Tableta Conasului cu Alexandra Agop

Astazi tableta va aduce in atentie o conita ….dar nu spun nimic, va las sa descoperiti singuri 🙂

 

 R : Sa incepem prin a dezvalui cu cine stam de vorba.

 AA : Ma numesc Agop Alexandra, iar prietenii imi spun … Alexandra, Alex sau… Lexa.  In viata reala lucrez ca Asistent Manager intr-o companie care n-are nici in clin, nici in maneca, cu arta, asta doar daca nu considerati inchirierea sau repararea unor utilaje de constructii drept un … act artistic!



R : De ce fotografia?

AA : De ce fotografia? Pentru ca fotografia m-a atras dintotdeauna, cred. Am mostenit aceasta latura artistica de la mama, care picta. Nu stiu daca admirandu-i tablourile am fost ademenita, in mod involuntar, pe acest drum al artelor vizuale sau pur si simplu fotografia m-a asteptat rabdatoare s-o descopar, la momentul oportun, dar… fericita a fost ziua in care am tinut, pentru prima data in mana un aparat de fotografiat. Eram la liceu si am facut schimb cu o colega de camera, de la internat: eu i-am dat o camasa de reiat, maro, iar ea mi-a oferit ceva infinit mai pretios (un aparat care iti permite sa opresti timpul, imortalizand clipe, mici comori de nepretuit). La inceput, faceam poze din placere, din setea de a inregistra tot ceea ce mi se parea frumos, acum… e diferit, totul. Acum pot sa declar ca “Photography is My Therapy” si, din fericire e gratis.

Fotografia a devenit, in decursul catorva luni, nu doar o pasiune care imi curge prin vene, ci un mod de viata. La inceputul anului am inceput proiectul 365 de fotografii, cate una pe zi, ca un pariu cu mine insami, sa-mi demonstrez ca pot. Ca pot sa-l duc pana la bun sfarsit. Ca pot sa fac fotografii, nu doar poze. Ca pot sa invat si sa evoluez, sa ma dezvolt in plan fotografic, sa-mi demonstrez mie, in primul rand, ca sunt capabila de mai mult. Asa cum nu de mult m-a “citit” o prietena de pe Facebook, imi place sa descopar frumosul din jurul meu, iar, daca nu-l gasesc, il creeez. M-a uns la suflet aceasta descriere, pentru ca exact asta a fost scopul proiectului meu fotografic: sa vad partea frumoasa, luminoasa a vietii, chiar si in zilele in care pare mai greu (sau chiar imposibil) sa faci asta.

Fac fotografii zilnic, pentru a imi mentine o stare de spirit buna, pentru a vedea progresul, de la o zi la alta, de la o saptamana la alta, incercand mereu sa imi ating telul. Consider ca a fotografia ceva frumos, o floare, o cladire cu o arhitectura impresionanta, e usor. E deja frumos. Nu mai ai ce sa-I faci.

Adevarata provocare e sa iei un lucru banal, neatractiv, la prima vedere, si sa-l fotografiezi in asa fel incat sa para frumos, sa para unic, special. Acesta este telul meu: sa ajung la un nivel care sa-mi ofere lejeritatea de a fotografia orice si de a-l face sa para frumos. Dar asta e greu, pentru ca “Frumusetea este in ochii privitorului”, iar frumusetea este o notiune relativa, ceea ce mie mi se poate parea minunat, altei persoane i se poate parea banal, si invers.



R : Mai ai si alt hobby?

AA : Da, imi place enorm sa citesc (dar nu prea mai reusesc sa-mi fac timp pentru asta, desi carti cumpar, in continuare!) si sa ascult muzica. Muzica, pe langa fotografie, mi-a oferit alinare in cea mai grea perioada a vietii mele.



R : Ce iti place sa fotografiezi?

AA : Imi place sa fotografiez orice mi se pare frumos : un peisaj, o floare, o textura, o expresie faciala, o actiune. Ma atrage fotografia macro, dar, din pacate nu am inca un obiectiv care sa imi permita sa realizez fotografii de acest gen, dar si fotografia de strada. Cea mai mare satisfactie o am cand reusesc sa surprind un moment autentic care se desfasoara in preajma mea, pe strada. Mi se pare extraordinar sa poti “fura” un moment din viata altui om, imortalizand o actiune, o traire, o reactie la un factor extern.

Fotografia, in general, “ingheata” timpul si are marele avantaj de a pastra amintirea unei clipe care a fost, pret de o secunda, perfecta, dar fotografia de strada are ceva in plus: irepetabilitatea.



R : Ce aparat/obiectiv ai si ce ti-ai dori sa ai?

AA : Momentan detin un Nikon D3500 cu obiectivul din kitul standard (Nikon AF-P DX Nikkor 18-55mm f/3.5 – 5.6 G VR) si, sincer, inca invat sa-l folosesc la potentialul sau maxim. In viitorul nu foarte indepartat (ci cand imi va permite bugetul) voi dori sa-mi achizitionez un aparat mai performant, full frame, musai cu obiectiv de macro si obiectiv de zoom. Nu sunt pretentioasa, dar… parca as prefer sa fie tot Nikon, m-am obisnuit cu acest brand si parca nu l-as trada, la cata satisfactie mi-a adus acest aparat, macar sa ii fac doar un upgrade, nu o inlocuire!



R : Crezi ca aparatura din dotare face fotografia sau experienta si simtul tau artistic?

AA : Aparatura conteaza foarte mult. Are un rol crucial. Am inceput sa fac poze cu un aparat cu film, am continuat cu un aparat compact de vreo 3.2 mp si apoi rezolutia a tot crescut, de la un aparat de fotografiat la altul. Diferenta este uriasa, de la un dispozitiv la altul. Bineinteles ca imi sunt dragi toate amintirile, indifferent cu ce aparat si la ce rezolutie au fost facute, dar intotdeauna cele mai recente fotografii sunt cele de care esti cel mai multumit si tot timpul iti vei dori calitate sporita. Dar… indiferent de aparatura din dotare, cel mai mult conteaza simtul artistic, tehnica dobandita prin experienta si ochiul fotografului. Poti folosi cel mai performant aparat de fotografiat din lume, un stop de talent face diferenta intre un utilizator de aparat de fotografiat si un fotograf.


 


R :  Cat la suta consideri ca trebuie prelucrata o fotografie?

AA : Sincer, am trecut de doar cateva luni de pe modul Auto, pe modul Manual. Si nu intelegeam de ce, participand la diverse provocari fotografice, mi se recomanda sa nu mai postez fotografii needitate. Mie, personal, mi se pareau frumoase si fara edit. Mi se pareau… desavarsite, RAW Beauty! Dar, m-am conformat si editand azi, editand maine, am inceput sa prind gustul fotografiilor editate. Evident, nu exista un procent de prelucrare valabil pentru toate fotografiile, unele pot fi editate foarte putin, cat sa puna in evidenta sau sa accentueze subiectul, altele putand fi duse pana aproape de extreme, uneori putina exagerare scoate la iveala un rezultat pe cat de surprinzator, pe atat de spectaculos. Deci, procentul poate varia de la zero la suta pana la maxim, in functie de ceea ce vrei sa obtii. Important e sa vezi potentialul real al unei fotografii si sa nu il distrugi prin prea mult sau prea putin edit.



R : Daca ar fi sa castigi un premiu in bani pentru fotografie, in ce ai investi banutii? In aparatura, in cursuri de perfectionare in arta fotografica sau intr-o excursie din care sa revii cu cardurile pline de noi fotografii?

AA : Daca as castiga un premiu in bani, in mod cert i-as investi in aparatura care sa-mi permita sa fac fotografii mai calitative, dar si niste cursuri de fotografie mi-ar surade. As alege sa pun excursia pe planul doi, profitand de ocazia de a-mi face un upgrade, din punct de vedere tehnic si al cunostintelor acumulate, in detrimentul distractiei.



R : Daca te-ai intoarce in timp, ce sfat ti-ai da ca si fotograf incepator?

AA : Daca as avea posibilitatea de a ma intoarce in timp, as trece mai repede pe modul Manual si as avea mai multa incredere in viziunea mea, in instinctul care ma face uneori sa ma opresc din mers, sa scot aparatul si sa apas pe bulb, pentru ca nu o singura data mi s-a intamplat ca prima fotografie realizata in decursul unei zile sa fie cea mai reusita. Mi-as spune: “Nu-I nimic daca nu ti-a iesit acest cadru asa cum l-ai vazut tu. Mai incearca o data! Si inca o data! Schimba setarile! Schimba pozitia! Schimba unghiul de fotografiere! Nu renunta pana nu obtii o fotografie care sa te multumeasca! Nu te grabeste nimeni si nici nu trebuie sa-ti iasa din prima! Continua pana reusesti! Nu ceda!”

Si, inca un sfat pe care ar trebui sa-l iau in considerare si acum: “Nu mai astepta feedback! Nu mai astepta confirmarea ca fotografiile tale sunt reusite. Daca tu esti multumita de rezultatul muncii tale, asta e tot ce conteaza. Progresul vine in urma muncii si a efortului sustinut, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara. Pana cand vor fi si altii mandri de tine, fii tu insati mandra de tine si de unde ai ajuns pana in acest moment. E doar inceputul!”



R : Un gand pentru conasi

AA : Dragi conasi, va multumesc ca m-ati primit, cu bratele deschise in aceasta comunitate de oameni frumosi, carismatici si glumeti, legati de o pasiune comuna: fotografia! Va doresc sa fiti sanatosi, sa va bucurati de viata, sa gasiti in fiecare zi un motiv sa zambiti, ba chiar sa radeti cu gura pana la urechi, sa nu renuntati niciodata sa sperati, sa visati si sa fotografiati!

Faceti azi ceea ce va place, pentru ca ziua de maine nu ne este garantata niciunuia dintre noi, indiferent de varsta, de ocupatie sau de statut. Iubiti, din toata inima, fiti sinceri, cu cei din jur, dar mai ales cu voi insiva, multumiti-I lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile din viata voastra si profitati de fiecare zi pentru a crea amintiri frumoase: asta va ramane in urma noastra, in definitiv, amintirile!


 

 

Leave a Reply

0 Shares
Share via
Copy link