Din dragoste pentru copii, din dragoste pentru fotografie!
Celor mai multi dintre noi, tata a fost cel care ne-a pus aparatul de fotografiat in mana pentru prima oara. Pentru un grup de “mici fotografi”, mentorul a fost si este un “domn’ profesor”. Un om deosebit, care iubeste in aceeasi masura fotografia, dar si copiii. Este vorba despre domnul professor George Priscorneac, cel care a dat viata Cercului de Fotografie “ Memoria Imaginilor”, din Vatra Moldovitei, judetul Suceava.
Rep : Cateva cuvinte despre dumneavoastra.
G.P. : Toate lucrurile care îl înconjoară pe George Priscorneac sunt legate de frumoasa Bucovină. Aici am crescut și am copilărit, pe dealuri și prin lunci, aici am învățat, am avut părinți și bunici minunați, aici m-am căsătorit și acum avem doi copii, lumina ochilor noștri. Si tot aici mă bucur la maxim de profesia de dascăl, la liceul din Moldovița.
Primul contact cu fotografia este legat de un moment pe care, oricât aș vrea să-l uit, nu pot. Bunicul meu, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, avea un aparat cu burduf, pe film lat. Prostuț fiind, l-am făcut “cadou”! De unde să știu atunci cât de dor îmi va fi de el peste ani și ani!?
Am început cu fotografia pe film, cu aparate cumpărate din piață, pentru ca mai târziu să achiziționez primul meu DSLR, un Sony 200, cu care lucrează și astăzi elevii mei la școală.
Îmi place să hoinăresc, să mă bucur de aceste locuri binecuvântate, să încerc să transmit tuturor prin fotografie o invitație într-o lume de basm, cu oameni minunați și cu locuri care îți taie respirația.
Rep. Sunteti mentorul unui grup de mici fotografi. În ce perioadă şi în ce context a luat naştere acest cerc de tehnică şi artă fotografică ?
G.P. : Totul a început cu aproximativ 10, 12 ani în urmă, timpuri în care toată lumea trăia, mai mult sau mai puțin,pe o rețea de socializare. Desigur, elevii de liceu nu făceau excepție. Oriunde te uitai, îi vedeai vorbind cu telefoanele în mână despre noii lor “prieteni”, postau fotografii, “mesaje” cf., bn,…. .Îi întrebam despre ce fac în timpul lor liber și auzind răspunsurile lor, mi-am dat seama că trebuie să încerc să fac ceva pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ. Am vrut doar să le ofer o alternativă. Ce vor obţine? Aveam în minte formarea unor elevi care, pe parcurs, vor învăţa că perseverenţa şi răbdarea sunt calităţi extrem de importante pentru obţinerea succesului în viaţă, că ceea ce vom învăța împreună va contribui la creşterea capacităţii de concentrare, la combaterea senzaţiei de stress, prin folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util. Îmi imaginam că prin turele foto, elevii vor cunoaşte oameni noi, vor învăţa să relaţioneze cu aceştia, îşi vor face prieteni şi vor învăţa să lucreze în echipă atunci când este vorba despre un proiect comun.
De fapt, scopul era să-i fac să conştientizeze că stima de sine nu este doar o opţiune, ci trebuie să devină un deziderat?
Timp de o săptămână, am întrebat elevii din fiecare clasă, dacă ar fi de acord să-și ia telefoanele, aparatele foto și să ieșim la iarbă verde. Spre surprinderea mea s-au strâns aproape 20 de elevi. Recunosc faptul că nu a fost fair play din partea mea, pentru că nu le-am spus că, în zona unde urma să mergem, telefoanele nu aveau semnal, dar a funcționat. Au uitat de ele pentru o zi. Am făcut fotografii, am râs, am glumit, am comunicat omenește și am hotărât apoi să organizăm la liceu, o expoziție concurs cu fotografiile lor. Nu mi-am imaginat niciodată că acest cerc va rezista până astăzi și că va lua o astfel de amploare. Despre concursuri, premii județene, naționale și internaționale, nici nu putea fi vorba atunci!
Rep. : Cine sunt în general, invataceii dumneavoastra ?
G.P. : Până anul trecut, din cercul de fotografie făceau parte doar elevii de liceu. Astăzi, spre bucuria mea, sunt și 5 elevi de gimnaziu. Sunt prietenii mei reali, niște copii iubitori de frumos, sinceri, inocenți, care știu să se bucure de copilărie, de frumusețile din jurul lor, de viață.
Rep. : Cum reacţionează ei când află ce minuni pot face cu aparatul de fotografiat?
G.P. : Cuvântul felicitări, face minuni! Un impact greu de măsurat îl are asupra lor și momentul când văd fotografia realizată de ei într-o expoziție, atunci când le este înmânată o distincție obținută la un concurs de fotografie. Este de fapt o recunoaștere a talentului lor, o dovadă că frumosul face parte din viața fiecăruia dintre ei. Pentru mine,cel mai important lucru este că îi văd începând să asocieze o fotografie scoasă la imprimantă cu o carte pe care poți să o răsfoiești, să simți mirosul foilor tipătite.
Rep. : Aveti un sediu, un mic atelier de fotografie ?
G.P. : Deocamdată întâlnirile se desfășoară pe teren și în laboratorul de informatică. Intenționam ca anul acesta să amenajăm o sală doar pentru cercul de fotografie, care să devină funcțională la începutul anului școlar viitor. Se pare însă că mai avem de așteptat.
Rep. : Copiii au aparatele proprii sau le sunt imprumutate de catre dumneavoastra ?
G.P. : Din cercul de fotografie fac parte aproximativ 20 de elevi. Dintre aceștia, trei elevi au propriile lor DSLR-urii, iar alte opt au fost obținute prin donații, inclusiv ale conașilor, cărora le mulțumesc din nou. Ceilalți elevi folosesc telefoane mobile. La un interval de aproximativ o săptămână, aparatele sunt schimbate între elevi.
Rep. : De ce mai dispun elevii dumneavoastra in materie de aparatura si accesrii foto?
G.P. : În acest moment fiecare aparat este cu obiectivul de kit, 18-55, iar două dintre ele cu 18-200. Avem un 35mm și un 50mm Nikon, un telebiectiv 70-210 Seria E, filtre, blitz, 4 trepiede, cinci genți foto, un cort pentru fotografia de produs, magic ball, o tablet magnetică, un monitor și câteva reviste de fotografie.
Rep. : Si de ce anume ar mai avea nevoie?
G.P. : Sincer, îmi este greu să spun. Eu sper doar să vină ziua în care fiecare elev să aibă DSLR-ul său, să îl cunoască, să se poată obișnui să lucreze cu el. Este greu și pentru un fotograf cu experiență să lucreze în fiecare săptămână, sau la 2 săptămâni, cu un alt aparat, Sony, Canon, Nikon.
Rep. : Cine va sprijina din punct de vedere economic ?
G.P. : Atunci când sunt fonduri pentru consumabile, școala a fost mereu alături de noi. Din păcate bugetul este destul de mic și nu sunt bani pentru alte achiziții. Am reușit să obținem un DSLR prin proiectul ROSE și un altul prin sponsorizări. Anul acesta am tipărit un calendar cu cele mai reușite fotografii ale elevilor, pe care l-am distribuit agenților economici din zonă, cu speranța că, poate mai târziu, ne vor fi alături.
Rep. : Cum procedati in calitate de mentor al cercului ? Predati copiilor notiuni tehnice, ii insotiti in ture fotografice, le dati teme, ii ajutati in postprocesare?
G.P. : Recunosc faptul că turele foto sunt, de departe, activitatea lor preferată. Cel mai dificil lucru este să se familiarizeze cu setările aparatului șisă renunțe, atunci când este posibil, la modul Auto, mai ales că tot schimbă aparatele. Cu siguranță, spre bucuria lor, nu le dau teste din ceea ce le spun despre Ev, ISO, compoziție etc., iar în ceea ce privește postprocesarea, uneori am eu de învățat de la unii dintre ei.
Rep. : Copiii va raspund pe masura asteptarilor ?
G.P. : Înmiit! Bucovina este de o mie de ori mai frumoasă văzută alături de ei și prin ochii lor. Bucuria mea cea mai mare este că încep să “VADĂ”, așa cum spunea M. Eliade, SACRUL într-o lume PROFANĂ. Dacă ați vedea lumina și bucuria din ochii lor atunci când ieșim în mijlocul naturii, la sfârșit de săptămână, ați avea definiția fericirii live. Și vreau neapărat să vă mai spun ceva. Elevii nu fac doar fotografii. Ei descoperă și plăcerea lecturii prin participarea la concursuri de fotografie inspirate din operele marilor scriitori, Concursul Național “Lecții cu Nichita” fiind poate cel mai bun exemplu.
Rep. : Desigur, pentru un parinte este greu sa spuna care este cel mai bun dintre copiii sai. Avand in vedere faptul ca dumneavoastra le sunteti ca si un parinte, va voi rugasa ne prezentati in cateva cuvinte fiecare membru al grupului dumneavoastra.
G.P. : Nu este greu! Este foarte greu, dacă nu imposibil! Voi lăsa fotografiile să vorbească pentru ei. Îi iubesc pe toți la fel de mult, pentru că fiecare a venit cu ceva nou, cu o altă trăire, cu o altă viziune. Am ce învăța de la ei! Voi începe totuși cu cei din clasele terminale care, după patru ani petrecuți împreună, au reușit să-și pună amprenta asupra activității acestui cerc de fotografie: conașa Loba Marta, Tcaciuc Melisa, Măcuț Emanuela, Bîndiu Alexandra, Poștovei Liliana, Comorițan Laura, Vîntu Bianca, Hașmei Mihaela, Filipovici Bianca și cei din clasa a VIII-a, Pădure Raluca, Cocerhan Ioana, Cuțul Alexandru, Mehedeniuc Alin, Comorițan Bogdan. Cu siguranță veți mai auzi și de elevii din celelalte clase, conașele Darie Maria Larisa și Ponepal Antoneta, Vîntu Adelina, Mitric Elena, Ciornei Flavius, Moroșan Mihaela, Melen Daniela, Duprii Ana Maria, Andreea Iasinovschi, Nistor Daniela. Îmi cer scuze dacă am omis pe vreunul dintre ei, dar poate să fie sigur de toată aprecierea mea.
Rep. : Ce obiective v-ati propus pentru acest an ?
G.P. : În primul rând, acum mă rog să fim toți sănătoși! Din păcate, concursurile la care elevii ar fi trebuit să participe anul acesta școlar, nu vor mai avea loc ( cel puțin o parte dintre ele) . Dorința mea este ca după începerea școlii să putem organiza câteva ture foto și să pregătim fotografiile pentru calendarul de anul viitor.
Rep. : Un gand pentru cititori?
G.P. : Continuați să ne umpleți sufletele cu lumina fotografiilor dumneavoastră, cu frumusețile pe care reușiți să le surprindeți!
Optimismul nu m-a părăsit niciodată și nici nu se va întâmpla acest lucru, mai ales acum când vă am și pe voi alături. O voi spune de fiecare data când voi avea ocazia: Vă mulțumesc dragi conași, că existați! Vă mulțumesc pentru tot ajutorul acordat elevilor din Moldvița! RESPECT!
Va multumesc mult pentru ca v-ati facut timp sa “stam la povesti”, va respect si va apreciez enorm de mult pentru tot ceea ce faceti pentru acei copilasi, carora le sarut obrajorii si le doresc mult, mult succes pe drumul ales !
Un articol de: Angela Codrina Bocse
