O prezenta discreta in Conacul Fotografilor, dar o fotografa foarte talentata. Ne-a uimit cu fotografiile sale pline de culoare si emotie. Va invit sa o cunoastem pe Gabriela Vochescu.
Rep. : Sa incepem prin a necunoaste. Cine este omul Gabriela Vochescu ?
G.V. : Ma numesc Gabriela Vochescu, sunt casatorita si mama a unui baiat. M-am nascut in inima olteniei, in Craiova, unde am urmat si studiile Facultatii de Medicina, in prezent fiind medic primar neurolog. Pot spune ca imi practic profesia cu aceeasi pasiune ca la inceput.
Rep. : Fotografia este marea dumneavoastra pasiune ? Prin ce va fascineaza arta fotografica ?
G.V. : Da, fotografia este marea mea pasiune, alaturi de patinajul artistic. Daca patinajul nu mi-a adus satisfactii (nu este un sport promovat in Romania), in fotografie m-am regasit cu totul. Fotografia este pentru mine universul in care evadez, in care pot sa –mi exprim emotiile, trairile, gandurile, sentimentele… Este modul de a arata “frumosul din mine” prin frumosul din jurul nostru. Este cel mai fascinant mod de a surprinde, de a ingheta un moment irepetabil. Incepe acolo, cand astepti cu infrigurare momentul, apoi cand apesi pe buton si, in final, cand definitivezi cadrul prin editare.
Intotdeauna vizualizez ceea ce vreau sa obtin intr-o fotografie.Vad locul si il transpun mental intr-o fotografie. Si abia apoi il imortalizez. Si cand toata aceasta inlantuire se finalizeza cu un cadru reusit, care se apropie de ceea ce am vizualizat, este satisfactie sufleteasca! Iar daca mai si place privitorului…bucurie! Prin toate acestea ma fascineaza fotografia.
Rep. : Care a fost primul pas pe treptele fotogafiei ? Ati folosit direct aparatura moderna, care desigur ne ofera multe avantaje, sau ati ati experimentat si fotografia pe film?
G.V. : Primul pas pe treptele fotografiei a fost cand un prieten mi-a pus in mana un aparat de fotografiat, un DSLR. Mi s-a parut atunci prea mult pentru mine, prea multe butoane, prea multa tehnica… Mi-am spus ca imi este suficient telefonul. Dar momentul acela m-a urmarit (se intampla prin 2017) si in 2018 mi-am achizitionat un NikonD5300 si “Ochiul fotografic” a lui Freeman. Au lancezit inca un an alaturi de tratatele de medicina care aveau prioritate. In 2019 am inceput sa-mi valorific timpul liber mai bine, am citit, am iesit la fotografiat in Parcul Romanescu, apoi in zonele din jur… Cred ca acel moment a fost decisiv pentru mine…
Desi am cateva albume cu fotografii realizate cu un Fujifilm, nu pot spune ca am experimentat fotografia pe film. Sunt fotografii de familie, de vacanta, prin care pastrez amintiri.
Rep. : La momentul actual ce contine rucsacul dumneavoastra de fotograf si ce v-ati mai dori in plus ?
G.V. : In momentul de fata detin un SonyA7III si trei obiective sony: 16-35, 24-105 si 70-200. Folosesc si filtre ( detin momentan un filtru ND10 si unul de polarizare). Imi doresc un wide si un teleobiectiv (pentru ca m-am indragostit de Delta Dunarii). Si, bineinteles, am si un trepied(Manfrotto) cu care m-am “imprietenit” mai greu… Am inteles, in cele din urma, ca este indispensabil in fotografia de peisaj.
Rep. : Am spionat portofoliul dumneavoastra si am remarcat ca sunteti axata in principal pe fotografia de peisaj. Cum descoperiti toate acele locuri, cum stiti ca un anumit loc are potential fotografic?
G.V. : Citesc. Ma documentez.Vad pe unde isi poarta pasii alti fotografi. Insa este extrem de greu la inceput sa explorezi singur. Practic, iti pui rucsacul in spate si pleci. Desi cunosti zona, poate nu alegi bine punctul de statie. De aceea este avantajos sa te alaturi altor fotografi. Dincolo de schimbul de experienta, de placerea de a avea aceeasi pasiune, ai avantajul de a descoperi locuri noi.
Cand ajung in locuri necunoscute, incep sa explorez. De curand am fost la lacul Colibita. Are mare potential fotografic. Dar inainte de a fotografia, trebuie sa faci un efort sa gasesti acele zone care il pun in valoare. Asta presupune alaturi de efort si timp, asadar este posibil sa nu te intorci cu imagini satisfacatoare. De aceea, revin in locurile care imi plac.
Rep. : Aveti un anotimp preferat pentru a fotografia ?
G.V. : Desi imi place sa fotografiez in orice anotimp, de departe anotimpul preferat este toamna. De inteles, pentru cromatica naturii.
Rep. : Dar un anumit moment al zilei ?
G.V. : Iubesc lumina calda a rasaritului. Mai mult decat apusul. Fotografia in timpul zilei este o provocare. Un fotograf experimentat va sti sa foloseasca lumina din timpul zilei in avantajul sau. Asadar, experimentez in orice moment al zilei.
Rep. : Care a fost cel mai frumos loc pe care l-ati fotografiat si la care v-ati intoarce de o mie de ori ?
G.V. : Greu de raspuns… Nu pot alege doar un loc. Cu siguranta m-as intoarce in Bucovina, Apuseni si Maramures. Pana anul trecut ma cucerise definitiv Dumestiul, ca pe multi alti fotografi. Apoi a fost detronat de Maramures. Si totusi…m-as intoarce de o mie de ori in Apuseni.
Si mai am “un loc de suflet” in care as reveni cu drag: Chania, Creta. Un loc fermecator, te atrage irezistibil, cum ai pasit stii sigur ca te vei intoarce!
Rep. : Dar locul ce v-a lasat un gust amar ?
G.V. : Geamana. De o tristete covarsitoare… O frumusete care doare. Pleci de acolo indurerat. Si neputincios.
Rep. : Se spune ca in arta fotografica a fi autodidact este un mare avantaj. Sunteti de acord cu aceasta idée sau ati preferat pregatirea cu specialisti in domeniu ?
G.V. : Cred ca fiecare invata asa cum il avantajeaza. Imi aduc aminte de un coleg care audia toate cursurile fara sa ia notite. Invata prin ascultare, desi memoria vizuala joaca un rol de peste 80 la suta in invatare. Valabil in orice domeniu.
Nu sunt autodidacta. Am inceput cu un curs de fotografie si am continuat sa merg la workshop-uri. Invat bine cand interactionez cu oameni, cand aplic “pe teren”teoria, cand pun intrebari, cand ii observ pe altii cum abordeaza un subiect, cand vad viziunea lor. Am avut oportunitatea sa cunosc fotografi profesionisti alaturi de care am simtit ca evoluez.
Sunt oameni langa care simti ca poti si tu, care te incurajeaza, te sustin, te ajuta “sa cresti”… Care impartasesc din cunostintele lor.
Le sunt recunoscatoare in fiecare zi!
Rep. : Cand ati pornit pe drumul fotografiei, ati avut un vis al dumneavoastra, un tel ?
G.V. : Se spune ca este bine sa vizualizezi visul. Sa-ti imaginezi mereu “punctul” in care vrei sa ajungi, chiar daca pare de neatins. Toti avem vise, teluri pe care le finalizam sau nu in decursul vietii. Intotdeauna ai nevoie si de un dram de noroc.
Visul meu? Nu am sa-l dezvaluiesc… Il port cu mine, este in spatele fiecarei fotografii. Asa cum fiecare fotografie este o poveste nerostita, la fel visul este de nerostit…
“Daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, povesteste-i despre visele tale!”
Rep. : S-a indeplinit ?
G.V. : Mi-am atins cateva obiective pana in prezent. Cum am spus, cu un pic de noroc si multa perseverenta, sper sa reusesc!
Rep. Doamna Gabriela, va multumesc pentru timpul acordat si va doresc mult succes in tot ceea ce va propuneti.
