Caut lumina, pozitia si astept momentul

Marian Plaino este unul dintre cei mai fericiti oameni. De ce ? Pentru  ca viziteaza locuri la care noi visam, surprinde in fotografiile sale momente inedite, pe care apoi le materializeaza, combinand „placutul cu utilul”.

Intors de curand dintr-o excursie in India, Marian a avut amabilitatea de a ne povesti cate  ceva despre aceasta tara si despre cultura oamenilor de acolo.

Rep. : Nu putem porni la drum fara sa ne cunoastem. In cateva cuvinte, cine este Marian Plaino ?

M.P. : Ma numesc Marian Plaino, am 45 de ani si sunt din Bucuresti. Sunt membru la Conacul Fotografilor din decembrie 2018. Am fost profesor de matematica (clasele V-VIII) si am „practicat” educatia prin joaca si in scoala – chiar si la sedintele cu parintii, dar si alaturi de un grup de copii cu care ne-am jucat prin cateva tabere internationale (cea mai mare de 45000 de participanti in Elvetia). Pasionat de fotografie, am infiintat alaturi de sotia mea, prima firma de suveniruri cu imagini din Romania, folosind fotografiile …din colectia mea de calatorii din toata tara.

Rep. : Fotografii…..pur si simplu perfecte. Cum ai reusit?

M.P. : Caut lumina, pozitia si astept momentul… De multe ori vine. Ma regasesc in fotografia de calatorie – totul e nou, deschizi ochii si incerci sa intelegi oamenii, cultura si obiceiurile lor. Fiecare loc ti se dezvaluie poate o singura data in viata si e bine sa il descoperi pe de-a intregul.

Rep. : Cred ca oricine porneste la un drum, are un vis. Cand ai pornit pe drumul fotografiei, care a fost visul tau ?

M.P. : Am inceput fotografia undeva pe la 18 de ani. Eram student si calatoream foarte mult prin tara. Ma chinuiam sa fac fotografii pe diverse aparate pe film imprumutate de la prieteni. In ultimul an de facultate, am descoperit un curs de foto-video la Casa Studentilor Preoteasa. Mi-am cumparat un Zenit si, impreuna cu alti colegi, mergeam in diverse locatii, in cautarea de subiecte. Trebuie sa amintesc ca totul era limitat – aveai un film cu 36 de cadre. Asteptai sa te intorci acasa, sa developezi si sa vezi ce ai obtinut. Mi-am dorit intodeauna sa pot arata si altora ce clipe surprind cu ochii si cu sufletul.

Rep. : S-a indeplinit acest vis ?

M.P. : Da, prin suvenirurile produse de noi am reusit sa arat multor persoane ce fotografii capturasem de prin tara, dar, in acelasi timp, mi s-a oferit oportunitatea sa descopar si surprind mult mai multe clipe si in alte colturi ale lumii. Visul merge mai departe.

Rep. : Esti un mare amator de calatorie ?

M.P. : Da, am inceput sa calatoresc din clasa a VII-a, cu Muntii Piatra Craiului. Apoi in fiecare an, pana cand, la sfarsitul facultatii, facusem toti muntii din Romania. Munceam in timpul facultatii, stangeam bani si in vacanta de vara calatoream. Pana sa descopar in 2010 avantajele calatoriei cu avionul, am facut de cateva ori turul Europei cu trenul. De atunci calatorim foarte mult (eu si Iulia, sotia mea) – facem o echipa foarte buna si in organizare si in pasiuni.

Rep. : De curand ai fost in India.  A fost o dorinta mai veche, sau ai profitat doar de o oportunitate ?

M.P. : E a treia oara cand vizitam India. Acum vroiam sa particip si sa surprind lumina la Holi. Dan Mirica a postat la un moment dat cateva fotografii mai vechi si atunci i-am propus sa facem o tura foto impreuna. A fost totul din scurt, dar stiam ce vroiam si unde sa mergem. A fost un grup restrans, dar am savurat fiecare locatie si oportunitate ce s-a ivit pe traseu.

Rep. : Inainte de plecarea catre India, au fost ceva pregatiri speciale ? 

M.P. : Deja stiam cam tot ce ni se poate intampla, trecusem de frici si temeri in excursiile anterioare. In plus acum am fost insotiti de un ghid foarte bun, care s-a pliat de dorintele noastre speciale legate de lumina, timp si subiect. Prima oara in India am fost numai cu sotia, si in plus, de capul nostru fara ghid, doar cu Lonely Planet in buzunar. Atunci ne-am facut vaccin antihepatita, antirabic… si la inceput in primele zile ne era teama de orice (sa nu ne spalam pe dinti cu apa de la robinet, sa nu fim pacaliti, urmariti, sa nu mancam de pe strada, sau sa bem sucuri, sa nu mancam cruditati-pentru ca nu stiam cu ce apa s-au spalat) vedeam multa mizerie peste tot, priviri incruntate si prea curioase….

Rep. : Povesteste-ne putin despre viata de acolo, despre oameni si conditiile lor de viata.

M.P. : Este greu sa iti dai seama, sa cuprinzi totul din cateva calatorii… India este foarte complexa. Sunt oameni foarte saraci, care traiesc amestecati in mahalale in marile orase, la cativa pasi de hotelurile centrale. Sunt si oameni foarte bogati (o stim si din statistici) – pe ei bineinteles ca nu i-am vazut pe strazi, si de fapt nici nu ii cautam pe ei. Totul este atat de diferit si amestecat – praf, mizerie (..ai grija pe unde calci!), mirosuri grele, saracie si conditii dificile de viata greu de imaginat pentru multi dintre noi, galagie de nedescris si aglomeratie pe strazi, claxoane, masini, carucioare de marfa care ocolesc vacile din mijlocul strazii, femei imbracate in saree-uri extrem de colorate si cu bratari bogate, care traverseaza strada pe langa cativa porci (care au gasit ceva gustos in niste pungi cu resturi aruncate) si, in acelasi timp, te lasi profund surprins de arhitectura fantastica a forturilor de secol 16-17 – cu palate separate pentru diversele neveste ale lui maharaja, palate de iarna cu mii de oglinjoare incastrate in pereti ce reflectau lumanarelele in serile lungi de iarna, si palate de vara ce foloseau curentii naturali pentru racorire si balcoane cu obloane bogat sculptate din spatele carora doamnele palatului puteau privi lumea de afara, apoi, mai departe, te poti caza in haveli bogat pictate – casele boieresti ale comerciantilor stravechi de pe drumul matasii, transformate acum in hoteluri foarte cochete….Contrastul acesta atat de greu si de bogat de perceput – dupa o vreme incepi sa il asimilezi si atunci intelegi de ce isi fac reclama „Incredible India”.

Rep. : Din punct de vedere cultural, ne deosebim mult de ei?

M.P. : Cultura este foarte diferita. Chiar daca citesti cateva carti si te informezi inainte de a ajunge acolo, abia in mijlocul lor incepi sa o intelegi. Intotdeauna, in calatorii ne place sa vizitam pietele (consideram ca de acolo incepe cultura unui popor) ce vezi, ce mirosi si ce simti cand esti in mijlocul lor, carutul (cu butelie) unde fierb masala tea in mijlocul pietii, mancarea stradala foarte condimentata, produsele pe care le vand si le cumpara, mestesugurile pe care si le dezvaluie in fata trecatorilor – pornind de la lustrangiul (descult!) de pantofi de la capatul peronului intr-o gara extrem de aglomerata, la bijutierul care monteaza minutios pietre pretioase in bratarile de cateva sute de grame de aur ale unei mirese, producatorii de mobilier decorat cu foite de cupru batute in motive decorative, fabricile de matasuri… toate iti dezvaluie bogatia culturala pe care o mostenesc si pe care o duc mai departe.

Rep. : Care au fost obiectivele turistice, atinse de tine?

M.P. : In Mumbai am fost in Dhobi Ghat, casta spalatorilor de rufe,  Gara Victoria la o ora in plina activitate, Chor Bazar, una dintre cele mai mari si vechi piete de vechituri, iar apusul la Bandra–Worli Sea Link un pod de cativa kilometri ce leaga doua cartiere.

La Jaisalmer (Orasul de aur) am batut atat strazile din oras, cat si cele din interiorul fortului, o incursiune in viata oamenilor desertului si cu o calatorie cu camilele.

 

Jodhpur (Orasul Albastru) ne-a incantat cu fortul Mehrangarh, cu strazile inguste si casele vopsite in albastru dar si cu viata comunitatii Bishnoi, aprigi aparatori ai mediului inconjurator.

Pushkar-ul ne-a cucerit cu templele si strazile pline de hipioti. Pentru vreo 2-3 ore ne-am bucurat de experienta mersului cu trenul printre oamenii de rand – si mai ales de atentia lor!

Jaipurul (Orasul roz) a fost momentul de culme: festivalul Holi si fortul Amber.

La final, pentru ca ne-am hotarat destul de brusc sa ne intoarcem degraba spre casa, a fost rasaritul la Mausoleul Taj Mahal, una dintre cele 7 noi minuni ale lumii.

Rep. : Care a fost locul ce ti-a ramas in suflet si pe care ti-ai dori sa il mai fotografiezi de inca o mie de ori ?

M.P. : Varanasi, orasul sfant. Este un oras dur pentru un nou venit in India, pentru oricine nu prea cunoscator al culturii indiene. In prima noastra tura in India a fost coplesitor. Sunt oameni care se imbaiaza in apa sfanta a Gange-lui, langa cei care spala rufe, la cativa metri de locul unde sunt arsi cei ce au murit, copii care ridica zmee, caini vagabonzi si flamanzi, cu rani din diverse lupte, vaci sfinte, murdaria de pe strazile stramte ce dau spre Gange. Pastrasem „cireasa” aceasta spre sfarsitul turei India 2020. Insa am auzit stiri alarmante de acasa, ne-am gandit si la posibilitatea inchiderii granitelor (desi cazurile imbolnavirilor erau foarte putine) asa ca am hotarat sa ne intoarcem mai repede acasa si am lasat Varanasi pentru data viitoare..

Rep. : Putem vorbi si despre un loc …… ce ti-a lasat un gust amar?

M.P. : La prima excursie, ne-a dezamagit Delhi. Acolo ne-am inceput excursia si poate de-aceea. Ni s-a parut foarte murdar… toti isi faceau nevoile pe strazi, chiar si in zone centrale, totul era acoperit apoi cu un praf alb, mergeam uneori aproape pe mijlocul strazii acoperindu-ne nasul. Peretii cladirilor erau acoperiti pana la 1 metru de scuipat…Tot timpul aveam pe cineva care ne urmarea cativa kilometri, unii incercau sa se “lipeasca” de vreun ciubuc, ne citeau frica si dezorientarea. Orice faceam, in jurul nostru apareau vreo 10 curiosi care ne urmareau in-deaproape actiunile. Copiii alergau nazdravani, chiar obraznici pe langa noi. Sotia mea spunea ca… e singura tara din toate calatoriile noastre in care se simtea dezbracata in mijlocul strazii. Asa a fost prima saptamana in India, apoi am inteles ca, de fapt noi eram problema, ii atrageam cu spaima noastra. Acum la a treia tura, stim sa privim in jurul nostru si putem spune ca multe s-au schimbat si multe locuri sunt mult mai curate…

Rep. : A fost un moment cand te ai simtit in nesiguranta?

M.P. : Cred ca ne-am simtit cel mai in nesiguranta in zonele adiacente Pietei de Condimente din Delhi – foarte aglomerat, foarte multa galagie, eram ca niste arici de incordati…

Rep. : Ai degustat si ceva bunatati specifice bucatariei indiene?

M.P. : Calatorind dintr-o zona in alta, am incercat toate combinatiile cu denumiri ciudate. Trebuie sa rezisti la tot ceea ce inseamna picant si sa treci peste imaginea deloc atragatoare a terciurilor.

 Nu am avut inca curaj sa mananc stradal, toxiinfectiile alimentare  sunt la ordinea zilei in randul turistilor.

Rep. : Dar vreo cobra ai vazut? J   Si daca da, ai si fotografiat-o?

M.P. : Da. La Pushkar, cineva tot a vanturat-o prin farta aparatelor, in scopul primirii catorva banuti.

Rep. : In afara de foarte mult talent, ce a continut rucsacul tau de fotograf?

M.P. : Car dupa mine un rucsac de 12-13 kilograme, plin cu filtre si obiective. Cele 2 aparate Nikon D850, D750 le tin tot timpul gata pregatite pe ham, unul cu un Nikkor 70-200/2.8 celalalt cu un 16-35/4. Pe langa acestea mai am un Nikkor 24-70/2.8 si doua fixe 20/1.8 si 50/1.4

Rep. : Poti da cateva ponturi fotografilor ce urmeaza sa calatoreasca in India?

M.P. : In primul rand sa fii documentat (bine ar fi sa mergi cu o persoana care a mai fost sau un ghid personal care sa inteleaga dorintele tale si sa fie alaturi de tine de la rasarit pana dupa apus). Daca nu ai norocul acesta, atunci trebuie sa fii foarte intelegator, zambitor si destins, sa te astepti ca in cele mai importante momente te trezesti cu cativa care stau in dreptul aparatului si iti pozeasa, stricand cam tot ce gandeai ca vrei sa faci. Dupa ce treci peste temeri, o sa iti dai seama ca sunt foarte prietenosi, curiosi si gata oricand sa stea de vorba cu tine. Ca femeie ai mult mai multe frici peste care trebuie sa treci, sunt locuri unde esti inconjurat numai de barbate (pentru ca in general femeile tinere sunt tinute mai mult in case), care te privesc insistent, chiar si de la o distanta mai mica de un metru. Atat timp cat ai o harta in mana, esti o victima sigura a celor care vor sa mai fac mici “invarteli” asta fiind un stres in realizarea fotografiilor in liniste. In momentul in care verifici vreo fotografie pe ecran sa te astepti ca peste umarul tau sa se mai uite 2-3 persoane, si chiar sa incerce sa imite cadrul tau cu un telefon din prima generatie.

Excursiile organizate de agentiile de turism iti arata partea culturala, frumoasa a Indiei, dar e mai greu de intrat in viata reala. 

Rep. : O noua destinatie in program?

M.P. : Namibia era programata in mai, dar se pare ca va fi mutata in octombrie sau in 2021.

Rep. : Te-ai gandit la o expozitie personala cu tema “Fotografia de calatorie”?

M.P. : Am avut in 2015 “Esente indiene” la Festivalul Namaste India la Muzeul Satului Dimitrie Gusti. Doream impreuna cu Ovi D. Pop sa facem o expozitie despre China, dar datorita evenimentelor nu s-a realizat. Sigur, o sa fac anul acesta o expozitie cu India la invitatia colegilor de la clubul Varadinum din Oradea.

Rep. : La final, o intrebare mai pragmatica  J  Desigur sunt genuri ale fotografiei care pot asigura niste venituri substantiale. Fotografia de calatorie poate aduce venituri ?

M.P. : In situatia mea, da. Cu ajutorul fotografiei, am facut firma de suveniruri si suntem cam peste tot in tara. Speram sa trecem peste aceasta criza, avem o echipa de 18 oameni. Fara sa am un site de prezentare am vandut unui hotel peste 50 de fotografii din calatoriile mele. In rest totul este hobby si de vreo 2 ani am inceput sa particip la diverse concursuri internationale cu multe realizari (dar premiile sunt doar de palmares)

Rep. : Iti  multumim frumos pentru timpul acordat si speram sa primim fotografii dintr-o noua calatorie!

M.P. : Da, desigur.  Eu va multumesc de invitatie. Sunt onorat sa fiu alaturi de voi la Conacul Fotografilor.

Un articol de: Angela Codrina Bocse