Prima oara am auzit de El Camino la 2 foste colege de liceu, pe care le-am admirat foarte mult pentru curajul lor de a porni intr-o astfel de calatorie. Apoi, la indragita noastra conita Maria Fekete. Am fost curioasa……dar am uitat rapid pentru ca imi inchipuiam ca este extrem de greu, ca trebuie un buget exorbitant … De aceasta data am urmarit postarile unei alte membre a grupului nostru de fotografi, Galia Dan si am vrut neaparat sa aflu mai multe. Prin urmare, iata ce am aflat despre acest traseu pe care il parcurg poate sute de oameni anual.
R : Sa pornim la drum…..bine….nu unul de amploarea celui despre care urmeaza sa povestim. Cine este omul Galia Dan ?
GD : Am un singur răspuns, pe care îl dau de fiecare dată, când primesc întrebarea asta : știu cine sunt astăzi și mă bucur de asta, visez la ce voi fi mâine. Pentru ceilalți din jurul meu sunt Galia, o balanță plimbăreață prin viață și anotimpuri ce lasă amintiri în social media.
R : Calatoriile si fotografia, marile tale pasiuni ?
GD : Natura și călătoriile mi-au purtat pașii spre fotografie. Nu știu dacă sunt marile mele pasiuni, pasiunile mistuie și eu nu vreau asta :), dar pot spune că îmi aduc echilibrul de care am nevoie să continui, cu un mental sănătos,„plimbarea asta către somn”, cum spune Lucian Blaga.
R : Hai sa vorbim putin despre pasiunea ta pentru fotografie. Ce iti place sa fotografiezi ?
GD : Am început cu peisajul. Dar curiozitatea și contextul m-au împins și spre fotografia de eveniment, apoi am prins drag de ședințele foto, pe alocuri am cochetat cu food și acum mă îndrept spre fotografia de studio
R : Ai un idol in arta fotografica ?
GD : Nu am idoli în niciun domeniu, dar am fotografi pe care îi urmăresc și îi admir.
Și aici am câteva nume: Dorin Bofan, Hajdu Tamaș, Laurențiu Iordache, Marius Stoica, fiecare din categorii diferite. Pe plan internațional mă declar fan înrăit: Michael Kenna.
R : Ce contine trusa ta de fotograf ?
GD : Am fost si am rămas constantă brandului Nikon. Nu am simțit nevoia să fac schimbări… nu am probleme cu spatele ))) și nici nu simt că mă dezavantajează într-un anume fel ca să-mi schimb mereu camera.
Trusa mea conține 2 aparate dsrl și unul pe crop, diferite obiective adaptate nevoilor mele și deja 85% din ceea ce am nevoie pentru un studio foto.
R : Care este cel mai mare vis al tau in domeniul fotografiei ?
GD : Nu am vise mari, am vise mai mici și simple care pot fi atinse ))). Sau mai bine zis tot ce mi-am dorit s-a împlinit. Ce vine peste, e bonus.
R : Sa trecem la cel de al doilea hobby, calatoria. Cam cate locuri ai vizitat de-a lungul timpului si care te-a atras cel mai mult ?
GD : Dacă mă raportez la România, pot spune cu mândrie că am văzut 90% din țara noastră.
Dacă mă raportez la ce este dincolo de granițele noastre, am făcut o fixație cu Italia pe care de 20 de ani o vizitez constant. Apoi îmi place Portugalia foarte mult, urmată de Spania. În partea nordică am fost în Suedia și Danemarca, dar nu mă atrag ca și fotograf. Mai sunt și alte țări, dar primele trei enumerate mă atrag cel mai mult. Ah, și nu m-am așteptat să-mi placă așa de mult Republica Moldova.
R : Ce este El Camino ?
GD : Camino înseamnă drum.
Camino de Santiago sau Drumul lui Iacob, este unul din cele mai cunoscute drumuri de pelerinaj din lume, spiritual, religios sau laic. Are mai multe trasee, dar toate având ca punct de sosire orașul Santiago de Compostela, unde se află rămășițile Sfântului Iacob.
R : Sunt trasee special semnalizate ?
GD : Toate traseele au ca ghidaj săgeata galbenă, scoica și borne ce din loc în loc îți arată km rămași până la Santiago de Compostela. Apoi sunt ghiduri, site-uri de unde te poți informa și grupuri de facebook. Dar cel mai fain e să te arunci în necunoscut și să-ți spui: „ on va voir”.
R : Ca sa ajungi sa parcurgi acest traseu, trebuie o pregatire speciala ? Documente, vaccinuri….avize….
GD : Nu, nu ai nevoie de documente speciale pentru drumul în sine. Doar reglementările în vigoare pentru transportul din punctul din care pornești ( avion, tren, bus). Ca și pregătire: din start trebuie să fii dornic de tracking și un mindset bun pentru orice disconfort și abatere de la ceea ce ești obișnuit să faci.
R : Cam care ar fi bugetul pentru o astfel de calatorie ?
GD : Bugetul meu pentru ceea ce am făcut timp de 25 de zile, adică aproape 500 de km pe jos, a fost 1000 euro și mi-a ajuns.
R : Oricine poate parcurge acest traseu ? E nevoie de o anumita conditie fizica si psihica ?
GD : Drumul poate fi parcurs de oricine care:
– poate rezista fizic la disconfortul creat de durerile de picioare, bășici, umeri
– să faci față căldurii, soarelui, vântului și ploilor pe un timp îndelungat
– să faci față că totul e la comun, dormitul, dușurile, locul de luat masa
– că nu e musai să găsești un pat când ajungi și poți fi nevoit să mai faci o parte din drum până la alt alberg
– să ai puterea rutinei zilnice cu trezitul la 5-6 dimineața, făcut rucsac, mic dejun, la drum și apoi iar făcut pat, duș, oblojit bășici, desfăcut rucsac, spălat hainele, preparat mâncare și la 22.00 în pat
– de oricine ce poate accepta împăcat orice situație apărută.
DAR și e un dar cu majuscule, pentru că tot ceea ce vine către tine este cu adevărat un Dar divin de transformare și schimbare. Totul e să-l primești și să-l trăiești.
R : Pe o scara de la 1 la 10, cat de dificil este ?
GD : Nu pot să dau o valoare pe o scară ce nu are legătură cu scara mea ))), tocmai eu, care pot munci și trei zile la rând fără să dorm deloc. Dar și pentru mine a fost greu când am făcut 37 de km la 30 de grade și-am rămas fără apă, și pentru mine a fost greu când am avut bășici la ambele degete de la picioare și am strâns din dinți la fiecare metru pășit.
R : Dar de ce fac oamenii acest traseu ?
GD : Nu știu să răspund în numele altora. Unii caută în interiorul lor ceva și numai în solitudine totală pot găsi, unii îl fac pentru atmosfera și natura umană a drumului, alții pur și simplu din curiozitate, iar alții ca mine, care l-au mai făcut si revin cu aceeași bucurie pornind din alt punct.
R : Se fac grupuri ad hoc ? Se leaga prietenii ?
GD : Fiecare adoptă ceea ce i se potrivește. Unii pleacă cu partenerul, alții în grup, alții se cunosc acolo și parcurg câteva etape împreună. Eu merg singură, nici nu se pune problema să plec însoțită. Pentru mine Camino e ca un drum spre mine și vreau să merg în solitudine, să fiu una cu pădurea, cu oceanul și nu vreau să vorbesc cu nimeni cât merg.
R : Aveti cazare asigurata ? Si daca da, aceste locatii au un regim special, un program special….
GD : Cazarea nu ți-o asigură nimeni. Pe rută, de-a lungul drumului și mai ales în locurile unde ar fi un final de etapă sunt alberguriprivate sau municipale. Cele municipale au un preț donativ recomandat ( de ex 10 eur/pat). Cele private își stabilesc propriile tarife în funcție de facilități. Unele pot avea mic dejun inclus sau mașina de spălat rufe, frigider, bucătărie dotată cu cele necesare preparării hranei.
Da, există un program aferent. La ora 22.00 e stingerea și dimineașa între 5-6 trezirea.
R : Cum va asigurati alimentele necesare ?
GD : Referitor la hrană, aici fiecare se gestionează cum dorește și conform bugetului : unii gătesc, alții caută meniul pelerinului, alții mănâncă la restaurant.
R : Cam cat bagaj poti lua intr-o astfel de calatorie ?
GD : Bagajul este al doilea lucru important după mindset. Bagajul nu trebuie să depășească max 10% din greutatea corporală. Dacă la început, când îl pui în spate, nu pare așa greu…după 15 km având 10 zile la activ deja simți fiecare 100 de grame. Mai ales că se mai adaugă pe traseu o apă, un fruct, un mic sandwich.
R : Dar ce e musai sa nu lipseasca din bagaj ?
GD : În principal bagajul are partea de îmbrăcăminte: 2 tricouri, pantalon lung, pantalon scurt, pelerină, un polar, șosete 2 perechi, lenjeria intimă și un prosop, mergătorii și o pereche de sandale.
Apoi mai este sacul de dormit, minimul pentru igienă, minimul pentru ceva medicamente și diferite accesorii. Rucsacul și încălțămintea dețin prioritatea ca și calitate.
Ce să nu lipsească ? Eu voi spune din perspectiva mea ce e un must: o triplă, ace de siguranță, crema de gălbenele pentru picioare, crema de protecție solară, ac și ață pentru cusut bășicile, pungi cu fermoar, magneziu și calciu.
R :Trebuie sa vorbesti limba spaniola ca sa te poti descurca ?
GD : Nu, nu trebuie să vorbești spaniola. Ceva engleză și un bun antrenament al mâinilor e suficient )))). Nici ei pe acolo nu știu toți engleza. De preferat e pentru socializarea cu ceilalți pelerini.
R :In ce anotimp este cel mai indicat sa pornesti la un astfel de drum ?
GD : Clar este de evitat vara. Clima este blândă acolo și lunile mai, iunie, septembrie, octombrie sunt cele mai faine. Acum ce să zic, am aflat că ar fi un Camino inverno…mă tentează ))).
R : Care sunt cele mai mari motive de abandon ?
GD : Așteptările nerealiste, durerile de picioare, bășicile care se pot agrava ducând la infecție, frica, panica sau pur și simplu afli că nu-i de tine.
R : Care ar fi pericolele la care te expui ?
GD : Este important să fii conectat la drum, să nu pierzi ruta, nu peste tot este semnal să poți fi conectat la internet. Să nu faci o entorsă sau să-ți rupi ceva, să nu faci insolație sau febră mai urâtă de la ploaie. Dar eu nicio secundă nu m-am gândit că m-aș expune la ceva. Acum că mi-ai pus întrebarea am căutat răspunsul.
R : O intamplare de neuitat ?
GD : Oh, sunt atât de multe și nu întâplări, cât adevărate lecții de viață. Dar recunosc că e una ce m-a mișcat mai mult decât altele.
Am avut și zile mai grele și asta era una din ele. Mergeam deja de 30 de km și soarele dogorea foarte tare. Mi se terminase și apa. Iar la ambele picioare aveam două bășici urâte la degetele mici. Simțeam usturimi la fiecare pas și căldura amplifica lucrul ăsta. La un moment dat pe lângă drum și-a făcut apariția un mic pârâu. Undeva mai jos un grup de pelerini stăteau pe-un podeț de lemn cu picioarle în apă. Știam deja că voi face același lucru. M-am descălțat, am băgat picioarele în apă și am închis ochii, lăsându-mă binecuvântată de susurul ce-mi gâdila urechile.
Când i-am deschis și am privit spre dreapta am remarcat că domnul de lângă mine avea doar un picior în apă. Alături o proteză de la genunchi în jos se odihnea și cu o batistă udată cu apă rece îți tampona ciotul rămas din amputare. Instinctual am rotit ochii după rucsace să le număr. Da, avea și el rucsac, făcea același drum ca și noi, așa cu proteza. Atunci mi-a fost rușine de mine, de mica mea problemă, bășicile de la degete și din acel moment nici că m-a mai durut ceva.
R : Ce obiective ai vizitat ?
GD : Nu le poți spune obiective. Așa belit-julit, după câte 25-30 de km , după duș și după ce mâncam ceva, luam fiecare localitate sau fiecare plajă la picior sau pur și simplu stăteam ore întregi așteptând apusul.
R : De fapt….tu de ce ai facut acest traseu ?
GD : Primul Camino a fost Camino Portughez Central. Plecarea a fost tot din Porto. De Camino am aflat cu mulți ani în urmă din media. În 2018 am simțit că trebuie să pornesc pe drumul ăsta să pot să fac pace cu anumite momente din trecutul meu. Am luat un lacăt cu chei și l-am cărat cu mine tot drumul. La Finistere, la “capătul pământului” am stat aproape o zi șă aștept apusul și la final am aruncat lacătul închis cu tot cu chei în Oceanul Atlantic. Abia atunci, simbolul fiind foarte puternic pentru mine, am simțit că s-a diluat tot ceea ce am cărat cu mine mental.
R : Galia, unde iti putem admira fotografiile ?
GD : Inafara de pagina mea de facebook, am un blog de calatorie.
https://www.facebook.com/dan.galia.3
Galia, iti multumesc frumos pentru informatiile pretioase pe care ni le-ai oferit.
Minunat! Felicitari!