ales ea pe tine?
DS : Să zicem că fotografia de stradă este un fel de viață de zi cu zi, pe care o petrecem din momentul în care ne trezim dimineața când mergem la muncă. Totul este o continuă mișcare și transformare în ochii noștri, noi doar trebuie sa extragem esențta. Când avem aparatul cu noi, trebuie să surprindem momentele care ni se par mai aparte, care ne transformă într-un fel de reporter. Doar că în loc să vorbim, noi transmitem prin fotografie.
R : Ți-ai amintit vreodată prima fotografie de stradă care a contat cu adevărat pentru tine? Ce te-a făcut să apeși pe declanșator atunci?
DS : Prima fotografie de stradă am realizat-o în Italia. Eram la Roma și m-au fascinat turiștii care animau orașul la tot pasul. Exuberanța lor, felul lor degajat de a trăi clipa, expresiile pline de bucurie, toate mă provocau să ridic aparatul și să surprind energia aceea unică. Se întâmpla în anul 2000, un an special, marcat de Marele Jubileu de la Vatican, un eveniment religios uriaș proclamat de Papa Ioan Paul al II-lea. Atmosfera acelui moment era electrizantă, orașul era plin de oameni veniți din toate colțurile lumii, iar eu am simțit pentru prima dată că strada îmi vorbește… și că vreau să o ascult prin fotografie.
R : Ce înseamnă pentru tine „strada”? Loc, scenă, laborator, teren de joacă…?
DS : ,,STRADA” este locul unde chiar totul devine ca o scenă pe care oamenii își joacă rolul, mai important sau mai mărunt, exact ca într-o piesă de teatru.
R : Care sunt elementele care te atrag cel mai mult într-o scenă stradală: gesturi, lumina, umbrele, personajele, dinamica, arhitectura?
DS : Într-o scenă stradală, mă atrag în primul rând oamenii, prin gesturile lor, prin ceea ce fac, prin felul în care dau viață spațiului. Ei sunt sufletul oricărei imagini. Apoi, îmi las privirea să alunece spre clădiri și monumente, care poartă în ele o parte din istorie și completează povestea momentului surprins.
R : Cum te pregătești mental înainte de o ieșire la fotografiat? Este un ritual sau mergi spontan?
DS : Când îmi propun să ies la fotografiat, mă înarmez înainte de toate cu multă răbdare. Știu că strada nu se lasă grăbită și că momentele autentice apar doar atunci când sunt pregătit să le primesc. De aceea rămân mereu atent, disponibil, gata să surprind clipa aceea mică, dar plină de sens, în care ceea ce fotografiez reușește să transmită cu adevărat o emoție.
R : Ce cauți într-un chip sau într-o situație pentru a decide că merită fotografiat?
DS : Am căutat mereu să surprind expresia unui chip, acea mimică subtilă care dezvăluie starea de spirit, atitudinea, trăirea din spatele momentului. Pentru mine, aceasta este esența care ne diferențiază de tot ceea ce ne înconjoară și care transformă o fotografie într-o poveste.
R : Ai avut momente în care ai simțit că surprinzi ceva mai mult decât o imagine — o poveste, o emoție profundă?
DS : Eram în centrul orașului Focșani, când privirea mi-a fost atrasă de o bătrânică așezată pe scările Monumentului Unirii. Se oprise pentru câteva clipe să își tragă sufletul, după ce venise încărcată de cumpărături. În timp ce se odihnea, un cățeluș s-a apropiat timid de ea. Femeia i-a zâmbit, l-a mângâiat cu o blândețe rară, apoi a răscolit în sacoșa ei și i-a întins o bucățică de mâncare. Gestul acela simplu m-a tulburat profund: din puținul ei, a simțit nevoia să împartă. Într-o lume grăbită, ea a ales să fie bunătate.
R : Cum gestionezi situațiile în care oamenii observă că sunt fotografiați?
DS : De multe ori îi fotografiez de la distanță, astfel încât cei mai mulți nici nu își dau seama că sunt surprinși în cadru. Iar când mă observă, merg la ei și le arăt fotografia, felul în care i-am văzut eu în acel moment. De multe ori le las numărul meu de WhatsApp și le trimit imaginea respectivă. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca cineva să se supere; dimpotrivă, oamenii apreciază sinceritatea și bucuria cu care le împărtășesc munca mea.
R : În fotografia de stradă, ce consideri mai important: compoziția sau momentul decisiv?
DS : În fotografia de stradă, consider că cel mai important este să surprinzi momentul acela unic, decisiv. În astfel de situații nu mai stau să mă gândesc prea mult la compoziție; strada nu îți dă timp pentru calcule. De multe ori fotografiez în rafală, încercând să nu pierd nimic din ceea ce se întâmplă în fața mea. Apoi, acasă, revăd cadrele și aleg imaginea care mă emoționează cu adevărat sau pe cea care reușește să transmită acel „ceva” pe care îl căutăm cu toții, autenticitate, vibrație, viață.
R : Cât de mult editezi fotografiile de street? Le păstrezi cât mai naturale sau le conferi o anumită atmosferă?
DS : De cele mai multe ori, singura intervenție pe care o fac atunci când editez o fotografie este legată de încadrare. Mai ajustez un pic cadrul, mai îndrept linia orizontului și cam atât. Prefer să păstrez imaginile cât mai naturale, exact așa cum au fost surprinse pe stradă. Pentru mine, autenticitatea momentului este mai importantă decât orice ajustare.
R : Crezi că echipamentul contează sau poți face fotografie street bună și cu un telefon?
DS : În ceea ce privește fotografia de stradă, aleg întotdeauna aparatul foto în locul telefonului. Nu m-am orientat niciodată spre telefoane performante, chiar dacă ele excelează astăzi la capitolul imagine. Pentru mine, aparatul foto rămâne sfânt, îmi oferă control, expresivitate și un sentiment aparte atunci când fotografiez. E instrumentul în care am încredere și cu care simt că pot surprinde cel mai autentic povestea străzii.
R : Unde îți trasezi propriile limite morale în fotografia de stradă?
DS : Niciodată nu am depășit limita bunului-simț. Am anumite limite pe care le respect cu strictețe: nu îmi place să surprind banalul, nici momentele de conflict dintre oameni.
R : Există situații în care alegi să NU fotografiezi? De ce?
DS : Așa cum spuneam mai devreme, evit întotdeauna conflictele. Mi se par degradante și nu cred că ar putea transmite vreodată ceva valoros într-o fotografie. Strada are suficientă emoție, frumusețe și autenticitate încât să nu fie nevoie să surprindem momente tensionate. Prefer să caut partea luminoasă a vieții, gesturile mărunte și sincere care spun o poveste cu adevărat.
R : Cum ți-ai descrie stilul personal în street photography?
DS : Nu am un stil personal, consider că tot ceea ce surprind face parte dintr-un decor, din felul de a arăta că viața este frumoasă și merită trăită la întreaga ei capacitate.
R : Există fotografi de street care te inspiră sau te-au format?
DS : Da, sunt mulți fotografi celebri de la care am avut ce ,,fura”. Cel mai important dintre ei mi s-a părut a fi totuși un vrancean de al meu, Emanuel Tânjală, un om deosebit pe care l-am cunoscut personal. Încă mai ținem legătura. cu toate că este stabilit de mulți ani în SUA. A fost foarte cunoscut în țara nostră, lucrând ani de zile la diferite reviste și ziareș poate cea mai cunoscută a fost revista Cinema.
R : Ce ai învățat în toți anii de când practici acest gen? Ce te-a schimbat?
DS : Întotdeauna avem ceva de învățat. Consider că niciodată nu ești suficient de experimentat încât să te poți numi maestru în fotografie. Fiecare ieșire pe stradă te schimbă, îți deschide ochii către nuanțe și unghiuri pe care, în mod obișnuit, poate nici nu le observi. Fotografia are această putere magică de a te transforma, de a te face să vezi lumea altfel, cu mai multă sensibilitate, atenție și curiozitate.
R : Ce rol crezi că are fotografia de stradă în comunitatea Conacului?
DS : Cred că și fotografia de stradă își are locul și importanța ei în Conac. Este un gen care aduce autenticitate, sinceritate și emoție pură. Văd tot mai multe fotografii reușite, pline de trăire și atmosferă, iar acest lucru mă bucură enorm. În fond, street-ul ne arată viața așa cum este ea: imprevizibilă, frumoasă și plină de povești.
R : Cum ai încuraja pe cineva care vrea să înceapă acest gen, dar îi este teamă să fotografieze oameni necunoscuți?
DS : Cine vrea să facă fotografie de stradă trebuie, înainte de toate, să iubească oamenii. Să fie comunicativ, curios și atașat de mediul în care trăiește. Atunci, cu siguranță, va găsi puterea de a trece peste acel trac firesc de a fotografia oameni necunoscuți. Primii pași pot începe cu cei apropiați – cu familia, cu prietenii – iar, treptat, va deveni mult mai ușor și pe stradă. Fotografia de stradă înseamnă deschidere, respect și o mare dorință de a vedea frumosul din oameni.
R : Dacă ar fi să alegi o singură fotografie de street care te reprezintă, care ar fi aceea și de ce?
DS : Dacă ar fi să aleg o singură fotografie de stradă care să mă reprezinte, cred că ar fi una în care un om fără un picior, după ce merge încet, se așază pe niște trepte și își scoate o bucată de pâine din sacoșă. O mănâncă liniștit, cu o demnitate care impresionează profund. E o scenă care te lovește în suflet. O emoție aparte, greu de descris… Și îți spui, inevitabil, că viața poate fi dură. Dar tocmai aceste momente ne reamintesc câtă forță există în oameni și cât adevăr poate transmite o fotografie de stradă.
R : Dacă strada ar putea vorbi, ce ți-ar spune?
DS : Dacă strada ar vorbi, cred că mi-ar spune să fiu mai atent la tot ce se petrece în jurul meu. Mi-ar striga că mai am încă multe de descoperit, de observat, de simțit. M-ar îndemna să continui să văd frumosul din oameni și din lume, chiar dacă viața are și partea ei dură. Și, mai ales, mi-ar aminti să trăiesc totul la maximum, pentru că timpul este ireversibil și fiecare clipă merită păstrată.
R : Mențiunea acordată lui Doru Sava nu reprezintă doar un premiu, ci un tribut adus modului său de a privi lumea: cu răbdare, sensibilitate și respect pentru realitate. Este o confirmare că talentul lui merită văzut, apreciat și încurajat.
Îi mulțumim că ne-a oferit un colț din universul lui vizual și că a adus în comunitatea Conacului o nouă perspectivă asupra străzii – o perspectivă echilibrată, autentică, profund umană.
Iar celor care iubesc street-ul, le reamintim că orașul are întotdeauna o poveste gata să fie fotografiată. Trebuie doar să ai ochii deschiși… și inima pregătită.
