Selectați pagina

Jurnal de bord, saptamana 7

Jurnal de bord, saptamana 7

O noua saptamana alaturi de Gabriel Cezar, fotograful dintre valuri cum imi place sa i spun!

Omul ce se trezeste cu fata spre soare  si adoarme cu soarele in spate!

            Pentru ca e week-end si pentru ca asa ii sta bine marinarului, ne pregatim de manevra. Intr-un final intram in port, sa incarcam. Finalul unei saptamani pline. Mai intai, voiajul scurt, de doar 12 ore intre porturi, apoi ancorajul. Inspectia anuala care urma ne-a pus pe toti pe jar, nu pentru ca nu am fi fost pregatiti, ci din aceeasi cauza pentru care toata lumea sta in izolare. Sao Paolo este cea mai afectata zona a Braziliei, toata lumea stie lucrul asta, mai putin presedintele lor, aparent. Populatia aici e mai confuza decat cei de acasa, din ce vad, ceva reguli exista dar se ignora. Imi este din ce in ce mai clar ca in cazuri de criza, politica e inutila. Oamenii sunt capabili sa se resposabilizeze singuri, cum e si cazul aici. Toti cei veniti la bord sunt pregatiti cu masti si manusi si ochelari, mai trec si prin procedurile noastre de control. Descopar ca nu suport masca, abia pot respira prin ea cand sunt in repaus, daca mai trebuie sa fac si efort, raman fara aer. Trece si inspectia, suntem in regula cu toate. Putem sta linistiti, cel putin o perioada. Iar rutina vreo doua zile, relativa liniste. Viata merge inainte la bord, dar nu tot timpul uniform, nu cumva sa ne plictisim.

 Undeva, departe, e furtuna. Se vede dupa norii care se aduna deasupra noastra, dupa vantul care prinde putere si mai ales dupa hula lunga care ajunge la noi. Ne leganam usor, se face racoare, atmosfera e incarcata. Ceva, ceva se pregateste „acolo sus”. Imi fac programul de sala cu un ochi pe hublou, mai prind si o urma de apus, apoi odihna. Ma culc devreme, parca incercat de o presimtire. La miezul noptii ma trezesc, leganat puternic. Hula a devenit mai puternica, iar nava se zbate in ancora ca un cal speriat legat de pripon. Incerc sa-mi gasesc o pozitie sa dorm, dar e imposibil. In cabina incep sa cada lucruri, mai intai cele mici, punga de cafea, baxul de apa. Rand pe rand, toate pleaca de la locul lor, si se imprastie in toate directiile prin cabina. Scaunul greu a cazut, un pahar a „calatorit” toata cabina si s-a spart tocmai sub birou, chitara, geanta de voiaj, cosul cu rufe, toate se misca de colo colo ca rufele in masina de spalat. Ma simt ca intr-un carusel, nu exista o ordine sau o logica in miscarile navei, ba se ridica de prova pana se opreste brusc tinuta de lantul de ancora, ba se lasa pe un bord muuult, de zici ca nu-si mai revine, apoi pe celalalt, intr-un dans nebun. Nu se mai pune problema de dormit, astept sa imi sune telefonul, pe asa vreme se ridica ancora si se merge la deriva. Nu dureaza mult, suna. Le zic ce sa pregateasca, ma imbrac rapid si cobor in masina. Pornim motorul, dam comanda sus, alta surpriza, s-a blocat ceva la vinci, nu mai putem trage ancora. Fuga la prova, pasarela pe care alergam diminetile e un fel de traseu din jocurile alea de la TV, in care concurentii se agata de franghii si sar din bara in bara, incercand sa nu cada. Fac cativa pasi si trebuie sa ma opresc, ma tin cu amandoua mainile de balustrada, asteptand sa se redreseze nava, si tot asa. Ajung la prova, vad problema, chem secundul si fitterul, ne apucam de treaba. Auzim din cand in cand cum se freaca lantul masiv de bulb, zgomotul de metal pe metal rasuna la magazia de la prova ca un clopot. Mai incepe si ploaia, ca sa fie tacamul complet. Macar incepe sa se lumineze, cand poti sa vezi ce vine spre tine parca nu mai e asa de sinistru totul. Lucram fara oprire, rezolvam problema. Incepem sa viram ancora, za dupa za, cheie dupa cheie de lant..3 pe punte, 2 pe punte..toate capetele sunt la copastie, cand vedem ancora ca iese din apa rasuflam usurati..o punem la post, asiguram, strangem uneltele si ne retragem..mergem la drum de capa, cu prova pe val, s-au mai potolit si miscarile alea nebune..ce zi, ce zi..si abia a inceput..

Ma gandesc fara sa vreau la apusul de ieri. Soarele iesise de sub nori si cobora in spatele unui deal. Lumina lui parca aprinsese atmosfera umeda, de unde eram se vedea un halou rosu, ca un ochi incruntat..ca o prevestire, ca un avertisment pentru noaptea nebuna ce va urma..ufff, se termina si saptamana asta, urmatoarea sper sa fie mai buna..

Un articol de: Cezar Gabriel

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!