Fotografiile sale emana o sensibilitate aparte.
Astazi v-o prezint pe conita Ana Candet.
R : Incepem cu intrebarea clasica, cine esti tu ?
AC : Sunt o femeie norocoasă, pentru că am reușit relativ ușor cam tot ce mi-am propus până acum în viață și pentru că sunt sănătoasă, deci sunt recunoscătoare pentru asta.
Sunt ieșeancă prin naștere, băcăuancă prin adopție. Am ajuns la Bacău cu serviciul, cu convingerea fermă că mă voi întoarce la Iași cât mai repede, dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg, m-am măritat la Bacău și am rămas aici, însă Iașul a rămas orașul meu de suflet.
În primul rând sunt mamă a doi băieți mari (15 și 20 de ani) și soție, iar asta îmi ocupă tot timpul. Glumesc, desigur!
Profesional, sunt de formație jurist, am lucrat în justiție până acum 2 ani, iar apoi m-am dedicat în totalitate fotografiei, o pasiune veche, pe care îmi doream de mult să o aprofundez.
R : Fotografia – marea ta pasiune ? Cum ai inceput ?
AC : Pentru mine, fotografia a fost o terapie, la propriu, care m-a ajutat să rămân cu mintea întreagă (sper!), într-un serviciu foarte solicitant și stresant.
Am făcut fotografii de mică, cu un aparat pe film, (rusec, evident) al tatălui meu, când am învățat de la el prima și singura regulă de compoziție și anume să încadrez corect, fără să tai capete, mâini și picioare. Ba nu, mai era o regulă, care nu se mai aplică astăzi (slavă Domnului!), să pui subiectul cu fața spre soare, motiv pentru care toți ieșeam în poze cu fața schimonosită de lumină.
Am avut târziu primul meu aparat compact, cu care am început să fac fotografii copiilor, din dorința de a păstra amintirea primelor lor experiențe.
Pasiunea a venit cu primul DSLR, un Nikon D5100, pe care l-am avut până de curând și de care m-am despărțit cu regret, când l-am schimbat cu un Nikon D780, care nu e nici cal nici măgar, adică este un hibrid între DSLR și mirorless, greu ca o piatră de moară, supraestimat după părerea mea, prea scump pentru ce poate să facă, dar asta e o altă poveste… Totuși, pe el am învățat cam tot ce știu acum despre fotografie și deja simt că nu îmi mai este suficient.
Am făcut un curs acreditat de fotografie, cu dl. Radu Grozescu, în urma căruia am dat și examenul și am obținut atestatul de fotograf. Recomand tuturor celor pasionați de fotografie să urmeze un curs sau chiar o școală dacă au posibilitatea, pentru mine a fost de-a dreptul revelator. Practic am învățat în 4 luni, cât nu am reușit în ani de experimentat de una singură. Apoi am mers și continui să merg la workshop-uri și conferințe ale unor fotografi pe care îi urmăresc on-line și pe care îi apreciez, îmi cumpăr și citesc tot felul de cărți de fotografie, urmăresc pe net materiale diverse pe aceeși temă, practic învăț încontinuu; nu credeam că fotografia este atât de complexă!
Pe de o parte mă frustrează faptul că există atâta informație, pe care am impresia că nu am să reușesc niciodată să o cuprind, pe de alta sunt încântată că mereu am parte de câte un ”Wow!” când descopăr o tehnică nouă, sau când reușesc să o aplic și îmi iese.
Și grupurile de fotografie sunt o sursă importantă de educație vizuală, am realizat că doar privind zi de zi fotografie de calitate și calitatea fotografiilor mele a crescut. Iar pe Conacul Fotografilor sunt câțiva fotografi buni tare, parcă mă ambiționează, dar mă și descurajează uneori fotografiile lor, mi se pare că n-am să ajung niciodată la acel nivel. Mă fascinează mai ales fotografiile cu păsări în zbor, incredibil de clare, în condițiile în care eu nu reușesc să-mi urmăresc cu aparatul câinele care aleargă prin curte.
Mi-am improvizat și un mic studio foto, unde am făcut câteva ședințe foto de Crăciun și chiar dacă spațiul mă limitează mult, am reușit să creez niște amintiri frumoase pentru prieteni. De curând am făcut fotografii de absolvie pentru niște elevi de la un liceu din oraș, iar acum am o propunere de colaborare la niște nunți. Nu știți ce emoții am! Așa că, deși nu mi-am propus neapărat, cred că pasiunea mea se transformă încet-încet în profesie.
R : Ce iti place sa fotografiezi ?
AC : Încă experimentez, încerc de toate, nu m-am decis asupra unui gen de fotografie anume. Fotografiez orice, de la florile din grădină, peisaj, street, food, portret și nu am prejudecăți… că fotografii de NBC sunt așa, că cei de produs sunt pe dincolo, că cei de studio sunt fițoși… nu înțeleg orgoliile și răutățile pe care le observ în breasla asta, aș vrea să mă țin departe de ele. Totuși, dacă ar fi să indic o preferință, mi-ar plăcea mult să fac fotografie culinară și de produs, cred că este o nișă în creștere și îmi place că am mai puțin de gestionat oameni, cu care am interacționat prea mult în profesia anterioară și am ajuns cumva la o saturație. Dar mai am de învățat pe partea asta, food styling și mai ales iluminare, mai am de parcurs niște cărți și workshop-uri.
Daca ar fi sa poti alege, ce personalitate a lumii ti-ar placea sa fotografiezi ?
AC : O întrebare la care nu prea știu ce să răspund, nu m-am gândit la asta. Cred că mi-ar plăcea să o fotografiez pe Julia Roberts, ea nu este o frumusețe clasică, ci genul acela de femeie cu un farmec aparte, la care frumusețea vine din carismă, din privire și din zâmbetul ei irezistibil.
R : Si daca ar fi sa ai ocazia sa fotografiezi intr-o anumita locatie, care ar fi aceea?
AC : Locul în care îmi doresc să fotografiez este la Paris, unde sper că voi reuși să ajung în curând, dar mai ales în apropiere de Paris, la Giverny, în renumita grădină a lui Monet. Aveam planuri de a ajunge acolo înainte de pandemie, însă nu s-a mai putut atunci și am reușit să reluăm planurile abia în acest an.
R : Ce crezi, reusita unei fotografii este asigurata de aparatura de calitate sau de simtul artistic, de talentul fotografului ?
AC : Nu se poate una fără alta, eu așa cred. Desigur că fără simț artistic și talent, poți avea și mama aparaturii, că tot nu vei scoate mare lucru, dar și aparatura bună ajută mult. Eu am realizat pe măsură ce am învățat partea de teorie și tehnică, că aparatul și obiectivele mă limitau mult și evident că am început să îmi doresc unelte mai performante. Este frustrant să știi ce și cum trebuie să faci, dar să nu poți, pentru că aparatul tău are un auto-focus slab și trebuie să faci zeci de fotografii ca să te asiguri că vei avea două clare, ori pentru că ești în lumină slabă, iar senzorul tău nu duce mai mult de 2000-3000 ISO… Ca să nu mai vorbesc de lumini, mai ales când ești la interior și ai, de exemplu, pereții și tavanul verde închis, aproape negru, ca în peșteră (am fost în situația asta), nu poți să scoți nimic decent fără o sursă adecvată de lumină artificială.
Da, în condiții bune de fotografiere – subiecte statice în lumină bună, te descurci și cu o săpunieră, dar în condiții dificile – subiecte în mișcare și/sau lumină proastă sau insuficientă, cu cât aparatul este mai performant și obiectivul mai luminos, cu atât șansele să ai rezultate bune cresc.
R : Totusi un procent din reusita unei fotografii este asigurat de aparatura utilizata. Ce contine rucsacul tau de fotograf ? Ce ti-ai mai dori in completare ?
AC : Rucsacul meu foto conține, cum ziceam, un body Nikon D780 și în teste un Nikon Z6II și 4 obiective: un all-around Nikon 28-300 mm cu f 3.5-5.6 pe care îl folosesc tot mai puțin și doar în situațiile în care am lumină bună și nu am nevoie de prea mult sharpness, un Tamron 24-70 mm cu f 2.8 pe care îl folosesc cel mai des și două Sigma – 50 mm cu f 1.4 Art și 105 mm cu f 2.8 macro.
Îmi doresc o focală mai lungă și mai versatilă, oscilez între un Tamron 35-150 mm cu f 2.8 și un Tamron 70-200 cu f 2.8, dar ceea ce mă reține este greutatea lor (bine și prețul…), ambele sunt masive, iar eu nu mai am 25 de ani. Oferta de obiective mirorless pentru Nikon este încă destul de limitată, ca să nu mai vorbim că sunt exagerat de scumpe, așa că mai aștept deocamdată.
Pentru că fac și fotografie de studio și urmează și eveniment, mai vreau ceva lumini, dar aici trebuie să mai fac puțină cercetare, pentru că vreau puțin și bun, nu mult și prost.
R : Cam cat de mult crezi ca ar trebui procesata o fotografie ?
AC : Eu am un defect și aici nu mă alint, chiar consider că e un defect – sunt perfecționistă și asta îmi mănâncă o groază de timp și nervi. Deci stau mult la editare, dar nu pentru că aș edita excesiv ci pentru că bibilesc prea mult orice amănunt și mă întorc de mai multe ori pe aceeași fotografie până obțin ceva să mă mulțumească. Nu îmi place însă editarea excesivă și aspectul chicios, nu îmi place contrastul excesiv, suprasaturarea sau desaturarea exagerată a culorilor și nici HDR-urile agresive. Îmi place aspectul natural, cât mai curat, fără filtre ieftine, consider că editarea în fotografie trebuie să fie ca machiajul unei femei: să existe, dar să nu sară în ochi, să mascheze niște imperfecțiuni, să evidențieze trăsăturile, dar să nu fie în exces.
R : Daca ar fi sa câștigi un premiu in bani pentru fotografie, in ce ai investi bănuții ? In aparatura, in cursuri de perfecționare in arta fotografica sau într-o excursie din care sa revii cu cardurile pline de noi fotografii ?
AC : Aș investi într-un studio mai mare.
R : Daca te-ai întoarce in timp, ce sfat ti-ai da ca si fotograf începător ?
AC : Fă un curs de fotografie, la naiba!
R : Strict din punctul de vedere al marii noastre pasiuni, fotografia, unde te vezi peste 5 ani ? Altfel spus, planuri de viitor ?
AC : În viitor mă văd fotograf profesionist. Îmi place prea mult ca să rămân aici sau să abandonez.
R : Ai avut vreo experienta neplacuta la o sedinta/tura foto ?
AC : Da, am tras doar JPEG, deși credeam că trag RAW+JPEG și mi-am pus mâinile în cap când a trebuit să editez.
R : Dar una hazlie ?
AC : Am avut o fetiță de 4 ani la o ședință foto de Crăciun, care a vrut neapărat să îmi facă ordine în studio. Mi-a strâns și îndesat bine în cutii toate ornamentele, decorațiunile, iar la final a strâns și bradul; deci am vrut, n-am vrut, cu ea am încheiat ședințele de Crăciun.
R : Mai ai si un alt hobby ?
AC : Alt hobby este să fac prăjituri. Mă relaxează maxim. Bine, recunosc, îmi place și să le mănânc. Dar le pozez înainte, spre disperarea băieților mei.
R : Un gand pentru conasi ?
AC : Să continue ceea ce fac, că fac bine. Să își urmeze pasiunea, să se sprijine reciproc și să învețe unii de la alții, să se implice în activități, să se întâlnească în continuare (sper să reușesc să ajung și eu la următoarele întâlniri), să lege prietenii.
Lumină bună tuturor!
