ALBINA
Minunea cu aripi
O știm bine noi cu toții,
Și bunicii și nepoții.
O ființă cu renume,
Cea mai harnică din lume.
Se trezește de cu zori,
Zboară căutând prin flori.
Nectarul cel prețios,
Îl simte după “miros”.
Parcă n-ar fi de ajuns,
Se întoarce deseori,
Cu găleți la subțiori,
Pline cu polen din flori.
Ar fi tragic fără ea,
Dacă n-ar poleniza.
N-am avea nimic pe câmp,
Doar o apă și-un pământ.
Text si fotografii : Marius Hardulea si Povesti in fotografie