A călători înseamnă a deschide poarta către lumi noi și a te lăsa purtat de mirajul descoperirii.
Fiecare loc are o poveste, fiecare colț de stradă ascunde o taină, iar fiecare peisaj îți dăruiește o emoție aparte.
Întâlnirea cu oameni noi aduce cu sine zâmbete, gesturi și experiențe care îmbogățesc sufletul și lărgesc orizonturile.
Fotografia devine aici mai mult decât o pasiune: ea este puntea dintre clipă și eternitate. Prin obiectiv, transformi momentul într-o amintire vie, păstrând pentru totdeauna lumina unui apus, strălucirea unei priviri sau liniștea unei străzi vechi.
Plăcerea de a călători, de a vedea și de a cunoaște nu este doar o dorință de a explora, ci o nevoie de a trăi frumos, de a colecționa fragmente de viață care, adunate, spun povestea propriului drum prin lume.
Unul dintre conașii noștri, Bogdan Negoiță, poartă în suflet două mari pasiuni: călătoria și fotografia. Cu fiecare drum străbătut, el descoperă locuri încărcate de farmec și oameni cu povești deosebite. Norocul nostru este că aceste comori nu rămân doar în amintirea lui, ci ne sunt dăruite și nouă, prin imagini pline de frumusețe și emoție. Astfel, fiecare fotografie devine o fereastră către lumi pe care poate nu le-am atins încă, dar pe care le simțim aproape datorită generozității cu care le împărtășește.
Mai jos veti descoperi povestea familiei de troglodiți din Matmata, atât de frumos spusă, atât in vorbe alese, cât si în fotografii pline de culoare, de Bogdan Negoiță ( https://www.facebook.com/bogdann1977 )
“Am ajuns în Matmata, un loc desprins parcă din altă lume, unde locuințele nu se ridică spre cer, ci se coboară în pământ. Aici trăiesc troglodiții, familii care și-au păstrat modul tradițional de viață de sute de ani, adaptându-se la condițiile dure ale deșertului.
Locuințele troglodite sunt adevărate minuni de ingeniozitate: curți circulare săpate în stâncă, în jurul cărora se deschid camere cu pereți răcoroși de lut. Acest tip de arhitectură asigură temperaturi plăcute în interior, indiferent de cât de arzător este soarele sau cât de rece devine noaptea în deșert.
În aceste locuințe subterane, am descoperit un stil de viață simplu și autentic: femeile frământă pâine manual, pe pietre de moară vechi de generații, bucătăriile sunt pline de vase de lut, fiecare cu o întrebuințare precisă, țesăturile colorate, covoarele și iile locale dau viață pereților albi de piatră, iar curțile se transformă în locuri de socializare, unde întreaga familie stă la povești.
Familia care ne-a primit a fost incredibil de primitoare. Ne-au arătat cum gătesc, cum păstrează tradițiile și cum viața lor, deși simplă, este plină de armonie. Am simțit o căldură umană pe care rar o întâlnești – un zâmbet sincer, o cană de ceai de mentă și sentimentul că faci parte din comunitatea lor, chiar și pentru câteva ore.”
