Daca ajungi in Maramures, este musai sa treci prin Valea Izei, unde descoperi mesterul Popular Vasile Susca, fauritor de masti
Se spune că, undeva pe Valea Izei, într-un sat cu nume vechi și liniștit, s-a născut un copil care nu se temea de măști. Le privea cu curiozitate, nu cu spaimă, și le auzea vorbind. Era fiu de morar și croitor, dar destinul lui nu era să învârtă roțile morii și nici să coasă straie. Ci să cioplească fețe.
Pe numele lui Vasile Șușca, băiatul a crescut printre lemne, povești și târguri. A învățat că lemnul are suflet și că omul, când râde sau se teme, își pune o mască – chiar dacă nu o vede nimeni. Și a început să le facă vizibile. Din pănură, din lemn, din fantezie. A sculptat nu doar fețe, ci stări. Fiecare mască era o poveste: un moș hâtru, un diavol blând, o babă șugubeață, un animal care râde cu ochii.
Așa s-a născut atelierul din Săcel – locul unde iarna își schimbă chipul. Din toată țara, și chiar din alte lumi – Anglia, Italia, Japonia – au venit oameni să-l vadă cum lucrează. El zâmbea, modest: „Nu-i copiat de nicăieri. E patina mea.”
Timpul a trecut, dar mâinile lui Vasile n-au obosit. La 61 de ani, încă dă viață fețelor, iar ele îl privesc din pereți ca niște prieteni vechi. Îi vorbesc. Îl răsplătesc. L-au făcut Tezaur Uman Viu, dar el spune că cea mai mare bucurie e când un copil râde sincer în fața unei măști făcute de el.
Într-o lume în care oamenii își ascund sufletul în spatele unor ecrane, Vasile Șușca ne amintește că uneori e mai adevărată o mască din lemn decât un chip gol din oglindă.
Și când îl întâlnești, nu-l uiți. Nu pentru că e meșter. Ci pentru că e om.
Un articol de: Bajan Sorin