A fost o vreme în care o fotografie bună era admirată într-un album, într-o expoziție sau pe paginile unei reviste de specialitate. Autorul nu știa câți oameni i-au privit imaginea și nici câte aprecieri ar fi primit. Fotografia își urma propriul drum, iar valoarea ei era dată de impactul pe care îl avea asupra celor care o descopereau.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat radical.
În doar câteva secunde după publicare, o fotografie începe să fie evaluată prin like-uri, distribuiri, comentarii și algoritmi. Succesul pare să fie măsurat în cifre, iar acestea au ajuns, uneori fără să ne dăm seama, să influențeze chiar modul în care fotografiem.
Ne alegem subiectele pentru că ne inspiră cu adevărat sau pentru că știm că vor avea succes pe rețelele sociale?
Este o întrebare incomodă, dar necesară.
Platformele sociale au adus și multe beneficii. Au democratizat fotografia, au făcut posibil ca un fotograf dintr-un sat din România să fie văzut de oameni din întreaga lume, au creat comunități, au încurajat schimbul de idei și au oferit oportunități pe care, în urmă cu două decenii, puțini și le-ar fi imaginat.
În același timp, au schimbat și criteriile după care sunt apreciate imaginile.
Cadrele spectaculoase, culorile foarte saturate, contrastele puternice și compozițiile care atrag imediat privirea sunt favorizate de ritmul rapid în care consumăm conținutul online. O fotografie subtilă, care cere timp pentru a fi înțeleasă, riscă să fie trecută cu vederea într-o fracțiune de secundă.
Astfel apare tentația de a fotografia pentru reacția publicului, nu pentru propria satisfacție artistică.
Nu este neapărat un lucru rău. Dacă fotografia este o profesie, este firesc să înțelegem publicul și să ne promovăm munca eficient. Problemele apar atunci când algoritmul începe să decidă în locul fotografului.
Renunțăm la proiectele personale pentru că „nu prind”. Alegem destinații populare doar pentru că sunt în trend. Edităm imaginile mai agresiv decât ne-am dori, convinși că altfel nu vor atrage atenția. În timp, fără să observăm, stilul nostru începe să semene cu al altor sute de fotografi.
Originalitatea riscă să lase locul uniformității.
Există însă și o veste bună.
Cele mai valoroase proiecte fotografice nu s-au născut din dorința de a aduna aprecieri, ci din pasiune, răbdare și consecvență. Multe dintre imaginile care au rămas în istoria fotografiei au fost realizate într-o perioadă în care autorii nu aveau nici urmăritori, nici statistici și nici validare instantanee. Aveau doar o idee și dorința de a o transforma într-o fotografie memorabilă.
Poate că adevărata provocare a fotografului contemporan este să găsească un echilibru. Să folosească rețelele sociale ca pe o unealtă de promovare, nu ca pe un arbitru al valorii propriei munci.
O fotografie nu devine mai bună pentru că a strâns zece mii de aprecieri și nici mai slabă pentru că a fost văzută de puțini oameni.
Valoarea unei imagini nu poate fi măsurată doar de un algoritm. Ea stă în emoția pe care o transmite, în povestea pe care o spune și în sinceritatea cu care a fost realizată.
Poate că întrebarea nu este dacă fotografiem pentru like-uri sau pentru noi.
Poate că întrebarea corectă este: dacă mâine ar dispărea toate rețelele sociale, am continua să ieșim cu aparatul foto în fiecare weekend?
Dacă răspunsul este „da”, atunci pasiunea pentru fotografie este încă acolo, exact acolo unde ar trebui să fie.
Un articol de: Bajan Sorin