Tableta Conasului cu Marius Forgaciu

 

R : ncepem cu intrebarea clasica, cine esti tu ?

MF : Eu sunt Marius, născut într-o seară de vară din 1962 chiar “în buricul târgului”, respectiv Târgu Mureș. Am lucrat ca tehnician aparatură medicală din 1981 până în 2017. Un telefon primit de la o doctoriță mi-a schimbat cursul vieții și am realizat dotarea cu aparatură a Facultații de Stomatologie și să particip la construcția Clinicii de Stomatologie din cadrul Universității Dimitrie Cantemir.



R : Fotografia – marea ta pasiune ? Cum ai inceput ?

MF : Primele încercări au fost făcute în vacanțele la mare, apoi prin 1972 cu un “senzațional” Etyud de 70 de lei, primit cadou. De-a lungul timpului am fotografiat cu diferite aparate foto împrumutate sau reparate de mandea. Primele fotografii digitale le-am făcut cu un aparat al unui coleg ce avea 2 mega pixeli și o geantă adiacentă în care era un acumulator de motocicletă. Fuji Finepix-ul A500 achiziționat în 2007 este momentul în care am început efectiv să fotografiez intens.



R : Ce iti place sa fotografiezi ?

MF : Eu, ”ca tot românul imparțial”, fotografiez tot ce mișcă sau stă locului. Flori, gâze, animale, peisaje, în funcție de situație, nu am vreo preferință. Să nu uit, am o pasiune pentru flori mici, foarte mici, pe care încerc să le catoghez pentru cultura mea generală.



R : Daca ar fi sa poti alege, ce personalitate a lumii ti-ar placea sa fotografiezi ?

MF : Jimi Hendrix, fără nici o discuție!



R : Si daca ar fi sa ai o cazia sa fotografiezi intr-o anumita locatie, care ar fi aceea?

MF : Tot un răspuns scurt: Grand Canyon, de sus, de jos, de peste tot.



R : Ce crezi, reusita unei fotografii este asigurata de aparatura de calitate sau de simtul artistic, de talentul fotografului ?

MF : Combinația aparat de calitate – simț estetic, este letală. Pe de altă parte și cu un aparat mai puțin performant se pot face fotografii reușite dacă ai simț estetic. Astfel pe scurt putem rezuma: “Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!”



R : Totusi un procent din reusita unei fotografii este asigurat de aparatura utilizata. Ce contine rucsacul tau de fotograf ? Ce ti-ai mai dori in completare ?

MF : Eu sunt mai modest…Un Nikon 3400, obiectiv Sigma 18-250, obiectiv Helios 44-2, filtre,  4 baterii și neapărat o sticluță pentru cafea.



R : Cam cat de mult crezi ca ar trebui procesata o fotografie ?

MF : Atât cât să nu altereze conținutul, mici retușuri (sârme, colorit, luminozitate, etc). Bineînțeles, pe de altă parte niște “tușe groase” sunt binevenite pentru a da cadrului mai mult dramatism. Îmi place reflectarea realității, a momentului surprins.



R : Daca ar fi sa câștigi un premiu in bani pentru fotografie, in ce ai investi bănuții ? In aparatura, in cursuri de perfecționare, in arta fotografica sau într-o excursie din care sa revii cu cardurile pline de noi fotografii ?

MF : Deși nu e cazul, aș investi un aparat mai performat și o excursie.



R : Daca te-ai întoarce in timp, ce sfat ti-ai da ca si fotograf începător ?

MF : Nu te lăsa pe tânjală și fotografiază tot ce-ți iese în cale și mai ales viața de zi cu zi a orașului, nu lăsa istoria să treacă pe lângâ tine.



R : Care este cea mai mare realizare a ta, in domeniul fotografiei ?

MF : Bineineînțeles, organizarea Expoziției “Mirajul Luminii”. Ca tot omu’ jucător la ”GuruShots”, am reușit să am câteva lucrări expuse în diferite locații pe mapamond. Pe lângă asta, pozele făcute clinicii de stomatologie de la început până la terminare, au un loc special în inima mea.



R : Ai avut vreo experienta neplacuta la o sedinta/tura foto ?

MF : Ultima dată am rămas cu mașina în drum, la jumătate drumului de întoarcere. Apoi caută firmă tractări duminică după-amiază…Alți bani, altă distracție.


R : Dar una hazlie ?

MF : O ”baie forțată” în Someșul Cald, împreună cu sculele din dotare: O cameră video și aparatul foto. Noroc că erau dintr-alea compacte.



R : Mai ai si un alt hobby ?

MF : Ciupercile, să le culeg, să le fotografiez și colecționarea de viniluri. Am “spart” o grămadă de bani pe discuri, de-a lungul timpului. Având în vedere că și fiului meu  îi plac doar vinilurile, continuăm copletarea discografiei.



R : Un gand pentru conasi ?

MF : Le urez lumină bună deși majoritatea fotografiază noaptea. Și mai ales multă sănătate, că restul vine de la sine!



Leave a Reply

0 Shares
Share via
Copy link