La Conac, nimeni nu vine doar pentru fotografie. Asta e varianta oficială.
Neoficial, venim pentru oameni.
Sigur, la început ne-am adunat pentru cadre.
Un apus „care sigur iese”, un răsărit „care merită alarmă la 5”, o floare, o reflexie, un nor cu personalitate. Dar, fără să ne dăm seama, printre ISO-uri și diafragme, s-au strecurat glumele, tachinările și prieteniile.
La Conac, fotografia se face în gașcă.
Cu cineva care te strigă: „Vezi că e lumină bună ACUM!”
Cu altcineva care îți spune sincer: „E faină… dar mai încearcă.”
Și cu cineva care te așteaptă, chiar dacă nu iese nimic spectaculos, pentru că povestea contează mai mult decât cadrul.
Ne știm după aparat, după rucsac și după expresia feței când „încă un cadru” înseamnă, de fapt, încă zece.
Ne recunoaștem după tăcerile comune la răsărit și după râsul zgomotos când ne dăm seama că am venit până aici… degeaba. Dar împreună.
Prietenia, la Conac, nu se declară.
Se construiește încet: din sfaturi date cu blândețe, din încurajări, din bucuria sinceră pentru fotografia altuia și din serile în care aparatul e pus jos, dar poveștile continuă.
Poate de asta Conacul nu e doar un grup.
E locul unde fotografia ne-a făcut prieteni,
iar prietenia ne-a făcut să iubim și mai mult fotografia.
Pentru că, la final, cadrele se pot șterge,
dar oamenii… oamenii rămân.
1 An de Conac – Voineasa
2 Ani de Conac – Moieciu de Jos
3 Ani de Conac – Moieciu de Sus
4 Ani de Conac – Sâmbata de Sus
5 Ani de Conac – Sâmbata de Sus
6 Ani de Conac – Cheile Grădiștei
8 Ani de Conac – Moieciu de Sus
9 Ani de Conac – Cârțișoara
10 Ani de Conac – Băile Olănești
11 Ani de Conac – Băile Olănești
12 Ani de Conac – Eforie Nord