Dragii mei, astazi Tableta poposeste in Bucuresti si o vom cunoaste pe Cris Bobe, o tanara simpatica, energica si foarte vorbareata. Urmarindu-i postarile pe facebook, as spune ca este si foarte plimbareata, dar sa o las pe ea sa povesteasca.
R : Nume și Prenume (pseudonim)
CB : Întreg, Ioana-Cristina Bobe, dar toată lumea cu care vorbesc de mai mult de două-trei ori îmi spune Cris.
R : Ocupație reală
CB : Om de marketing. Eu m-am ambiționat să termin Politehnica și Dreptul, dar viața m-a făcut grafician. Ulterior, acum vreo 6-7 ani, am adăugat fotografia, iar într-un final s-au adunat toate într-un mare domeniu – marketingul. Momentan, îmi desfășor activitatea principală la Muzeul Național Cotroceni, unde mă ocup în special de partea de grafică, însă mă mai bag și la poze, deh! Fac exact ce îmi place – mă consider tare norocoasă!
R : De ce fotografia?
CB : Pentru că mă provoacă mereu să observ detaliile vieții, să cunosc oamenii și să ies din zona de confort. Fotografia m-a dus în cele mai interesante locuri, inclusiv la… penitenciar! – Din fericire, „m-au ținut” doar câteva ore, cât să-mi fac pozele.
Pentru că îmi lansează constant provocarea de a observa frumusețea, chiar și în spațiile/drumurile aparent banale, pe care le parcurg zilnic. De cele mai multe ori, nici nu am camera la mine, însă exercițiul de imaginație este fantastic.
„Cum aș folosi locul?”, „Cum aș pune modelul să stea?”, „În ce parte a zilei aș poza?” – sunt întrebări pe care mi le pun aproape oriunde, chiar dacă știu că nu mă voi întoarce prea curând.
R : Mai ai și alt hobby?
CB : În principiu, e vorba de arte: pictura, muzica și… artele marțiale! De vreo 7 ani, practic Jujutsu Brazilian, iar legăturile pe care le-am format cu oamenii de la Dojo sunt fantastice, ca ei toți de altfel! Contrar așteptărilor, însă, habar n-am să mă bat, sunt pașnică!
R : Ce îți place să fotografiezi?
CB : Cel mai des am ocazia să fotografiez peisaje, pentru că ador excursiile în natură, așa că am ajuns să îndrăgesc acest stil. Totuși, cel mai mult mă fascinează fotografia de stradă – să surprind viața oamenilor și felurile în care societatea lor diferă de societatea cu care sunt eu obișnuită.
R : Ce aparat/obiectiv ai și ce ți-ai dori să ai?
CB : Momentan, folosesc un Nikon D7200, dar mi-aș dori să adaug și un D780 cât mai curând, sper eu.
Lista de obiective este mereu deschisă, spre disperarea partenerului meu care are o răbdare fantastică atunci când mă așteaptă să le schimb, mă ajută să le car și stă după mine cu orele ca „să-mi fac cadrele”. Feri, nu îți zic suficient că ești extraordinar!
Cel mai des folosesc:
- Sigma 17-70 mm, F/2.8-4
- Tamron 18-400 mm, F/3.5-6.3 – pe ăsta îl înjur și îl iubesc cel mai des!
- un Nikkor 35 mm și unul de 85 mm, ambele de F/1.8 – pe ele doar le iubesc.
- Tokina 11-16 mm, F/2.8
- Samyang 8 mm, F3.5
Restul, cele cu care am început, sunt pensionate, dar nostalgica din mine le ține. De rezervă, cică! Îmi doresc foarte mult și un obiectiv 24-70, F/2.8.
R : Crezi că aparatura din dotare face fotografia sau experiența si simțul tău artistic?
CB : Pe scurt, DA.
Pe lung, consider că trebuie să fie o combinație norocoasă între toate cele de mai sus, dar, după mintea mea, cred că ar trebui să existe o ordine: 1. să-ți dai seama de simțul tău artistic; 2. să-l transformi în experiență; 3. să-ți iei aparatură în funcție de nevoile tale.
Cred că fiecare persoană care cochetează cu fotografia ar trebui să încerce mai multe stiluri, până descoperă ce îi place, apoi să aprofundeze. Iar când simte că priceperea îi depășește aparatura, să își ia ce îi trebuie.
R : Cât la sută consideri că trebuie prelucrată o fotografie?
CB : Ce întrebare grea! Când abia începusem, aș fi zis că maxim 10-15%. După ce am descoperit editarea, pozele mele au devenit brusc „radioactive”, din exces de zel. Mă bucur că m-am calmat!
Acum, consider că o fotografie trebuie prelucrată până când exprimă ceea ce mi-am imaginat eu, însă fără să pară ireale sau să „bag AI-ul”.
Sunt de acord și cu micile modificări AI, dar la fotografiile de eveniment, unde se mai aprinde o lumânare în post-procesare, se mai șterge câte un coș, câte un picior etc. Lucruri care nu contează pentru clienți, dar sigur le-ar face fotografia mai bună.
Asta e o întrebare bună de pus periodic… Eu, cel puțin, nu cred că aș răspunde vreodată la fel!
R : Dacă ar fi să câștigi un premiu în bani pentru fotografie, în ce ai investi bănuții? În aparatură, în cursuri de perfecționare, în artă fotografică sau într-o excursie din care să revii cu cardurile pline de noi fotografii?
CB : În excursii investesc oricum, așa că inițial m-aș opri fix la acel 24-70 sau la D780-ul de care ziceam mai sus. Apoi, fie că-mi rămân bani din premiu, fie că nu, aș pleca și într-o excursie, ca să le testez, normal! Momentan am un program încărcat și nu știu exact cât timp pot dedica unui curs de durată, deși omul cât trăiește învață. Mi-ar plăcea să merg la mai multe workshop-uri.
R : Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfat ți-ai da ca fotograf începător?
CB : Vorbește mai mult despre fotografie cu bunicul tău, cât trăiește încă. Tatăl mamei a fost un fotograf extraordinar. Acum am saci întregi de poze rămași de la el, am aparatele lui, am obiectivele lui (Ce bine că există adaptoare!). Sincer, nu cred că l-aș întreba prea multe despre tehnică, oricum este diferită; dar aș vrea să aflu poveștile din spatele imaginilor, cu mintea mea de acum.
Vezi că o să ți se ardă hardul extern. Ai mai multă grijă cum îți folosești aparatura, în general.
R : Un gând pentru conași
CB : Vă mulțumesc pentru diversitate și pentru tot ceea ce am ocazia să învăț de la voi! Este unul dintre puținele grupuri de fotografie din țară (poate singurul), în care se simte atmosfera de prietenie, iar membrii, indiferent de experiență, sunt încurajați constant și sfătuiți constructiv, cu blândețe.
Este o plăcere să revin la Conac!
Hai, s-avem inspirație!
