Fotografia de stradă nu este doar despre a surprinde un moment. Este despre a-l înțelege, a-l asculta și a-l respecta. Marian Valentin Lascu, câștigătorul locului II la categoria Street & Documentar, este genul de fotograf care pășește prin lume cu gesturi calme și cu ochii larg deschiși. În imaginile lui există o liniște aparte, o sinceritate care amintește de fotografia clasică – cea făcută cu răbdare, fără grabă, cu atenție pentru firesc. Cadrul devine astfel o mărturie, iar timpul pare să încetinească doar pentru el.
Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Cum a început drumul tău în fotografie și ce te-a atras spre zona de street & documentar?
MVL: Despre mine… Hai să zic așa, în două-trei vorbe, ca să nu sune plictisitor. Cred că sunt un tip simplu, cu un parcurs normal și firesc în viață, cu o familie frumoasă, la care țin enorm, și cu multe pasiuni în care pun suflet și care aduc culori în viața mea. Știu că tocmai am definit simplul, normalul și firescul dar este punctul meu de vedere, pentru că e evident că sunt multe alte viziuni…
Dar să revenim la pasiuni, ca să fac legătura cu întrebarea ta. Fotografia e una dintre ele, alături de muzică, prieteni, călătorii, natură. Fotografia mi-a plăcut din copilărie, de pe vremea când declanșam cu maaare grijă, pentru că pozițiile de pe film erau limitate. Am avut apoi câteva compacte Kodak, Sony, după care a venit perioada smartphone-urilor, un ultim pas până când am reușit să-mi iau un Canon 90D, pe care îl folosesc și azi. La smartphone nu am renunțat nici acum, pentru că tehnologia evoluează și trebuie tratată cum trebuie.
Deși nu am un stil preferat în fotografie, pentru că fotografiez orice mă inspiră, pot spune că street e unul stilurile care m-a atras mereu. Cred că tocmai datorită faptului că strada e parte din viața noastră, din cotidian și, chiar și atunci când nu e foarte populată, pare că tot timpul găsește câte o poveste de spus. Strada înseamnă frânturi din viața noastră, toți ne regăsim acolo sub o formă sau alta, iar faptul că poți imortaliza povești care pot a fi ale tale chiar dacă sunt ale altora, este fascinant.
Ca oricărui fotograf, îmi place să fotografiez peisaje, dar în special răsăritul și apusul. Apusul e un moment magic din punctul meu de vedere, pentru că amprenta culorilor e mult mai pronunțată decât la răsărit. Am multe răsărituri la activ, dintre care cele de la malul mării sunt preferatele mele, pentru că au un “miros” aparte, cred că pot simți briza doar privind un cadru bine realizat la malul mării, cu lumina răsăritului sclipind în valurile line… Hai, că deja am apăsat shutter-ul…
Probabil cel mai mult îmi place să fotografiez oamenii, copiii în special, pentru candoarea lor inconfundabilă, care se reflectă extrem de expresiv în cadre, deși nu sunt un specialist în portrete. Dar oamenii dau viață fotografiei, tocmai de aceea cred că mai mult îmi place combinația de oameni pe stradă, sau stilul de portret incognito, dacă există așa ceva.
Ce te inspiră cel mai mult atunci când ești în mijlocul străzii? Lumea, gesturile, luminile, contrastul urban?
MVL: Cred că am răspuns deja la asta mai sus… Oamenii sunt cei care aduc emoții, spun povești prin simpla lor prezență, prin expresivitate, printr-un gest oarecare. Dacă mai am noroc și de o lumina faină, un răsărit sau apus pe fundal, atunci tabloul e perfect.
Ai un mod anume în care îți începi sesiunile foto? O rutină, o stare, un fel de a te conecta cu mediul din jur?
MVL: Rutină nu. Pentru că, deși când ies la pozat fac aceleași lucruri (iau camera, telefonul…) de fiecare dată e altfel. Singurul lucru care rămâne la încă la fel, e bucuria plecării, emoția unor eventuale cadre frumoase. Dar asta sper să rămână o rutină permanentă… Adică mă bucur în primul rând că pot face asta, apoi, indiferent de ce lumina prind sau subiecte, etc, mult mai important mi se pare să păstrez bucuria clipei, momentul unic când apeși shutter-ul, gândul că ceea ce faci atunci poate genera un cadru superb, asta e cel mai important.
De fapt, ceea ce îmi doresc cel mai mult de la această pasiune este să o pot gestiona de așa natură, încât să nu mă satur de ea niciodată, să îmi aducă mereu bucuria ieșirii la pozat și a apăsării declanșatorului, pentru că de fapt despre asta este vorba. Dacă pasiunea e vie, pot fi și rezultate faine. Și chiar dacă nu sunt, cel mai important e să te bucuri de ceea ce faci. Dacă o faci cu plăcere, evoluția va veni negreșit…
Care este momentul tău preferat din timpul unei zile pentru fotografia de stradă și de ce?
MVL: Nu cred că am un moment preferat. Pentru că nu e ca la golden hour, cu momente limitate, trezit devreme, etc. Poți fi pe o arteră aglomerată într-un soare arzător, pe o promenadă la malul mării sau pe o uliță de la țară cu doi-trei copii bătând mingea undeva în fundal. Nu contează… De fapt, ăsta e farmecul la street, magia poate fi oriunde, oricând. Depinde doar de ochiul tău, de viziunea și imaginația ta, uneori și de noroc, să o poți surprinde.
Spune-ne povestea fotografiei premiate la Gala LCF 2025. Ce te-a făcut să declanșezi exact atunci?
MVL: Am fost încântat și foarte surprins de alegerea juriului. Mai ales că, deși sunt un fan al culorilor, fotografia premiată e alb-negru… Adevărul e că după vreo jumătate de an de la acel moment, privind fotografia și rememorând momentul, am decis că alb-negru ar spune mai mult decât culorile în acel cadru.
Momentul a fost surprins în vara lui 2023, pe esplanada Operei din Oslo. Eram acolo prima dată și nu știam încotro să privesc mai întâi, fiind fascinat de tot ce vedeam… Marea, ambarcațiunile, arhitectura clădirilor, naturalețea cu care viața se derula sub ochii mei… Am tras multe cadre, acesta fiind realizat cu Tamron-ul meu veșnic, 18-400, undeva la 350mm.
Cum reușești să surprinzi oameni fără a le tulbura intimitatea sau naturalețea? Te ghidezi după anumite principii?
MVL: Păi totul e în stil paparazzi. Niciodată nu fotografiez oameni atrăgându-le atenția în prealabil. Nici nu ar avea farmec.
Ce diferență simți între fotografia de stradă și cea de documentar în practica ta de zi cu zi?
MVL: Nu cred că am fotografiat vreodată în stil documentar. Acolo trebuie să urmezi un fir logic, o serie, trebuie să cauți să scoți în relief anumite detalii referitoare la subiect, știi dinainte ce vrei să realizezi. Important e să știi cum faci asta, deci ai nevoie de un plan bine pus la punct.
Frumusețea la street e că totul e spontan și simplu. Less is more spune o vorbă celebră. Street-ul e de fapt despre povestea clipei…
Există fotografi clasici sau contemporani care ți-au influențat modul de a privi lumea?
MVL: Nu. De fapt, nici nu cunosc vreunul… Pentru că nu am studiat niciodată istoria fotografiei și nu am căutat să mă perfecționez decât în modul autodidact, youtube fiind profesorul meu de bază și, mai nou, chatgpt.
Dar cel mai important ajutor l-am primit de la conași, de la care am primit atât suportul tehnic cât mai ales cel moral, dorința de a exersa permanent și de a performa.
Dacă ai putea duce aparatul într-un singur loc din lume pentru un proiect de documentar, unde ai merge și de ce?
MVL: Nu cred că am un loc preferat. Mă bazez pe faptul că acolo unde mă vor duce pașii, sigur voi găsi momente care merită imortalizate și care vor spune povești. Știi cum e, vorba cântecului, “pașii mă duc spre lumină…” Dacă ar trebui totuși să aleg ceva, cred că mi-ar plăcea un proiect despre viața delfinilor în mediul lor natural sau despre furtuni cu valuri uriașe la țărmul mării…
Ce sfat i-ai da unui fotograf aflat la început de drum care își dorește să se apropie de fotografia street & documentar?
MVL: Să se bucure de fiecare moment și să aibă încredere în viziunea lui, indiferent de cât de sărac e rucsacul cu lentile… Bucuria te face să trăiești clipa, să observi detalii și să vezi cadre care pot părea banale într-o lumina diferită. Să privească în jur, oriunde ar fi. Orice scenă ce poate părea neinteresantă, e un potential cadru care poate spune o poveste minunată, poate transmite ceva, importantă e doar perspectiva din care privești…
Un mesaj pentru cititorii nostri?
În esență, e cam același pe care îl transmit de câte ori am ocazia. Sau, hai să mă adresez mai direct, așa..
Bucurați-vă de fiecare clipă, de fiecare moment alături de cei dragi. Magia și inspirația vine din lucruri simple, normale și firești. Și adunați amintirile una câte una, imprimate atât în pixeli, dar mai ales în suflet.
Și nu uitați să prețuiți oamenii și prieteniile care s-au legat mulțumită acestui grup minunat, grup fără de care multe din amintirile pe care ni le-am clădit împreună ar fi trăit cel mult în imaginația noastră. Sau poate nici acolo…
Așa că, urmând buna mea tradiție…
Îmi iau geaca, și rucsacul… 🙂
Și abia aștept să ne revedem sănătoși și să scriem alte povești minunate împreună…
Hai, să fim bine!
Un articol de: Bajan Sorin