Cred că a rtrebui sa stiu notele muzicale ca să pot descrie conașul de astăzi …
Cântă precum fotografiazăși invers. De multe ori m-am întrebat dacă nu cumva chitara este parte din el, pentru ca 80 la suta din timpul petrecut in preajma lui Marian Valentin Lascu, chitara era cu el .
Va invit să îi citiți povestea.
R -Începem cu întrebarea clasică, cine ești tu?
MVL – Ca să încep așa, într-o notă nostalgico-amuzantă, întrebarea mă duce cu gândul la o compunere cu același titlu pe care a scris-o Albert, băiatul meu cel mic, undeva prin clasele primare în care, după ce și-a schițat o autocaracterizare în care el era cel mai cuminte și mai frumos, a luat la rând toți membrii familiei. Ajungând la mine, a scris ceva de genul “… tatăl meu e un bărbat înalt, cu părul șaten și ochii verzi. El e foarte politicos și îi place să mă ajute în orice situație…” Aș zice că, mai puțin părul, care e mai grizonat acum, în rest nu s-au schimbat prea multe…
Pe scurt, sunt omul pe care mulți dintre conași l-au cunoscut la întâlnirile noastre. Așa cum m-ați văzut acolo, așa sunt și în realitate. Sunt o persoană sociabilă, deschisă. În plan familial, am o soție minunată, doi feciori ca brazii de care sunt tare mândru, și încerc să mă bucur de viață în fiecare zi.
Și ca săînchei primul capitol tot cu o formulă din compunerea cu pricina, ar suna cam așa:
“Acesta sunt eu!”(obligatoriu cu alineat și semnul exclamării…)
R -Fotografia – marea ta pasiune? Cum aiinceput?
MVL – Nu știu dacă este neapărat marea mea pasiune, cert este că e acolo, pe primele locuri… Să fotografiez mi-a plăcut de mic, dar nu am depășit niciodată granițele amatorismului. Am trecut și eu pe la Smena și Zenit, pe care le împrumutam de la un unchi, mai târziu am fost tare fericit când mi-am luat un Kodak, prin anii 90, după care am ajuns în era digitală și am avut două compacte, un Canon Powershot, mai apoi un Sony Cybershot, care m-au făcut tare fericit. Era vremea în care eram super încântat că nu trebuia să mai am grija că se termină filmul sau că trebuie să merg la developat, așa că fotografiam orice, în special familia, copiii, care erau mici, apoipeisaje, fotografii de călătorie… Nu știam nimic de ISO, diafragme și alte chestii de astea, singurul criteriu de alegere era numărul de megapixeli. A fost o perioadă tare faină, pentru că, deși stocam fotografiile pe CD, am ș iimprimat multe, apoi le-am organizat în albume, pe ani, și le păstrez și acum…
Am renunțat la compacte imediat ce au apărut camerele de pe smartphone-uri, iar aici un Huawei din seria Pro, pe care îl folosesc și acum, m-a adus maia proape de fenomenul fotografic. În final, prin 2020 mi s-a împlinit un vis mai vechi, acela de a avea propriul meu DSLR, vis care a fost grăbit oarecum și de intrarea mea în Conac, unde am văzut cât de faine sunt fotografiile colegilor.
R – Ce îți place să fotografiezi?
MVL – Oriunde există apă, mă simt în largul meu. Îmi place tare mult marea, așa că fotografiez cam tot ce are legătură cu ea. Plecând de la landscape, cu plaje, bărci, valuri, pescăruși, dar și macro cu scoici, alge sau nisip. Dar cel mai mult cred că îmi place să fotografiez răsăritul și apusul, mai ales la malul mării.
De asemenea, îmi place să fotografiez oamenii, în special street, dar în general, indiferent ce fotografiez, îmi doresc ca ceea ce surprind să transmită o emoție, o trăire, un sentiment, al fotografului sau al subiectului, nu contează. Important e să rămână acolo, pe retina, mult timp… Îmi plac și portretele, deși nu am o experiență prea bogată în domeniu, iar în studio nu am fotografiat niciodată. Avem însă colegi profesioniști, de la care o să mai fur câte ceva…
R – Dacă ar fi sa poți alege, ce personalitate a lumii ți-ar plăcea să fotografiezi?
MVL – În general, nu prea mă omor după personalități. Prefer oamenii simpli, mi se par mai naturali și mai expresivi. Dacă totuși ar fi să aleg, hai să zicem din zona de actorie, cred că un George Clooney sau Morgan Freeman, iar de la fete aș alege pe Jessica Alba sau Jennifer Anniston.
R -Și dacă ar fi să ai ocazia să fotografiezi într-o anumită locație, care ar fi aceea?
MVL – Mereu mi-am dorit să fotografiez un apus la mare, în general având parte doar de răsărit. Cred că, datorită soției mele, foarte curând mă voi bucura de un apus în Santorini…
R – Ce crezi, reușita uneif otografii este asigurată de aparatura de calitate sau de simțul artistic, de talentul fotografului?
MVL – E un mix, așa cum cred foarte mulți. Dar cu siguranță, ochiul fotografului, talentul de a alege distanța, unghiul potrivit, direcția și intensitatea luminii, precum și momentul declanșării astfe lîncât să surpinzi magia momentului, nu pot fi înlocuite.
Apropo, deși sunt IT-ist de profesie, nu voi folosi niciodată AI în fotografie. Pentru mine, ideea de a fotografia, emoția așteptării, nu pot fi înlocuite de niciun computer. Nu am nimic cu cei ce folosesc instrumentul ăsta, dar pe mine mă lasă rece. Din punctul meu de vedere, fotografia e despre altceva…
R -Totuși un procent din reușita unei fotografii este asigurat de aparatura utilizată. Ce conține rucsacul tău de fotograf? Ce ți-ai mai dori în completare?
MVL – Sigur, nu poți merge la vânătoare fără pușcă… Am un Canon EOS 90D crop senzor, iar ca lentilă de bază folosesc un Tamron 18-400 3.5-6.3, care acoperă o plajă largă de unghiuri, iar în lumină bună se comportă OK. Mai folosesc unTamron 14mm 2.8 și mai rar un Canon 50mm 1.4.
Pentru viitor, mă gândesc la un 24-70 2.8sau 70-200 2.8 pentru all around, portet, etc dar și un 16-35 2.8 mi-ar prinde bine… Dar mai e până acolo…
R – Cam cât de mult crezi ca ar trebui procesată o fotografie?
MVL – Atât cât s ăelimini imperfecțiunile și să evidențiezi detaliile dorite, fără a strica naturalețea imaginii. Nu sunt adeptul lui #noedit, însoțit invariabil de motivația că așa e natural și că nu editez că stric poza. Cu siguranță că poți strica poza foarte ușor, dar de fapt, fiecare senzor e diferit, iar aceleași culori uneori sunt percepute diferit de ochiul uman. Consider că, prin post procesare, fotografia trebuie adusă la un nivel cât mai apropiat de percepția vizuală a fiecăruia.
R – Dacă ar fi să câștigi un premiu în bani pentru fotografie, în ce ai investi bănuții? În aparatură, în cursuri de perfecționare în arta fotografică sau într-o excursie din care sa revii cu cardurile pline de noi fotografii?
MVL – Într-o ieșire cu conașii, mai degrabă. Aici mai socializezi, mai“citești”, poate testezi și alte lentile de la colegi și te poți întoarce și cu cardul plin (aici am fost cam deficitar în ultimul timp…).
R – Dacă te-ai întoarce în timp, ce sfat ți-ai da ca și fotograf începător?
MVL – Cred că aș merge cam pe același drum. Poate să “fur” mai mult de la cei experimentați și să testez mai aprofundat tehnicile fiecărui tip de fotografiere. În general, sunt un autodidact.
R – Strict din punctul de vedere al marii noastre pasiuni, fotografia, unde te vezi peste 5 ani? Altfels pus, planuri de viitor?
MVL – Cred că tot în zona în care sunt acum. Poate cu ceva lentileîn plus în rucsac, mai bogat din punct de vedere al experiențeiși, cu puțin noroc, cu cadre memorabile în portofoliu. Strict din punct de vedere al fotografiei, așa cum m-ai întrebat, voi face tot ce voi considera necesar pentru a-mi păstra plăcerea de a surprinde momente de viață și ale împărtăși tuturor.Tocmai din motivul ăsta nu cred că voi ajunge să fotografiez evenimente, deși am cochetat cu ideea.
R – Ai avut vreo experiență hazlie sau una neplăcută la o ședință foto?
MVL – La partea asta nu stau prea bine, în sensul că nu prea am avut ședințe foto, așa că nici experiențe neplăcute. Am avutc âteva mini ședințe cu copii, în special din familie sau ai prietenilor. E o bucurie să fotografiez copii, exuberanța și inocența lor sunt molipsitoare și uneori ies cadre superbe.
R : Mai aișiun alt hobby?
MVL : Îmi plac călătoriile, în special în natură. Îmi place să mă plimb pe malul mării, în orice anotimp. Și îmi place muzica. Să ascult și, așa cum știți și voi, să și cânt. Chitara e instrumentul meu favorit, dar din când în când ma ifacc âteva acorduri și la pian. E modul meu de a mă relaxa, de a-mi găsi echilibrul interior.
De fapt, din combinația chitară – fotografie s-a născut și piesa “Timpul conașului” care, ulterior, a fost ridicată la rang de imn aici, p eConac, fapt de care sunt foarte mândru.
R : Un gând pentru conași ?
MVL : Să fie sănătoși și să se bucure de viață în fiecare zi. Să prețuiască Conacul așa cum merită, pentru că un astfel de grup se formează foarte greu, având în vedere eterogenitatea membrilor. Cu atât mai greu este să rămână unit, iar faptul că recent, împreună “am numărat până la zece…” mi se pare un fapt extraordinar.
Personal, odată ce am pășit pe poarta Conacului, am retrăit o parte din emoțiile copilăriei, în care ne făceam prieteni înfiecare zi, uneori ne contraziceam sau ne certam, dar de fiecare data ne bucuram de joaca împreună. Pentru că de fapt, cred eu, cam asta facem aici, ne jucăm, ne regăsim sub o formă sau alta, ne bucurăm împreună, dincolo de experiența evidentă în plan fotografic, pe care o dobândim învățând unii de la alții.
Și ca să încheiîntr-o notă optimistă, vă pup pe toți, “îmi iau geaca și rucsacul…” , și până la noi momente împreună, vă doresc LUMINĂ BUNĂ!