L-am cunoscut pe Sorin Voicu acum ceva ani, la un vernisaj, in Bucuresti. Nu știam nimic despre el, nu am apucat să discutăm prea mult la acea întâlnire, dar mi s-a confirmat ulterior faptul că este fotograf foarte talentat. In timp am mai schimbat cateva vorbe pe internet si cred ca are multe de impartasit pentru cei pasionati de fotografie. Puteti afla mai multe despre Sorin in discutia pe care am purtat-o special pentru revista La Conacul Fotografilor, TOCMAI ASTAZI, DE ZIUA LUI DE NASTERE .
Rep. : Desi esti unul dintre cei mai indragiti Conasi, te rog sa ne spui, totusi, cateva vorbe despre tine.
VSA : Iată-mă ajuns să dau cu subsemnatul. N-am cap și coadă la tot ce-mi trece acum prin cap și încerc să dau un sens vâltorii de idei. Aaaaa și habar n-aveam că sunt unul dintre cei mai îndrăgiți … sărut mâna!
Sorin Andrei Voicu născut pe 24 octombrie 1982 în Câmpina Prahova. Fara studii superioare din pricina neputinței financiare alor mei, a trebuit să aduc un ban și cam aici s-a terminat copilăria.
Îndrăgostit de natură și frumos … de detalii și de muzica ascultată în căști tolănit în iarbă. Iubesc libertatea și spontaneitatea. Cred ca sunt simțiri des întâlnite la fotografi.
Rep. : Fotografia este pasiunea ta si asta se vede in tot ceea ce postezi. Prin ce te fascineaza arta fotografica ?
VSA : Arta fotografică dincolo de ceea ce arăt celorlalți … cele mai importante pentru mine sunt amintirile și poveștile din spatele fotografiilor. Si cele mai multe le-am trăit singur și sunt povești grozave. Pentru mine cele mai multe dintre fotografii sunt precum niște chei cu care deschid cutii cu povești. Este una dintre cele mai frumoase chestii care mi se putea întâmpla și îi datorez mult fotografiei.
Rep. : Mai ai si alta pasiune, un alt hobby ?
VSA : O altă pasiune ar fi călătoriile, așa … ca tot fotograful. Am încercat multe … am încercat poezia, am încercat chitara, am fost tattoo artist (amator bineînțeles). Dar aici mă opresc … la fotografie.
Rep. : Cum ai inceput fotografia ? Direct cu aparatele moderne, care ofera atat de multe avantaje pasionatilor in domeniu, sau ai experimentat si fotografia pe film ?
VSA : Cu fotografia am luat contact de mic. Tata era și el un pasionat și scoteam acasă pozele. Prima mea sarcină a fost să tai cu o matriță, marginile pozelor. Avea aparate de mărit, uscator pentru poze…era fascinantă camera aia. Dar pe cont propriu am reluat acum aproximativ trei ani și ceva. A fost groaznic când a trebuit să-mi aleg aparatul, cumpărasem un Sony compact și încercăm să văd cum să fac să-i schimb obiectivul . Într-un târziu am aflat cu durere-n suflet că nu este ceea ce-mi doream. Cum spuneam mai devreme…spontan și impulsiv. Așa mi-am cumpărat primul aparat.
Rep. : La momentul actual ce contine rucsacul tau de fotograf ?
VSA : Rucsacul… off vă spun doar ce-i în el, că în rest sunt multe porcărioare cumpărate fără rost. Să revenim la rucsac: Nikon D7200; Nikon D800; Tokina 11-16 PRO DX II; samyang 8mm fisheye; Nikkor micro 40mm ; Nikkor 35 mmf 1.8g; tamron 70-200 f2.8 ; Nikkor 70-300 VRII; un trepied benro …a și o dronă dji spark cu care zbor mai rar de teama sa nu o pierd
Rep. : Fara sa specificam preturile, gandindu-ne ca va citi si doamna articolul, cam ce ti-ai mai dori sa faca parte din trusa ta de fotograf ? 🙂
VSA : Putem să specificăm ce vrem deoarece doamna nu înțelege românește. Ceva după care tânjesc in draci, este un tele sigma 150-600. Mai are de așteptat.
Rep. : Ce iti place sa fotografiezi ?
VSA : . Fotografiez și încerc orice, dar cel mai mult îmi place răsăritul, natura, viața sălbatică.
Rep. : Ai un idol in fotografie?
VSA : Am multi idoli in fotografie. Fiind mic, orice fotograf mai bun devine un reper de urmat și de la care încerc să învăț. Dar datorită slabei pregătiri și slabelor cunoștințe în domeniul foto, pot face referire doar la un contemporan ca și mare idol și anume Thomas Heaton.
Rep. : Cum este sa fii fratele unui fotograf celebru (castigatorul titlului Fotograful Anului – 2018” ) ?
VSA : Nu simt mare lucru în legătură cu asta. Nu cred că este atât de mare realizare încât să mă influențeze pe mine în vreun fel. Evident m-am bucurat enorm la aflarea veștii și i-am fost alături la eveniment, însă sunt obișnuit cu realizările lui din domeniul foto. Ionuţ este un etalon important pentru mine, și mă ajută să-mi dau seama când fac bine și când nu. Nu m-ar învăța nici o secundă fotografie. Este un tip foarte rigid cu cei apropiați și nu-ți servește nimic pe tavă. Dar citesc în reacțiile lui referitoare la fotografiile mele, și atunci înțeleg că-s pe drumul cel bun.
Rep. : De ceva vreme nu mai locuiesti in Romania. Cum este viata de fotograf in tara in care locuiesti ?
VSA : Da, sunt stabilit în Polonia în frumosul oraș Gdansk, pe care vă invit să îl vizitați. Viața de fotograf aici cred că este similară cu cea din România. Dacă ești destul de bunicel poți trăi liniștit din asta.
Rep. : Este greu sa razbati printre fotografii bastinasi ?
VSA : Nu prea i-am întâlnim pe fotografii băștinași de aici. Sunt activ pe câteva grupuri foto din Polonia, dar nu văd nimic deosebit. Deși sunt mai xenofobi de fel, într-un târziu acceptă ideea ca un străin face pozele printre cele mai faine și mă felicită. Pare prea ușor … și sigur sunt undeva și fotografii aia mulți și buni. Atenție vorbesc de nivelul mulți și buni, nu de aceia foarte buni.
Rep. : Dar acolo, in noua ta tara, se poate trai numai din fotografie, gandindu-ne la contextul socio – economic ?
VSA : Cred că fără să vreau am răspuns mai sus și la această întrebare. Eu îi aștept la colț ca să zic așa Momentan e liniște și pace și încerc să pun cap la cap vreo două proiecte foto cu care sa le atrag atenția, dar iarna care nu mai vine de doi ani … m-a dat peste cap. Polonia este puțin mai dezvoltată decât România; nu cu foarte mult. Deși din punct de vedere fotografic găsești în orice mall cel puțin un magazin dedicat. Si da se poate trăi din fotografie dacă faci treabă bună.
Rep. : De ce ti-e cel mai tare dor cand te gandesti la Romania ?
VSA : Mi-e dor de multe și de altele nu mi-e dor deloc. Mi-e dor de locuri, de mâncare, și de casa de la țară … poate de câțiva prieteni și evident de fiicele mele.
Rep. : Dintre toate fotografiile tale, ai una preferata ? Spune-ne povestea ei in cateva cuvinte.
VSA : Am multe fotografii dragi mie, dar una preferată de mine personal … poate cea portretul de viespe. O am pe perete și-mi este tare dragă. Povestea din spatele acelei fotografii este cam așa. Tocmai se născuse piciul Leon și îl supravegheam în timpul somnului, când prin ușa întredeschisă a balconului intră lighioana, o viespe gigant…o chestie de vreo 4 cm lungime. Și imediat a nimerit direct în șifonier. Am închis ușa șifonierului, am scos copilul din cameră și am rămas eu cu ea…finalul este evident Atunci am făcut pentru prima dată un extreme macro. Chiar dacă este plină de greșeli tehnice sunt mândru de ea. Nu am avut șină macro ci doar am deplasat cu mâna puțin câte puțin patina de la trepied cu cameră cu tot. Cam așa cu pozulica asta.
Rep. : Sa stii ca sieu am o fotografie de-a ta, pe care o iubesc J Chiar mi-as dorisa ne povestesti cum ai reusit sa o faci 🙂 (ma refer la cea cu Leonas in masina de spalat)
VSA : Aaaaaa din joacă. Leonaș fiind foarte năzdrăvan și curios a avut câteva zile în care cum prindea ușa de la baie deschisă, se juca la mașina de spălat. Într-o seară pe când îl supravegheam, mi-am adus aminte de un cadru văzut cu mult timp în urmă făcut în acest mod. Nu am fost întru totul mulțumit de rezultat, deoarece am tras doar vreo zece cadre și domnul pici și-a pierdut interesul. Tehnic, nimic imposibil… obiectivul 8mm fisheye, ceva lanterne cu magnet puse pe cuva și cu telecomanda încercam să declanșez în momentele când el punea căpșorul în dreptul ușii. A avut un feedback neașteptat, în condițiile în care nici nu voiam să o pun pe online. Era o joacă mult prea simplă și fără rezultatul așteptat. Era așa…un sfert din ceea ce așteptam eu de la acea fotografie. Dar se pare că am probleme cu perecierea
Rep. : Un gand pentru cititori ?
VSA : Gând pentru conași…sunteți faini, vă iubesc de nu mai pot și să aveți grijă de voi. Nu știu…iar rămân fără spațiu de scris dacă mă apuc să vă spun cât vă apreciez. Trebuie să-mi storc creierul și să-mi amintesc cine m-a băgat în grup. Cred că însuși Piciu…dar nu bag mâna în foc
No ce să zic…numai bine rău la nimeni! Lumină bună și să ne vedem cu bine!
Rep. : Iti multumesc foarte mult pentru ca ti-ai facut timp sa stam la povesti , mult success in tot ceea ce ti-ai propus si multa, multa sanatate familiei tale !
Un articol de: Angela Codrina