Iată – ne ajunși la momentul în care vă putem invita la o nouă expoziție de fotografie organizată de grupul La Conacul Fotografilor, grup ce a depășit cu mulți ani în urmă cadrul display-ul aparatului de fotografiat, precum și pe cel al monitorului calculatorului, trecând la un alt nivel. Conașii s-au întâlnit în natură, la diverse ture foto, workshop-uri, în săli de expoziții, devenind prieteni.
Expoziția „Povestea unei clipe” este o invitație la a călători prin timp și spațiu, prin ochii celor 110 fotografi.
Fiecare fotografie din expoziție este o poveste în sine, o fărâmă din realitate înghețată în timp. Este o emoție surprinsă, o gândire materializată, o invitație la a privi lumea dintr-un unghi inedit.
Fiecare imagine, fiecare culoare, fiecare formă poate fi începutul unei povești, invitând spectatorul să își construiască propria narativă.
“Povestea unei clipe” ne demonstrează că frumusețea se ascunde în detalii, în jocul umbrelor și luminii, în expresia unui chip sau în liniștea unui peisaj. Este o expoziție care ne amintește să ne oprim din goana cotidiană și să ne bucurăm de simplitatea lucrurilor, de frumusețea prezentului.
Tema expoziției este foarte generoasă, de la portret la natură statică, wild, peisaj ubran și rural, natura în toate anotimpurle și în toate formele sale pline de culoare.
Vernisajul are loc sambata, 23 noiembrie ora 12.30, la Salina Ocnele Mari din județul Vâlcea, o adevărată comoară ascunsă în adâncurile pământului. Cu o istorie bogată și o frumusețe aparte, această salină se înscrie printre cele mai populare destinații turistice din România, iar nouă ne-a fost deja gazdă de două ori anul trecut.
Vă invităm să descoperiți “Povestea unei clipe” și să vă lăsați purtați de magia imaginilor.
