Situarea atelierului de fotografie la etaj şi amenajarea acoperişului din sticlă reprezentau o normalitate acum 100 de ani, chiar dacă acum par nişte alegeri puţin neobişnuite.

Fotografii erau şcoliţi tocmai la Viena în perioada interbelică. În zilele noastre, oricine are un aparat foto, urmează un curs de fotografie sau învaţă singur se poate numi fotograf. Ei bine, în urmă cu 100 de ani, cei care doreau să urmeze această cale erau nevoiţi să facă ucenicie pe lângă cei mai experimentaţi. Primul fotograf din Bistriţa de exemplu, a fost şcolit tocmai la Viena, învăţând de la un fotograf mai eperimentat.    De asemenea, „vizita” regulată la fotograf era o normalitate pentru familiile bogate, iar acoperişul din sticlă ce pare acum o ciudăţenie, nu făcea altceva decât să asigure lumina naturală în ateliere.   Adevărul.ro vă prezintă 8 curiozităţi din lumea fotografilor de acum un secol:  

1. Fotografii, precum măcelarii sau pielarii. Acum 100 de ani, meseria de fotograf se învăţa pe baza uceniciei, în special în Transilvania, unde breslele care au impus acest sistem erau des întâlnite. Cei care doreau să facă din fotografie o meserie, trebuiau să fie primiţi de un fotograf cu experienţă în casa lui, unde să înveţe toate secretele acestei activităţi, după cum arată mai multe cărţi ale vremii.  

2. Moda tabloului de familie a asigurat dezvoltarea meseriei de fotograf. Dacă în Bistriţa de exemplu, în 1860, se regăsea un singur atelier de fotografie, numărul acestora a crescut după 1900. Această extindere a fost asigurată în parte şi de moda tabloului de familie. În special familiile bogate obişnuiau să aibă în casă un tablou cu întreaga familie. Când fotografiile erau gata, acestea erau înrămate şi expuse într-un loc vizibil al casei, ca un blazon. Cu cât erau mai complicate şi cu mai multe personaje, cu atât erau mai apreciate de către oaspeţi.   

3. Atelierele fotografilor semănau cu un teatru. Pentru a face faţă cerinţelor şi mai ales exigenţelor bogaţilor, care voiau să-şi impresioneze oaspeţii cu tablouri de familie complexe, fotografii îşi transformau total atelierele, astfel că nu de puţine ori acestea aduceau cu un teatru.   

4. Atelierele erau situate la ultimul etaj, iar tavanul era din sticlă. Pentru a-şi asigura lumina naturală, fotografii îşi amenajau atelierele la ultimele etaje ale clădirilor, unde îşi puteau realiza parte din tavan din sticlă, profitând astfel de lumina naturală.   

5. Fotografiile – cărţi de vizită şi produs publicitar. Pe lângă ziarele vremii, fotografii se foloseau chiar de produsele lor pentru a-şi face publicitate. Astfel, majoritatea fotografiilor aveau pe spate şi numele celui care le-a realizat şi adresa atelierului.  

6. Vizita regulată la fotograf, o normalitate pentru bogaţi. Întrucât nu oricine îşi permitea să îşi facă fotografii, serviciul fiind unul destul de costisitor, vizitele la fotograf erau destul de rare. Nu însă şi în cazul saşilor bogaţi, care treceau pragurile fotografilor de câteva ori pe an pentru a-şi imortaliza familia.   

7. Fotografiile alb-negru erau ulterior colorate. Întrucât tehnica nu permitea realizarea fotografiilor colorate acum 100 de ani, fotografii erau nevoiţi să improvizeze. Astfel, anumite detalii din fotografii (o pălărie, o rochie sau o gentuţă) erau adesea colorate ulterior.   

8. Recuzita pentru fotografie ocupa aproape o cameră întreagă. Recuzita pentru realizarea fotografiilor, aparatele şi instalaţiile improvizate de iluminat, adesea aveau nevoie de o cameră întreagă pentru depozitare.

Un articol preluat din: http://adevarul.ro

Citeste mai mult: adev.ro/nxbhmj