Selectați pagina

“Provocarea e sa scoti frumosul din ceva aparent hidos”

“Provocarea e sa scoti frumosul din ceva aparent hidos”

 Ne-a uimit cu fotografi iesite din tipare, iesite din banal.  Haideti sa cunoastem omul din spatele acestor  fotografii, Jamilla Azazi

Rep: De unde pasiunea pentru fotografie? Ai o scoala in acest domeniu, sau este pur si simplu pasiune?

Ca Project Manager si BTL-ist (a se citi organizator de evenimente) am luat primul contact cu fotografia la nivel profesionist in urma cu mai bine de 15 ani. Nu eram model, nici subiect, eram omul care trebuia sa dea brieful fotografului asa ca, iaca, fara sa ma atraga in mod deosebit, a fost nevoie sa citesc, sa vizionez, sa urmaresc si sa inteleg fotografia in general si imaginea in mod special. Cum altfel sa pot sa explic unui profesionist ce imi doresc, cum sa pot sau sa stiu sa il aleg pe cel mai potrivit, cu atat mai mult ca pe vremea aia nici nu erau foarte multi, nici toti buni, cei mai multi fiind mai degraba foto-reporteri. Deci coordonez shootinguri foto de peste 15 ani, acum vreo patru m-am gandit prima data ca as putea sa ma joc si eu cu aparatul, dar nu am facut-o si acum un an si jumatate am raspuns pozitiv unui prieten foarte drag care mi-a cerut sa ma intalnesc cu Bogdan Botofei, sa-l cunosc, sa-i inteleg proiectele si, de ce nu, daca mi se pare potrivit si ne placem reciproc, poate sa colaboram.

Musai sa mentionez aici ca nimeni nu mi-a vorbit despre fotografie cu mai mult patos si cu mai multa pasiune decat Bogdan si nimeni nu mi-a vorbit cu mai mult patos si cu mai multa pasiune de workshopurile pe care le organizeaza Bogdan decat Radu (prietenul de care spuneam mai sus).

Iaca-ma inscrisa (drept cadou de ziua mea) la primul workshop organizat de Botofei, #workshopdenud in Bucovina, workshop de patru zile… si n-am mai ratat niciunul. In plus, am inceput sa merg si la workshopurile de o zi Walk & Shoot, organizate in Bucuresti de Merg in Romania – mai intai sub umbrela lui Bogdan, acum cu o paleta mai larga de lectori, cu module pentru participanti incepatori sau profesionisti.

M-am indragostit la propriu si la figurat de joaca cu aparatul si am invatat pe rand, de la Radu, de la Bogdan si de la fiecare fotograf (profesionist sau amator) participant in workshopurile de nud despre joaca asta. Stiam totul despre fotografia in fata aparatului: de la fotograful de care aveam nevoie, la regia cadrului, lumina pe care mi-o doream pe subiect, dar nu stiam cum le faci sa se intample din spatele unui dreptunghi mic montat in spatele unei lentile.

Deci scoala mea se numeste #workshopdenud cu Bogdan Botofei peste tot prin tara, workshop experimental (foto si istoria cartierelor din Bucuresti cu lector foto si ghid) de o zi cu Merg in Romania si i-am avut drept lectori pe BB, pe Radu Caraion, pe Mihai Buta, pe Catalin de Mihaescu, pe Loredana Bitculescu si pe fiecare fotograf profesionist sau amator care a avut cu mine rabdarea de a povesti pe cadre si nu pe manuale. Profesori mi-au fost si echipa extinsa folosita de Bogdan. De la make up & hairstyle, videografii prezenti in workshopuri, pana la asistentii care mi-a explicat putin din tainele unui shooting. Ma intind, dar ei sunt scoala mea de fotografie si simt nevoia sa stie ca le multumesc pentru ca m-au acceptat printre ei si mai ales pentru ca s-au deschis si mi-au incredintat know how-ul lor, fara teama ca risc sa le devin competitie, iar asta o spun pentru ca in timp am avut ocazia sa vad si alte tehnici de “predare” si mi s-a parut foarte trist algoritmul de “te invat cu limita cat sa depinzi de mine/sa nu ma depasesti” stii? Stilul ala din timpul liceului cand faci meditatii cu profu’ ca sa te treaca clasa – “profesionisti” cu care de altfel nu lucrez niciodata in business. Sunt nocivi. Infatuati si cel mai adesea extrem de slabi ca nivel de performanta.

  1. Tot de la Bogdan am cea mai valoroasa lectie: de ce vad altfel cadrele decat ceilalti oameni din jur. Pentru ca atunci cand din formare citesti si scrii de la dreapta la stanga, tot asa intri si in imagine si toate reperele tehnice le ai pe dos.

*NB am povestit aici mai mult si sansele cele mai mari sunt sa fac acelasi lucru si la urmatoarele intrebari J

Rep:  Ce iti place sa fotografiezi?

Fiinte. Musai. Nu scot aparatul fara sa simt emotie. De orice fel: de la frumusete la uratenie, de la bucurie la tristete, de la fericire la drama, de la feeric la groaza, de la surprindere la soc, de la tot la nimic. Iar genul asta de emotie nu o gasesti in obiecte sau in peisaje. Emotia o gasesti in fiinte vii. Restul emotiilor ne apartin si noi suntem cei care le amprentam cadrelor, nu invers.

E atat de simplu: spune-mi cum vezi o fotografie ca sa inteleg ce porti in suflet J Nu ai cum sa fii rau cand vorbesti despre o fotografie. Poti sa critici pozitiv sau negativ, dar niciodata cu rautate.

3

Rep:  Care este proiectul de care esti cea mai mandra?

In fotografie am doua proiecte pentru care inca mai am de invatat despre lumina si inca mai am sa ma impreietenesc cu propriul meu aparat asa ca despre ele voi face o revenire cand se vor fi intamplat.

4

Ca sa nu raspund doar cu o promisiune, spun “teatru”, spun “#facesinthecrowd” – provocarea pe care mi-am lansat-o singura, aceea de a posta zilnic pe fb un portret facut pe oriunde si mai spun “disturbia” care este o colectie de cadre “altfel”, cadre care surprind din real, cateodata regizate, unghiul la care privitorul, adesea si fotograful, nu s-ar gandi sa-l aiba in fata. O serie de personaje foarte faine pe care eu aleg sa le “uratesc”, sa le expun asa cum nimeni nu le vede, dar care musai imprima o emotie si o reactie spontana din partea privitorului – adesea si din partea personajelor.

6

Rep:  Cum a luat nastere acest proiect?

Ideea unuia dintre proiectele nenascute inca a venit din dorinta de nou, de nemaifacut. Pentru celalalt a venit din dorinta de imbunatatire a unei idei foarte bune, realizata destul de prost.

Teatrul nu a fost musai o idee, a fost mai degraba o ocazie si s-a transformat rapid in momentul in care am inceput sa primesc feedback-uri de la artistii implicati, fie ca vorbim de actori sau de producatori. Mi-au spus ca le plac si am crezut ca e din simpatie si de incurajare. Cand au inceput sa imi ceara ei sa merg in salile de teatru si sa trag din sala sau din culise, mi-am facut curaj sa ii cred. Cand le-au mai si publicat sau le-au trimis in media, i-am iubit de-a dreptul pentru ca au devenit cadouri de suflet nesperate vreodata – in mare si pe scurt, eu livram mai multa emotie si mai putin material documentar al piesei. Sunt piese la care am mers si de 7 ori pana le-am inteles sau am invatat sa le gandesc gest vs lumini, anume ca sa stiu ce anume vreau sa “pastrez” din ele.

7

Disturbia s-a nascut ca o nevoie a mea de a iesi din rand. La finalul fiecarei zile de workshop (vorbesc aici de cele de 4 zile) Bogdan ne cere 2-3-4 cele mai bune cadre facute peste zi, pe care le discutam adesea fara sa stim cui apartin. Am spus deja ca acolo vin si fotografi profesionisti, nu mai spun de sculele pe care le au sau de nivelul de editare pe care il stapanesc! Dupa primele 3 workshopuri deja puteam sa recunosc cadru si fotograf din viziunea cadrului si am inteles foarte rapid ca: nu am aparatele lor, nivelul de editare sau manipulare era 0, ca nu am studiul lor (multi au fost auto didacti, dar chiar au invatat – Catalin de Mihaescu stie si ce nu s-a inventat si nu s-a facut inca in fotografie), adesea nu aveam nici macar inaltimea lor, asa ca mi se intampla sa ratez cadre pentru ca dadeau indicatii la nivelul lor. Am evaluat rapid situatia si am decis ca daca vreau sa ma observe cineva, altfel decat ca am cea mai slaba fotografie intr-o serie de alte 2-3-4 foarte bune, am nevoie de o alta perspectiva, de un unghi al meu, de “2 secunde”, astfel incat sa nu fiu in pozitia de a pierde calitativ, din cauza aparatului, ci sa castig pe compozitie sau mesaj. De multe ori am si reusit.

8

Rep:  Fotografiile tale au un “aer aparte”. Care a fost feedback-ul primit?

Haha, buna intrebare! Am primit de la “Wow, super idee!” la “Vai! E oribila!” – castigul a fost adesea ca au fost retinute si in ambele genuri de feedback mi s-a spus “da-mi sa mai vad o data!”. Au fost cazuri in care feedback-ul negativ a devenit pozitiv dupa a doua sau a treia vizionare – iti dai seama bucurie? J

Scopul meu este atins in momentul in care un cadru isi creeaza o identitate proprie iscand dezbateri.

Sunt in primul rand om de comunicare si abia dupa fotograf… nu gasesc termenul potrivit (hahal communicator! J ), dar mi se pare ca si amator suna prea pompos pentru joaca mea. Prima regula ramane “de bine sau de rau, important este ca munca ta sa ramana pe buzele oamenilor si amprentata in mintea lor” ceea ce mi-a iesit si in grupul conasilor dupa doar doua cadre “disturbia” J

Rep:  Ce consideri ca este important, perfectiunea fizica a persoanelor pe care le fotografiezi, sau increderea pe care o au in tine ca si fotograf, relaxarea lor, modul in care iti urmeaza indicatiile…

5

Sper totusi ca nimeni nu se raporteaza la mine ca un fotograf – asta ar fi momentul in care randamentul meu scade drastic pana la disparitie. In plus, eu nu fac shootinguri organizate. Imi impun o rigurozitate si o presiune inutila. Iesim la joaca, fara asteptari si la final vedem cu ce ramanem. Nu-mi place perfectiunea servita – cand o gasesc, o “uratesc”. Provocarea mi-a enuntat-o perfect Lia Bugar: “Jamule, provocarea e sa scoti frumosul din ceva aparent hidos” si acum asta incerc, sa-mi fac treaba, dar pe invers – fara sa stie, mi-a dat o tema.

2

Cel mai important detaliu in fotografia cu personaje mi se pare naturaletea – firescul cu care stiu, pot si simt ei sa faca frumos sau urat – clipa in care persoana si-a intrat in personaj si reuseste sa ignore lentila, iar tu taci. Ai inceput cu o tema, cu o directie, apoi iti lasi personajul sa isi faca singur rolul, sa se conecteze cu locul si sa-si faca schimbul de energie cu spatiul (iar asta este una dintre cele mai importante lectii pe care am primit-o de la Bogdan Botofei).

1

Rep:  Ce consideri ca ii trebuie unui fotograf ca sa poata iesi din “tipar”?

Viziune. Originalitatea vine adesea din studiu – vad ce s-a mai facut si fie merg pe replici, fie ma indepartez si elimin de pe agenda. Viziunea este autentica si, in opinia mea, face peste 50% din treaba.

Experienta (traita) de viata – te ajuta sa recunosti emotia, sa o provoci si sa o surprinzi.

Si-i mai trebuie sa nu gandeasca cadre studiate pentru un target anume, ci sa-si faca cadrele si apoi o sa-si descopere targetul care se formeaza singur.

Rep:  Dar exista “tipare” in arta, pentru ca fotografia este considerata ca fiind arta?

Arta clar! Ca nu-i chiar de colo sa desenezi cu lumina.

Din pacate exista si tipare, sanatos este sa ne mentinem departe de ele.

Jobul meu presupune o parte de creativitate si o parte tehnica, de implementare. Daca incepi sa conditionezi creativitatea, sa o cuprinzi in cutie, in loc s-o lasi sa zburde in afara ei, sa o impui sau sa o astepti la termen fix… poti sa mergi linistit la culcare. N-o sa organizezi Evenimentul, o sa orchestrezi un eveniment si atat. Caz in care, matematica si rigurozitatea implementarii sunt plate, banale, iar tu esti doar un organizator amorf care fie a primit instructiuni intru executare, fie un buget stramtorat.

Sfatul meu este sa fugi cat colo de tipare si de conditionari, chiar si de cele impuse de reguli tehnice – e important sa le cunosti, doar ca sa stii de ce le incalci, nu ca sa le pastrezi cu litera de lege.

Rep:  Deja cu totii stim ca nu conteaza aparatul utilizat decat in proportie redusa. Totusi, cu ce aparat fotografiezi? Cu ce obiectiv?

Am un Nikon D7100 si patru obiective. 35u’ de la nikon pe care am fost invatata sa-l iubesc, un nikon 70-300 care-mi sustine fotografia de strada, de la distanta, chiar daca am “prostul” obicei sa merg si sa cer permisiunea oricum – daca nu o primesc, sterg cadrele facute, daca o primesc, le arat si deseori le si trimit fotografiile. Un fisheye 10-17 pentru care mi-am dorit sa invat sa ma joc cu camera si un wide 11-16 pe care aproape ca nu-l scot niciodata din geanta – in ultima vreme nici macar nu l-am mai pus in sac, ambele de la Tokina.

Rep:  Jamilla, inainte de final, le poti da cateva sfaturi celor aflati la inceput de drum in fotografie?

Eu si sfaturile, baba si semintele – adica, ma pricep de minune sa le dau J

Dragilor, invatati-va aparatul folosindu-l, nu DOAR citind despre el in manuale sau linkuri. Eu sunt opusul tocilarului, asa ca fiecare lucru pe care il stiu azi este unul simtit, gandit, testat, facut de mine. Nu neg eficienta teoriei, nici experientele altora, dar cred ca cele mai sanatoase, cele care va pot ajuta sa va descoperiti propriul stil si sa va transmiteti propriile mesaje, sunt cele nealterate de viziunea, sfaturile sau impunerile gen “asa se face/ asa e mai bine/ asa zice toata lumea/scrie in carte”. Fotografia nu e despre canoane, ci mai degraba despre spargerea lor (a nu se intelege ca fac referire la brand – pe alea sa le pastrati cu grija, sa le curatati cu atentie si sa le folositi cu inspiratie si lumina buna!).

Aud tot, vad tot, fur tot – e un fel de deviza muta. O vreme ma gandeam ca Bogdan o sa refuze sa ma mai primeasca la wh-urile lui, sau ca ceilalti fotografi vor ajunge sa ma ignore definitiv tocmai datorita faptului ca desi marcam fiecare detaliu, lasam permanent impresia ca nu sunt musai interesata de discutie – mintea mea fura si inregistra tot, dar voiam sa plec, sa aplic, sa inteleg, sa vad daca pot si abia dupa sa multumesc sau sa spun “eu nu pot/mie nu-mi place”, dupa caz.

Nu (mai) alegeti safe si ce se cauta. Gasiti-va curajul de a gandi liber. Nu exista retete castigatoare. Pe cat posibil, incercati sa nu urmati trend-uri, ci sa le creati.

Nu va lasati timorati de echipamentul, experienta sau oportunitatile celorlalti. Am vazut cadre exceptionale facute cu telefonul de un novice care abia isi achizitionase primul smartphone – nu este despre cine e mai mare, ci despre cine e mai bun si musai despre cine munceste mai mult. In aceeasi nota, nu va lasati inhibati de orice dslrist care se intituleaza fotograf profesionist – pentru ca definitia spune ca esti profesionist cand esti platit – eu contrazic definitia si experienta de 15 ani in postura de client vine in sprijinul meu.

Nu cautati tot timpul confirmari si validari la ceilalti. Ascultati fiecare sfat, luati in considerare fiecare feedback, puneti-le la pastrare, lasati-le sa se aseze, apoi reveniti pe ele, goliti de amprenta momentului si cerneti. O sa va dati seama singuri ce va foloseste si ce nu.

Cel mai important… nu insistati si nu persistati in domeniu daca ajungeti sa constatati ca nu reusiti sa faceti diferenta, ci doar pentru ca se castiga oricum, dar sunteti unul egal cu un million de aparate de incepatori vandute. Clientul nu isi poate lua aceeasi teapa de doua ori, iar piata este deja suprasaturata de “anonym” photography – professional photographer. Poate sunteti mai buni si mai vizionari pe editare si asta e un domeniu in care se castiga mult mai bine decat in serviciile foto.

Mno, cum ar zice tot arabu’, sper ca n-am reusit sa iti plictisesc si sa-ti adorm toti cititorii.

 

Un articol semna de: Angela Codrina Bocse

5 Comentarii

  1. Daniela

    Foarte bun materialul! Bravo Jamilla! si Bravo Angela!
    Cred ca sunt interviul si personajul (…) care mi-au placut cel mai mult pana acum.

    Răspuns
  2. Ileana Cozar

    Un om pasionat. Fotografii neobisnuite care sigur starnesc interesul. Intr-adevar ”provocarea e sa scoti frumosul din ceva aparent hidos” sau aparent neinteresant. Multumesc Jamila! Multumesc Angela!

    Răspuns

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!