“Unul dintre cei cinci milioane de români din diaspora”, asa cum singur spune, Constantin Ticu ne fascineaza cu fotografiile sale, in care a reusit sa surprinda emotia si culoarea unor locuri deosebite. Am incercat sa aflu de la dumnealui cateva secrete in ceea ce priveste fotografia de peisaj.
Rep: Spune-ne cateva cuvinte despre omul Constantin Ticu ?
C.T: ….Sot si tata, casatorit, tata de fete ( 4 la activ ), unul din cei 5 milioane de romani din diaspora.
Va voi povesti un pic despre inceputul drumului care avea sa ma duca spre fotografie.
In vara lui 1993 am terminat liceul 12 CFR din cartierul Crangasi – Bucuresti, specializarea mecanic de locomotiva. Copil fiind, mergeam des aproape 7 km peste campuri agricole si prin padure, sa ma uit la trenurile care treceau. Imi placea zgomotul acela de fier pe fier, cand rotile treceau peste acel mic spatiu de la intersesctia dintre linii, imi placea zgomotul locomotivei in miscare care ma lovea parca in plamani, voiam sa simt cai putere, forta ei.
Visele mele de adolescent erau frumoase si grandioase: sa conduc o locomotiva electrica de 5100 kw pe o garnitura de tren rapid sau o garnitura de metrou si sa dau la facultatea de istorie, dar realitatea era cruda si usturatoare.
In acea perioada in tara lucrurile erau in schimbare majora ( intrasem intr-o democratie prost inteleasa), iar tatal meu avea probleme grave de sanatate, asa ca destinul ” m-a obligat” sa ma angajez in cinematografia romana – electrician de platou. Nu stiam ce implica meseria de electrician in sine ( in liceu invatasem putine notiuni de electrica si aceea aplicata), iar meseria de electrician de platou suna si mai complicat. In mintea mea insemna sa schimb prize si intrerupatoare.
Primul contact cu meseria noua a lasat urme in mintea mea…:). Intr-o zi de toamna, joia ( o sa tin minte toata viata acea zi), pe la ora pranzului sunt anuntat de seful mare, ca echipa de elctrica a filmului Crucea de Piatra a lui Andrei Blaier, are nevoie de inca un om. Contactul a fost halucinant pentru mine la acea varsta. M-am vazut urcat ( aproape impins ) in masina de electrica ( cinemobil ), plina de stative, proiectoare, cabluri, filtre de lumina, intre 4 gealati electricieni, mucaliti si harsiti pe platourile de filmare ( ulterior am aflat ca era echipa de electricieni a lui Sergiu Nicolaescu), stand singur pe o gramada de cabluri si uitandu-ma tamp la ei, prin fumul de tigara pe care la propriu il puteai taia cu cutitul. Galagiosi, porcosi in exprimare si gesturi, certareti si orgoliosi dar extremi de buni in meserie, vorbeau toti in acelasi timp rezultand un haos total. Eram hotarat ca in momentul in care cobor din masina sa plec acasa, fiind prea mult pentru mine.
Ajunsi la locul filmarii, o casa veche din Bucuresti, abrutizat de galagia si fumul de tigara inhalat, nici nu stiam unde ma aflu si eram foarte derutat dar dintr-o data simt ca cineva ma ia de mana si imi vobeste pe un ton in contrast total cu ce traisem in ultima jumatate de ora ” – Noroc pustiule , tu esti noul angajat ?” Era seful de echipa, omul care ii coordona pe galagiosi si care era tamponul intre DOP ( directorul de imagine ) si echipa. Un om linistit, sincer, sigur pe el si pe ceea ce facea. Un om care m-a luat sub aripa lui din primul moment, si credeti-ma, in acel moment aveam nevoie de aripile lui. 🙂
La cateva minute particip la primul ” brainstorming”al echipei.
Seful de echipa “- Baieti, astazi refacem scena de aseara. Bai ce naiba, nici unul dintre voi, ca v-am schimbat pe rand, nu ati stiut sa tineti o amarata de umbra pe jumatate de frunte cu negrul ? Sa fiti multumiti ca nu va pune sa platiti pelicula consumata.”
Gealatii “- Ce vrei sefu’ nu ne-am putut abtine de ras.”
SEF ” – Aiurea, v-ati uitat la ea tot timpul.”
In capul meu intrebari peste intrebari : Cine este ea? De ce se uita la ea? Care umbra? Cine este negrul?
Se anunta inceperea filmarii, seful intreaba care merge sus , ala eu- ala eu, de fapt niciunul pentru ca toti si-au ” gasit” de treaba fix in momentul acela. In secunda doi, ma vad din nou impins de la spate, urcand niste trepte , si ma trezesc in camera unde se filma scena. In camera mare forfota. Scenografi, recuziteri, machiajul, costumele, aparatul de filmat, lumina multa si caldura mare de la proiectoarele pe incandescenta, cabluri peste tot. In mijlocul acelei forfote se aflau si cei care repetau scena:
Adrei Blaier – regizor film
Doru Mitran – DOP
Corina Danila – actrita
Gheorhe Dinica – actor
Ilarion Ciobanu – actor
Sincer sa va spun ca imi vajaia capul. Ma trezesc in maini cu un dreptungi din fier forjat de 6 sudat la colturi , acoperit cu o carpa neagra (asta era negrul) si pus sa tin umbra pe fruntea Corinei Danila. DOP-ul ma intreaba daca am mai tinut “negrul”pana acum, iar eu apucand sa scot doar un A lung, raspunde rapid peste mine seful de echipa:” da, stai linistit a mai lucrat la niste reclame”. In toata forfota si galagia de acolo, se aude vocea lui Adrei Blaier -” linisteeeee”. Parca timpul s-a oprit in loc.Toate persoanele aflate in acea camera au amutit. Si incepe nebunia:” atentie, motor, actiune”. Scena s-a filmat de vreo 4 ori. Nu am miscat ‘negrul’ un milimetru, stana de piatra, aveam bratele amortite , transpirasem tot, nu am schitat nici cel mai mic gest pentru ca nu aveam cum sa distrug o scena memorabila, cel putin pentru mine. Si va atasez aici scena in discutie … 🙂 https://www.youtube.com/watch?v=rdv82_Uic2k de la minutul 2.30 la minutul 4.30.
Asa am intrat eu in acest univers. Un univers ca mi-a schimbat destinul si viata. Eu merg pe ideea ca nimic nu este intamplator, si simt acest fapt zilnic.
4 ani am lucrat in cinematografie, si am lucrat la alte trei filme ale regizorului Dan Pita. La filmele lui Pita am cunoscut un mare DOP – Dan Alexandru, de la care am invatat lumina si unghiulatia. In zile de filmare ma testa mereu, ma punea sa modific temperatura de culoare a unui proiector sau sa il duc intr-un anumit efect de lumina cu ajutorul filtrelor de conversie sau de efect. Eu trebuia sa fac totul la ochi, iar el venea si ma controla cu colorimetrul. Au fost momente frumoase care s-au asezat la bazele meserie mele de mai tarziu.
Cum cinematografia romana era in picaj necontrolat precum MIG urile noastre, am decis ca este timpul sa schimb corabia.Cand mi s-a oferit oportunitatea de a ma angaja in nou nascutul PRO Tv, am spus da.
Am plecat din cinematografie cu un sentiment de durere si lasitate, stiind ca las in urma o lume care este la apus.
In Pro Tv , dupa cateva saptamani, mi-am dat seama ca meseria de electrician nu este aceeasi ca in cinematografie, ma plictiseam, si asa am decis sa trec la asistenta imagine. Pro Tv -ul tocmai cumparase 6 camere profesionale plus un steadycam iar eu am preluat o camera si steadycam-ul.
Aici am descoperit o alta lume, am invatat ce inseamna televiziunea de la mari DOP – Florin Tolas, Viorel Sergovici jr, Bogdan Stanciu si datorita sfaturilor lor am pus bazele meseriei de cameraman si de operator de stadycam.
In 2001 am dat examen in TVR unde am intrat pe post de cameraman si operator steadycam. Pot spune ca televiziunea romana m-a definitivat ca om si meserie. Piese de teatru, emisiuni de cultura, spectacole gradioase gen – Eurovisionul copiilor, Cerbul de Aur, Gala Uniter, Festivalul George Enescu, sport, folclor. Toate aceastea mi-au deschis drumul spre urmatorul pas…FOTOGRAFIA. Pe acest drum am intalnit oameni senzationali : Cristi Nicolau, Cristi Stoian, Vlad Tanase, Sergiu Ardelean, Vali Purza, Dan Constantinescu jr – directori de imagine, Nea Filimon, Mitica Croitoru, Cristinel Neagu- cameramani, oameni grei ai televiziunii romane, care au pus umarul, voit sau nu, la formarea mea si care m-au influentat in directia noua.
Avusesem contact cu un aparat foto pe film, cu cativa ani in urma prin intermediul unui om pasionat, Serban Petrescu – DOP la emisiunea lui Gaita de la Pro Tv, cand pentru prima data am pus mana pe un Minolta Maxxum 7000, iar de ziua mea primisem de la cumnatul meu un FED 5 Rangefinder rusesc, am inceput sa aplic pe el cunostintele mele acumulate de la Serban. Primul film dus la developat a fost ratat, domnul de la centru foto din statia de metrou Victoria mi-a spus “voalat” ca am aparatul defect, doar ultimele doua pozitii de pe film erau expuse la lumina , eu stiam ca de fapt uitasem capacul pe obiectiv ( vizarea la acest aparat se facea direct prin Viewfinder nu reflexie in oglinda prin obiectiv), atat de tare eram prins de mirajul calculelor de timp, ISO sau diafragma, cautare de unghiuri.
Prin 2003 -2004 mi-am cumparat primul aparat digital,adus tocmai din State pe bani grei, un Sony de 2 megapixeli, full automat. Asa am inceput sa fac foto la flori si bondari si prins in mrejele fotografiei la o luna l-am vandut, am mai pus o ‘ chenzina’ la bataie si mi-am luat noul Canon A96 digital. Simteam alta perspectiva cu acest aparat si am inceput sa aprofundez tainele picturii cu lumina.
Prin intermediul internetului descoperisem site-ul Fotomagazin.ro care avea un forum de fotografie. Acolo am inceput sa postez si sa patrund mai adanc in tainele fotografiei. Imi aduc aminte de primul post pe forum, eu fiind tare mandru de fotografia mea iar ei m-au dat cu capul de toti peretii virtuali. Ce nu te omoara te face mai puternic si am luat comentariile negative ca pe niste lectii, incepand sa fiu mai selectiv si mai atent la detalii.
Apoi am trecut la aparate de nivel superior: Nikon D80, apoi Canon 5D mark 2 si asa am intrat in zona fotografiei de nunta unde am activat mai bine de 10 ani.
Acesta sunt eu, Constantin Ticu – aspirant la locomotive, garnituri de metrou si istoric de renume, electrician de platou ( nu de intretinere cum am aflat ulterior ca se numeste cel care schimba prize si intrerupatoare), asistent de imagine si steadycam, cameraman si operator steadycam, iar in prezent sot si tata a 4 fete ( la activ ), unul dintre cei 5 milioane de romani din diaspora, si FOTOGRAF .
Rep: Constantin, de ce “unul dintre cei cinci milioane de români din diaspora” ?
C.T: ….Daca mi-ati fi adresat aceasta intrebare acum cativa ani, conservator si nationalist fiind, as fi raspuns ca diaspora este o ‘bula’ din care nu voi face parte, si totusi iata-ma.
O parte din familia sotiei mele se afla in Germania de cativa ani buni si insistau pe ideea ca este altceva, insa noi eram fericiti cu “bula” noastra. Eu eram intr-o lume care imi placea foarte mult, sotia era in timpul celor 3 anotimpuri mama si sotie, iar iarna era instructor de ski, facand acest sport la Azuga si Predeal , orasele ei natale.
Mana destinului a facut ca fetita cea mica sa aiba bronsita si asteptand pe holul spitalului de copii “Marie Curie” nu mai putin de 6 ore, am luat poate la stres, la nervi sau de teama, acesta decizie. Atunci ne-am gandit doar la copii, si am fost convinsi ca am luat decizia cea buna. Puteam merge la un spital privat insa aveam deja 2 intamplari nefericite cu 2 dintre spitalele particulare recunoscute in Bucuresti. Iar cele 6 ore au fost traite cu sentimente de ciuda, revolta, si neajutorare. Erau copii cu probleme mai serioase decat cea a Soniei (fetia cea mica), si daca noi ne-am gasit cumva rabdarea si am acceptat situatia, erau parinti care duceau totul la extrem. O fetita careia ii cadea capul pentru ca era suspecta de meningita, era cu noi de 4 ore si nu se gandise nimeni sa o izoleze sau sa ii ofere macar un pat pana o examinau. Au fost 6-7 ore decisive. A fost ca la un meci de tenis la care primul set a fost castigat de ei, al doilea de noi, iar setul decisiv inca se joaca.
Cum ziceam si mai sus, nimic nu este intamplator, iar pentru noi au mers lucrurile ca pe roate, si cu casa, serviciul sotiei mele, firma mea, integrarea fetelor. Si deci iata-ma unul dintre cei 5 milioane.
Rep: Din punct de vedere fotografic ce avantaje ti-a adus aceasta mutare?
C.T: ….Cu un an inainte de a ma muta, am stat 2 saptamani pe insula, caci aici ne-am mutat, pe o insula la Marea Nordului, care este mai aproape de Olanda, dar apartine totusi Germaniei. Atunci am luat la pas insula sa imi pot face o idee despre potentialul ei fotografic. Mi-am dat seama ca la un moment dat o sa ” consum” toate unghiurile si punctele de statie bune, este o insula pana la urma, dar atunci nu stiam potentialul luminii de aici. Pot merge in aceeasi locatie doua zile la rand si nu voi avea aceasi lumina la apus sau rasarit. Lumina aici este senzationala si se schimba din minut in minut, mai ales in orele de aur. Vremea este foarte capricioasa, trebuie sa fiu pregatit pentru orice pentru ca acum este soare, peste 5 minute poate incepe ploaia din senin si dupa alte 10 minute, mai ales vara, iese curcubeul. Vantul este permanet pe insula si isi schimba directia intr-o secunda. Am fost pus in fata unei locatii cu care eu unul nu eram obisnuit. A trebuit sa invat din mers semnele vremii, sa schimb total stilul de abordare a unei locatii, si sa am mai multa rabdare. Iar unul din avantajele cele mai mari, este faptul ca sunt aproape de orice locatie buna pentru fotografie. Ma uit pe geamul din sufragerie, simt ca va fi un apus bun sau ma uit pe geamul din bucatarie dimineata si imi dau seama ca voi avea un rasarit bun. Am mereu rucsacul pregatit, ma urc pe bicicleta ( aici mersul pe bicicleta este cel normal) si in maximum 5 minute sunt pe plaja sau pe dunele de nisip.
Este foarte greu sa gasesti o compozitie fotografica intre trei elemente – nisip, apa si cer, iar liantul principal intre aceste trei elemente este lumina. Pregatirea mea teoretica de-a lungul anilor m-a pregatit pentru acest moment. Mi-a fost la indemana cu ajutorul luminii si mai ales a luminii de contra, sa leg cele trei elemente intr-un tot unitar echilibrat.
Iar avantajele sunt ca am evoluat in ceea ce se numeste peisagistica. Am invatat ca detaliile dintr-o fotografie fac diferenta, iar in cazul meu poate fi un vapor, o barcuta, un pescarus, un val ,o moara de vant, o silueta in raza apusului de soare, o umbra interesanta pe nisip,o reflexie interesanta. Ma agat de aceste mici detalii in fotografia mea si incerc sa dau plus valoare cadrului final.
Un alt avantaj este faptul ca mi-am deschis alte directii in fotografie, cum ar fi cea imobiliara si de produse. In fiecare ramura a fotografiei aplici alte principii de lumina si compozitie, iar toate acestea ma dezvolta zilnic.
Rep: Acolo unde acum este casa ta se poate trai doar din fotografie ? Cum este privita fotografia ?
C.T: ….Am facut tot timpul fotografia din placere, si abia apoi m-am gandit la castig. Aici a fost si provocarea pentru ca trebuia sa ma ridic foarte repede si ca fotograf si sa si castig o minima suma lunara pe care sa ma bazez, inlocuind salariul lunar din tara. Insa trebuie sa ai rabdare si sa muncesti mult sa castigi simpatia si increderea potentialilor clienti, pentru ca lumea sa te departajeze din multime. In Germania fotografia este privita la un alt nivel dus spre arta. Oamenii platesc pentru o fotografie buna transpusa pe un tablou canvas pe panza, platesc pentru un calendar de perete cu 12 fotografii unice sau pentru o carte postala. Este o insula foarte apreciata de turisti si fiecare carte postala, timbru sau orice altceva pe care este imprimata imaginea unui coltisor sau a unei atractii de aici, indiferent de pret, pentru ei conteaza ceea ce le transmite.
Intrand si pe fotografia de imobiliare, mi-am dezvoltat o piata si o clientela bine definita. Deasemenea fotografia de produs imi aduce un castig constant, iar “new entry” este fotografia “wildlife” si hipica.
Raspunsul final este ca seriozitatea, cunostintele in meserie si implicarea totala in fiecare proiect iti pot aduce castig atat material cat si sufleteste.
Rep: In ultimii ani, fotografia a luat amploare pe plan mondial, si s – a diminuat calitatea; cum vezi aceasta explozie de fotografii?
C.T: ….In ultimii ani accesul la un telefon cu o camera buna a devenit mult mai facil. Acum este foarte simplu sa deschizi aplicatia foto de pe telefon, faci o poza la care nu trebuie sa gandesti partea tehnica, ISO, timp de expunere, diafragma sau compozitie, si sa o urci instant pe o pagina de socializare. Multe dintre acele poze sunt sub limita de decenta a unui cadru bun. Cei mai multi nu cunosc teoria elementara pentru o fotografie, dar asta nu este de blamat. Da, acum este din ce in ce mai greu sa iesi in evidenta, iar pentru asta este nevoie de multa munca si implicare 100% in telul urmarit.
Rep: Te intalnesti cu fotografi romani stabiliti in Germania, participi la ture foto, tii legatura cu ei?
C.T: …..Din pacate in momentul de fata nu cunosc alti fotografi romani aici in Germania care sa faca acelasi gen foto. Am vazut multi fotografi pe anumite grupuri online din Germania, dar se ocupau numai cu fotografie de eveniment. Pana acum din pacate nu am descoperit un fotograf de peisaj cu care sa stabilesc o legatura. Sunt admis intr-o mare comunitate foto de fotografi nemti unde am fost bine primit, dar mi-ar placea sa intru si intr-o comunitate de fotografi romani pasionati de peisagistica si nu numai, dar fotografi determinati si deschisi la schimbul de experienta.
Rep: Am inteles, esti un impatimit al fotografiei de peisaj. De ce ai ales peisajul ?
C.T: ….Fotografia de peisaj m-a ajutat sa trec peste impactul mutarii mele si al familiei mele intr-o alta tara, intr-o alta societate. Nu cred ca as fi putut sa rezist aici, fara iesirile mele foto. Mi-a fost greu, sa ies din” bula” mea de confort, sa las 24 de ani de munca in spate si sa o iau de la zero aici.
Nu m-a asteptat nimeni in acea seara ploiasa de sfarsit de iunie la aeroportul din Hanovra care sa imi spuna…”Oooo domnule Ticu, bine ati venit in Germania, ce onoare pe noi!”.
A trebuit sa o iau din nou de jos, sa urc treapta cu treapta si sa invat sa am rabdare.
Fotografia in general si in special fotografia de peisaj ma elibereaza sufleteste, ma lasa sa ma exprim liber, imi da oxigen, ma calmeaza sufleteste. La iesirile mele foto sunt doar EU cu mine, momentul declansarii aparatului este o eliberare, o bucurie si o multumire pentru sufletul meu. Iar aceste stari incerc sa le transmit in fotografiile mele, uneori poate reusesc, alteori nu.
Rep: Din punctul tau de vedere, care este diferenta dintre o fotografie de peisaj reusita si una banala?
C.T: ….In primul rand lumina, apoi compozitia, mesajul si cum am spus mai sus, detaliile din fotografie. Toate acestea la un loc, trebuie combinate inteligent pentru a obtine o fotografie reusita. Dar asta vine dupa multa practica si multa munca. Degeaba ai talent, daca nu il si cizelezi.
Rep: Se pot obtine fotografii de peisaj foarte reusite fara a investi o avere in aparatura? Altfel spus, exista trucuri simple care pot avea un impact major in reusita fotografiei de peisaj?
C.T: ….Cu oricare aparat foto ieftin sau scump, poti scoate lucruri frumoase. Aparatul este doar o extensie a creierului tau. Consider ca lumina este baza unei fotografii reusite de peisaj. Ca pe langa lumina incepi sa combini si celelalte notiuni de fotografie, cu atat mai mult ridici calitatea cadrului. Trucurile ar fi sa introduci inteligent in cadru mici detalii, acele detalii care fac diferenta.
Rep: Care este locul pe care l-ai fotografiat si te-a fascinat cel mai mult si de ce ?
C.T: ….Kinderdijk – Olanda. Citisem despre aceasta localitate din Olanda, vazusem fotografii pe net si mi-am dorit sa ajung in acea zona. Locatia efectiv te transpune in trecut. Intotdeauna am fost atras de lupta permanenta a Olandei cu forta apei si modul ingenios pe care ei l-au aplicat ca sa o stavileasca. Kinderdijk este unul dintre locurile unde s-au dat multe batalii intre oameni si natura. Am ajuns seara in localitate, mi-am cazat familia la hotel si am plecat singur sa vizualizez pe viu locatia pentru a doua zi dimineata. Am avut impresia ca intru intr-o alta dimensiune. Sunetul greierilor, glasul gastelor si ratelor salbatice, vantul care adia printre spicele de trestie, oracaitul broastelor, latratul cainilor in departare totul a contribuit la o stare de beatitudine si de o incarcatura sufleteasca imensa. Frematam de nerabdare sa se faca dimineata sa pot pleca la fotografie. La ora 5 dimineata eram deja in locatie, pregatit pentru o noua experienta fotografica din viata mea.
Rep: Dar un loc in care pur si simplu nu ti-a venit sa scoti aparatul din geanta ?
C.T: ….Surprinzator, dar nu am avut un moment de genul. Am vazut mereu ‘ceva” in fiecare zona sau loc in care am fost chiar daca la prima vedere parea saracacios sau doar o groapa cu noroi. Am trait sentimente contradictorii cand am avut proiectul cu cei de la Crucea Rosie. Saracia in care traiesc unele familii din Romania, lacrimile de pe obrajii copiilor, si camarutele in care isi duceau existenta m-au facut sa inteleg ca nu intotdeauna fotografia este despre fericire, ci poate fi si tristete. Acest proiect m-a trecut de bariera aceasta care sta intre fericire si tristete, de aceea spun ca fotografia este pretutindeni.
Rep: Planuri de viitor pe linia fotografiei ? O expozitie personala ? Un album tiparit ?
C.T: ….Ca si planuri de viitor imi doresc sa-mi largesc raza de actiune in plan foto, sa ies si pe continent. Germania si Olanda rurala sunt foarte frumoase si imi doresc sa ajung si pe coasta Scotiei. Deja am niste zone in atentia mea pe care vreau sa le fructific fotografic. O expozitie personala si un album imprimat cred ca ar fi incununarea muncii mele de pana acum ca si fotograf. Mi-ar placea ca la un moment dat sa impartasesc din experienta mea si altora organizand workshop.uri. Cu ajutorul Domnului si cu dorinta mea zilnica, sper sa imi realizez fiecare vis.
Rep: La final, nu inainte de a-ti multumi pentru tot timpul acordat, mai am o intrebare. Sa spunem ca sunt un fotograf amator, la inceput de drum si vreau sa imi aleg un domeniu (evenimente, peisaje, macro, portret…..). Ce m-ai sfatui, de la ce sa pornesc ?
C.T: … Eu ti-as recomanda sa pornesti cu peisaje si portret. La peisagistica inveti sa strunesti lumina si sa te descurci uneori cu putine elemente in cadru, iar la portret inveti sa strunesti atat lumina de portret cat si pozitia subiectului in cadru. Dupa iti va fi usor sa te indrepti spre evenimente unde te vei lovi de personaje in cadru si de macro unde te vei lovi in primul rand de lumina.
Iar la final va multumesc voua celor din conac ca mi-ati “rascolit” trecutul si ca mi-ati oferit sansa de a imparti parti importante din el cu voi. Va doresc sa va depasiti mereu asteptarile si sa va bucurati din plin de fiecare zi!
Spor la spor si lumina buna!
Rep: Mult succes in absolut tot ceea ce ti-ai propus !
