Există fotografi care aleg un subiect și îl fotografiază la nesfârșit. Pentru Nicu, pare să fie cerul de deasupra mării, atunci când soarele se trezește sau merge la culcare.
Există fotografi care, fără să-și propună, ajung să fie recunoscuți după felul în care privesc lumea.
Cred că aici începe povestea lui Nicu.
Pentru că atunci când oamenii au fost provocați să aleagă o fotografie care îi duce cu gândul la el, răspunsurile au început să contureze instantaneu o direcție.
Răsărituri și apusuri
Marea, care îi este aproape zi de zi.
Natura, drumețiile și muntele care îl atrage chiar dacă nu ajunge pe poteci atât de des pe cât și-ar dori.
„Știu că Nicu este pasionat de apus, răsărit de soare.”
„Când zici Nicu, zici mare, munte, drumeții și dragoste pentru fotografie!”
„Viziunea Lui Nicu – răsărit, apus, pădure, mare, frunze, soare, nori, bucurie din orice… așa îl caracterizez din fotografiile lui!”
Și, dincolo de toate acestea, este frumosul. Inclusiv cel care nu sare imediat în ochi.
Poate că tocmai aici se ascunde, de fapt, Viziunea lui Nicu.
Nu în faptul că vede lucruri frumoase. Asta o facem cu toții. Ci în faptul că le observă.
Nicu are marea aproape.
Pentru el, o ieșire la răsărit nu trebuie programată cu mult timp înainte și nici nu presupune o vacanță sau o destinație specială. Trebuie să seteze alarma să sune și să iasă pe plajă. Îl poate admira zilnic dacă își sacrifică somnul de dimineață.
„La mare… un răsărit neapărat.”
„Răsărit la mare!”
„Un răsărit pe malul apei cred că i-ar plăcea.”
Apusul, la fel.
„Mare și apus.”
„La apus.”
Iar între cele 2 momente preferate, trăiește o zi normală. Muncă, treburi, viață.
Poate tocmai asta e de apreciat, că deși răsăriturile și apusurile fac parte din peisajul lui obișnuit, nu au devenit ceva banal.
Le fotografiază.
Le urmărește.
Se bucură de ele.
Și oamenii au observat asta.
„Am văzut multe postări cu apus/răsărit și cred că îi plac acest gen de fotografii.”
„Știu că iubește cerul colorat la răsărit și la apus și că vânează răsăriturile de la mare, dar mi-a fost greu să aleg dacă să îi ofer un răsărit de pe litoral sau unul de la munte, că poate îi e dor de răcoare și tânjește să mai vadă și altceva 
”
„Răsărituri spectaculoase, peisaje minunate din Meridionali. Așa îl știu eu pe Nicu. Vin și eu cu un răsărit întârziat de la Marea Neagră. Lumină bună!”
Când aceeași asociere apare din mai multe direcții, nu mai este întâmplătoare. A devenit parte din identitatea lui fotografică.
Iar dacă marea este aproape, muntele este, pentru Nicu, altceva.
O chemare.
O plăcere pe care nu o trăiește zilnic, ci doar atunci când se ivește ocazia.
„Îl cucerim cu drumeții și peisaje montane.”
„Știu că îi plac drumețiile la munte și îl prinde pe drum și apusul și răsăritul 
”
„Cunoscându-l bine, nu știu dacă aș putea să spun exact ce ar alege mai mult între mare și munte. Eu totuși o să zic muntele.”
Drumețiile îl atrag.
Peisajele montane îl cuceresc.
Iar undeva, pe lista locurilor unde trebuie să ajungă, se află și acoperișul României.
„Nicușor om fain… încă nu l-am cunoscut personal, dar potecile montane cu siguranță că ni se vor intersecta vreodată. Iubește frumosul din jurul lui, pe care îl «imortalizează» de cele mai multe ori, prin lentila aparatului foto. Știu că își dorește în curând să atingă acoperișul României, așa că las o poză unde trebuie să ajungă, ca să-l motiveze 
. Multe succese Nicu în toate…. lumină bună și inspirație 
”
Cineva chiar i-a lăsat o fotografie de acolo, care să-l motiveze.
Muntele nu este fundalul vieții lui de zi cu zi.
Este mai degrabă unul dintre acele locuri spre care pleci pentru că simți nevoia să vezi lumea și de sus.
„Salut, Nicu! Impresionante fotografii! Las și eu puțină culoare de toamnă din Făgăraș 
.”
„Salutare, Nicu! Sper să ne cunoaștem și față în față, nu doar pe grup! Îți admir fotografiile, ai cadre foarte faine! Lumină bună! Un răsărit la Biertan…..cu dedicație! 
”
Dar poate cea mai interesantă parte din tot ce au spus oamenii despre Nicu nu este nici marea, nici muntele.
Este felul în care îl văd.
Pentru că unii îl cunosc bine.
Alții nu l-au întâlnit niciodată.
Și totuși, impresia generală seamănă surprinzător de mult.
„Modestie.”
„Simplitate, modestie și dragoste pentru natură. 
”
„Din cât l-am cunoscut din online, Nicu e un băiat fain, are mereu o vorbă bună, e drăguț și amabil cu toată lumea. Îmi pare un băiat sensibil, un visător, un suflet liber.”
Și aici începe să se vadă omul din spatele fotografiilor. Pentru că poți să nu cunoști personal pe cineva, dar să-i observi felul de a fi.
Dintr-un comentariu.
Dintr-o vorbă bună.
Din felul în care răspunde.
Din felul în care se raportează la ceilalți.
Nu ai nevoie de o întâlnire de câteva ore ca să înțelegi un om. Uneori sunt suficiente multe interacțiuni mici.
Poate că sensibilitatea pe care oamenii o observă la Nicu are legătură și cu felul în care fotografiază. Pentru că nu pare atras doar de imaginile spectaculoase.
Îl poate opri în loc și ceva mic: o frunză, o creangă, o floare, o umbră, o rază de soare care trece printr-un nor.
Lucruri aparent banale. Până când cineva le privește altfel.
„Pe lângă marea lui dragoste, muntele, Nicu, într-adevăr, iubește și marea, răsăriturile și apusurile. Dar este atras și de frumusețea care se ascunde în lucrurile mici, care pot părea banale: o frunză, o creangă, o floare, o umbră, o rază de soare ce străpunge un nor. Un suflet bun și cald, cu înclinație către artă și frumos, Nicu are capacitatea de a vedea frumosul din jurul lui, indiferent de loc sau de anotimp. Lumină bună îți doresc, Nicu! Și fotografii pline de inspirație și sensibilitate! 
️”
Iar aici nu mai este vorba doar despre fotografie. Este vorba despre atenție.
Despre capacitatea de a nu trece grăbit prin lume. Despre a observa lucrurile mici care au frumusețea lor.
Și ce poate fi mai frumos decât să fii apreciat în aceeași notă chiar și atunci când lași aparatul foto deoparte?
„Un suflet bun și cald, cu înclinație către artă și frumos…”
Apoi cineva scrie:
„Un mare iubitor al Luminilor și al oricărui colț de frumusețe, inspirat de natură și minunile ei. Dă binețe Soarelui răsărind, îi însoțește spre amurg și asfințit.”
Este una dintre descrierile care îl surprind poate cel mai bine.
Nu pentru că vorbește despre răsărit și apus.
Ci pentru că vorbește despre un anumit fel de om.
Un om care se bucură de ceea ce vede. Care caută frumosul. Și îl păstrează. Iar apoi, îl împarte cu ceilalți.
Asta face fotografia, până la urmă.
Iei un moment care ar fi trecut și îl oprești.
Îl transformi într-o imagine.
Iar oamenii care nu au fost acolo pot să vadă, prin fotografia ta, ceva ce tu ai văzut înaintea lor.
Și poate că de aceea, atunci când oamenii au încercat să-l descrie pe Nicu, au vorbit atât de mult despre fotografiile lui.
Pentru că ele spun ceva despre el.
Despre sensibilitate.
Despre dragostea pentru natură.
Despre bucuria de a descoperi.
Dar nu spun tot.
Restul îl completează oamenii.
Cu „om fain”.
Cu „o vorbă bună”.
Cu „modestie”.
Cu „suflet liber”.
Și puse toate împreună, încep să contureze ceva mai mult decât un fotograf pasionat de răsărituri.
Conturează omul. Pe Nicu.
Omul care trăiește aproape de mare, dar visează la munte.
Cel care poate fotografia un cer spectaculos, dar nu ignoră o frunză.
Cel care are o vorbă bună pentru oameni și o sensibilitate care se simte chiar și printr-un ecran.
Și poate că, până la urmă, asta înseamnă cu adevărat Viziunea lui Nicu.
Nu este despre ceea ce vede, ci felul în care alege să privească lumea și să o arate celorlalți.
Fotografia castigatoare: Irina Condurachi
Un articol de: Diana Bunea