Printre membrii comunității noastre se numără fotografi care reușesc nu doar să surprindă cadrul perfect, ci să spună povestea vie a locurilor pe care le iubesc. Astăzi stăm de vorbă cu Cristian Resiga, un fotograf pasionat ale cărui imagini aduc o perspectivă spectaculoasă asupra patrimoniului local și a peisajului românesc.
Fie că explorează textura istoriei la nivelul solului, privind atent prin vizorul aparatului foto, fie că ridică drona deasupra norilor pentru a oferi perspective aeriene impresionante, Cristian reuşeşte de fiecare dată să transforme simplul peisaj într-o stare de spirit. Un loc aparte în portofoliul și sufletul său îl ocupă Cetatea Devei, un simbol pe care îl redescoperă constant în lumini, anotimpuri și unghiuri surprinzătoare.
Rep: Cum a început drumul tău în lumea fotografiei și ce te-a atras inițial spre acest mod de exprimare vizuală?
RC: Drumul meu în fotografie a început destul de firesc, din dorința de a rămâne cu amintiri frumoase, neapărat scoase și pe hârtie.Totul a pornit în copilărie/adolescență, când ma uitam cu admirație la fotografiile făcute de tatal meu in tineretea lui. Apoi am pus mâna pe vechiul aparat al familiei și am realizat că pot păstra o emoție sau o privire care altfel s-ar fi pierdut. Pe măsură ce am experimentat, curiozitatea s-a transformat în pasiune, iar aparatul foto a devenit extensia propriului meu mod de a gândi.
Rep: Cetatea Devei are un loc aparte în portofoliul tău. Ce înseamnă acest simbol local pentru tine și ce încerci să transmiți de fiecare dată când o pui în cadru?
RC: Fiind crescut în Deva, Cetatea nu este pentru mine doar un monument istoric, ci o prezență constantă in comunitatea noastra, este simbolul acestui oras. În portofoliul meu, ea ocupă cel mai de preț loc, materializat în albumul foto dedicat „Cetatea Deva” pe care l-am realizat în 2022 și care reprezintă una dintre cele mai mari împliniri ale carierei mele. De fiecare dată când o pun în cadru, nu caut doar o simplă imagine documentară. Încerc să transmit măreția, dăinuirea și metamorfoza ei sub influența luminii. Fie că o surprind înconjurată de cețurile dimineții, încadrată spectaculos de crestele îndepărtate ale Retezatului sau îmbrăcată în noua și moderna sa haină de lumini nocturne, scopul meu este să arăt lumii că acest simbol local trăiește și își spune povestea mai departe. Doresc ca mii de turisti sa vina sa viziteze aceste locuri si aceasta Cetate superba.
Rep: Fiind un monument încărcat de istorie, în ce momente ale zilei sau în ce condiții atmosferice simți că Cetatea Devei își dezvăluie cel mai frumos povestea?
RC: Cetatea Devei este ca un personaj viu, care își schimbă starea în funcție de lumină și vreme, însă povestea ei devine cu adevărat magică dimineata si seara. Pentru mine, orele albastre și primele raze ale răsăritului, când orașul încă doarme, oferă o atmosferă mistică, încărcată de istorie. De asemenea, momentele imediat următoare unei furtuni de vară, când norii dramatici se risipesc și lumina caldă a apusului lovește zidurile umede, creează un contrast vizual spectaculos. Dar dacă ar fi să aleg un moment absolut special, acela este dimineata de toamnă , când marea de ceață acoperă valea Mureșului, lăsând doar conul vulcanic și Cetatea să plutească deasupra lumii, ca o insulă suspendată în timp. Atunci simt că monumentul își dezvăluie secretele în cel mai pur și autentic mod.
Rep: Când ai decis să introduci drona în echipamentul tău și cum ți-a schimbat aceasta modul de a privi și compune un peisaj?
RC: Am decis să introduc drona în echipamentul meu în urmă cu câțiva ani, în momentul în care am cucerit toate dealurile din jurul orasului,cand am terminat de fotografiat Cetatea din toate unghiurile. Aveam nevoie de o nouă dimensiune, mai ales pentru a pune în valoare monumente mari și forme de relief complexe. Drona mi-a schimbat radical modul de a privi peisajul: m-a forțat să trec de la o compoziție clasică, bidimensională, la una tridimensională. De sus, relieful capătă o altă geometrie – texturile pădurilor, curbele drumurilor sau felul în care Cetatea Deva domină valea Mureșului se dezvăluie complet diferit. Drona nu este pentru mine doar un gadget care zboară, ci un trepied înalt, virtual, care îmi permite să plasez camera exact în acel punct din aer unde lumina și liniile peisajului se aliniază perfect.
Rep: O fotografie realizată cu aparatul foto clasic oferă o altă intimitate comparativ cu cadrul aerian. Cum decizi când să ridici drona și când să rămâi cu picioarele pe pământ, privind prin vizor?
RC: Aparatul clasic reprezintă principala mea legatura cu peisajul, în timp ce drona este spectacolul lui panoramic. Decid să fotografiez de la sol mai mereu,astfel ca privitorul să simtă că se află exact acolo, în locul meu, privind prin vizor. Ridic drona doar atunci când solul devine o limită,atunci cand spectacolul naturii se desfasoara deasupra mea și când peisajul are o geometrie ascunsă care merită dezvăluită de sus. Nu las niciodată drona să înlocuiască bucuria curată de a compune un cadru clasic; ea este doar o a doua pereche de aripi pentru viziunea mea fotografică.
Rep: Care este cea mai mare provocare pe care o întâmpini atunci când fotografiezi un obiectiv istoric atât de vast, fie că vorbești de încadrare, condiții meteo sau reglementări de zbor?
RC: Cea mai mare provocare este să găsești echilibrul perfect ,ele se condiționează reciproc. Din punct de vedere tehnic și al încadrării, un obiectiv atât de vast cere timp și răbdare pentru a nu cădea în capcana clișeului vizual; trebuie să cauți constant unghiuri noi. Condițiile meteo,cum sunt vânturile sau cețurile dense, sunt exact cele mai periculoase pentru zborul cu drona. Trebuie mereu sa fii atent si sa te informezi.
Rep: Dacă ar fi să alegi o singură fotografie cu Cetatea Devei care te reprezintă cel mai bine, care ar fi aceea și ce poveste are în spate?
RC: Dacă ar fi să aleg o singură imagine care mă definește ca fotograf de peisaj, aceea este fotografia în care am reușit să aduc împreună, în același cadru, Cetatea Devei și crestele înzăpezite ale Masivului Retezat. Povestea din spatele ei este una despre perseverență și condiții ideale. Mulți cred că un astfel de cadru este o editare digitală, însă în realitate este vorba despre o planificare riguroasă și tehnica de comprimare a planurilor cu ajutorul unui teleobiectiv puternic. Am așteptat o zi de iarnă perfect senină, cu o atmosferă extrem de curată după un front de aer rece, o condiție rară care permite vizibilitatea la zeci de kilometri distanță. Când am declanșat, am simțit o satisfacție uriașă: am reușit să leg simbolul orașului meu natal de măreția munților noștri. Această fotografie mă reprezintă cel mai bine pentru că rezumă esența muncii mele din albumul „Cetatea Deva” din 2022: efortul de a surprinde momente unice, care cer ore de așteptare în frig pentru o singură secundă de magie.
Rep: Ai avut parte de momente inedite sau întâmplări memorabile în timp ce te aflai pe teren în căutarea cadrului perfect?
RC: Atunci când petreci sute de ore pe teren, în frig, în zori de zi sau în miez de noapte, natura și mediul îți oferă inevitabil momente imprevizibile.Nu voi uita niciodata rasaritul de pe varful Vladeasa,la -20 grade,pe un viscol napraznic,cu zapada pana la brau si genele inghetate.Un alt moment plin de adrenalina a fost cand filmam cu drona un lan de rapita langa Rapa Rosie,si deodata cerul s-a deschis si au aparut niste culori minunate.Am lasat drona in aer,am luat aparatul si dai la poze.Cand am terminat de fotografiat,am luat din nou telecomanda sa vad ce mai face drona.Surpriza! Drona statea frumos undeva in iarba.Si apucate si cauta drona in tot lanul acela de rapita.In 10 minute eram galben tot pana la gat.La final am gasit-o ,si am fost foarte fericit.
Rep: Ce reprezintă pentru tine comunitatea La Conacul Fotografilor și cum ți-a influențat evoluția vizuală schimbul de idei cu ceilalți membri?
RC: „La Conacul Fotografilor” înseamnă, înainte de toate, oameni, pasiune curată și „lumină bună” împărtășită cu drag. Pentru mine, această comunitate este o sursă continuă de inspirație și un mediu în care am crescut enorm ca artist vizual.De-a lungul intalnirilor cu conasii ,am cunoascut oameni minunati si am devenit prieteni.
Rep: Cât de mult contează pentru tine reacția comunității atunci când publici un cadru nou și de unde îți iei inspirația pentru proiectele viitoare?
RC: Ca fotograf, expunerea muncii în fața publicului este actul final al procesului de creație. Reacția comunității, în special a celei formate din colegi fotografi — cum sunt cei de la Conacul Fotografilor —, funcționează ca un barometru excelent pentru calitatea muncii mele. Un feedback sincer mă motivează să evoluez.
Rep: Pe lângă Cetatea Devei, ce alte locuri sau subiecte din România (sau din afara ei) se află pe lista ta de dorințe pentru următoarele ieșiri foto?
RC: În plan local, deși am dedicat mult timp județului Hunedoara, pe lista de dorințe rămân zonele de creastă ale Munților Retezat și Parâng, fotografiate in culoarea roz a bujorilor de munte.Imi doresc mult un rasarit pe malul unui lac glaciar ,unde crestele înalte sa se reflecte in apa cu culorile minunate ale rasaritului. Vreau să aduc în portofoliu mai mult peisaj montan pur, realizat la altitudine.Cât despre destinațiile externe, mă pasionează Scoția, cu castelele sale medievale ridicate pe marginea lacurilor și cețurile ei legendare care amintesc într-un fel de atmosfera de toamna de la Cetatea Devei. O altă destinație de pe listă este superbul ghetar din Patagonia ,Perito Moreno si deșertul de sare din Bolivia ,Salar de Uyuni.Sper sa ajung sa fotografiez aceste frumuseti uluitoare ale Terrei.
Rep: Ce recomandare ai pentru un fotograf aflat la început de drum care vrea să combine fotografia terestră cu cea aeriană pentru a surprinde patrimoniul local?
RC: Le-as sugera să privească fotografia terestră și cea aeriană ca pe două capitole ale aceleiași povești. Când abordezi un subiect, folosește aparatul foto terestru pentru a surprinde detaliile si emoția intimității cu locul. Apoi, folosește drona pentru a oferi scara și măreția geografică a locului. Greșeala multor începători este că ridică drona prea sus, pierzând detaliile importante, sau că abandonează complet aparatul foto clasic. Trebuie multă răbdare, studiază prognoza meteo pentru a prinde momentele atmosferice dinamice și nu te teme să te întorci în același loc pana reusesti cadrul perfect.
Cetatea Devei – o poveste scrisă în piatră și lumină
Sus, pe Dealul Cetății, deasupra orașului Deva, ruinele unei fortificații privesc de secole spre Valea Mureșului.
Astăzi, când urcăm spre ele, poate fi greu să ne imaginăm forfota de odinioară. Dar pietrele pe care le vedem nu sunt doar ruine. Sunt urmele unei cetăți care, începând din veacul al XIII-lea, a fost martoră la războaie, schimbări de putere, domnii și vremuri tulburi.
Cetatea Devei apare pentru prima dată în documente în anul 1269, sub numele de Castrum Deva. Poziția sa nu a fost aleasă întâmplător. Așezată pe Dealul Cetății, într-un punct care domina împrejurimile, fortificația putea supraveghea una dintre importantele căi de acces prin Valea Mureșului.
Cetatea a fost întărită și extinsă, a devenit reședință voievodală și a jucat un rol important în viața militară și politică a Transilvaniei medievale. Zidurile sale au cunoscut oameni puternici, armate și asedii, dar și perioade în care aici s-a desfășurat viața unei adevărate curți.
Apoi, istoria și-a schimbat din nou cursul.
În timp, cetatea și-a pierdut importanța militară. Iar în 1849, o explozie a distrus o parte importantă a fortificației. Cetatea nu a mai fost refăcută, iar ceea ce a rămas a devenit, încetul cu încetul, mărturia tăcută a unei lumi care dispăruse.
Și totuși, Cetatea Devei nu a dispărut.
A rămas acolo, pe deal, deasupra orașului.
Astăzi nu mai apără o graniță și nu mai privește cu teamă spre o armată care se apropie. Apără însă ceva poate la fel de important: memoria unui loc.
Iar fotografia are darul de a opri timpul pentru o clipă.
Într-o dimineață cu ceață, când zidurile par să plutească deasupra unui ocean alb, Cetatea Devei capătă o altă înfățișare. În lumina apusului, pietrele vechi par să-și recapete culoarea. Dintr-un anumit unghi, ruinele nu mai par ruine, ci fragmente dintr-o poveste care încă nu s-a terminat.
Poate tocmai aici începe adevărata legătură dintre Cetatea Devei și fotograf.
Pentru că istoricul ne poate spune când a fost construită cetatea, cine a trecut pe acolo și ce s-a întâmplat cu ea.
Fotograful ne poate face însă să ne întrebăm cum se simțea locul.
Iar în fotografiile lui Cristian Resiga, Cetatea Devei nu este doar un monument medieval. Este un loc viu, schimbat de ceață, lumină, anotimpuri și timp.
O cetate care a supraviețuit secolelor și care, chiar și astăzi, continuă să spună aceeași poveste:
unele locuri nu trebuie să vorbească pentru a fi ascultate. Trebuie doar privite cu răbdare.
Un articol de: Bajan Sorin