Salutare, pentru inceput, dorim sa te prezentam, esti castigatorul locului I la categoria fotografia de peisaj, locul II la categoria Wildlife / Natură si o mentiune la categoria artistic / conceptual, din cadrul galei LCF, daca ne poti spune cateva cuvinte despre fotografiile castigatoare castigatoare si nu in ultimul rand despre tine
PP: Salut, eu sunt Paulian Prajitura, din Constanta, sunt fotograf profesionist de circa 18 ani. Profesionist in sensul ca fotografia imi pune painea pe masa, nu in sensul ca sunt super-mega bun la ce fac :). Si fun fact – niciuna din cele 3 categorii la care am fost mentionat pe conac si in general din ce public aici nu face parte din genul de fotografie din care traiesc.
Locul 1 peisaj – fotografia asta a fost facuta in acest an, la o tura foto din Toscana. Veneam dupa o zi magnifica cu un rasarit de poveste intr-unul din cele mai faimoase locuri din Italia as putea spune. A fost frumos – dar cum va imaginati – cu multa lume pe langa noi. Aveam nevoie de un pic de decompresie – asa ca urmatoarea dimineata am luat grupul si am mers intr-un loc descoperit de mine cu un an in urma, loc unde intotdeauna am fost singur. Si asa a fost si acum. Eram numai noi si o mare de ceata care se juca cu emotiile noastre – ba se vedeau varfurile caselor, ba nu se mai vedea absolut nimic. Acesta cred ca e una din primele declansari de cand am ajuns in locatie, imediat inainte de rasarit, dar si inainte de a disparea sirul de copaci din planul secund.
Locul 2 wildlife. Nu sunt mare pasionat de wildlife, fac asta doar sporadic dar cand o fac e cu placere. Anul acesta am fost pentru a doua oara pe Skomer – o micuta insula din tara Galilor, care e un sanctuar pentru pasari – in special pentru pufini – probabil cele mai dragalase pasari din cate exista :). Aici acestea sunt peste tot, greutatea nu este sa le gasesti, greutatea e sa faci ceva interesant, sa prinzi o lumina buna sau un moment deosebit. Cadrul acesta a fost facut cu un obiectiv din liga 1 a fotografiei – un 600mm/4. Care cu siguranta a ajutat la redarea extrem de placuta a bokeh-ului. Nu va impacientati – obiectivul a stat pe camera mea aproximativ 15 minute – nu imi apartine.
Cum a început drumul tău în fotografia de peisaj? A existat un moment-cheie care ți-a aprins pasiunea?
PP: De mult, tare demult, am inceput sa caut activ un hobby – si am ales fotografia. Pentru ca eu sunt un introvert – peisajele au fost ramura perfecta – imi vedeam de treaba singur, nu trebuia sa vorbesc cu alti oameni, sa fiu in centrul atentiei, sa dau indicatii… mi s-a potrivit manusa. Am cutreierat litoralul in lung si in lat pret de 2 ani facand in mare parte fotografii cu timp lung de expunere. Dupa o perioada am inceput sa imi mai fac curaj si sa vorbes cu si cu oamenii si incet incet, pe masura ce fotografia in general capata un loc important in viata mea – nu a mai fost timp si de hobby-ul numit fotografie. Suna ciudat – dar meseria de fotograf mi-a rapit hobby-ul de fotograf de peisaj.
Ce înseamnă pentru tine să surprinzi natura? În ce fel te influențează personal acest tip de fotografie?
PP: Revenirea mea la fotografia de peisaj a avut loc in jurul lui 2017-2018. Dupa mai multi ani in care ma-am concentrat pe munca, am inceput sa ma plimb prin tara – mai ales la concursuri de alergare, sa urc pe munti, sa descopar din nou natura si cat de frumoasa este ea. Si am descoperit cat de bine ma simt in natura, cat de liber, cat de frumos poate fi. Am mers intr-o tura foto la un moment dat (concept despre care abia atunci am auzit pentru prima data) si atat mi-a trebuit… Mi-am facut prieteni noi – cu care am inceput sa ies la fotografii in locuri din ce in ce mai interesante si frumoase si aia a fost…
Te bazezi pe explorare spontană sau pe planificare riguroasă înainte de o ieșire? Ai un ritual înainte de a pleca la fotografiat?
PP: Chiar daca poate parea o poveste extrem de frumoasa si romantata ce am scris mai devreme, adevarul adevarat este ca ies extrem extrem de rar la fotografiat in natura. Asa ca de obicei toate iesirile sunt planificate. Fie ca sunt de 2 zile sau de o saptamana – intotdeauna ma duc cu un plan. Nu neaparat cu ce sa fotografiez, dar un itinerariu in mare. Pentru ca timpul e limitat incerc sa profict la maximum asa ca imi fac temele inainte de a pleca de acasa. Fie ca ma uit pe youtube la alti fotografi sau oameni care au mai fost pe acolo sa vad la ce sa ma astept, ma uit pe google maps si incerc sa fac tresee, etc
Care a fost cel mai dificil cadru pe care l-ai obținut? Și ce lecție ți-a lăsat?
PP: Fiecare fotografie are atasata o poveste pentru mine. Imi e greu acum sa gasesc punctual cel mai bun raspuns pentru ca dificultatile la fotografia de peisaj sunt multe si variate – de la planificare, la costuri, la tehnica de fotografiere sau editare, compozitie dificil de echilibrat, conditii atmosferice. Am fotografii la care am editat 3 ore ca sa obtin rezultatul dorit, am fotografii la care am stat multe ore in ploaie asteptand un moment de lumina, am locuri vizitate de 6 ori pana sa fiu mandru de ceva facut acolo, locuri unde echipamentul era in permanenta in pericol…
Am sa va vorbesc de una din primele mele fotografii realizate in „epoca noua” de fotografie de peisaj.
Eram in Poiana Marului, BV – intr-o „vacanta fotografica”. Voiam sa descopar aceste locuri, vazusem doar un calup de imagini de aici si am vazut potentialul. M-am plimbat pe dealuri cateva zile, am alergat pe poteci, am mers cu bicicleta – in acelasi timp cautand potentiale compozitii, verificand cum ar pica lumina la rasarit sau apus. Am identificat de pe harta un deal inalt care imi obtura vederea catre Piatra Craiului si am decis sa explorez si partea aia. Am urcat cu bicicletele si am vazut ca e ok locul, e de venit. Urma sa inceapa ploaia asa ca am ridicat un pic si drona sa vad mai bine ce e in jur. Am decis ca ala e un loc bun de revenit. Am coborat prin ploaie torentiala, fulgere care ne-au facut sa ne si oprim sa ne adapostim, am trecut pe langa 2 case in flacari, ce sa mai – a fost extrem de interesant. M-am auto-imbarbatat 2 zile ca pot urca singur cu masina pe intuneric pana acolo si abia a 3-a zi am urcat la rasarit. Am facut o fotografie tare draga mie. Invatatura este sa tii ochii deschisi. Sa analizezi potentialul locatiei in care te afli si sa nu ramai fixat pe un anume lucru. Pentru ca eu am cautat dealul asta ca sa vad mai bine Piatra Craiului – dar imaginea nu are nicio legatura cu Piatra Craiului 🙂
Într-o lume plină de tehnologie și AI, cât de mult contează răbdarea și experiența acumulată în teren?
PP: Am mai fost intrebat de AI. Din punctul meu de vedere – cine face acest gen de fotografie – are in primul si in primul rand o dragoste fata de natura, ii place sa petreaca timp afara, sa vada cum razele soarelui schimba peisajul, cum culorile se schimba, ceata se plimba, totul se transforma. Poti face asta singur, sau cu un grup de oameni – de care vei fi mereu legat apoi prin aceste clipe petrecute impreuna. Ce treaba are AI-ul cu asta??? Din oricare din iesirile mele imi doresc sa ma intorc cu fotografii frumoase. Dar cel mai mult imi doresc sa ma intorc cu amintiri frumoase.
Ai un loc de suflet — un peisaj la care revii mereu? Ce te leagă de el?
PP: Am mai multe. Si fiecare are o insemnatate a lui. Sunt genul de fotograf caruia ii place sa revina in locuri. Pentru ca asa le descoperi, revenind la ele, petrecand timp in anotimpuri diferite, invatandu-i metehnele, trecand peste evident si ajungand la detalii. Rafinand fotografiile si relatia cu acel loc.
In Poiana Marului – loc descoperit de mine – revin aproape anual.
La Dumesti – dupa ce am fost prima data – am mers de 4 ori in 2 ani, acolo am si cerut-o de sotie pe Raluca mea.
In Toscana – dupa cum am mai spus – as reveni in fiecare primavara si m-as muta acolo fara sa ma uit inapoi.
In Islanda am impresia ca trebuie multi ani ca sa descoperi tot ce are de oferit. Multi ani simulti bani 🙂
Cât de importantă este lumina în stilul tău fotografic? Ai preferințe pentru anumite momente ale zilei?
PP: Sunt un fel de „light-snob” cum se zice. Daca nu imi place lumina nu fotografiez. E atat de simplu. Asta bineinteles – daca locul e accesibil. Daca e Islanda sa zicem, sau Scotia pe un varf de munte – aia e – fotografiez ce gasesc. Dar o fac mai mult ca studiu de compozitie si nu public decat ce ma satisface pe mine si ca lumina. E plin internetul de poze slabe. De ce sa il mai aglomerez si eu? Public doar cand am fotografii bune sau mediocre 🙂
Ai întâlnit situații în care natura te-a surprins în mod neașteptat? Cum te-ai adaptat?
PP: Natura m-a surprins de multe ori. Si in bine si in rau 🙂 Anul acesta am fost in Isle of Skye, si am vizitat Old Man of Storr – un loc emblematic de aici. O urcare de 350m pe munte. Nimic deosebit. Se vedea de la asfalt. Dar in cele 2 ore cat am stat acolo am trecut de la intunecat complet la lapovita, ninsoare, frig naprasnic, soare printre nori si apoi cer senin ca lacrima. M-am adaptat tremurand de frig o perioada 🙂 Fara gluma acum – echipamentul este extrem de important pentru fotograful de peisaj. Dar nu camerele si obiectivele. Ci imbracamintea si incaltamintea.
Ce echipament consideri esențial pentru un fotograf de peisaj? Și ce nu ar trebui să lipsească niciodată din rucsac?
PP: Nu trebuie sa lipseasca „rucsacul” – ca sa gasesc un joc de cuvinte. Serios. Poti face fotografie de peisaj cu aproape orice gen de aparat, obiectiv, poti face cu sau fara trepied, filtre. Poti face si fara card – daca fotografiezi pe film :). Dar nu poti face fara a te plimba cu rucsacul in spate, fara a merge pe carari, fara a urca un deal.
Cine face fotografie de peisaj numai de langa masina pierde esenta, pierde partea frumoasa, partea de explorare, partea de „pierdut in peisaj”, pierde povestile de care vorbeam mai devreme.
Daca e sa vorbim si de echipament – un filtru de polarizare e bun de avut in trusa pe langa orice altceva aveti.
Cum vezi evoluția fotografiei de peisaj în România? Există zone sau comunități care te inspiră?
PP: De cand am revenit si eu la aceasta pasiune vad ca exista o multime de grupuri dedicate fotografiei. Imi aduc aminte de inceputurile mele cand cautam informatii peste tot si le gaseam pe cele 2-3 forumuri de la vremea aia, din reviste. Acum exista comunitati de oameni care se intalnesc, merg impreuna la fotografii, invata unii de la altii.
Nu sunt vechi pe LCF dar imi pare cel mai inchegat grup din tot ce am vazut pana acum. Cel mai activ, cel mai pur. Aici vad pastrat acest spirit al „amatorismului” fotografic. Fotograf amator inseamna un om care face fotografie din pasiune, care pune suflet in asta. Care vrea sa se imbunatateasca pe sine dar si sa ajute pe cei din jur. E un lucru minunat.
Ce sfat ai da fotografilor tineri care visează să pășească pe urmele tale?
PP: Daca e sa vorbim strict de fotografia de peisaj e simplu – nu va mai bateti capul cu echipamentele. Au rolul lor, evident. Dar mult mai importanta e experienta din teren, iesitul la fotografiat.
Ce planuri ai pentru viitor? Există proiecte în lucru sau destinații pe care abia aștepți să le explorezi?
PP: Lucrez de cativa ani la un canal de YouTube dedicat fotografiei de peisaj. Nu am reusit sa am constanta pe care mi-o doream la el, dar anul asta am publicat ceva clipuri de care sunt mandru. Apropos- acolo veti gasi clip inclusiv cu fotografia din Poiana Marului, precum si cu excursia de pe Isle of Skye – cele despre care am discutat si in interviu.
https://www.youtube.com/@PaulianPrajitura
Ca si destinatii am mai multe pe lista – fiordurile din Norvegia, interiorul Islandei, turul Mont Blanc-ului, highlands-urile din Scotia. Timp si bani sa fie :))
La Final de interviu, un gand pentru cititorii nostri?
PP: Cred ca am scris mult – va multumesc in primul rand ca mi-ati acordat timp sa vedeti despre ce e vorba si cine e Prajitura asta :).
Sunt magulit ca am castigat un loc la gala, au fost lucrari absolut incantatoare in concurs si va felicit pe toti care ati participat.
Daca sunteti aici – sunteti pentru ca va place fotografia si va place comunitatea din jurul ei. Bucurati-va de hobby-ul vostru pentru ca e cel mai frumos din lume 🙂
Multumim frumos pentru timpul acordat si mult succes in continuare!
Un articol de: Bajan Sorin